o1s18su
S-a nascut la 25 iunie 1931 in comuna Malaiesti (Transnis tria). A absolvit Universitatea de Stat din Moldova (1955). A facut doctorantura la aceeasi institutie de invatamant, studiind creatia lui Liviu Rebreanu. A debutat cu carti destinate copiilor: Zbantuila
(1956), Vacanta mea (1959), Buftea (1962), Galusca lui Ilusca
(1963) s.a. A scris proza scurta, inclusa in volumul La fantana
Leahului (1963), cartea care l-a consacrat fiind insa romanul Zbor frant (1966; alte editii: 1992, 1997). O experienta artistica in teresanta a facut scriitorul in 1972, cartea prezentata atunci la editura vazand lumina tiparului abia in 1988 (romanul Viata si moartea nefericitului Filimon sau Anevoioasa cale a cunoas terii de sine). Alte romane: Acasa (1976), Ignat si Ana si Dure-

re (ambele 1979), Sange pe zapada (1985) si Cumplite vremi...
(1990).
Pregatirea filologica serioasa a scriitorului s-a vadit in cartea de publicistica pe teme literare Suflul vremii (1981) si in raportul
Scriitorul si destinele limbii literare, tinut la plenara Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova la 16 noiembrie
1988 si tiparit in cartea colectiva Povara sau tezaur sfant?
(Chisinau, Ed. Cartea moldoveneasca, 1989).
A lucrat secretar al Comitetului de conducere al Uniunii Scrii torilor din Moldova, redactor-sef adjunct al revistei Basarabia .
Laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova (1978).
Cele mai reusite opere destinate copiilor, cu care si-a facut de butul in literatura Vladimir Besleaga, marturisesc realele capacitati ale scriitorului de a inventa situatii, dialoguri, replici credibile din perspectiva cititorului sau ascultatorului fraged, de a proceda umo ristic, fara a inceta sa fie cognitiv si instructiv. Pedagogia sa este de obicei implicita imaginii, fictiunii.
De obicei va sa insemne ca in unele schite din cartile enu merate tendinta moralizatoare predomina asupra naratiunii firesti, din care cititorul ar putea trage o concluzie etica. Or, formula fi nala didacticista, asa-zis educativa, a fost o boala a intregii noas tre literaturi pentru copii din anii 50, de pana la Grigore Vieru
(in poezie) si Spiridon Vangheli (in proza).
Vladimir Besleaga s-a smuls din acea literatura prin romanul
Zbor frant care, desi nu e destinat copiilor, este in fond despre un copil, ale carui actiuni sunt evocate intr-un tarziu de maturul care-si rememoreaza propria copilarie, spre a o aduce la cunostinta copilului sau de acum.
Aparut in volum odata cu Povestea cu cocosul rosu de Vasile
Vasilache, Podurile de Ion C. Ciobanu si Singur in fata dragostei de Aureliu Busuioc, romanul Zbor frant a constituit o contributie certa la improspatarea literaturii romanesti din Republica Moldo-

va. Scriitorul abordeaza tema razboiului, compromisa pana atunci de prozatori de mana a suta, ca Iacob Cutcovetchi sau Feodosie
Vidrascu. Ultima lucrare despre razboi, de pana la Zbor frant, fusese romanul Tarina fara plugari de Ana Lupan, o cronica realista a greutatilor pricinuite de marea conflagratie, dar aici evenimentele predomina asupra personajelor, romanul de des tine cedand locul unuia de evenimente . Naratorul lui, Ilies
Bradu, e mai curand un prizonier al vietii decat un fauritor sau cel putin un personaj care o traieste puternic si o prezinta prin imagini si tablouri vii, concrete, intiparitoare. Vladimir Besleaga vorbeste despre razboi dintr-un unghi de vedere principial nou, patrunde adanc, pe verticala, in faptele descrise, scoate in prim plan un personaj original, care nu repeta prin nimic actiunile al tor personaje, autorul procedand la fluxul memoriei, la acea mo dalitate concreta a monologului interior, care se numeste soliloc si care se caracterizeaza prin faptul ca personajul nu gandeste pur si simplu, ci vorbeste cu voce tare, adresandu-se unui inter locutor imaginar.
Din punctul de vedere al structurii formale romanul Zbor frant este foarte simplu. Isai ramane cu bunicul sau intr-un sat de pe malul Nistrului, in timp ce toti ceilalti membri ai familiei sale se evacuasera in alta localitate. Copilul trece inot raul pentru a-i gasi pe ai sai si in felul acesta nimereste ba la statul major al armatei sovietice, ba la acela al armatei hitleriste. Peripetiile copilului Isai constituie nucleul principal al romanului, desi pana la urma continutul cartii nu se reduce la probleme de razboi .
Dar sa nu ne lasam furati de aceasta simplitate aparenta a ro manului. Nicaieri in literatura noastra nu gasim o analiza atat de minutioasa a modului in care razboiul se rasfrange in destinul unui om concret. Isai este contuzionat. Nu l-a contuzionat razboiul
(ca fenomen abstract totusi), ci oameni concreti, inclusiv acei pentru care el a patimit. Aspectul etic al intamplarilor, omenia cu multi plele ei fatete sunt problemele esentiale ale romanului. Sa n

