x3n11nj
Poet distinct in cohorta de scriitori afirmati in primul de ceniu postbelic, la ale carui carti de versuri ne-am oprit anterior,
Aureliu Busuioc este si un prozator bun. Autorul a realizat mai multe nuvele interesante (de exemplu, Pianista si strungarul) si cateva romane, dintre care cel putin doua Singur in fata dra gostei (1966) si Unchiul din Paris (1973) merita sa fie luate in seama.
Romanul Singur in fata dragostei este o expresie preponde rent ironica, pana la urma nelipsita de gravitatea necesara, a vietii unui colectiv de pedagogi in care pe neasteptate vine un profesor nou, inteligent, in masura sa introduca un minim de aer primeni tor in activitatea intregii scoli. Adica asa se intampla in majori-

tatea nuvelelor si romanelor de pana la Singur in fata dragostei
(tip: Lasa vantul sa ma bata... de Ana Lupan). Aureliu Busuioc il prezinta pe Radu Negrescu drept tanar venit in sat numai pentru a-si satisface stagiul obligator si a astepta o invitatie de la Acade mie ( marele semnal ). Acesta e primul semn al parodiei. Radu
Negrescu nu-si propune o primenire a starii de lucruri din scoala, el nu se doreste un profesor-minune, nici nu se gandeste sa ramana pedagog.
Intentia scriitorului de a rasturna o situatie devenita intre timp sablon in proza epocii l-a determinat pe eruditul critic Vasile
Coroban sa numeasca romanul lui Aureliu Busuioc facetie (de la latinescul facetiae gluma, umor, in italiana fax faclie, flacara) specie literara umoristica, nuvela sau anecdota cu final surprin zator, spiritual.
Scriitorul a abordat o schema raspandita in proza anilor 50 pen tru a o discredita oarecum din interior. Romanul sau constituie o replica la atare scheme. Aureliu Busuioc rade de seriozitatea si siguranta de sine a personajelor, de fapt si a autorilor, si dezum fla acele mostre de naivitati, propunandu-ne o istorie marcata de haz, de veselie, de spirit. Elementul parodic, pomenit mai inainte, se vadeste in polemica, neafisata ostentativ, cu descriptivismul si cu lipsa de profunzime a operelor luate ca si cum in zeflemea.
Radu Negrescu vine la scoala sateasca fara intentii mari si ilu zii naive. De fapt, el evadase dintr-o lume in care nu se simtea bine (relatiile sale cu Lida etc.). In asteptarea invitatiei de la Aca demie, Radu Negrescu este un om ca toti oamenii; nimic din multul si incredibilul entuziasm al personajelor ce reprezentau pedagogi constiinciosi peste masura, cuminti ca niste ingeri. Este si el bogat sufleteste, dezvoltat din punct de vedere intelectu al, poseda in afara de aceasta o reala capacitate de a se autoironiza. Dar scriitorul nu se grabeste sa prezinte o primenire categorica si radicala a personajului. In romanul sau conteaza mai mult sentimentele si gandurile personajelor, adica resorturile in time, puternice, capabile sa genereze o atare primenire.

