e9f15fk
Poporul roman, atat de bine inzestrat, n-a avut norocul si onoarea sa contribuie la formarea civilizatiei europene.
Din cauze istorice binecunoscute, el a trebuit sa piarda toate bunurile culturale aduse aici de colonisti si sa tra iasca, mai bine de o mie de ani, o viata de pastorie, in vreme ce popoarele apusene, mostenitoare ale culturii an tice, au putut nu numai sa pastreze mostenirea, dar sa o si mareasca. Si au pierdut amandoua partile: si cultura europeana, si poporul roman. A pierdut si cultura euro peana, caci o coarda, care ar fi fost sonora, n-a vibrat.
Dar daca poporul roman n-a luat parte direct la for marea civilizatiei europene, a luat parte insemnata indi rect. El a fost una din stancile de care s-au izbit aici, in
Rasarit, pierzandu-si energia, popoarele barbare care, daca ar fi ajuns in Apus cu toata puterea miscarii initiale, ar fi facut imposibila civilizatia. Dupa ce furtuna s-a mai linis tit — de tot nu s-a linistit niciodata, in stare latenta e si azi —, poporul roman a inceput sa se impartaseasca si el din acea cultura acumulata in Apus, si nu a fost o pomana acea impartasire, caci nu numai ca a platit-o si o plateste indeajuns de scump, dar a avut si un drept asupra ei, caci, cum am spus, a contribuit indirect la formarea ei.
Nu e nici un popor care sa nu fi imprumutat de la altele. Din chiar faptul ca cultura europeana e creata de mai multe popoare rezulta ca fiecare datoreste ceva celor lalte. Popoarele germanice au imprumutat cultura romana, toate popoarele moderne n-au facut decat sa dezvolte cul tura antica, Franta veacului al XVIII-lea a imprumutat de la englezi, Germania veacului al XVIII-lea, de la fran cezi, Franta de astazi, in literatura, de la scandinavi si rusi, cutare scoala literara dintr-o tara e fiica cutarei scoli literare din alta; imprumuturi in stiinte etc., etc.
Romanii, care n-au creat aproape nimic, au imprumu tat tot. Toata istoria culturii romanesti, de la sfarsitul veacului de mijloc pana azi, e istoria introducerii culturii straine in tarile romanesti; si toata istoria culturii roma nesti, din veacul al XVI-lea pana azi, nu e decat istoria introducerii culturii apusene in tarile romane si a asimilarii ei de catre romani — cu mici impiedicari in vremea fanari otismului si a rusismului.
E o naivitate aerul manios cu care conservatorii doctri nari privesc asa-numitele “forme noi“ si “pervertirea” mentalitatii romanesti de catre cugetarea straina. Cand se ridica numai impotriva generatiei de la 1848, nu sunt completi, caci ar trebui sa se ridice mai intai impotriva influentei slavo-bulgare, care, ea cea dintai, a adus forme noi, o mentalitate noua, ba si o limba oficiala noua. Ar trebui apoi sa se ridice impotriva influentei husite1, care in veacul al XV-lea a introdus la romani o “noutate”: traduceri de carti bisericesti. Impotriva influentei lutera ne, careia ii datorim atatea “noutati”, atatea atentate la ceea ce apucasera oamenii de la 1500 (adica la slavo-bulga
rism): carti; in limba romana; tiparite1 . Ar trebui sa se ridice, mai cu seama, impotriva scoalei istorice moldove nesti, reprezentata prin Miron Costin, un “polonizat”, si prin ceilalti, dupa cum cei de la 1848 au fost “frantuziti”; impotriva lui Sincai si Maior, care au incetatenit pe de a-ntregul o cultura straina in capetele romanesti, caci si autorul Catehismului luteran de la 1544, si Miron Costin, si Maior sunt — istoriceste si filozoficeste — predecesorii acelei generatii de la 1848 — Kogalniceanu, Bratianu,
Balcescu, Russo, Eliade Radulescu, Rosetti, Ghica, Alec sandri —, de care vorbesc conservatorii doctrinari cu dispret, caci toti au transplantat pe pamantul romanesc cultura straina.