uitam ca fratele Ilie ramasese pe celalalt mal al Nistrului, drept care Isai e nevoit sa-i explice sotiei sale: Fratele Ilie ramasese dincolo... Pentru dansul am trecut, proasto... Ai inteles? Apoi fratelui insusi: Mai, pentru tine m-am bagat in foc... sa te scot...!
(Frazele de aceasta natura au, desigur, si un anumit subtext impor tant, data fiind trecerea lui Isai de pe un mal pe altul al Nistrului pentru intregirea familiei despartite din cauza razboiului.)
Sinceritatea, cinstea, grija de aproapele, increderea in om sunt valorile etice spre care tinde Isai si pentru care pledeaza scriitorul.
Dorul de casa este un alt motiv al romanului Zbor frant. Bu nicul lui Isai, cand era tanar, a venit pe jos tocmai din Galitia. De multe ori le povestea fiilor si nepotilor, deci si lui Isai, cate a tras si a patimit pe drum, si cum trebuia sa se opreasca din cand in cand si sa lucreze cate doua-trei zile la vreun gospodar ca sa castige de mancare ori de o incaltaminte, ca sa poata merge mai departe, si cum erau sa-l omoare niste talhari, cand trecea prin niste paduri, si cum era sa se inece intr-o apa, dar a scapat de toate si a venit acasa, si numai dorul de casa l-a dus si l-a ajutat, iar dupa ce incheia destainuirea intindea picioarele inainte, se uita la dansele si se gandea ca, asa slabe cum sunt, daca ar trebui sa vina de la marginea pamantului, tot ar veni, acasa ar veni, ar veni aicea sa moara, ca prin straini n-ar putea sa moara .
Vladimir Besleaga prezinta pe viu, concret, amanuntit reper cusiunile razboiului asupra unor oameni la fel de concreti, vii, irepetabili. Nimic din poliloghia care umplea romanele si nuvelele anterioare despre razboi. Nu numai ca nu i se mai spune Marele razboi... , dar categorii etice imposibil de ignorat sunt intelese de oameni (intai!) si de scriitor (in conformitate cu adevarul vietii!) intr-un mod inimaginabil in operele anterioare Zborului frant.
In asa-zisul Marele razboi pentru apararea Patriei orice discutie dintre un roman moldovean si un rus, ucrainean, bielarus sau cetatean de alta nationalitate era prezentata drept expresie a fratiei popoarelor sovietice strans unite... . Vladimir Besleaga

