v5b18bg

1939 critic si istoric literar, eseist literary critic and historian, essayist

Lecturi infidele, 1966; Metamorfozele poeziei, 1968; Poezia romaneasca moderna de la G. Bacovia la Emil Botta, 1968; Contradictia lui Maiorescu, 1970; editia a II-a, Editura Humanitas, 2000; Introducere in opera lui Al. Odobescu, 1976; Sadoveanu sau Utopia cartii, 1976; Arca lui Noe. Eseu despre romanul romanesc, I-III, 1980-1983; Teme, I-VII, 1971-1989; Despre poezie, 1987; Istoria critica a literaturii romane, I, 1990; Dreptul la normalitate, 1991; Cartile au suflet, 1995; Teme, Editura Universalia, 2001

Unfaithful Readings, 1966; The Metamorphoses of Poetry, 1968; Modern Romanian Poetry from G. Bacovia to Emil Botta, 1968; Maiorescu's Contradiction, 1970; second edition, Editura Humanitas, 2000; Introduction to Al. Odobescu's Works, 1976; Sadoveanu or The Book Utopia, 1976; Noah's Ark. Essay on the Romanian Novel, I-III, 1980-1983; Themes, I-VII, 1971-1989; On Poetry, 1987; The Critical History of Romanian Literature, I, 1990; The Right to Normality; 1991; Books Have Souls, 1995; Themes, Editura Universalia, 2001

Cronicile lui Valeriu Cristea sunt mai pregnante, ale lui Raicu mai profunde, ale lui E. Simion mai cuprinzatoare, ale lui Ulici mai spontane, ale lui Marian Papahagi mai docte. Grigurcu e mai talentat in sensul artistic al termenului, Dimisianu mai echilibrat. N. Manolescu are mai mult sau mai putin - insa din toate - aceste insusiri, intr-o formula care e secretul fascinantei sale personalitati. El ramane cronicarul total si "nepereche" al literaturii romane contemporane. (Mircea Martin)

Valeriu Cristea's reviews are more pregnant with meaning, Raicu's are more profound, E. Simion's more comprehensive, Ulici's more spontaneous, Marian Papahagi's more academic. Grigurcu is more talented in the artistic sense of the word, Dimisianu is more balanced. N. Manolescu has got something of each, to a higher or lesser degree - a formula that constitutes the secret of his fascinating personality. He remains the absolute, "peerless" commentator of present-day Romanian literature. (Mircea Martin)

Nicolae Manolescu a aparut in critica literara sub o zodie favorabila. Din 1962 incoace... literatura romana contemporana a beneficiat de posibilitatea de a-si innoi resursele, temele si formele; Nicolae Manolescu a insotit indeaproape deschiderea literaturii spre adevarata modernitate si i-a stimulat sincronizarea europeana... Fervoarea intelectuala, inteligenta, farmecul interpretarilor, gustul sigur pentru valoare si originalitate i-au adus destul de repede criticului un prestigiu de mentor si spirit director. Cu timpul, intaietatea magistraturii sale critice nu a mai putut fi negata decat de adversarii ideologici, monstenitori ai dogmatismului mai mult sau mai putin subtil, purtatori ai unui traditionalism defunct sau ai protocronismului desantat. Astazi nu mai exista indoiala ca rolul lui Nicolae Manolescu in evolutia literaturii romane este comparabil cu al lui Maiorescu, E. Lovinescu sau G. Calinescu. (Ion Simut)

Temele lui sunt de fapt niste lecturi - mereu infidele -, meditatii mutate intr-un spatiu mai singuratic, acolo unde sinele viseaza idei, unde textul e asediat de o nefericire aparent rasfatata - aceea de a spune prea mult sau poate prea putin. De aici, notatia fulguranta, protocolul infrant al confesiunii - o confesiune discreta, fara broderia concesiva a sentimentelor - si tot din aceasta pricina, un fel de dialog murmurat in primul rand cu cartile. Pentru ca, desi din "temele" criticului nu lipsesc nici paranteza morala, nici parerea sociologica, ispita ultima este literatura. (Virgil Ierunca)