Doina
Poporul roman a realizat de-a lungul timpului un tezaur artistic deosebit,
caracterizat prin diversitate tematica, afectiva si tipologica: basme, balade,
doine, strigaturi etc. b4l7lp
Intre acestea un loc aparte il ocupa operele lirice, deoarece prin
intermediul lor, oamenii talentati din popor -; autorii anonimi si-au exprimat
direct sentimentele, aspiratiile si convingerile lor.
In literatura populara doinele ilustreaza cu prisosinta caracterul ei
liric si o astfel de creatie populara, o doina, este si opera literara care
poarta ca titlu chiar numele acestei specii folclorice pe care o reprezinta
-; Doina.
Caracterul liric al poeziei Doina este dovedit de prezenta eului liric care
isi exprima direct propriile sentimente de dragoste, de admiratie si de
pretuire fata de doina, fata de melodia ei, de rolul pe care aceasta il
joaca in viata oamenilor din popor.
Prezenta eului liric este dovedita si de adresarea directa catre doina, care
apare personificata sau de formele verbale si pronominale de persoana I : „aud”,
„m-as duce”, „eu stau” etc.
Prima trasatura a apartenentei acestei creatii la specia literara de doina este
lirismul textului, diversitatea si profunzimea sentimentelor exprimate. Astfel,
poetul anonim este fermecat de armonia doinei care ii alina suferintele,
dar si de capacitatea ei de a exprima durerea profunda si de aceea o numeste
„cantec dulce” si „viers cu foc”. El iubeste profund
si statornic doina pentru ca ea il insoteste pe omul din popor in
orice moment si pretutindeni, indiferent de anotimp si de loc: iarna, primavara,
toamna, in codru, pe-afara, in vale.
Permanenta doinei in viata acestuia si legatura lor stransa sunt
sintetizate in ultimele versuri, cand trairile eului liric ating
cote maxime: „Doina zic, doina suspin/Tot cu doina ma mai tin./Doina cant,
doina soptesc,/Tot cu doina vietuiesc./”
Ca in orice doina, si aici sentimentele (dragostea, admiratia, pretuirea)
sunt exprimate in mod gradat si sunt deosebit de profunde, caci substantivul
doina -; subiectul admiratiei poetului anonim -; este repetat de 14
ori in textul poetic din care de 4 ori in cazul vocativ, iar de
6 ori in ultimele versuri.
Aceluiasi scop stilistic ii servesc si repetitiile verbului „cant”,
a substantivului „zilele” si a adverbului „tot”.
Valoarea acestei creatii populare este data atat de lirismul ei covarsitor,
cat si de profunzimea sentimentelor exprimate, trasaturi care o individualizeaza
intre alte creatii similare. Tocmai prin aceste note definitorii ea se
incadreaza genului liric si unuia dintre speciile acestuia -; DOINA.