militeaza si el pentru fratie; nicaieri el nu propaga ura intre oameni de diferite nationalitati sau alte fenomene obiectiv repro babile. Dar despre ce fel de fratie discuta scriitorul, prin mijlocirea protagonistului romanului sau? In noaptea aceea... au venit doi, unul de sat si unul strain, l-au ridicat din pat, ca dormea, si l-au dus la sovietul satesc... In cele cateva ceasuri cat a stat acolo... s-a tot framantat si s-a gandit: De ce m-au inchis (sovieticii. I.
C.)? de ce m-au luat? Tot ghicind asa, s-a lasat de un perete si a adormit. Cand s-a trezit, l-au luat, l-au dus intr-o odaie unde erau doi necunoscutul si acel din sat si au inceput sa-l intrebe. Ei il intrebau, si el nu intelegea ce-l intreaba... Pana ce acel de sat s-a dat mai aproape de dansul si a strigat: Ce cai ati ascuns la voi?
Cai? Nu stiu de nici un fel de cai! A, nu stii? si o data striga catre usa: Aduceti-l pe celalalt! Pe celalalt? s-a gandit Isai. Cine celalalt? Si cand a vazut ca paseste pe prag nu altul decat Ilie, a ramas cu gura cascata... .
Afirmatia noastra anterioara ca pe Isai nu l-a contuzionat razboiul, ci oamenii, trebuie inteleasa tocmai prin prisma predi lectiei lui Vladimir Besleaga pentru personaje vii, in actiunile carora se vadeste fata adevarata a razboiului. Confirmarea aces tei idei o gasim in reflectiile ulterioare ale protagonistului romanu lui. Cand se gandea Isai mai mult: da ce-i aceea vreme, ce-i aceea soarta, nu se stie de ce in fata ochilor ii rasarea Ilie, frate-sau, si de acuma nici din vreme, nici din soarta nu mai ramanea nimic, ci ramanea Ilie, si Ilie era vinovat de toate . Argumentele lui Isai sunt convingatoare si ne pun in fata lasitatii, ticalosiei fratelui sau: Ca a purtat haina nemteasca, stia numai unul Ilie, lui i-a spus Isai, odata, demult... Si cand l-au ridicat atuncea noaptea si l-au dus la sovietul satesc, si dupa toata intrebaciunea si cercetarile l-a vazut pe Ilie, Isai s-a gandit (nu ca numai s-a gandit, a inteles!) ca Ilie l-a parat, Ilie l-a dat de gol, Ilie l-a vorbit, Ilie l-a vandut... .

Abia acum, dupa chinuitoarele framantari ale lui Isai, apare pro blema adevarata problema! a fratiei: Oare chiar poate sa fie asa ceva pe lumea asta, de sa se vanda frate pe frate?

Vladimir Besleaga nu cuprinde o arie larga de actiuni, ci ex ploreaza cateva momente concrete din viata protagonistului ro manului, patrunzand insa in esenta acestora, in semnificatiile lor etice profunde, imposibil de tagaduit.
Scriitorul n-a mers pe calea prezentarii unei intregi serii de eroi , exponenti ai diferitelor nationalitati, clase si paturi sociale etc., care faceau de serviciu in proza antirazboinica de pana la el. Vladimir Besleaga a mers pe o cu totul alta cale. Aici revenim la inceputul de fapt al romanului sau. Isai-naratorul, baietanul care trecuse in anii razboiului de sute de ori inot Nistrul, intra in apa batranului rau impreuna cu fiul sau, care a dorit sa se scalde.
Si cum au intrat, au prins a se stropi, tatal si fiul, unul pe altul, sa se racoreasca, dar tatal s-a oprit deodata. Auzise ceva dincolo .
Isai auzise tipete de lastuni. Tipete care il insotisera atunci cand, copil fiind, trecea inot Nistrul, trimis ba de ofiterul german, ba de cel sovietic. Urmeaza un dialog al lui Isai cu fiul sau:
Vezi acolo, malul cel drept, ca un perete? Galben, parca-i dat cu lut...
Vad, tata-hai.
Si ce mai vezi acolo, in malul cela?
Niste tufari, niste copaci...
Asta mai sus, pe mal. Da-n mal ce vezi?
Niste braie negre, tata-hai...
Da mai sus de braie?
Niste borti... Multe borti...
Acelea-s cuibare. In borti sunt cuibare de pasari. Lastuni se cheama pasarile celea. Si-si fac cuibare in borti. Vezi, cand s-a ridicat apa, mai era sa ajunga la cuiburile lor. Dar n-a ajuns...
Nime nu poate ajunge pana la dansele. Iar daca se baga cineva, sa vezi cum ti-l pun pe fuga! Se aduna toate nour si incep sa zboare pe deasupra lui, si dau la dansul din toate partile. Si-l ciupesc de-i merg fulgii. Iar daca-i mata ori caine, ii sar flocii...
Iar daca-i baiat, tata?

