Lucian Blaga y6c23cu

Cea mai complexa — ,,misterioasa ? anume chip — ?tre toate lucrarile dramatice ale lui Lucian Blaga, de fapt o sinteza a lor, ? directa atingere cu sistemul sau filozofic, este Me=terul
Manole. Se ?\elege, poetul pleaca de la mitul necesita\ii jertfei supreme, din partea artistului care trebuie sa creeze un monument nepieritor pentru colectivitatea care l-a ivit, prefigurat, cum bine se =tie, ? balada culeasa de Vasile Alecsandri =i comentata de ata\ia dintre urma=ii lui. Este ?sa cazul sa spunem ca Blaga =i creeaza, a=a-zic?d, propriul sau mit, de cele mai multe ori prin abateri grave de la punctul de origine, prin rasuciri dintre cele mai nea=teptate, friz?d, nu o data, ira\ionalismul expresionistic.
Pentru compara\ie, vom aminti aici ca Octavian Goga, sedus =i el de subiect, daduse abia o piesa de teatru onorabila, cu caracter mai mult de... salon, ca sa zicem a=a, =i cu ?\elesurile la ?dem?a oricui: Sculptorul Andrei Galea se ?dragoste=te de Ana Braneanu, t?ara so\ie a unui mo=ier ministeriabil, care, la r?du-i, ? iube=te cu aceea=i arzatoare patima. Desfacerea casatoriei nu este cu putin\a
=i ?tre cei doi se ?al\a un zid de ne?laturat. Atunci artistul se elibereaza de patima sa eterniz?d-o pe Ana (sa se observe pastrarea numelui feminin, lucru ce nu se va ?t?pla ? cazul lui Blaga)
?tr-o opera sculpturala de o frumuse\e uluitoare, la vederea careia femeia striga ca ?tr-o halucina\ie: ,,Zidul rau ma str?ge! .
Motivul va fi reluat, mai t?ziu, ? zilele noastre, =i de Horia
Lovinescu, ? Moartea unui artist, dupa mul\i al\ii de altfel. Nici
G. Calinescu, ? romanul Bietul Ioanide, nu e strain deloc de mitul constructorului de geniu care ?groapa ? opera sa tot ce omene=te are mai de pre\.
Lucian Blaga ne apare mult mai profund, prin proiectarea ideii ?tr-o atmosfera pe de-a-ntregul mitica, ce\os-misterioasa =i printr-o interpretare absolut proprie =i originala. In chip absolut, conform filozofiei blagiene, biserica ortodoxa ar fi organicitatea panica: natura, cerul =i pam?tul rom?esc. Ceea ce construie=te

Manole, opera de arhitectura materiala, este un act de turburare a organicului =i ca atare ?t?pina grave dificulta\i. Calculele cifrice, masuratorile ? jurul unei machete etc. nu sunt suficiente, pentru ca ceea ce se zide=te ziua noaptea se dar?a. Pentru na=terea operei este nevoie de factorul ira\ional, demonic, de harul divin, dar =i de apelul la satanic. Mai limpede dec? oriunde se aplica aici ideea de demonism, a=a cum o ?\elege Lucian
Blaga c?d discuta spiritul goethean. Totodata e pus cu mare putere ? eviden\a ceea ce am numit maniheismul lui, idee con form careia divinul =i satanicul sunt cele doua fe\e ale uneia =i aceleia=i entita\i: ,,Goethe — scrie filozoful rom? ? Daimonion
— gase=te ? demonie tot at?ea elemente cari sparg schema logica spinozista: demonicul e ira\ional dar se aseamana totu=i cu pronia cereasca, traie=te din =i prin contradic\ii, e arbitrar =i se complace ? imposibil . In acela=i timp el
·u e divin, caci pare ira\ional; nici omenesc nu e, caci n-are intelect, nici dracesc, caci e binefacator ?...?. Se aseamana cu hazardul, caci nu are nici o consecven\a; se aseamana cu providen\a, fiindca ?gaduie sa se ?trevada o legatura de fapte .
