l1q12qe

Primul deceniu al secolului XX-lea insemneaza desigur o faza noua in literatura noastra. Cred insa ca nu a venit momentul de a se face caracterizarea generala a acestui timp, pentru ca nu putem sti mersul si succesul curentelor ce se observa, pentru ca s-au ivit scriitori despre a caror dezvoltare nu se poate spune cu siguranta nimic. Trebuie sa notam totusi cateva principii care s-au formulat, cateva talente noi care s-au impus precum si o serie de fapte care vor ramane, oricare va fi valoarea ce li se va acorda.

*

La 1 ianuarie 1900, d-l C. Radulescu-Motru, da la lumina o publicatie intitulata "Noua revista romana pentru politica, literatura, stiinta si arta". Ea a avut un succes destul de important la inceput, mai ales prin anchetele politice si sociale ce a intreprins, dar actiunea ei a slabit, si la finele anului 1901 a incetat. A reaparut in 1908, dar acum are alt caracter: e o publicatie saptamanala in care partea politica si de polemica curenta este cea mai importanta; apoi activitatea ei in mare parte trece peste marginile crono logice ale acestei carticele.
Noua revista a publicat articole stiintifice si politice, articole de pedagogie si de istorie; a tinut in curent pe cititori cu publicatiile romanesti. Directiunea a facut apel la toti scriitorii batrani si tineri si a obtinut concursul unui numar insemnat dintre ei. D-nii N. Iorga, I. Tanoviceanu si I. Nadejde au dat articole de istorie; d-nii O.Densusianu, H. Sanielevici si P. Hanes, articole de istorie literara; d-l Cosbuc da cateva poezii si articole de folclor. Dar poezii aflam si de alti multi poeti ca d-nii: D.Karr, Radu Rosetti, Artur Stavri, H. Lecca s.a. Folclorul e cercetat mai ales de d-l Saineanu si T. Speranta.

*

O alta manifestare literara pe care trebuie s-o cotam este aparitia revistei "Semanatorul" (1901), condusa de d-nii Al. Vlahuta si G. Cosbuc. Ei observa ca "inimile tanjesc", ca e nevoie de "un stindard de inseninare si de infratire intelec tuala" si ca trebuie sa se redestepte "avantul de odinioara in sufletele romanesti". Ei cred ca luptele literare din anii precedenti au fost daunatoare miscarii literare si ca fortele s-au risipit prea mult. Ei mai cred ca insasi literatura se afla pe o cale gresita. Ei declara ca simt chiar "o mustrare de cuget" pentru ca s-au instrainat de marea viata a poporului, de marile lui suferinte si aspiratii". Ei vad cu durere ca in educatia ce s-a facut tinerimii, si de catre scoala si de catre scriitori, s-au introdus nepasarea fata de neam si in strainarea in simtire; ca multi se sfiesc de rostirea cuvintelor patrie, iubire de tara si de popor.
De aceea ei cer "adanca evlavie pentru trecutul glorios" si "iubire entuziasta pentru tara". Aceste sentimente ei vor sa le vada realizate, nu numai in educarea tine rimii, dar si in manifestarile literare si cred ca au datoria sa faca asa.
In anul al doilea, fondatorii se retrag si revista ramane sub directia unui comitet. Acum se introduc cativa colaboratori noi, intre care d-l N. Iorga si d-l Ovid Densusianu. Programul fondatorilor se realizeaza: se publica poezii patriotice, nuvele cu subiecte din viata taraneasca.
Curand insa d-l Ovid Densusianu se retrage, ramanand director d-l N. Iorga cu un comitet compus din d-nii: St.O. Iosif, M. Sadoveanu si I. Scurtu. Cu anul urmator se retrage si d-l N. Iorga, ramanand d-nii Sadoveanu, Anghel si cu d-l Iosif, iar in 1908 intra in comitet pentru partea politica, d-l Aurel Popovici, care scrie o serie de articole violente impotriva ideilor democratice si apoi revista inceteaza. Retragerea d-lui Ovid Densusianu, se vede a fi provocata de felul literaturii ce se publica in "Semanatorul", caci in 1905 scoate insusi o revista "Viata noua", in care califica de "rataciri populare" povetele ce se dau scriitorilor de a se intoarce la popor si aduce ca exemple de "copilarii si necuviinte" versuri publicate in revista in care scrisese in ajun.
La "Semanatorul" poezia e reprezentata in primul rand prin cei doi condu catori: G. Cosbuc, care da cateva poezii originale si traduceri din Odisea si din Infernul lui Dante; Al. Vlahuta care da asemenea poezii originale si traduceri din poeta italiana Ada Negri.
Dintre poetii cunoscuti din publicatii anterioare, scriu aci: Stefan O. Iosif, care in aceasta epoca isi stabileste reputatiunea prin volumele: Patriarhale (1901), Ro mante din Heine (1901), Poezii (1902), Din zile mari (1905), Credinte (1905); d-l Dimitrie Nanu, care debutase in 1893 in "Familia" din Oradea Mare si care da, pe langa poezii originale si traduceri foarte reusite din Racine - si d-l Artur Stavri, care va publica in acest timp doua volume de poezii (Pe acelasi drum si Luminisuri).
Dar multe nume noi apar in coloanele revistei de care vorbim: G. Orleanu, d-na Natalia Iosif, d-nii: P. Cerna, Z. Barsan, H. Frollo, G. Valsan, Corneliu Moldovan, A.A.Naum s.a.
Dintre tinerii de peste munti scriu aci: d-ra Ecaterina Pitis din Brasov, d-l I. Brosu, I.U. Soricu, azi profesor in Bucuresti si G. Rotica din Bucovina.
Nuvela e reprezentata prin scrierile d-lor Vlahuta, Ion Gorun (Al. Hodos), Constanta Hodos, dr. Basarabeanu, cunoscut prin publicatii anterioare, I.A.Basarabescu, D. Anghel, I. Agarbiceanu, Vasile Pop, M. Sadoveanu, I. Ciocarlan, C. Sandu-Aldea, Emil Garleanu (cu psed. Emilgar), N. Dunareanu, N.N.Beldiceanu, I. Boteni, V.Caraivan, Ion Adam.
Critica o reprezinta d-nii: N. Iorga, O. Densusianu, Ilarie Chendi, I. Scurtu si Izabela Sadoveanu.

