o4t5ts
Venind dinspre Ploiesti spre Tirgoviste,cam pe la jumatatea drumului,acolo
unde soseaua incepe sa-si faca lok printer valuri mari de dealuri impadurite,dai
de satele in care s-a nascut la 30 ianuarie 1852 I.L.Caragiale .Satul,lipit
de albia prundoasa a riului Cricov,asezare de oameni gospodari cu scoala solida
,camin cultural,fabrica de mobila si case aratoase poarta azi numele scriitorului.Pe
vremea lui Caragiale era un catun saracacios,al carui nume,Haimanale,evoca sugestiv
fosta asezare de robi manastiresti improvizata in vecinatate manastirii Margineni.In
schimb ,manastirea avea pe atunci averi mari administrate o vreme de Luca,tatal
scriitorului,care a fost vechil si copist,avansat mai tirziu secretar .El a
tinut in ordine scriptele manastiresti pina cind a parasit satul cu toata familia
pentru a se stabili avocat la Ploiesti .
Familia nu era numeroasa.Caragiale si sora lui mai mica Lenci erau singurii
copii ai Ecaterinei Karaboa si a lai Luca Caragiale.Mama era fica unui negustor
grec stabil la Brasov .tatal,nascut la Constantinopole in 1912,este adus in
acelasi an in tara.Vlahuta povesteste ca aasistat la o scena de familie cind
sriitorul dadea o lectie de modestie fiului sau mai mare Matei,viitorul romancier
,care afisa o morga aristocratica nejustificata,demostrindu-I pe tesitura capului
urma tavilor cu placinte purtate de stramosi
Semnalarea unor elemente biografice esentiale sint importante pentru intelegerea
scriitorului.Dela parinti mostenise singe levantin.Scriitorul obisnuia sa reconstituie
pitorescul atmosferei semiorientale a Bucurestilor de la inceputul veacului
xlx-lea,in care i-au trait innaintasii .Fiica sa isi aminteste ca in cadrul
intim al familiei purta mesi turcesti ,un fel de papuci,’’specialitaea
Stambul”,cum le spunea el.Din perioada berlineza se pastreaza imaginea
unui Caragiale in costub arnautesc,in fata unor rafturi de carti ravasite.O
fotografie,cea in care isi aduna picioarele turceste sub el,ii surprinde miscarea
repezita a capului,semet dat pe spate ,privirea scrutator intelegenta si surisul
batjocoritor opri in coltul buzelor.Imaginea corespunde spiritului si temperamentului
omului,relevate in scris,minte agera,concentrare si observatie profunda,spirit
critic ascutit,direct si neindurator.Faptul de afi nascut si crescut in Muntenia,de
a fi primit educatia intr-un mediu rominesc si de foarte timpuri citadin si
mic burghez,iicalauzesta expansivitatea si mobilitatea meridionala a spiritului
spre satira,luciditate si antilirism.