Pana la urma primenirea se intampla. Si directorul Spanu este demitizat, si profesorul Maier isi depaseste inertia, si Viorica Vra bie se anunta drept luptator principial pentru o atmosfera sana toasa in colectiv. Faptul ca schema, impotriva careia Aureliu Busu ioc isi propusese sa lupte, ramane in picioare ar putea fi considerat un alt element al facetiei.
Drept care apare fireasca intrebare: prin ce dara este nou roma nul Singur in fata dragostei?
Nu numai printr-un vocabular si printr-un limbaj atat de ingri jite si de... romanesti. Rar confrate de breasla, la noi, care sa manuiasca cu atata dezinvoltura ironia, umorul, sarcasmul. Repli ca imediata, altfel zis spontana, fireasca, cu atat mai impresio nanta, comentariul umoristic succint si hazos, provenit din inva luirea banalitatilor in haine alese, in expresii neasteptat de bogate in seve de gandire profunda, care desfiinteaza banalitatile prin punerea lor maiestrita in fata unor aprecieri inalte si serioase, con cluzia etica ce tradeaza lipsa de vigoare sau chiar de sens a afirmatiei care altfel ar fi putut trece drept adevar si alte instru mente de lucru ale veselului Aureliu Busuioc isi dovedesc eficienta. L-am intalnit, recunosc, intr-un restaurant este chiar fraza de debut a romanului. Incercati s-o cititi fara specificarea recunosc si o sa va convingeti pe data cat ar pierde propozitia inaugurala sau ceea ce e acelasi lucru cat ne poate spune un singur cuvant, folosit cu talent. Gratie acestui cuvant re cunosc vedem ca aievea zambetul abia afisat al unui vizitator frecvent al institutiei care odinioara era confundata, de majori tatea oamenilor sovietici, cu ceva putin spus blamabil. Suculenta frazei creste pe seama autopersiflarii ce-o contine ea, de vreme ce si autorul romanului este un musteriu al restaurantului.
Radu Negrescu in dialoguri, Viorica Vrabie in jurnalul sau, chiar unele personaje periferice, ca Otilia ( te rog sa-mi zici Otilia Oc tavianovna , barbatii sunt niste ticalosi, nu merita sa le dai ceea ce ai mai scump, ii stiu eu! ), se intiparesc adanc in memorie.
Uneori, ca in cazul lui Spanu, o singura remarca tradeaza superfi-

cialitatea si chiar obtuzitatea. Inca in anii 60 scriitorul lua in ze flemea modalitatea de adresare adoptata la noi oficial dupa mode lul rusesc, absolut straina limbii noastre. La observatia Vioricai
Vrabie ca Viorica Mircevna suna ciudat, Spanu raspunde cu multa profunzime : Ciudat, neciudat, n-ai ce-i face! Ca nu mata l-ai botezat pe tata! Banalitatea raspunsului rezida in faptul ca
Spanu nici nu admite gandul ca e vorba despre inoportunitatea principiala a patronimicului in limba noastra; el crede ca Viorica se referise la numele tatalui sau. Dar culmea banalitatii abia urmeaza, de vreme ce Spanu adauga la remarca anterior citata: Popa l-a botezat pe tata matale!
Scris in intregime cu o arta admirabila a cuvantului, romanul
Singur in fata dragostei isi poate atinge intr-o masura mai mare decat operele serioase cu aceeasi tema obiectivele in structive privind profesorul si demnitatea sa, nevoia de personali tate a acestuia, necesitatea unui climat psihologico-social propice desfasurarii normale a procesului de invatamant. Acest lucru e posibil datorita inversarii totale a schemei din romanele persiflate de scriitor ca intr-o facetie autentica: Radu Negrescu nu schimba starea de lucruri din scoala de la Recea Veche, iar daca o schimba, reuseste s-o faca doar partial, in orice caz nu radical , ca intr-un pseudoroman al lui Gheorghe Madan, protagonist al caruia este directorul Stejarescu; mai curand scurta aflare in colectivul scolii l-a schimbat pe el, pe Radu Negrescu, convingandu-l sa nu pozeze, ci sa actioneze, sa nu reflecteze despre dragoste, ci sa iubeasca, sa nu-si faca iluzii ca este cineva, ci sa fie.
Plin de aceeasi ironie debordanta, de persiflare permanenta a adevarurilor rasuflate si a pseudoadevarurilor este romanul Un chiul din Paris. Alexandru (alteori Alecu) Stanca a fost luptator in Spania si a locuit un timp in Franta, iar spre batranete s-a intors la bastina. In faptul insusi ca un om care a vazut marea bogatie a limii se arata incantat de fermele (complexele) noastre de porci ne se contine un umor puternic. Scriitorul nu putea lua in zefle-