*

"Viata noua" incepe (1 februarie 1905) prin a combate literatura timpului, care are ca izvor de inspiratie viata poporului de la tara: "Nu e literatura aceasta; nu e lite ratura care sa ne faca cinste".
Pe langa articolele de istorie literara si recensiunile scurte asupra cartilor aparute, se publica aci poezii de d-nii: I.B. Hétrat, Al. Stamatiade, Al. Gherghel, M. Cruceanu, D. Teleor, N. Davidescu, Eugeniu Speranta etc. Directorul revistei, d-l O. Densusianu publica si d-sa (sub pseudonimul Ervin) un numar insemnat de poezii si in diferite articole sustine principiile poeziei simboliste, versul liber s.a.

*

D-l N. Iorga, socotind ca misiunea sa in "fericita prefacere" a literaturii romanesti este in parte implinita prin sprijinul dat tinerilor scriitori grupati in jurul "Sema natorului", scoate in 1906, "Floarea Darurilor", o revista destinata a da pe de o parte traduceri din marii autori straini, pe de alta pagini uitate din epoca inceputurilor literare si in special dintre 1830-1840.
Aceasta publicatie tine numai doi ani fiindca de la ianuarie 1908 se contopeste cu foaia politica "Neamul Romanesc"; iar de la 25 decembrie 1908 apare deosebit revista lunara "Neamul romanesc literar". "Cuvantul" introductiv anunta ca nu re pre zinta un "partid literar", ca va publica "pentru placerea si invatatura publicului" diferite articole avand ca norma: "exprimarea sincera a sufletului romanesc in forma de adevar".
La partea literara a acestei reviste au colaborat unii scriitori cunoscuti din coloanele "Semanatorului" ca d-l I.U. Soricu, H. Frollo, Agarbiceanu s.a. precum si cativa debutanti, ca d-nii Oreste, G. Rotica, Toparceanu s.a.
Publicatiile acestea au pus in evidenta si mai mult activitatea multilaterala si neobosita a d-lui Iorga.
Incepand cu poezii, inca din vremea cand era student, trecand la impresii de calatorie si apoi la studii literare si istorice, d-l N. Iorga a colaborat la toate principalele reviste din tara, pana cand a intreprins insusi asemenea publicatiuni.
Numarul cartilor date la lumina de d-sa este foarte mare. Aduna si publica documente si cronici si in colectia Academiei (Hurmuzachi) si intr-o colectie proprie (tiparita sub auspiciile Ministerului de Culte), precum si in volume separate (Cronica lui Constantin Capitanul). In acelasi timp, pe langa brosurile felurite si articolele de polemica din reviste, intreprinde si cateva serii de lucrari istorice: a) istoria patriei, fie sub forma de manuale, fie sub forma de studii speciale, ca cercetarea negotului si mestesugurilor, a obiceiurilor, a costumelor etc.); b) istoria literaturii si a culturii romanesti, tratand deosebit: literatura religioasa, literatura secolului XVIII si trei volume din literatura sec. XIX (ajunge pana la 1866); c) istoria diferitelor institutii importante, ca armata (numai primul volum), biserica (tot asemenea); d) studii asupra istoriei universale, fie manuale, cuprinzand "istoria lumii", fie volume dezvoltate; in care studiaza istoria imperiului otoman (in limba germana), istoria imperiului bizantin (in limba engleza). La acestea se adauga o serie de volume cu descrieri de calatorie; dru muri si orase, sate si manastari si cele care vorbesc de Basarabia, Bucovina, Ardeal.
Activitatea aceasta ii da un loc in Academie in 1910, unde citeste ca discurs de receptiune un studiu asupra activitatii istorice romane (Doua conceptii istorice).