In fata aparatului de fotografiat,Caragiale juca serios personajul pe care si-l
imaginase referitor la propria lui persoana,asa dupa cum in fata cunoscutilor
improviza malitios,sarcastic,caricatural,bufon,intr-o comedie”ad-hoc”,cele
mai variate tipuri,cu dezinvoltura fireasca a omului obisnuit cu scena.Caci,dupatata,Caragiale
se tragea dintr-un neam de actori,Costache si Iorgu Caragiale,unchii sa,fiind
pe rind autori,interpreti, directoride trupe teatrale.Costache se numara printer
ctitorii teatrului romanesc.De la ei a deprins Caragiale pasiunea mica,expresivitatea
gesturilor si nuantele risului,de la satira si zeflemea,la comicul subtire,de
la bufonerie la malie si sarja caricaturala pina la umorul cu substrat filozofie
a povestirilor orientale.Tatal scriitorului,Luca,a jucat si el o vreme ,fara
mare vocatie insa.Pe unicul sau baiat,dupa citiva ani de scoala la Ploiesti,l-a
dat la clasa de mimica si declamatie a lui Costache Caragiale.In aceasta calitate
a facut Ion Luca figuratie in spectacole Teatrului National,dindu-i-se dreptul,in
schimb,sa asiste gratuity la reprezentantii,fara abanui ca peste scurt timp
va fi nevoit sa caute a-si cistiga exisstenta ca sufler ,actor si autor.Caci,dupa
moartea tatalui,I revine datoria sa-si ajute mama si sora,ramase fara mijloace.Orfan
de la 18 ani,Caragiale era primit in slujbe nesigure,cu simbrie mica si neregulata.A
fost pe rind sau in acelasi timp sufler si copist de roruluri in locul ocupat
altadata de Eminescu,corectorde noapte in redctii traducator si redactor.Ca
publicist il gasim semanind pentru prima data in 1873 revista umoristica in
format minuscul Claponul.Publica,fara semnatura,foiletoane asupra teatrului
romanesc in Romania literara,si colaboreaza in 1878 la Timpul,adus de Eminescu
in redactie in care se mai aflau Ioan Slavici si Scipione Badescu.De aici este
detasat in acelasi an la cunducere ziarul craiovean Doljul.In 1893 scoate impreuna
cu iumoristul Toni Bacalbasa Moftul roman,iar in 1894,cind apare Vatra Caragiale
face parte din conducerea revistei , fara a avea insa o contributie insemnata.Conduce
o vreme Epoca literara,avind in redactie pe poetul St.o.Iosif,ca secretar,iar
din 15 noiembrie 1896 incepe sa publice in epoca articole politice saptaminale,unele
din ele de mare rasunet.O colaborare de mai lunga durata are Caragiale la Universul,in
care mai bine de un an publica o serie de foiletoane critice.
In epoca de formare si maturitate ,Caragiale asista la denaturarea idealilor
pasoptiste de catre burghezia dornica de imbogatire si parvenire ,constituita
in partied politice in continua opozitie,reclamindu-si intaitatea la insusirea
profiturilor .Aceasta burghezie din jurul anului 1870,produs al liberalismului
pasoptist,cu forme de cultura si civilizatie neasimilata inca in masura pretinsa
de gradul de prevenire atins ,a fost surprinsa de scriitori in opera sa .Munca
redactionala i-a permis lui Caragiale sa fie in mijlocul luptelor politice,sa
patrunda mai bine framintarea sociala ,procesul de ridicare al unei clase sis
a cunoasca diferiti oameni ai vremea dupa care si-a creat tipurile.Pe Catevencu,politicianul
demanog ,opportunist si semidoct ,pe Pistanda,politaiul servile si abuziv,pe
Adamita Dandanache ,marginit si santagist, simbol al metodelor electorale burgheze,pe
Conu Leonida,biurocratul pensionar ,format de frazeologia liberala,dar traind
la batrinete “teroarea”revolutie,pe Coriola Draganescu,studentul
orator de o incorenta ideological tipica celor care profesau,intodeuna in opozitie
,un progresism in care nu credeau nici un moment ,devenind la maturitate inspector
de politie.Din motive de conjunctura si de oportinuitate de noment,Caragiale
s-a aflat cind in redactiile ziarelor conservatorilor ca Epoca si Timpul,cind
la Ghimpele si Alegatorul liberal,organelle ale opozitiei liberal impotriva
regimului conservator .El critica impostura guvernelor politice la putere in
foile de opozitie cu care nu simpatiza in realitate ,dar la care trebuia sa
apeleze ,in lipsa de alte posibilitati publicitare.Caci scriitorul a trait pina
la 1905 ,cind a plecat definitive din tara pentru a se stabili la Berlin,viata
grea a omului fara avere si fara sprijin ,zvirlit de acolo pina acolo . El a
mai fost professor la un gimnaziu particular si revizor scolar ,incit istoricul
V.A.Ureche era ministrul al instructie publice .La staruinta lui Titu Maiorescu
a fost numit director general al teatrelor ,dar a trebuit sa demisioneze incurinddin
pricina atmosferei ostile care i s-a creat in presa.O vreme a ocupat modestul
de registrator in administratia speciala a Regiei Monopolurilor Statului,dar
in 1901, ministru de finante Dmitrie Sturza,atacat de Caragiale in Timpul ,pretexteaza
imperioase econamii bugetare si il destituie din post.In momentele cele mai
grele, incercind sa devina practice si poate si urmind exemplul criticului Dobrogean-Gerea
care avea restaurant in gara Ploiesti ,unde se adunau toti prietenii scriitori
din Bucuresti, Caragiale a devenit si berar,provocind indignarea lui Macedonski
si protestul,acestuia catre guvern, in numele scriitorilor talentati.Caragiale
era convins ca in acelea vremi numai comertul putea asigura viata cuiva,in timp
cu literatura puteai muri de foame.Aceasta noua ocupatie,dupa care a avut numai
pagube materiale ,fiind mereu in deficite, corespundea temperametului lui Caragiale
si predilectiei lui pentru locurile agglomerate,de altminteri post de observatie
ideal pentru un scriitor saritic.