Daca aceasta imigrare a culturii nu ar fi avut loc, Roma nia ar fi ramas cu totul in afara de sfera civilizatiei, caci, inca o data, civilizatia romana se pierduse pe pamantul
Daciei. Daca ar fi fost ca romanii sa ia de la inceput crearea civilizatiei, le-ar fi trebuit, spre a ajunge unde sunt astazi, tot atata vreme cat i-a trebuit omenirii, de la egipteni pana azi, spre a se civiliza, caci civilizatia de azi isi are inceputul mai inainte de cel dintai rege egiptean. Civilizatia este o acumulare, si daca ea s-ar fi pierdut si in Apus, astazi am fi fost mult mai putin civilizati decat egiptenii in perioada tebana.
Cei care se ridica impotriva celor de la 1848, fara sa se ridice impotriva tuturor influentelor straine de mai inainte, se fac, fara sa vrea, aparatorii fanariotismului si ai ru
sismului, caci inainte de influenta europeana de la ince putul veacului al XIX-lea, tara era fanariotizata si o urata influenta ruseasca se accentua1. Influenta europeana din veacul al XVII-lea fusese inabusita. Dealtmintrelea, nici acea influenta din veacul al XVII-lea nu i-ar fi multumit, caci, ca sa vorbim numai de Moldova, era o influenta apu seana: poloneza, si se vede ca ceea ce ii sperie pe conserva torii nostri doctrinari sunt influentele europene, si nu influentele orientale, caci “vechiul regim”, cel mai vechi, a fost inraurirea slavo-bulgara, cel mai nou, cea turco bizantina.
*
Acest studiu are de scop sa urmareasca spiritul critic care a prezidat la adaptarea culturii in tarile romane.
Cum acest spirit critic nu s-a manifestat decat la intro ducerea culturii europene, nu ne vom ocupa aici de influ entele orientale; si cum acest spirit critic nu s-a manifes tat decat in veacul al XIX-lea, in vremea ultimei influente europene, cea sub forma franceza, nu ne vom ocupa in special decat de aceasta epoca. Dar, fiindca intelegerea acestei manifestari a spiritului critic e conditionata de cunoasterea influentelor apusene din veacurile trecute, vom face o scurta ochire asupra acelor influente.
Parerea curenta este ca cultura europeana a venit intaiasi data in veacul al XIX-lea. Dar civilizatia venita in veacul al XIX-lea e numai unul din momentele fenome
nului, e momentul cel mai important, mai hotarator si ultimul, atata tot.
Cultura europeana a inceput sa vina mai de mult. A venit necontenit, dar se pot preciza cateva momente.
Primul moment e in veacul al XVI-lea. Acum Apusul incepe sa plateasca, pentru intaia oara, si nu dezinteresat, din datorie. Sasii, dorind sa converteasca pe romani la protestantism, le tiparesc carti bisericesti in romaneste.
De data aceasta, romanii primesc pasiv influenta europea na. Asadar, in Transilvania, la periferia despre apus a romanismului, acolo unde romanismul s-a pastrat cu atata tenacitate, de unde acum o suta de ani ne-a venit o idee mantuitoare, de unde si de acum inainte trebuie sa ne vina — si o sa ne vina — spiritul viguros romanesc, acolo s-a intamplat sa inceapa cultura propriu-zis romaneasca.
Si sa se observe ca, orice ar zice conservatorii doctrinari, influenta apuseana si cresterea culturii romanesti nationale sunt doua fenomene concomitente.
Al doilea moment, a doua plata a datoriei, a doua in fluenta salutara straina e in veacul al XVII-lea in Moldo va. Polonii, popor de cultura europeana gratie culturii lor latine, au, inca din veacul al XVl-lea, o mare inraurire asupra Moldovei, inraurire care-si da efectul deplin in veacul al XVII-lea. Acum si incepe adevarata influenta a civilizatiei Apusului asupra romanilor. Polonia devine pentru Moldova ceea ce azi e Franta pentru Romania, pastrand, bineinteles, toate proportiile. Luca Stroici, Ure che, Costinestii, Dosoftei — si altii, pe care literatura nu-i cunoaste — sunt mai mult sau mai putin familiarizati cu cultura apuseana, stiu limba poloneza, in care puteau citi mult, limba latina, in care puteau citi mai mult. In jurul lor, altii mai putin carturari invata si ei ceva de la
dansii, si un Ion Neculce, desi nestiutor de limbi straine, e si el un om “cultivat”, pentru ca deja fusese Ureche si
Costinestii. Daca adaugam la acestia si pe cosmopolitul
D. Cantemir, care e un produs direct al culturii europene si multilaterale, vedem ca avem a face cu o adevarata miscare culturala, care ar fi avut un efect colosal, ar fi scurtat cu doua veacuri drumul penibil pana la completa lumina, daca n-ar fi fost mai multe pricini impiedicatoare.