*

Cosbuc, la randul sau, in 1906, da la lumina cu Ion Gorun (d-l Al. Hodos) revista "Viata literara", care insa n-are viata lunga, fiindca in 1907 directorii o parasesc si ea se preface in "Viata literara si artistica" pentru a dispare dupa scurta vreme. Cola boratorii sunt cam aceiasi ca si la celelalte reviste; miscarea provocata de ea nu are mare putere; dar ea da ocazie de a se distinge un critic: d-l Ilarie Chendi. Polemicile sale violente, nedrepte de multe ori, sunt scrise cu verva si denota o deosebita agerime de spirit. (Adunate in volume: Preludii, Foiletoane, Fragmente). Aci a publicat multe din nuvelele sale d-l Al. Cazaban, care le va reuni apoi in volumul Chipuri si suflete s.a.

*

Mai importante decat toate aceste reviste este fara indoiala, aceea care iese la Iasi la 1 martie 1906 "Viata romaneasca".
Iata cateva randuri din programul ei:
"Poporul roman a ramas in urma civilizatiei europene, fapt explicat prin viata acestui popor. Cam de o suta de ani ne-am apropiat de aceasta civilizatie. Putem insa noi aduce nota mai particulara a neamului nostru in cultura generala a omenirii? Raspunsul e negativ, pentru ca la noi e mare departare intre clasele de sus si intre popor, sunt ca doua natii. Clasele de sus se ating de cultura apuseana, dar n-o asimileaza, cele de jos nu se ating de aceasta cultura si sufletul poporului ramane strain de viata civilizata si nu poate da nastere unei culturi nationale.
Aceasta nu se va intampla decat atunci cand taranimea va capata in stat valoare sociala, proportionala cu valoarea sa numerica, economica, morala nationala, cand vom fi un popor, cand toate clasele sociale vor fi ale aceluiasi popor".
In acest scop isi propune sa lucreze revista ieseana. Autorii programului nu-si propun sa sustina o anumita scoala literara, dar intrebuinteaza numele de "poporanism" pentru a-si caracteriza tendinta. Acest cuvant fusese - pe cat stim - folosit de C. Stere in o serie de articole publicate mai de mult in "Evenimentul literar". El a dat nastere la multe critici, mai adesea nedrepte (d-l S. Puscariu zice "ingrozitorul cuvant de po poranism") care au avut ecou chiar in sanul Academiei, prin discursul d-lui Duiliu Zamirescu.