Dupa citeva calatorii in Europa,in primavera anului 1905 Caragiale se stabileste
cu familia la Berlin.Rauvoiitorii l-au judecat sa vada in hotarirea lui nevoia
de a se rupe de un mediu burghez deprimat de demagogie si superficialitate.in
srtainatate scriitorul se simtea si mai legat de tara .Casa lui era intotdeauna
deschisa studentilor romini de la universitatile germane. Cind departarea devinea
mai apasatoare , gasea orice pretext ca sa revina mai scurt timp in Bucuresti
. In drum se opera si la Budapesta pentru a intilini intelectualii transilvaneni,
iar cind Octavian Goga a fost intemnitat la Seghedin s-a dus sa-l viziteze.
Caragiale isi iubea mult tara,darn u-si exterioriza sentimentile. El obisnuia
sa spuna “simtim mult,darvorbim putin”.”Interesreaza numai
ce faci , nu ce vorbesti “.Profunzimea acestor afirmatii a fost verificata
prin altitudinea lui Caragiale fata de inabesirea rascoalelor taranesti din
1907. Citeva zile a stat inchis in camera, suferind cumpli si criind articolul
publicat intii la Viena in ziarul Die Zeit si apoi in tara,i in brosura intitulata
1907. Din primavera pin in toamna . Criticul Paul Zarifopol reproducea familiei
Gherea cuvintele cu care a fost intimpinat de Caragiale dupa rascoale :”In
viata mea n-am suferit ca in timpul grozaviei asrea .Sa stii ca in tara se petrec
lucruri infioratoare si revoltatoare sit u sa fii la dracu-n praznic si sa afli
vestile in doua , trei zile mai tirziu -;asta nu e gluma . E singura data
cind am regretat ca m-am mutat la Berlin.sint sigur ca nenorocirea asta mi-a
scurtata viata cu ani de zile.”.Dincolo de fata care obisnuia sa si-o
arate , se ascundea un om grav si foarte sensibil ,mare iubitor al muzicii lui
Beethoven, duios cu familia ,discret cu prietenii,costiincios si existent cu
sine,ceea ce revela un alt Caragiale , decit cela care se complacea intre Mitici
la berarie si care la Sinaia,vara, fugea de singuritatea naturii in parc ca
sa asculte muzica militara sis a vada in gara cum trec trenurile .Replica devenita
celebra :”Eu nu sunt umorist !Eu sunt un profound sentimental “,data
diCaragiale scriitoruluiardelean Ion Scurtucare toasta in cinsrea “marilor
umoristi”Caragiale si Giorgi Ranetti ,intr-un cerc de intelectuali la
Blaj , printer care se aflau Aurel Vlaicu ,Octavian Goga ,St.O.Iosif ,actorul
Petre Liciu ,este cel mai succint ,dar poate si cel mai expresiv portret moral
al scriitorului.