mea atare complexe zootehnice, considerate odinioara la noi chiar de noi! realizari epocale; el il pune pe Alexandru Stanca sa se minuneze, studentului Richi oferindu-i posibilitatea de a dezumfla inchipuirile lipsite de temei ale batranului. Aureliu
Busuioc demitizeaza realitatile si realizarile glorificate nesabuit odinioara, si o face intr-un mod ingenios si agreabil.
Pe parcursul romanului se intretes trei substraturi ale fondu lui ideologico-tematic: eroic, ironic si satiric. Ce-i drept, primul, cel eroic, este subred de tot, de vreme ce unchiul Alexandru
Stanca fie ca nu doreste sa se destainuie sincer, amanuntit si convingator, fie ca n-are ce adauga la cele doua povestiri prea putin concludente, omniprezent ramanand Richi (diminutiv de la Andrei sau totusi de la Aureliu?), un ironist incorigibil. Am putea spune ca Alexandru Stanca ramane mai curand un pretext pentru a se spune cate ceva adevarat despre realizarile epocale de odi nioara si despre fostii revolutionari de tipul lui Ciutac, devenit un chiabur contemporan, comerciant de (cu) porci, care nici nu-l recunoaste pe Stanca (nu-l invita cel putin pe-o clipa in ograda), sau al lui Ion Roman, contabil care de mult nu mai pune vreun pret pe ideile revolutionare si care este de fapt cel mai necrutator apreciator al realitatii sovietice de odinioara. Se tem oamenii unii de altii, Alecule, si se urasc. Nu pot imparti lumea! Iaca, ai fost tu in Spania, ai luptat pentru niste straini; in
Franta zici c-ai luptat, ei si? Ce, s-a schimbat ceva? Stai, asculta ma! Te-a multumit cineva? Ti-a pus cineva monument? Cu ce-ai ajuns tu la batranete? Nici casa, nici tara, nici copii, nici un coltisor unde sa-ti pui capul... Stai!... Si toate numai pentru ca oamenii sunt rai, egoisti! (...)
Unchiul e gata sa sara de pe scaun, apoi se calmeaza...
De unde-ai scos, Ioane, filozofia asta? Intr-adevar, parca te stiam mai altfel!
Contabilul pufneste:
De unde, de unde... Din viata, de unde! Ce-am vazut eu din viata asta? Numai rau, din toate partile si de la toti... .

La inca o incercare a lui Alexandru Stanca de a-l convinge ca in societatea sovietica sunt realizari remarcabile Ion Roman ii da replica definitiva: Tu sa nu-mi spui mie asa lucruri, auzi! Sa nu-mi vorbesti asa ceva! N-ai dreptul! Tu n-ai urcat un deal de patruzeci de ani cu crucea in spate! N-ai urcat!
Daca Aureliu Busuioc ar fi reusit sa spuna numai acest adevar despre puterea sovietica in 1973, si inca si atunci romanul sau
Unchiul din Paris ar avea pentru ce fi apreciat. Or, el este plin de atare adevaruri, spuse in mod aluziv, de cele mai multe ori ascunse indaratul glumelor interminabile ale studentului Richi.
Am putea spune ca jumatate din succesul romanului este asigu rat de Richi. Ba de ce n-am zice: de autor, care s-a travestit in acest narator deosebit de volubil, inventiv, subtil si am mai remarcat agreabil?
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
Vasile Coroban, Romanul moldovenesc contemporan, Chisinau, Ed.
Cartea moldoveneasca, 1969; editia a II-a, 1974.
Mihai Cimpoi, Vocatia epica a poetului. In cartea lui: Disocieri ,
Chisinau, Ed. Cartea moldoveneasca, 1969.
Ion Ciocanu, Eroicul si expresia lui. In cartea lui: Dialog continuu ,
Chisinau, Ed. Literatura artistica, 1977; Tentatia exemplaritatii. In Limba romana , 1995, nr. 6.
Anatol Gavrilov, Singur in fata dragostei la o noua lectura. In cartea lui: Reflectii asupra romanului , Chisinau, Ed. Literatura artistica, 1984.
Nicolae Biletchi, Romanul si contemporaneitatea, Chisinau, Ed. Stiinta, 1984.
Mihail Dolgan, Aureliu Busuioc. In cartea: Mihail Dolgan, Nicolae
Biletchi, Vasile Badiu, Creatia scriitorilor moldoveni in scoala (Nicolai Cos tenco, Aureliu Busuioc, Vladimir Besleaga, Gheorghe Malarciuc) , Chisinau,
Ed. Lumina, 1990.