Revista intemeiata de d-nii C. Stere si P. Bujor, profesori la Universitatea din Iasi (mai tarziu se retrage d-l Bujor si se asociaza d-l dr. I. Cantacuzino), este o publi catie enciclopedica, in care se gasesc expuse in articole serioase chestiunile importante ce se infatiseaza la ordinea zilei; ea insa acorda o buna parte si literaturii poetice.
Poezia nu se infatiseaza printr-un grup de scriitori, care sa fie colaboratorii parti culari ai revistei, ci se gasesc poeti de toate varstele si din toate curentele. Vlahuta si Cosbuc dau cateodata din operele lor. Dintre fostii colaboratori ai "Convorbirilor lite rare", aflam pe d-na Matilda Poni, dintre cei de la "Contemporanul" pe d-l Artur Stavri si O. Carp; iar raposatul Kernbach Gh. (din Moldova) publica aci mare parte din scrierile sale. Aflam pe tovarasii de lucru d-nii St.O. Iosif si D. Anghel (care detera: Legenda funigeilor, Carmen saeculare etc.). Dintre colaboratorii revistelor bucu restene publica aci d-nii H. Lecca si D.A. Nanu, precum si umoristul G. Ranetti si simbolistul I. Minulescu. Dintre poetii de peste munti, gasim pe d-na Maria Cuntan si pe d-l O. Goga.
De asemenea, multi tineri gasesc aici incurajare si indemn, precum sunt d-nii: M. Codreanu, A. Toma, Victor Eftimiu si Oreste.
In privinta nuvelei e o mica deosebire. Alaturi cu putinele bucati semnate de Caragiale si Delavrancea, aflam opere ale multora din scriitorii care publica si in alte reviste: N. Gane, Matilda Poni, Vlahuta, D. Anghel, N.N. Beldiceanu, Sofia Nadejde, Sandu Aldea, I. Ciocarlan. Aflam asemenea scriitori de peste munti, ca I. Agarbiceanu s.a. Genul acesta insa are prilej sa se bucure de productia deosebit de bogata a doi scriitori, care isi stabilesc acum in mod definitiv reputatia lor: I.A. Bratescu-Voinesti si M. Sadoveanu.
I. Bratescu-Voinesti pe de o parte prin numarul restrans de publicatii, pe de alta prin modestia sa care l-a oprit de a aduna multa vreme in volum scrierile sale, a fost relativ tarziu pretuit dupa dreapta sa valoare.
De abia in 1903 apare primul sau volum: Nuvele si schite. In 1908 retipareste vechile sale lucrari impreuna cu cateva noi, dand volumului titlul primei nuvele: In lumea dreptatii. In 1909 a tradus comedia lui Emile Augier: Guèrin Notarul.
Bratescu-Voinesti are in nuvele si nota si lumea sa particulara. Eroii sai sunt oameni cu situatiuni modeste, mai adesea locuitori din provincie, in ale caror suflete se zbat suferinte adanci, dar fara izbucniri violente. Ei traiesc intr-un mediu linistit, in care vedem cu placere descrise bucuriile vietii de familie si traditiile unor familii cinstite si tihnite. Viata si actele acestor eroi sunt infatisate cu mare talent de observatie, analizand sufletul omenesc pana in cele mai mici detalii si sunt scrise intr-un stil sobru, totdeauna ingrijit, fara sa alunece in vulgarisme, dar fara a fi rece si pedant.
Mihail Sadoveanu are curajul, curand dupa debutul sau, sa apara cu un roman: Soimii (1904), care desigur e o opera de tinerete, dar are multe insusiri serioase. Urmeaza apoi o serie de volume culegeri de nuvele: Dureri innabusite, 1904, Povestiri din razboi, 1905, Crasma lui Mos Precu, 1905, Povestiri de sarbatori, 1906, Amin tirile caprarului Gheorghita, 1906, Mormantul unui copil, 1906, La noi in Viisoara, 1907, O istorie de demult, 1908, Cantecul amintirii, 1909, Povestiri de seara, 1910. Pe langa acestea, da doua romane: Vremuri de bejenie, 1907, Duduia Margareta, 1908, apoi doua serii de povestiri de calatorie prin tara si descriptiuni si tipuri pe care le intitu leaza Oameni si locuri (1908).
Eroii lui Sadoveanu sunt locuitori din mici orasele de provincie sau tarani. Stilul ii este exuberant si cu mare putere in descriptiunea naturii.
Amandoi acesti scriitori au dat nastere, prin operele lor, la multe discutii si apre cieri. S-ar putea zice ca aflam cateodata oarecare rezerve, dar in genere aprecierile sunt favorabile, unii critici au afirmat ca sunt cei mai mari prozatori ai timpului nostru.
Un fapt mai interesant pentru activitatea revistei de care ne ocupam, este ivirea a catorva nume aproape noi: d-l Sp. Popescu, un scriitor cu dar deosebit de a infatisa sufletul taranului (Mos Gheorghe la expozitie s.a.) si d-nii C. Hogas, cu ale sale minunate povestiri de calatorie (Parintele Iovinadie, s.a.) si D.D. Patrascanu care pe cat stim - nu mai publicase pana acum nimic. Schitele sale cu un umor particular, in genul lui Pierre Mille, cronicarul ziarului "Le Temps", se impusera intr-un timp foarte scurt. (Reteta unui discurs parlamentar, Ce cere publicul de la un deputat s.a.).
Critica literara e condusa de d-nii G. Ibraileanu, acum profesor la Universitatea din Iasi si d-nii G.B. Duica si C. Sercaleanu (poate un pseudonim?) si de d-na Izabela Sadoveanu, iar recenziile sunt semnate cu initiale, asa ca nu se cunosc totdeauna autorii.