Baiat? Nu cumva ati vrut si voi sa treceti dincolo? Lasa ca am auzit eu...
Nu, tata, noi numai am improscat cu pietre. Sa vedem ce or face...
Cine?
Pasarile celea... Pietricica mea a cazut tocmai langa malul celalalt... .
In dialogul acesta absolut spontan si firesc rezida cauza con creta a aducerilor aminte ale lui Isai-baiatul care trecea de atatea ori pe malul celalalt, pe care, presupune el, o fi incercand sa treaca azi copilul sau. Anume atare amanunte concrete care ii invie con tururile actiunilor sale de odinioara il determina pe Isai sa se gandeasca la fiu si chiar sa-i destainuie fiului sau poate totusi mai mult sie insusi? toate cele intamplate odinioara lui: Si
Isai s-a uitat la baietelul care sta gol-golut, ars de soare, langa dansul, in apa (apa ii ajungea pana sub genunchi) si a vazut ca baiatu-i vanjos, pietros la trup (de ce sa nu poata inota chiar si pana dincolo?), apoi a intors capul si s-a uitat spre celalalt mal.
Acum malul era negru-intunecat, crescuse asa de tare si se facuse asa de inalt si asa de drept, ca ajungea pana-n jumatatea cerului, iar dupa muchia lui, a malului, se zbatea soarele, se zbatea tare sa iasa, sa salte de acolo, dar nu putea, si se intunecase si se facuse rece, si apa nu mai curgea, ci incremenise asa cum era ea, toata, si semana cu o oglinda cenusie, zgrunturoasa, stearsa, si oglinda aceea o data s-a clatinat, si s-a clatinat pamantul, si s-a clatinat cerul, si s-a clatinat fundul nisipos pe care-i sedeau picioarele... .
Aceasta e cheia stilistica a intregului roman Zbor frant. Intr un moment de tulburare extrema Isai isi povesteste peripetiile din anii razboiului. Isi vorbeste sie, dar gandul ii este fireste la fiul sau, aflat la varsta la care se afla el, Isai, pe timpul razboiului.
De aici nenumarate intercalari de ganduri si de fraze, explicatii minutioase, reveniri asupra acelorasi momente si ganduri. Mai mult, acest mod al lui Isai de a-si expune gandurile se extinde

din nou natural asupra vorbirii autorului si a altor personaje, in primul rand asupra vorbirii fiului sau.
Exemple concrete pot fi extrase usor din textul romanului.
Amanuntele vii, detaliile concrete, zvarcolirile frazei, curgerea pe alocuri haotica a gandurilor personajelor creeaza o atmosfera spe cifica, echivalenta aceleia in care a avut loc actiunea evocata, acum, de Isai.

Trairea sincera a ceea ce s-a intamplat demult, concretizata in adevarate cascade verbale, zigzagurile imprevizibile ale aduceri lor aminte ale lui Isai, materializate in felul de a se exprima al acestuia, sunt prilejuite de starea psihologica a personajului (per sonajelor). Isai se afla intr-un moment de maxima incordare sau chiar de criza sufleteasca, adica intr-o situatie care cere in mod obiectiv si imperios utilizarea de catre scriitor a solilocului, unicul procedeu care ii ajuta sa exprime in chip adecvat trairile (gan durile) personajului (personajelor).
Anume sau mai exact numai solilocul dens si necrutator i-a ajutat scriitorului sa releve drama puternica a lui Isai, incer cata odinioara, dar evocata acum, sa puna in lumina un destin mutilat de razboi, mai ales sub aspect psihologic (de aici titlul care sugereaza zborul intrerupt, al lui Isai, in viata), sa ne pro puna spre lectura o carte originala, marcata de o creativitate au tentica.
«Se uita cu ochi orbi si deodata ce-i veni? prinse a bate cu pumnii in perete sa-si trezeasca mainile, batea, dar zadarnic, porni sa izbeasca mai tare pana auzi trosnindu-i osisoarele de getelor si simti ceva cald si lipicios pe perete stai! cine esti? intoarce-te! mainile mele le vezi? de ce m-ai ridicat? de ce nu m-ai lasat sa ma ingroape? Nu-i raspunse nimeni, ci numai haulitul galeriilor lungi si pustii prin care fugea acum... atunci! acum zaci cu fata in jos, cu o mana dreapta! sub obraz, cu cealalta sub burta sa le scot, sa vad unde-s: pe stiva de scanduri din mijlocul casei? dar... aud huruit de motor, sunt in masina? acusi