Prima. Lipsa de cultura, aproape totala, in paturile moldovenesti. Cu alte cuvinte, lipsa unei mase de cunos tinte aperceptive, cum s-ar zice; asa incat, ca sa luam o pilda, ideea ca romanii se trag din romani nu numai ca nu putea face nici o impresie — caci pentru niste oameni care nu stiu cine au fost romanii originea romana nu poate inspira mandrie —, dar nici nu putea forma o cunostinta istorica in capul contemporanilor lui Miron Costin: Roma
— originea — era un necunoscut. De aceea cronicile nici n-au fost tiparite, cum au fost cartile bisericesti, care corespundeau unei necesitati.
A doua. Conditiile istorice, adica pe de o parte, decade rea Poloniei, iar pe de alta, invazia inabusitoare a grecis mului, cu alte cuvinte, intreruperea prea de timpuriu, abia dupa nastere, a acelui curent polonez nobil si salva tor, caruia totusi ii datorim, mai intai, ivirea unei mari si fecunde idei in constiinta catorva romani — originea romana a poporului roman si, ca corolar, ideea de unitate a tuturor romanilor prin originea lor comuna —, si apoi deprinderea cu reflectarea asupra vietii, prin faptul ca cronicarii judeca si nu se mai marginesc a inregistra faptele, ca mai inainte, in perioada slavo-bizantina. Efectele acestei miscari culturale n-au sa se piarda niciodata cu totul in Moldova. Aceasta timpurie miscare culturala din
Moldova ne va explica, cum vom vedea, o interesanta par ticularitate a culturii moldovenesti din veacul al XIX-lea.
Muntenia e influentata mai simtitor de cultura apuseana abia in veacul al XVIII-lea. Numai in veacul al XVIII-lea, prin curentul grecesc, care continea si cateva elemente apusene, si prin curentul vechi francez, Muntenia se influ enteaza mai apreciabil de cultura apuseana. Asa ca, pen tru Muntenia, veacul al XVIII-lea, daca e o perioada de injosire morala si nationala si de mizerie materiala, e, in schimb, o epoca de oarecare progres intelectual. In Mol dova, din contra, cele doua curente, curentul grecesc si curentul francez venit prin greci, nu inseamna, ca pentru
Muntenia, un progres, caci, fata cu influenta poloneza, ele sunt inferioare ca purtatoare de cultura. Si nu din punct de vedere cantitativ — al sumei de cunostinte si al sumei de stiutori de carte —, ci din punct de vedere calita tiv, ca superioritate, ca idealitate.
Influenta poloneza, care alungase un curent oriental
— bizantino-slav —, e inlocuita, la randul ei, de alt curent oriental: turco-fanariot.
Dar in acest veac Transilvania se pune deodata in frun tea culturii romanesti si pune inceputul culturii romanesti moderne. Din pricina unirii unei parti dintre romani cu biserica papala, se infiinteaza scoli romanesti — cea mai insemnata e seminariul din Blaj — si se naste pentru romani putinta de a-si trimite fiii distinsi la invatatura la
Viena si chiar la Roma, leaganul poporului roman. Acolo acestia se adapa, la izvor, la cultura latina — si apuseana
— si ideea de latinitate se intareste in mintea lor pana la puterea unei idei fixe. Curentul latinist, inceput in Mol dova in veacul al XVII-lea, renaste acum in Transilvania, ajunge pana unde poate sa ajunga — pana la limita — si
devine, ceea ce e foarte important, o forta sociala, un ferment de progres. Si e curios — la prima vedere numai, caci vom vedea pricinile — ca acest curent nu poate prinde tocmai in Moldova, acolo unde a aparut intaiasi data.