*

In 1907 apar "Convorbirile critice" sub directia d-lui Mihail Dragomirescu, care isi propun a sustine pentru aprecierea scriitorilor un criteriu mai obiectiv:

"Daca e o greseala, scuzabila prin scop, inaltarea nemeritata a unor poeti pentru ca sunt nationalisti; apoi e greseala si mai mare, fiindca nu e scuzabila prin nimic in josirea unor scriitori pentru ca sunt nationalisti. Atitudinea criticului sa nu se influen teze catusi de putin de continutul operei de arta".
Revista "Convorbiri critice" publica un mare numar de poezii, semnate de cativa poeti cunoscuti, ca d-nii D. Nanu, Cincinat Pavelescu (care debuteaza pe la 1890 in revista lui Al. Macedonschi), Gh. Orleanu, Ciru Oeconomu (din generatia veche a polemicilor literare), Radu Rosetti, ce publicase cateva volume de poezii primite bine de unii, dar viu criticate de altii, Corn. Moldoveanu; dar mai mult da loc la tineri, unii care mai publicasera in alte reviste, ca d-nii P. Cerna, I. Minulescu, H. Frollo, A.A.Naum, altii care daca nu debuteaza aci, dar sunt la primele lor incercari, ca d-nii M. Saulescu, A. Mandru, N. Davidescu, M. Codreanu, Al. Stamatiade, Donar Munteanu, Oreste, Victor Eftimiu s.a.
Nuvele publica d-l Emil Garleanu, despre care se poate zice ca in acesti ani isi stabileste reputatiunea sa literara. D-sa si-a adunat nuvelele intr-o serie de volume: Batranii 1905, Cea dintai durere 1907, Nucul lui Odobac, a publicat traduceri: Neves tele artistilor de Alph. Daudet (1908) s.a. si o editie a poeziilor lui Gr. Alexandrescu (1902). Apoi d-nii: N.N. Beldiceanu, L. Rebreanu, Chiru Nanov, M. Lungeanu, Eug. Lovinescu s.a.
Un gen special de povestire populara scrie d-l Ion Dragoslav.
Critica o fac d-nii Mihail Dragomirescu, Eug. Lovinescu, N.E. Teohari s.a.
Se publica aci si cateva piese de teatru, intre care unele semnate de d-l A. Herz si de Mihail Sorbul.
In genere, directorul incurajeaza pe colaboratorii sai prin notite elogioase, uneori a publicat asupra scrierilor lor si articole mai lungi, cautand a le stabili valoarea literara in contra parerilor altora, precum pentru P. Cerna, E. Garleanu, I. Dragoslav, Mihail Sorbul.