In consecin\a, Manole din drama blagiana trebuie sa asculte de sfaturile stare\ului Bogumil (numele personajului este revela tor ? sensul ideii de mai sus), care-i spune ca biserica nu se va putea ridica fara ritualul magic al ?groparii ? zid a unei fiin\e iubite (i-o spune, am zice, nu direct, ci prin exercitarea asupra me=terului a unui soi de magii ,,albe ). Prima abatere de la izvorul mitic-folcloric tradi\ional, tragicul consta (ca la grecii antici) ? faptul ca Manole ?\elege din capul locului ca alegerea va cadea asupra celui care ·ai tare va iubi , adica asupra sa, ca ,,sufletul unui om cladit ? zid ar \ine laolalta ?cheieturile laca=ului p?a
? veacul veacului (Scena I, Actul I). Mira ?sasi, iubita me=terului
— confundata, ? Actul I, p?a la un punct, cu ?sa=i Biserica, ? starea ei pura, nematerializata ? piatra — pare a fi patrunsa de aceasta fatalitate ineluctabila c?d, incon=tient parca, se adreseaza me=terilor, proaspat venita la locul construc\iei ? diminea\a fa tala: ,,Buna diminea\a, noua uciga=i. +i cu Manole zece... (Actul
III, Scena III). Me=terii zidari seamana ?truc?va cu apostolii lui
Isus — Manole, ? cazul de fa\a, transfigura\i, cuprin=i ca de o boala =i de o furie constructiva pe jumatate divina, pe jumatate satanica. Cel de al OPTULEA chiar spune: ?untem bolnavi de ea
(de biserica, n.n.). O sim\im ? vazduh ca o matase. Nu e nicaieri,
=i totu=i dorul de ea e ? noi ca un dor de casa (Actul II, Scena
III). Isus — Manole este interpretat demonic, ? spiritul lui Hans
Hartmann (bunaoara, din D?onische und die Ethic, , opera comentata favorabil de Blaga), c?d e pus sa exclame: ,,Aprinde\i padurile, sa se vada de departe ca aici zece draci cladesc o biserica lui Christos! (Actul IV, Scena III). La ?ceputul actului al patrulea, din momentul ? care Mira este acoperita de zid, me=terii sunt deodata cuprin=i de o furie constructiva frenetica. Replicile se rostogolesc ritmat =i rimat: ,,AL +APTELEA: Zv`rli\i tencuiala pe coapse =i os, sa-nchidem via\a ? zidul de jos.
INTAIUL: Ucide\i nadejde de casa =i vatra. Cladi\i-mi laca=, de lumina =i piatra.
AL CINCILEA: Iste\i fi\i ca =erpii =i bl?zi ca porumbul. Urma\i-mi masura. Da\i sfoara =i plumbul.
AL NOUALEA: Obli\i caramida cu ochiul de apa. Vai cine ne ndruma? Oh, nimeni nu scapa.
AL PATRULEA: Din gura de iad =i-nvinsul mister — noapte =i zi cre=tem spre cer.
AL DOILEA: Sus sc?duri =i b?ne, zi lunga =i noapte. Otrava =i slava culegem din fapte.
ALTUL: Var =i caramida.
ALTUL: Zv?li\i tencuiala.
ALTUL: Sfoara =i plumb.
ALTUL: Sc?duri =i cobile.
ALTUL: Ochiul de apa.
ALTUL: Noapte =i zi.
ALTUL: Zi =i noapte.
ALTUL: M?a nu se-opre=te.
ALTUL: Venin =i slava!
MANOLE (urla, plesnind peste ei un bici fantastic de lung): Lucra\i, baie\i! Oh, deasupra aceleia=i pareri, fara s-aduca vindecare, soare =i ceruri mari. Sufletul a baut fapte =i pove=ti amare. Lucra\i, zidari!“
(Actul IV, Scena I.)
Sau: ?ori\i, baie\i, spori\i, zidari! Lumea urnita spre noi de mirarea jertfei sa plece cople=ita de ?faptuire. Daca fapta noastra nu e buna, sa fie cel pu\in frumoasa, daca nu e frumoasa, sa fie cel pu\in
?spaim?tatoare. (Actul IV, Scena IV ).
Cu o sugestie luata din chiar balada de origine, ?groparea
? zid a Mirei ?cepe ca un joc (arta este ... joc, ? ?\eles schillerian!) dar ca un joc tragic:
?ANOLE: Mult nu e de atunci, i\i aduci aminte, Mira — o diminea\a ca asta era. C?d ne-am ?t?nit cu st?gacie, ?t?, am fost aproape numai copii =i am ?ceput ? ne=tire sa ne jucam de-a via\a. Acum tot a=a ne vom juca de-a moartea. Atunci te-am culcat pe iarba, acum te voi culca ? zid. Va trebui sa z?be=ti =i, chiar de va fi rece zidul, sa te sile=ti sa glume=ti. Sa para ? adevar ca moartea e un joc. Caci, vezi, blestemul de care vorbiram ? ?vingem c-un joc (Actul III, Scena III ).
Pentru cititorul (sau spectatorul — dar piesa lui Blaga este foarte pu\in spectaculoasa pentru insul mai neinstruit; de alta parte cel instruit se poate foarte bine dispensa de mergerea la teatru, mul\umindu-se deplin cu lectura ? fotoliu) care ? acest moment =i aduce aminte versurile din colec\ia lui Alecsandri:
+i glumind, zicea: ,,Stai, m?dru\a mea,
Nu te sparia,
Ca vrem sa glumim
+i sa te zidim!“
Ana se-credea
+i vesel r?ea.