Caragiale a murit fulgerator in ziua de 22 iunie 1912 ,in camera lui austere
din locuinta de la Berlin ,in timp ce odaia vecina ,fiica lui Delavrancea,bunul
sau prieten , studia la pian o sonata de Schumann.Soarta la urmarit nemiloasa
si dupa moarte ca sip e eroul uneia din nuvelele sale.Din telegramele vaduvei
sale adresate oficialitatilor romine se vede disperarea acesteia de a nu putea
transporta ramasitile pamintesti in tara .”Pazitorul cu acel nenorocit
care zace parasit si uitat de toti intr-un cimitir strain?” intreba Alexandria
Caragiale pe Dobrogeanu-Ghera in scrisoarea din 3 noiembrie 1912 .Si continua
rascolitor:”Pazitorul cimitirului m-a intrebat daca intr-acel cosciug
zace vreun excilant politic .Am raspuns :Nu,e romin”. Sicriul a fost adus
in tara deja peste cinci luni si ingropat la Bellu.Pe ultimul lui drum de la
Berlin la Bucuresti a fost insotiti de prieteni din teatru ,iar la mormint a
fost evocat de Sadoveanu.
Nu se poate vorbi despre aceea ce scris Caragiale , fara a aminti macar in citeva
insemnari cu caracter informativ viata lui ,caci, implicit ori explicit,momente
din biografia scriitorului sint o cronologie a operei sale .Aceasta nu inseamna
ca a copiat realitatea asa dupa cum se obisnuisera sa afirme acei dindin rea-crednta
sau in diferenta incercau sa-l minimalizeze ,invinuindu-l de facilitate .Inteligent
pina la granita neverosimilului,dotat cu un acut spirit de observatie ,el inregistra
totul,dar nu-si ingaduia sa retina decit esentialul , la rindul sau prelucrat
la tensiunea artistic ape care numai talentul o poate da .Ecaterina Logadi,fiica
lui,isi aminteste referitor intre opera si viata:”Vad casa in care am
stat cindva si si care existape si azi pe str. Maria Rosetti nr.5 pe atunci
sf.Spiridon si unde ca si in schita De inchiriat se afla lipite ,spate in spate
,doua cladiri gemene .Locuinta noastra era orientala spre nord ,iar cea locuita
de propretar spre sud .Tot ca si in nuvela tata a propus proprietarului sa facem
schimb de locuinta . Refuzat ,el s-a suparat sin e-am mutat la mica distanta
de acolo in str.Rotari ,azi I.L.Caragiale. Casa exista si azi la numarul 21-23.
Propretarul avea un catel foarte rasfatat,pe care-l chema Bubico si care era
sosit sa treaca la nemurire in schita cu acelasi nume “.Sint unele cazuri
cind fragmentele biografice pot fi usor identificate ,fara sa fie vreo indicatie
anume .Din schita O conerinta simtim reactia spontanta a lui Caragiale impotriva
familirismelor,uneori ireverentioase ,pe care le permeteau cunoscutii in fata
de el cind era sufler la teatru.Din O petitiune pe aceea a impegatului de la
Regia Monopolurilor. In O cronica de creciun gasim declaratia lui Caragiale
ca scrie greu:”Scriu si sterg si iar incep si iar sterg…Si ceasurile
sunt aproape zece!...si iar imi bluestem ursitoarele…”
Scriitprul profund , Caragiale nu putea sa vada antagonismele societatii in
care a trait si toate raile decurgind din ele .Osindindu-le,opera lui lua un
un caracter poemic . invectiva scriitorului este , in ultima analiza, o forma
de protest inpotriva vremii sale.Pe linga aceasta un merit drosebit al puterii
lui de creatie de a fivizbutit sa faca ,primul la noi, ceea ce a facut Balzac
cu personajele sale,adica”sa concureze starea civila”,dupa cum consta
to Ibraileanu,pentru care Caragiale este “cel mai mare creator de viata
din intreaga noastra literatura”.