*

Negresit si vechea revista "Convorbiri literare", care isi serbeaza in 1907 impli nirea a 40 de ani de viata, fiind cea mai batrana publicatie periodica dupa "Gazeta Tran silvaniei", are si ea un rol in miscarea literara din acest timp, dar nu asa de important ca altadata. In 1900 se alcatuieste un comitet nou de redactie, compus si din tinerii pe care ii lasase urmasi Iacob Negruzzi si din alte persoane, mai ales oameni de stiinta, d-nii: Gr. Antipa, Dr. Babes, D. Bungeteanu, P. Missir, L. Mrazec, D. Onciul, E.Pangratti, A. Philippide, M. Saulescu, D. Voinov. In faza aceasta si sub directia d-lui I. Bogdan (1902-1906), revista are mai mult caracter stiintific dand mare insemnatate articolelor de geografie, zoologie, matematica si celor de istorie.
Sub directia d-lui S. Mehedinti (1907) se pare ca preocupatiunea politica a do bandit o importanta precumpanitoare.
Cu toate acestea literatura n-a fost cu totul parasita. Dintre scriitorii ce au co la borat mai mult la "Convorbiri literare" in acest timp, si-au asigurat o pozitie in lumea literelor mai ales d-nii Duiliu Zamfirescu si I.A. Basarabescu.
Duiliu Zamfirescu dupa o tacere de cativa ani in urma criticilor severe ce i s-au adresat cand a publicat romanul sau In fata vietii (Buc., 1884), de catre Gherea (Pesi mistul de la Soleni) si dupa primirea nefavorabila ce a facut Academia aceleasi carti, a revenit la vechile-i ocupatiuni incet-incet... Intai a dat poezii lirice si epice (Alte orizonturi, Buc., 1896, Imnuri pagane, Buc., 1897, Poezii noi, Buc., 1899), nuvele (Nuvele, 1888, Nuvele romane); apoi a inceput seria de romane, in care eroii au legatura intre ei ca in faimoasa colectie a lui Zola Les Rougon-Macquart si anume: Viata la tara, In razboi (1902); Tanase Scatiu (1907), Indreptari (1908).
Intrand in Academie a socotit ca trebuie sa abordeze critica literara. Discursul sau de receptie, care a facut pe d-l Maiorescu sa-i spuna ca ar fi bine sa se ocupe numai de a scrie literatura, nu de a o judeca, a facut zgomot prin noutatea felului de tratare. Cand insa a dat o poema istorica Mirita, ea n-a produs efectul pe care-l astepta. Mai slab desigur este ultimul roman Anna, ceea ce nu se poate.
Ioan A. Basarabescu e singurul care, scriind in genul lui Caragiale, desi neavand nota proprie, a reusit totusi sa scape de o imitatie servila si sa-si asigure un succes, care intr-un moment (1909, mai 25) a fost asa de important incat i-a asigurat alegerea de membru corespondent al Academiei (dupa propunerea d-lui D. Zamfirescu), pe cand maestrul sau nu fusese primit, ba nici izbutise sa i se premieze vreo carte, desi incercase, aceasta in 1891 (cu Teatru) si 1901 (cu Momente).
Afara de acestia, ca nume de scriitori gasim mai pe toti care publica in toate revistele. D-nii G. Cosbuc, St. Iosif, D. Nanu, D. Anghel, Cerna, Valsan s.a. dau poezii. Nuvele dau d-nii: I. Adam, M.I. Chritescu, d-l Duiliu Zamfirescu da romanul Lydda, iar un fost odinioara colaborator al revistelor bucurestene in vremea polemicilor dintre 1870-80, raposatul Ciru Oeconomu publica romanul Din Rucar.
Importante sunt articolele de stiinta si mai ales cele de istorie. Acum se stabileste reputatia si se intemeiaza forta unei pleiade de istorici, care se tin stransi uniti in multe imprejurari: d-nii D. Onciul, I. Bogdan, N. Iorga care lupta contra scriitorilor mai batrani ca Hasdeu, Urechia, Tocilescu si chiar contra d-lui Al. Xenopol.

*

Lucru important de notat in aceste decenii este miscare literara din ce in ce mai intensa in tinuturile fratilor supusi altor stapaniri politice. Faptul ni se pare important si socotesc ca trebuie sa spunem un cuvant asupra-i.