Iar Manea ofta
Me=terii cei mari,
Calfe =i zidari,
Mult ?veselea,
Iar Manea turba,
M?dra-=i saruta,
In bra\e-o lua,
Pe schele-o urca,
Pe zid o punea senza\ia este de traire ? sublim a artei cuv?tului, prin ?trunirea sub pana lui Lucian Blaga a poeziei de cea mai ad?ca factura filozofic-expresionista cu... ,,poezia naiva . O asemenea excep\ionala atingere a extremelor n-a mai fost posibila dec? la Eminescu, ? Doina, ? Ce te legeni, ? Revedere, ?sa personajul Mira — unic ? literatura rom?easca — ram?e fascinant, misterios, suav-sublim ? feminitatea sa prerafaelit monumentala, de un tragic ne?t?nit nicaieri prin omenescul ei. In\eles complet ?sa numai prin tragismul artistului =i omului
Manole. Indeplinindu-=i menirea supraomeneasca, spiritul sau se umple de o sacra furie =i c?d edificiul este aproape gata se repede cu uneltele distrugerii asupra lui voind sa-l dar?e.
Mul\imea ?sa ? ?latura, semn ca opera, odata sav?=ita, apar\ine comunita\ii care l-a nascut pe artist, devine un bun intrat definitiv ? spiritualitatea ei organica.
Remarcabile sunt mai cu seama viziunile poetului, caci la urma urmei drama Me=terul Manole este... poezie care, cum am mai spus, nici nu are nevoie de scena, de actori =i decoruri spre a se ?plini. Tiradele lui Manole =i ale Mirei cuprin=i de mirajul crea\iei sunt, cel mai adesea, poeme cu implica\ii metafizice ad?ci. Am pomenit de tragismul Mirei, poten\at =i dedus din acela al lui Manole, artistul de geniu pregatit pentru sacrificiul suprem. Dar simpla drama a arhitectului, care =i zide=te de vie ? opera iubirea pentru femeie, lui Blaga i s-ar parea insuficienta, ? orice caz prea aproape de sursa folclorica lamentuoasa, excep\ionala =i aceea prin frumuse\ea ei simpla,
\ =nind asemenea unui monument etern al durerii omului indi vidual, despre care nu se spune ca unde a fost cazut, ?cerc?d sa sara de pe acoperi= cu aripi de =indrila, s-a ivit ,,O f?t?a lina, / Cu apa pu\ina, / Cu apa sarata, / Cu lacrimi udata! .
Caci, a=a cum spuneam, =i Manole =i, mai ales, Mira, =tiu de la ?ceput de sacrificiul la care sunt chema\i. E o necesitate dictata de organic. Dramaturgul =i poetul (o data cu filozoful
Marelui Orb!) mai inventeaza (pe l?ga straniul Bogumil, stare\ul apostat) pe Gaman (? Hronicul =i c?tecul v?stelor se poveste=te despre un ,,ciudat satean cu numele de Gaman,
+i se apuca,
Zidul de zidit,
Visul de-mplinit.
Zidul de suia
+i o cuprindea
P?’ la glezni=oare
P?’ la pulpi=oare
Iar ea, vai de ea!
Nici ca mai r?ea,
Ci mereu zicea:
?anoli, Manoli,
Ajunga-\i de =aga,
Ca nu-i bine, draga.
Manoli, Manoli!
Me=tere Manoli!
Zidul rau ma str?ge
Trupu=oru-mi fr?ge!“ de care copiii se temeau ,,ca de o fiin\a cu legaturi prin tar?uri demonice ), un fel de Erdgeist (spirit al pam?tului) care intra ? convulsii la ivirea semnelor misterioase, a=a cum se cutremura pam?tul. Chiar din scena I a actului I, Mira sta pe trupul ca de uria= al misteriosului Gaman =i dialogheaza poematic cu Manole.
Vorbele sunt venite ca ? vis, de dincolo de condi\ia umana: ,,MIRA: Me=terul meu — viseaza. Pentru el femeia adusa de peste apa nu e tocmai totul, dar sa zicem jumatate din tot. Cealalta jumatate e ea (arata spre bisericu\a) (macheta din lemn, n.n.).
+i cu drept cuv?t. Las’ las’ nu tagadui! Nu ma supar deloc ca ma pui ? cumpana cu minunea asta ?frico=ata de puteri.
MANOLE: Intre voi doua, nici o deosebire nu fac, pentru mine sunte\i una.
MIRA (=agalnic): Iata pentru ce ? fiecare diminea\a zic: ce bine ca nu vrea sa se ?al\e!
