Lostrita, de Vasile Voiculescu b5e2es
Povestirea este o specie epica cu trasaturi distinctive destul de slab individualizate.
Importanta este acordata naratorului si actului nararii; accentul este pus pe
intamplari si situatii, mai putin pe personaje.
Tipuri de povestire:
- satirica: Decameronul, de Boccaccio;
- istorica: Stejarul din Borzesti, de Eusebiu Camilar;
- erotica: Povestiri de dragoste, de Mihail Sadoveanu;
- fantastica: Lostrita, de Vasile Voiculescu.
Particularitati:
1. intindere in general redusa, mai mica decat nuvela;
Povestirile trebuie sa fie scurte (elementele de analiza si cele descriptive
trebuie folosite cu mare economie).
2. subiectul este incitant si prezentat ca adevarat; povestirea trebuie sa para
credibila cel putin in momentul in care e receptata;
Subiectul prezinta tema vanatorii si o poveste de dragoste. Lostrita este
un peste pe cale de disparitia, din familia pastravilor, fiind inconjurata
de un aer fabulos. Lostrita este un peste rar. Naratorul structureaza naratiunea
in trei momente:
- incipitul (prologul) constituie o punere in tema a cititorului, avertizandu-l
asupra intamplarilor inedite; el are doua functii: genereaza atmosfera
stranie si incita imaginatia lectorului;
- actiunea propriu-zisa se constituie pe doua planuri: real(care prezinta locuitorii
de pe Bistrita) si supranatural (intamplarile fantastice);
- finalul nu clarifica, ci intareste legenda.
3. actiunea are prioritate in detrimentul individualizarii personajelor;
Actiunea se desfasoara pe doua planuri:
- planul real ne prezinta locuitorii de pe Bistrita, care aveau ca ocupatie
principala pescuitul. Aparitia lostritei produce o diferentiere intre
oamenii satului: pescarii cuminti care vad in vanat doar o sursa
de existenta si nu se lasa atrasi de lostrita blestemata; copilandrii, care
iubind primejdia, cadeau prada lostritei; Aliman apare in ipostaza vanatorului
absolut, care nu poate accepta lupta fara un rezultat decisiv;
- planul supranatural cuprinde intamplarile fantastice legate de
aparitia fetei misterioase si de disparitia lui Aliman in noaptea nuntii
in apale Bistritei;
- cele doua planuri sunt legate printr-un intermezzo, reprezentat de scena de
magie in care Aliman merge la un vrajitor si ii face o lostrita
de lemn;
4. personajele beneficiaza de obicei de schite de portret, insistandu-se
asupra trairilor si implicarilor emotionale;
Aliman era un flacau voinic si frumos. Pentru el, prinderea Lostritei insemna
idealul sau. Vara alerga ca un nebun, iar iarna mergea pe la sezatori unde asculta
povesti despre lostrita blestemata.
5. apar trasaturi ale istorisirii orale; naratorul lasa impresia ca spune si
nu ca scrie ceva;
Naratorul intervine in incipitul textului, cand creeaza o atmosfera
stranie si il avertizeaza pe cititor ca faptele relatate sunt stranii,
cat si in final cand enigma nu se dezleaga, ci este amplificata
(Povestea este impodobita an de an «cu noi adaose si alte scornituri»).
Naratorul isi face simtita prezenta prin fraze exclamative sau interogative,
prin fraze scurte, care genereaza o anumita atmosfera fantastica si prin anumite
detalii care urmaresc sa ne convinga de misterul ascuns in spatele acestui
peste.