Dupa ce curentul latinist din Ardeal si-a intins influenta si in principate, produ cerile literare au ramas, in tinuturile de peste munti, intr-o stare de vadita inferiori tate fata de cele culturale si scriitorii moldoveni si munteni au gasit adesea sprijin si indemn in gazetele si in asociatiile din Brasov, din Sibiu ori din Cernauti. Cu vremea si aceste legaturi s-au mai slabit si lupta "Convorbirilor literare" impotriva scoalei latiniste a produs oarecare raceala. In vremea aceea genurile poetice, care si in prin cipate nu se aflau in stare prea infloritoare, aveau in Ardeal reprezentanti din ce in ce mai slabi si in revistele ardelene gasea T. Maiorescu materialul exemplelor sale glu mete. Mai tarziu, in epoca pe care am numit-o a lui Eminescu, poate si prin oarecare acti une indirecta chiar a acestuia, apropierea se face mai stransa intre fratii de pe cele doua coline ale Carpatilor si silintele de a modifica limba dupa cea din regat devin din ce in ce mai serioase si mai incununate de succes. Revistele lor se imbunatatesc si, pe langa partea istorica si filologica, incep a da si productiuni poetice de valoare. Cosbuc e primul poet al Ardealului, dar el nu e consacrat pana nu trece in regat si nu-si publica aci scrierile, caci miscarea literara din provincia sa nu e destul de puternica pentru a-i sublinia meritele si a-l impune atentiei generale. Cea mai buna revista literara de pe vremurile acelea era "Familia" lui Iosif Vulcan (Oradea Mare) si aceea se ali menta sau cu reproduceri de scrieri ale autorilor din regat sau cu poeziile debutan tilor care nu erau lesne primite in revistele de aci.
In deceniul de care ne ocupam, lucrurile se schimba. Acum, nu numai ca se inmultesc scriitorii ardeleni, care trec in regat si isi stabilesc aci o situatie literara de frunte, ca St. Iosif s.a., dar avem chiar un poet care se impune prin miscarea literara din provincia sa si care, numai cand reputatia-i e stabilita incepe a-si vedea volumele tiparite si in Bucuresti: e vorba de d-l O. Goga.
Octavian Goga debuteaza in revistele ardelene semnandu-si poeziile Ion Otava. In 1905 el isi reuneste poeziile in volum si are multumirea sa se vada incoronat de Academie (1919) in urma unui raport semnat tocmai de Titu Maiorescu. Al doilea volum (Ne cheama pamantul) apare in 1909.
In Ardeal apar acum mai multe reviste literare, dintre care cea mai insemnata este "Luceafarul" care incepe in 1902 (Pesta) sub conducerea d-lor Goga si Agar biceanu si apare inca, transferandu-si redactia in Sibiu. Despre ea zice d-l S. Puscariu "ca a regenerat literatura cu totul decazuta in Ardeal si a intarit legaturile culturale cu Romania".
Numarul revistelor ce apar in acest interval este natural mai mare, dar pentru unele succesul a fost neinsemnat, pentru altele, traiul a fost scurt, astfel ca n-au putut avea rol in miscarea literara. Afara de cele de care am vorbit pana aci este si "Arhiva" din Iasi, care da mare parte din coloanele sale articolelor istorice si filologice. Vom mai nota: "Revista idealista" care apare in Bucuresti in 1903: "Fat-Frumos" care apare in Barlad in 1904; "Ramuri" care apare in Craiova in 1906. Acestea doua din urma sunt scrise de colaboratori ai "Semanatorului" si au legaturi cu ei. G. Panu a redactat in curs de mai multi ani (1903-1910) "Saptamana", publicatie mai mult politica, dar in care a dat si critici literare si a dat la lumina amintirile despre activitatea "Junimei".

*

Aratand activitatea revistelor, am aratat faptele principale ale miscarii literare. Este insa o alta ramura de activitate pe care trebuie s-o notam deosebit: teatrul. Nu e vorba numai de faptul ca publicul iubitor de teatru devine din ce in ce mai numeros, dar si productiunile originale se inmultesc si valoarea lor creste in mod simtitor. Drame istorice in versuri (Vlaicu Voda de Alexandru Davila), drame sociale (Sanda de Alex. Florescu, Cainii de H. Lecca) comedii felurite inaugureaza aceasta era noua. Seria pieselor d-lui Delavrancea formeaza un moment important. Trilogia istoriei Mol dovei (Apus de soare, 1909, Viforul, 1910 si Luceafarul, 1910) naste sperante mari fata de indrumarea noua a talentului acestui scriitor, dar, din nefericire el paraseste teatrul istoric pentru cel social, dar aci productiile sale sunt cu mult mai slabe, mai ales din punct de vedere al cerintelor proprii ale teatrului.
Un alt fapt important in acest deceniu si cu care trebuie sa incheiem carticica noastra, este incercarea de a se infrati scriitorii, adunandu-se intr-o societate. Aceasta societate a reusit sa adune intr-un manunchi pe un mare numar din scriitorii nostri si, dupa ce au proclamat prezident de onoare pe ministrul instructiei, au avut cinstea sa vada pe insusi M.S. Regina, patronand societatea si facand chiar sezatori in palatul regal.