MANOLE: G?de=ti ca prea mult m-a= duce sa-mbra\i=ez piatra, nu-i a=a? +i ca ziua mi-a= pierde-o m?g?nd bol\ile. Te temi ca noaptea mea ar fi o ve=nica odihnire pe trep\i, iar turla, sabie ?tre tine =i mine
(ecou din Tristan =i Isolda, destinat sa sugereze puritatea iubirii, n.n.).
MIRA: Astea n-ar fi pricina de griji, dar s-ar putea ?t?pla ?tr o zi — pe ea s-o nume=ti Mira, iar pe mine — biserica ta. +i zapaceala ar fi cumplita — ha-ha!“
+i ceva mai jos, ? aceea=i scena, ? timp ce Manole ·sista la aceasta ?t?plare mut, casc?d ochii mari, absent, ca de pe alta lume : ,,MIRA: Scutura-te, Gamane, voinice=te ca zmeii tar?ului celuilalt
(...) scutura-te! Tu e=ti pam?tul, marele, eu sunt biserica — jucaria puterilor! Seninatate — vreau, nestap?i\ilor — ca to\i sunte\i ?nora\i
=i prapastio=i. Manole e chin. Calugarul e stafie ?tunecata. Tu cutremur.
\ara ?grijorare. Vreau sa sf?=easca odata povestea aceasta de spaima
=i de trista nebunie ?...?. Vezi ce bine ma \in, =i nu sunt nici de var, nici de caramida. Seninatate — c?d sunt ?tre voi! +i pu\ina lumina! Sa se ridice spr?cenele! Inima mai u=oara! Manole e mohor? parca =i-ar fi pierdut ?gerii ce-l pazeau fara simbrie. +i tu e=ti m?nit parca ai fi pierdut raiuri pe care nimenea nu le-a vazut. Mo=ule, vezi? Nu, m-am prabu=it. Trupul meu e ?treg, arcurile ?tinse, os nu s-a spintecat, st?pii sunt drep\i! Rabdare numai, ?tuneca\ilor. +i ?tr-o zi nici biserica n-are sa se mai naruie. Cum ar putea sa stea, daca nimenea nu lucreaza r??d la ea? (sare de pe Gaman).“
Scenele citate imediat mai sus preludiaza ,,ca joc , ·ocul tragic al zidirii Mirei ? pere\ii bisericii, la care ne-am referit deja. El ar putea sugera... apolinicul feminin fa\a de dionisiacul barbatesc, necesitatea echilibrului, a seninata\ii, =i a z?betului atunci c?d e vorba de realizarea celei mai pu\in... dionisiace dintre arte, a arhitecturii. Int?plarea este fara timp =i loc. ,,Indica\ia de regie — daca putem s-o numim a=a — suna ? felul urmator: ,,Locul ac\iunii: pe Arge= ? jos. Timp mitic rom?esc (subl. noastra).
Poetul (=i filozoful) Blaga intuie=te necesitatea depa=irii, ? cazul de fa\a, nu numai a simplei, omene=tii drame individuale, contingente, ci =i pe aceea a doctrinei cre=tine (fiind vorba de
?al\area unei biserici) pe care le-am putea presupune la un moment dat. Un suflu nietzschean strabate opera de la un capat al ei la celalalt. Ira\ionalul, ini\ierea dionisiaca este singura care ofera acces la esen\a adevarurilor dindaratul fenomenelor aparente ale culturii (respectiv al religiei cre=tine), care face deosebire ?tre divin =i demoniac. +i acest ira\ional, singurul, sta la baza tragediei. De unde frenezia oarba a nediferen\ierii binelui de rau. A=a se explica poezia din replicile lui Manole, ale Mirei, ca =i ale me=terilor, ·mbolnavi\i cu to\ii de biserica, sim\ind-o ? jurul lor, strivindu-i cu mare\ia ei, mai ?ainte de a fi luat fiin\a din var, piatra =i caramida. De altminteri, ? actul ultim, tuturor biserica li se pare ca o irealitate, plutind fantomatic ? peisaj. Me=terul CEL DE AL TREILEA spune: ,,Biserica e at? de frumoasa — Maica Precista daca ar fi sa nasca a doua oara pe Isus, ar trebui sa-l nasca nu ? iesle, ci ? laca=ul acesta . In sf?=it Manole, artistul eliberat de ,,Facere , impersonalizat ? absolut, declara despre sf?tul laca=: ,,Acesta
Dumnezeu singur =i l-a ridicat printr-o minune, pe care doar el o ?\elege. Eu am fost numai o netrebnica unealta, O sc?dura
? schelele pe care le dar?i c`nd cladirea e gata =i folosul vremelnic nu le mai cere .