d5l10li
Mircea Eliade este cel mai mare om de cultura roman ,din veacul al XX-lea ,impunandu-se ca nici un alt carturar in cultura universala .
Mircea Eliade a facut studii filozofice la Bucuresti ,incheie cu teza despre filozofia Renasterii ( 1928 ) ;la Calcutta ( India ,1928 - 1931 ) isi sustine doctoratul de filozofie cu o lucrare asupra gandirii si practicii Yoga ( 1932 ) .
Intre anii 1933-1940 ,simultan cu o intensa activitate beletristica si publicistica ,tine cursuri de filozofie si de istoria religiilor la Universitatea din Bucuresti .In timpul razboiului este atasat cultural ambasadei Romaniei la Londra ( 1940 - 1941 ) si al delegatiei romane de la Lisabona ( 1941 -; 1946 ) .Din 1946 se stabileste la Paris unde preda istoria religiilor la o scoala de inalte studii ,iar apoi la Sorbona .Solicitat de SUA in 1956 va lucra in calitate de lectorconsultant si imediat profesor titular si coordonator al Catedrei de istorie a religiilor .Din 1985 ,in semn de inalta pretuire ,un spatiu spiritual a fost denumit “ catedra Mircea Eliade “,la universitatea din Chicago .In cei 60 de ani de la redactarea primei opere literare “ Romanul adolescentului miop “ ,proza lui Mircea Eliade a fascinat cateva generatii si a cunoscut numeroase avataruri : lirismul si autenticitatea din “ Maitrey “ ( 1933 ) ,monologul interior al “ Intoarcerii in rai “ ( 1934 ) si in fine ,desavarsita sinteza a “ Noptii de sanziene “ ,romanul social si filozofic ,unde realismul se imbina cu fantasticul ,mitul si simbolul .
Natura si dragostea sunt doua mari teme poetice existand din cele mai vechi timpuri, cultivate indeosebi in epoca romantismului.
Iubirea este abordata in literatura din diverse unghiuri, de-a lungul vremii existand diferite idei sau curente de idei referitoare la iubire. Principalele trei ipostaze ale iubirii, atat in literatura romana cat si in cea universala sunt: 1. Iubirea ca initiere
2. Iubirea ca pasiune
3. Iubirea tragica
Se remarca astfel ca marii scriitori ai literaturii romane au abordat tema iubirii din diferite unghiuri cu rezultate de o imensa importanta pentru literatura autohtona. Faptul ca iubirea I-a atras dintotdeauna pe autorii unor opere de mare sau mica amploare este natural, caci iubirea este poate cea mai vasta sursa de inspiratie prin faptul ca este o experienta unica pentru fiecare in parte si poate fi privita sub nenumarate aspecte.
Iubirea ca pasiune este una din cele mai impozante ipostaze ale iubirii in literatura. Ea se caracterizeaza prin atractie reciproca puternica, existenta unor obstacole in intalnirea sentimentului de iubire, prin incalcarea unor reguli ale comunitatii in care traiesc cei doi. In cazul ei indragostitii traiesc o stare de exaltare permanenta, care duce la un dezechilibru sufletesc. Deseori ei sunt despartiti de imprejurari si aceasta departare se impune pentru a verifica sentimentele si in acelas timp pentru a-I pastra intensitatea. Iubirea-pasiune este insotita intotdeauna de suferinta, de o anume doza de nebunie si de o tentatie a mortii.
In continuarea directiei prozei romanesti, inaugurata de M. Eminescu (prin Sarmanul Dionis), M.Eliade, conform filosofiei buddhiste, abordeaza tema iubirii - o iubire spiritualizata prin care se reface armonia cosmica : cuvintele lui Hildegard (La Tiganci)"Toti visam, asa incepe ca intr-un vis", exprima, plecand de la conceptia romantica a realitatii ca vis si a mortii ca realitate, ideea dragostei ca pe singura cale de traire a Absolutului, in sensul ca, daca Gavrilescu nu a putut reusi acest lucru prin arta, Hildegard este aceea care-i salveaza spiritul in imaginea simbolica a iubirii.
Miturile arhaice ale cosmogoniei si creatiei, visul magic al iesirii fabuloase din timp sunt dezvoltate intr-o tesatura narativa abil construita, in care intamplarile obisnuite se amesteca firesc cu situatiile fantastice. In creatiiile Domnisoara Cristina, Sarpele, Secretul doctorului Honigberger, Nopti la Serampore sunt dezvoltate mituri autohtone.
In Sarpele, un grup de vilegiaturisti participa la o practica magica. Prin exorcizarea sarpelui de catre enigmaticul Andronic, eroii traiesc sub efectul unei vraji malefice, "o infinita voluptate, amestecata cu teroarea mortii". Aici recunoastem unul din motivele mitului cosmogonic romanesc reprezentat de apele primordiale generatoare, frecvent ilustrat in literatura indiana, cufundarea in ape avand un sens mitic profund- cunoasterea naturii lui Dumnezeu.