ridic capul, daca vad un patrat cenusiu, e fereastra... daca are dungi de sus in jos, de la dreapta la stanga, sunt zabrelele...» am transcris acest alineat din chiar primele pagini ale romanului
Viata si moartea nefericitului Filimon, pentru a reda pe viu modalitatea literara proaspata (textul e din 1972!), aleasa de scri itor in scopul prezentarii veridice a unui destin oropsit (zabrelele sunt, evident, semne ale... inchisorii!); in randul al doilea, pen tru a ne putea imagina cum ar fi evoluat scrisul lui Vladimir
Besleaga, daca i-ar fi fost publicat la timp cel de-al doilea roman, inca mai original decat Zbor frant, daca prozatorul ar fi fost incurajat, sustinut, ci nu... impiedicat in mersul sau firesc si, in randul al treilea, pentru a mai arata o data, cu fapte probante, cat rau a pricinuit evolutiei literaturii noastre regimul comunist totalitar, in principiu refractar cautarilor creatoare si, mai ales, gasirilor...
Mai putin originale ca modalitate de expresie artistica, ro manele Sange pe zapada (1985) si Cumplite vremi... (1990), care conform unor destainuiri ale autorului fac parte dintr-o proiectata trilogie sau poate chiar tetralogie, adeveresc o anume putere de reconstituire de catre Vladimir Besleaga a trecutului nostru istoric si de intuire a psihologiei, mentalitatii si felului de a se exprima ale unor personaje create pe baza personalitatilor autentice (Constantin Cantemir, Miron Costin etc.) si ale altora, fictive, a caror importanta si semnificatie in contextul romanelor nu este nicidecum mai mica: razesul Ion Taralunga, flacauanul
Grue, calugarul Nicodim s. a. In prima lucrare pomenita aici scri itorul evoca psihologia si mentalitatea domnitorului Moldovei Con stantin Cantemir si pune inceputul evocarii cronicarului Miron
Costin, figura principala in Cumplite vremi... Oh, miselnicul de mine, m-au furat somnul, asa sezand in aist jilt... nici macar sa mi scot contasul... iara giupaneasa... o hi adormit, trag nadejde, si ea, sarmana... este expresia de inceput a modalitatii de prezen tare a marelui carturar. Ah, ce s-au ales din viata mea?... Nimic...

mai nimic... constituie unul dintre nucleele tematice ale roma nului, in care s-a concentrat puterea de autoanaliza a personaju lui si se vadeste predilectia prozatorului pentru situatiile-limita generatoare de interes si de emotie.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
Vasile Coroban, Romanul moldovenesc contemporan, Chisinau, Ed.
Cartea moldoveneasca, 1969; editia a II-a, 1974.
Mihai Cimpoi, Romanul unei experiente dramatice. In cartea lui:
Disocieri , Chisinau, Ed. Cartea moldoveneasca, 1969.
Ion Ciocanu, Vladimir Besleaga: Zbor frant. In cartea lui: Articole si cronici literare , Chisinau, Ed. Lumina, 1969; Virtutile rememorarii.
In cartea lui: Clipa de gratie , Chisinau, Ed. Literatura artistica, 1980;
Drumurile si rosturile copilariei. In cartea lui: Argumentul de rigoare ,
Chisinau, Ed. Literatura artistica, 1985; Vladimir Besleaga: Sange pe zapada. In cartea lui: Cu fata spre carte , Chisinau, Ed. Cartea moldove neasca, 1989.
Anatol Gavrilov, Modalitati psihologice de caracterizare a eroului.
In cartea lui: Reflectii asupra romanului , Chisinau, Ed. Literatura artistica,
1984.
Gheorghe Mazilu, Semnificatiile gestului de reconstituire. In cartea lui: Reabilitarea calitatii artistice , Chisinau, Ed. Literatura artistica, 1989.
Nicolae Biletchi, Vladimir Besleaga: romanul de sondaj psihologic.
In cartea: Literatura romana postbelica. (Integrari, valorificari, reconsi derari) , Chisinau, Firma editorial-poligrafica Tipografia centrala, 1998.