r9y17ys
Piesa lui Mihail Sorbul care a starnit la intaiele reprezentatii o vie discutie e comedia tragica Patima rosie, remarcabila prin siguranta tehnica, repeziciunea actiunii, simplificarea personificatiei. Sunt numai cinci eroi (Sbilt, Castris, Rudy, Tofana, Crina), care vin mereu pe scena si au toti un rost fundamental. Actiunea e limpede formulata in trei acte. Castris, student bogat si om de treaba, vesteste pe concubina lui Tofana ca are invoirea de a o lua in casatorie. Tofana (pretentii de intelectuala, aspiratii de femeie) refuza. Rudy, cuceritor ieftin, se muta in aceeasi casa, iar Tofana ii sare de gat aproape numaidecat. Rudy, care plictisit de viata lui usuratica ar voi sa se casatoreasca cu Crina, fuge de ea. Tofana il impusca. In catesitrele actele cortina cade bine pe cate o replica memorabila. Psihologia e schematica, fireste, cum se si cuvine in teatru. Sbilt e mefistofelul piesei si latura comica, un sarcastic parazit, filozof cinic si istoric al familiei. El inveseleste pe spectatori prin aforismele lui moderat paradoxale. Tofana e mai putin intelectuala cat femeia fascinata de prestigiul cuceritorului profesional si jignita de rezistenta lui. Factorul ereditar, patima rosie, adica a varsarii de sange (stramosul a fost hingher) motiveaza exterior un gest de razbunare, suficient in sine. Rudy ar fi un banal cuceritor daca

n-ar infatisa un accident neprevazut in cariera. El a dat de o femeie superioara lui intelectualiceste si mai ales de o pasionalitate morbida.

Cuceritorul devine victima. Prin acest schematism substantial si prin rotunditatea tehnica, Patima rosie se va citi si reprezenta oricand cu mari satisfactii estetice. Versificatia trudnica si dealtfel mai mult grafica, desi cu incercari laudabile de arhaizare, ingreuiaza miscarea din Letopiseti, drama istorica in cinci acte, ce sufera dealtfel de o incetineala structurala. Ideea este originala, mai nimerita intr-o epopee. Ion-voda cel Cumplit e tradat de boieri; toti laolalta, domn si supusi, suporta fatalitatea istorica a tarii. Sub raportul teatral piesa sufera de prea multa masinarie scenica. Dezertorul e o piesa vie, ocazionala, care foloseste in chip original mediul mahalagesc pentru un eveniment sublim. A doua tinerete (istorie dramatica a unui sexagenar exasperat de nevasta, traind o clipa de fericire cu o tanara
Assunta) are un dialog viguros si o violenta de gesturi justificata prin decorul napoletan. Comedia are insa un aer de lucru factice si stilizat in sensul grotesc si baroc al pieselor lui Crommelinck. Alte piese ale lui M. Sorbul sunt sau neinsemnate sau insuficiente. Toate poarta titluri de senzatie, promitand mai mult decat dau (Coriolan Secundus, Dracul,
Baronul, Don Quichotte). Romanele (O iubesti?, Mangaierile panterei) sunt sub orice nivel.