k3t24td
Desi inraurita in chip vadit de Jules Renard, Anghel, Delavrancea
(poate si de Meredith), literatura lirica si imagistica a lui Ionel
Teodoreanu, traind aproape exclusiv din evocarea varstei infantile, ramane foarte personala prin tineretea ei autentica si prin extraordi nara memorie a copilariei. Ciclul La Medeleni organizeaza in forme mai obiective datele din primul volum, Ulita copilariei. Prima parte se intituleaza Hotarul nestatornic, ca spre a sugera indeciziunea sufletului infantil, intrucat copilul se naste fara o constiinta limpede de sine si fara notiunea realului, granitele dintre Eul lui si Non-Eu nefiind inca trase. Copiii n-au caracter si nu pot intra decat intr-o tipologie temperamentala, ale carei doua prime categorii sunt cele doua sexe. In drumul spre diferentiere, ei isi exerciteaza prin joc functiunile de mai tarziu. Dandu-si seama ca e o existenta aparte in univers, Danut incepe sa incerce sentimentul vanitatii, sa aiba gravita tea individului care lupta, orgoliul viril. El viseaza ca un sultan fura pe Olguta si pe Monica si el le scapa din mainile tiranului, dupa care isprava cele doua fete “ingenuncheaza si-i saruta mainile”. La fete se contureaza armele feminitatii. Monica e languroasa, plina de senti ment, si se lasa trasa de coade in chipul cel mai ispititor. Olguta, dimpotriva, il distruge pe salbaticul Danut prin “buna crestere”. Copiii incep a avea simtul demnitatii si pretind a fi crezuti pe “cuvantul lor de onoare”, capata simtul proprietatii si cu el posesivul (“Ce cauti la mine in odaie?”...), disociaza notiunile si experimenteaza cuvintele, devin didactici, epici. Fetele, mai precoce, anticipeaza prin mimetism viata adulta. Olguta comanda “o cafea”, are “insomnii” sau e “bine dispusa”. O data cu functiile sufletesti se dezvolta trupul. Copiii au pofta de mancare, sunt lacomi si anume voluptati tactile sunt indiciul unei cenestezii sporite. Olguta se suie pe divan si face tumbe, misca degetele de la picior facand mare haz de ele si se bate la talpi.
Totdeodata, neajunsi la determinarea universului obiectiv, copiii sunt animisti, confunda realul cu irealul, au spaime surde, teroare de strigoi si de balauri, vise cu aparitii de ingeri si metamorfoze. Danut se teme ca tras de zmeu sa nu se inece in vazduh. In volumul intai metaforele sunt dozate cu sobrietate si apar aproape numai ca sublinieri ale vitalitatii. Zaharul de gheata se prezinta ca “cetoasele diamante insirate pe sfoara”, din cantalupul taiat “ca dintr-o besactea orientala” curg “siraguri blonde si roscate”, zmeul tinut de doi tarani e “arestat”, sfoara lui “curge spre cer”, iar cerul toarce inabusit, trenul la orizont e “un punct negru, dusmanos ca o gaura de revolver incarcat”, clanta usii trantite descarca un foc de pusca, ciorile speriate izbucnesc
“carbonizand livada si cerul, cu o explozie de negru sonor”, ochii
Olgutei sunt negri “ca doua capete de randunica iesite din cuib”. Prin adanca incursiune in sufletul copilaresc, prin atmosfera de fericire si prin prospetimea receptiei, Ulita copilariei si intaiul volum din La
Medeleni sunt opere de valoare durabila si adevaratele infaptuiri ale scriitorului. Din prejudecati epice unii au preferat pe celelalte doua urmatoare din La Medeleni, care se intemeiaza, ca si Emile de J. J.
Rousseau, pe un program pedagogic de aplicat in cazul lui Danut. De

pe acum incep sa supere locvacitatea si bombasticul, clocotul de cuvinte, verbozitatea monstruoasa, prolixitatea. Dar oricum, veselia aceea clamoroasa, sensuala, suava cateodata, mai adese grotesca, e si ea expresia unei faze a copilariei. Portretele temperamentale si fiziologice ale suavei Monica si artemidicei Olguta domina volumul
III printr-o prezenta simpatetica.
De acum incolo productia lui Ionel Teodoreanu pierde din importanta prin repetitie, monotonie si perseverenta in niste metode ce devin erori de la o anume limita. Liric prin definitie, romancierul isi alege subiecte pentru care nu poseda nici o aptitudine si cultiva o
“poezie” care apare ieftina, lipsita de propulsiunea tineretii autentice.
Incercarile de fantastic sunt cele mai aproape, teoretic vorbind, de mijloacele scriitorului. Totusi in Turnul Milenei se face abuz de monstruos si lugubru. Abia Golia cuprinde cateva interesante colori grotesti pe tema unui azil de batrane, supravegheat de un Quasimodo ghebos, “span si palid ca scopitii”, cu “masca morbid mongolica, dominata de o frunte tuguiata, creata”, cu maini ca niste “labute de liliac”, la picioare “cu tocuri femeiesti, din cale-afara de inalte”. Aci sunt plafoane cu belciuge sinistre si clopotelul are rasunetul “acelor clopote care vestesc in Evul mediu trecerea leprosilor”. In majoritatea romanelor se descopera doua idei obsedante: fie separatia morala intre
Moldova si Muntenia, dand nastere de pilda la conflicte de ordin casnic, fie dreptul la confort sufletesc al barbatului, indeobste scriitor.
Bal mascat, Fata din Zlataust, Craciunul de la Silvestri, Lorelei, Arca lui Noe, Secretul Anei Florentin, Fundacul Varlamului, Pravale-Baba,
Tudor Ceaur Alcaz, Hai-Diridam nu adauga nimic valabil peste seria
La Medeleni. In ultimul roman gasim totusi gratioase versuri.