Aceasta etapa este asemanatoare din punct de vedere structural cu prima treapta de initiere a lui Allan, unde Maitreyi ii dezvaluie tanarului occidental limita relativa a convingerilor europeanului despre ce ar implica manifestarea dragostei. Iubirea este cunoscuta mistic, ca o beatitudine (ananda), conform spiritualitatii indiene. Nepotrivirea de rasa, mentalitate, traditii dintre un european si o asiatica face ca dragostea lor sa ramana neimplinita. Cu toate acestea, iubirea, ca un simbol al unitatii, invinge dincolo de prejudecati.
Pentru Allan, etapa urmatoare este cea a iubirii ca armonie cosmica. Panteismul indian potrivit caruia pomii, ca toate fiintele, au suflet, pleaca de la principiul analogiei dintre plante, animale si oameni, transformat in omologic. Chabu, sora mai mica a Maitreyiei ii povesteste lui Allan cum in fiecare zi da pomilor turta si prajituri. Gesturile copilei trebuie interpretate simbolic: pomul este, de fapt, o hierofanie. Tanara vede in imaginea lui semnul sacru. Astfel se explica gesturile si dragostea sa.
Urmarind traiectoria capricioasa a evolutiei sentimentul erotic, de la manifestarea echivoca pana la dezlantuirea patimasa de care sunt stapaniti protagonistii, putem observa comportamentul lor in care alterneaza luciditatea si tulburarea, gesturi tandre, izbucniri neasteptate, indiscretii abil camuflate. O data declansata dragostea, povestea capata o fluenta deliranta. Povestea iubirii celor doi continua, intr-o noua etapa, cea a logodnei secrete savarsita in natura exotica a Bengalului, cu solemnitatea si incantatia vechilor poeme indice.Ceremonia logodnei este descrisa in imagini artistice condensate mitic si metaforic, dupa un ritual specific indian. Evocarea pamantului se face pentru ca zeita mama reprezinta protectie si fertilitate, necesare casatoriei ce rostuieste fiinta, reintegrand-o circuitului chtonian al elementelor primordiale: apa, focul, pamantul si lemnul, intr-un complementaritate simbolica a cosmicului, pentru ca daca Maitreyi apartine pamantului, imperativ Allan este dar al cerului (ying si yang, animus si anima, unitate a contrariilor, armonie universala). Inelul, reprezentand cei doi serpi intelepti ai casei, inchide in el destinul celor doi tineri si are o functie ritualica suplimentara -; anularea Karmei negative: "Ma leg pe tine, pamantule ca eu voi fi a lui Allan, si a nimanui altuia.Voi creste din el ca iarba din tine. Si cum astepti tu ploaia, asa ii voi astepta eu venire, si cum iti sunt tie razele, asa va fi trupul lui pentru mine. Ma leg in fata ta ca unirea noastra va rodi, caci mi-e drag cu voia mea, si tot raul, daca va fi, sa nu cada asupra lui, ci asupra-mi, caci eu l-am ales. Tu ma auzi, mama pamant, tu nu ma minti, maica mea. Daca ma simti aproape, cum te simt eu acum, cu mana si cu inelul, intareste-ma sa-l iubesc totdeauna, bucurie necunoscuta lui sa-i aduc, viata de rod si de joc sa-i dau. Sa fie viata noastra ca bucuria ierburilor ce cresc din tine. Sa fie imbratisarea noastra ca cea dintai zi a monsoon-ului. Ploaia sa fie sarutul nostru Si cum tu niciodata nu obosesti, maica mea, tot astfel sa nu oboseasca inima mea in dragostea pentru Allan, pe care Cerul l-a nascut departe, si tu, maica, mi l-ai adus aproape."
Ultima treapta a initierii erotice presupune o dubla convertire -; a lui Allan in mistica buddhista, a Maitreyiei in spiritulitatea europena. Metafizica iubirii se cristalizeaza intr-o forma de senzualitare purificatoare.
Iubirea este o tema inepuizabila si oricat s-ar scrie despre iubire, mai raman inca multe de scris. De aceea noii scriitori, viitoarele nume sonore continua sa scrie despre dragoste, sub alte forme, sub alte titluri, descriind noi trairi. Iubirea este si va ramane tema fundamentala a literaturii tuturor prezentului, trecutului si viitorului.

Bibliografie:
Petru Ursache, Camera Sambo. Introducere in opera lui Mircea Eliade, Editura Coresi S.R.L., Bucuresti, 1993
Mircea Eliade, Maitreyi, Editura Minerva, Bucuresti, 1991