Mihail Sadoveanu (1880-1961) a fost cel mai mare povestitor -; artist al nostru. Opera sa cuprinde mai mult de o suta de volume cu o tematica diversa: istoria Moldovei („Fratii Jderi”), natura patriei („Tara de dincolo de negura”), viata monotona a oraselor de provincie („Locul unde nu s-a intamplat nimic”), obiceiurile pastoresti („Baltagul”). e7g11gf
Aparut in 1930 si scris in numai cateva zile, „Baltagul” infatiseaza o lume de mare puritate, traitoare intr-un tinut in care datina este legea nescrisa a comunitatii.
Alcatuit din saisprezece capitole (numerotate cu cifre romane si fara titluri), „Baltagul” se deschide cu o anecdota caracterologica despre nasterea neamurilor. Se spune, in acea istorioara, ca Dumnezeu, atunci cand a alcatuit lumea, ar fi chemat toate popoarele, spre a le imparti darurile sale. Venind insa din locuri greu de strabatut, muntenii au ajuns tarziu, iar Creatorul n-a mai avut ce le oferi, le-a dat, in compensatie „o inima usoara” si putinta de a se bucura de tot ceea ce le confera viata.
Acest text precede expozitiunea romanului, care prezinta, apoi, o seara de toamna, cand Vitoria Lipan sta singura pe prispa si toarce:
„Si de poveste si de asemenea vorbe iuti, Vitoria, nevasta lui Nechifor Lipan, isi aduce aminte, stand singura pe prispa, in lumina de toamna si torcand. Ochii ei caprui in care parca se rasfrange lumina castanie a parului, erau dusi departe. Fusul se invartea harnic, dar singur. Satul risipit pe rapi sub padurea de brad, casutele sindrilite intre garduri de razlogi, paraul Tarcaului care fulgera devale intre stanci, erau cazute intr-o negura de noapte. Acei ochi aprigi si inca tineri cautau zari necunoscute.”
In acest moment al subiectului, autorul fixeaza: locul actiunii (un loc de munte despre care aflam, mai tarziu, ca se numea Magura Tarcaului); timpul actiunii (toamna tarziu, spre sfarsitul lui noiembrie) si principalele personaje: Vitoria si Nechifor Lipan.
Tot in expozitie poate fi observata o schita de portret a Vitoriei, o descriere sumara a satului (privit de departe) si un amanunt edificator: fusul care „se invartea harnic, dar singur” tradeaza framantarile launtrice ale femeii.
Evenimentul care declanseaza actiunea (intriga) apare in acelasi fragment: „Nechifor Lipan plecase de acasa dupa niste oi la Dorna, si-acu Sfantul Andrei era aproape si el inca nu se intorsese”.
Din aceasta pricina , pe masura ce are convingerea ca sotul ei a murit, Vitoria se hotaraste sa-i caute osemintele prin acest act, ea nazuieste sa indeplineasca datina inmormantarii, pentru ca sufletul celui plecat sa-si gaseasca linistea.
Privind actiunea la modul cel mai simplu, aceasta ar putea fi impartita in patru mari secvente: asteptarea, drumul, descoperirea osemintelor lui Nechifor si pedepsirea ucigasilor. Primele doua secvente constituind desfasurarea actiunii, facem cunostinta aici cu o lume (cea a satului de munte din deceniul al treilea sec. al XX-lea) si cu o familie apartinand acestei lumi(familia Lipan).
Muntenii(prezenti la inceputul cap. al X-lea, intr-un excelent portret de grup) duc o viata aspra, fiind nevoiti sa-si castige painea „cu toporul ori cu cata”. Cei mai vrednici dintre ei isi intemeiaza stane pe inaltimi, unde stau „cu Dumnezeu si singuratatile”,pana cand schimbarea anotimpurilor ii obliga sa-si coboare turmele spre campie; in aceste miscari largi ale transhumantei cu regularitatea lor de ceasornic stravechi, se incadreaza marile momente ale vietii satului: ritualurile sarbatorilor de iarna, botezul, nunta, inmormantarea.
La Magura Tarcaului, sarbatorile schimbarii anului, cu urarile specifice, cu ajutorul caprei ori al calutului si cu „toata zvoana si veselia cotlonului aceluia de munte” se petrecusera in acel an la fel ca intotdeauna, ca si cand satul s-ar fi situat intr-un timp etern.
In drumul ei, Vitoria intalneste mai intai, o cumetrie („La Borca a cazut intr-o cumatrie”) si, mai apoi, o nunta „La Cruci a dat de nunta. Fugeau saniile cu nuntasi pe gheata Bistritei. Mireasa si drustele cu capetele inflorite, nevestele numai in catrinti si bonditi. Barbatii impuscau cu pistoalele asupra brazilor, ca sa sperie si s-alunge mai degraba iarna.”
Dupa gasirea osemintelor celui care ii fusese sot, Vitoria va savarsi si ritualul inmormantarii, parcurgand astfel, la modul simbolic, drumul unei vieti.
Pe de alta, prezentarea vietii satului cu obiceiurile si datinile specifice, ii confera romanului un caracter monografic.
Tot in desfasurarea actiunii intra si drumul intortocheat pe care il parcurg mama s i fiul, cu popasuri „poruncite” de schimbarea vremii si cu amintirile despre Nechifor Lipan ale celor care il vazusera.
Momentul culminant al romanului il constituie descoperirea osemintelor lui Lipan . Aceasta se petrece in timp ce Vitoria si Ghiorghita coborau spre Sabasa, insotiti de Lupu (cainele regasit a lui Nechifor).nelinistea animalului, incercarea lui de a opri calul si fuga spre o rapa, o determina pe Vitoria sa coboare „Avand buna incredintare de ce putea fi acolo, Vitoria isi aduna cu palmele straiul in poala din fata si-si dadu drumul alunecus pe urma baiatului. Cu tamplele vajaind razbi in ruptura de mal, in latratul ascutit si intaratat al cainelui. Ghiorghita zvacnea de plans cu ochii acoperiti de cotul drept inaltat la frunte. Oase risipite, cu zgarciurile umede, albeau tarana. Botforii, tasca, chimirul, caciula brumarie erau ale lui Nechifor. Era el acolo, insa imputinat de dintii fiarelor(…). Capatana era sparta de baltag.”
Deznodamantul Sfarsitul actiunii are loc dupa inmormantarea osemintelor lui Nechifor Lipan, in scena praznicului.