f7l14ly
Romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu, aparut in
noiembrie 1930, este un adevarat “poem al naturii si al sufletului
omului simplu, o «Miorita» in dimensiuni mari”
(G. Calinescu). Romanul ilustreaza lumea arhaica a satului
romanesc, sufletul taranului moldovean ca pastrator
al traditiilor si al specificului national, cu un mod propriu de a gandi,
de a simti si a reactiona in fata problemelor cruciale ale vietii.
Vitoria Lipan, este o figura reprezentativa de erou popular, intrunind
calitatile fundamentale ale omului simplu de la tara, este exponenta
unei societati arhaice, cu datini si obiceiuri stabilite din vremuri
stravechi. Eroina traieste viata austera a muntelui din
Moldova, Magura-Tarcaului, impreuna cu familia: Nechifor,
sotul ei, si cei doi copii, Minodora si Gheorghita.
Inca din expozitiune Sadoveanu surprinde portretul fizic al femeii
“ochii ei caprii in care parca se rasfrangea
lumina castanie a parului erau dusi departe”. Gandindu-se
la Nechifor Lipan, care nu se intorsese acasa, Vitoria trece printr-un
proces de interiorizare, intreaga sa viata devenind launtrica
“acei ochi ageri si inca tineri cautau zari
necunoscute”, ceea ce necesita o autoizolare de lumea din jur,
“in singuratatea ei femeia cerca sa patrunda
pana la el. Nu putea sa-i vada chipul”.
Autorul dezvaluie nelinistea eroinei cauzata de intarzierea
“peste obicei” (73 zile) a sotului ei, “dragostea ei de peste
20 de ani”, Nechifor Lipan plecat la Dorna sa cumpere oi. Zbuciumul
interior se intrevede si in exterior, “fusul se invartea
harnic, dar singur”. Fiind o persoana credincioasa, merge
la parintele Daniil Milies pentru sfat si refuza sa creada
ca sotul ei intarzie la petreceri mai mult “de o zi
ori doua”, pentru ca “stie ca-l doresc si nici
eu nu i-am fost urata”. Se duce si la ghicitoarea satului,
baba Maranda, si nu are incredere in prezicerile acesteia, ca
Nechifor ar fi parasit-o pentru o alta femeie “cu
ochii verzi”, asa ca devine tot mai sigura ca s-a
intamplat o nenorocire.
Neavand incredere in autoritati si fiind o persoana
superstitioasa, se ghideaza in presupunerile ei dupa
stiinta semnelor, dar si dupa experienta sa morala, intuitiva
si actioneaza in functie de acestea. Primele semne rau-prevestitoare
sunt visele: unul care a “impuns-o in inima”,
i-l arata “pe Nechifor calare cu spatele intors catre
ea, trecand spre asfintit o revarsare de ape”, iar alta
data l-a visat, “trecand calare o apa neagra…era
cu fata incolo”. Alt semn este si glasul lui Lipan venit din memoria
ei afectiva, “dar nu putea sa-i vada chipul”.
Eroina nu masoara timpul dupa calendar, ci se conduce dupa
semnele naturii pe care le intelege: vantul da semne “susuind
prin crengile subtiri ale mestecenilor”, padurea de brad “clipi
din cetini si dadu si ea zvon”, brazii erau “mai negri decat
de obicei”, dar mai ales “nourul catre Ceahlau e cu
bucluc”- venirea iernii era iminenta. Alte semne provin din timpuri
mitice: “cucosul se intoarse cu secera cozii spre focul din horn
si cu pliscul spre poarta (…) da semn de plecare”-
Lipan nu se va mai intoarce.
Cand banuiala devine certitudine, ea se hotaraste
in sine sa plece in cautarea sotului ei, “daca
a intrat el pe celalalt taram, oi intra si eu dupa
dansul”. Inaintea calatoriei simte nevoia unei
purificari sufletesti, tine post negru in toate “vinerele
negre (…) fara hrana, fara apa,
fara cuvant, cu broboada cernita peste gura”.
In exterior, ea pare mereu aceeasi, dar viata ei interioara este
profunda, acolo in sine “se oranduieste totul”.
Inteleapta, cu luciditate isi dirijeaza comportamentul,
reprosandu-i Minodorei ca se indeparteaza de
traditii. Fiind conservatoare, ea doreste sa transmita si copiilor
ei legea arhaica: “nici eu, nici bunica-ta, nici bunica-mea
n-am stiut de acestea -; si-n legea noastra trebuie sa traiesti
si tu”. Avand o intuitie psihologica patrunzatoare
considera ca drumurile pe care le vor strabate il
vor maturiza pe Gheorghita, si incepe pregatirile pentru
plecare. Daruieste manastirii Bistrita o icoana
cu Sf. Ana, careia ii spune “taina”ei, vinde agoniseala
ca sa aiba bani pentru drum negustorului David, si o trimite pe
Minodora la manastire.
Hotarata sa afle adevarul, pe data de 10 martie
porneste la drum cu Gheorghita si domnul David. In popasurile de
la Farcasa, la Borca sau la Cruci, Vitoria respecta traditia si
onoreaza ceremoniile la care asista -; un botez sau o nunta
(un alt semn prevestitor, pentru ca mai intai intalneste
botezul si dupa aceea nunta). Banuiala devine aproape certitudine
ca ceva rau s-a intamplat cu barbatul ei, iar
luciditatea Vitoriei in descoperirea adevarului este sugestiva:
“mai ales daca-i pierit, cata sa-l gasesc;
caci viu, se poate intoarce si singur”. Ca un adevarat
detectiv, aceasta aduna informatii din locurile unde poposeste, indicii
care sa o conduca la adevar. La Farcasa afla
despre trecerea omului “cu caciula brumarie si cu
cal negru tintat” in frunte, dar presimte acut ca sotul ei
a murit, de aceea conform traditiei „leapada o picatura
din pahar inainte de a bea rachiul”.
Vitoria reconstituie drumul facut de barbatul ei, se amesteca
printre oameni ca sa poata afla mai multe amanunte, cautand
confirmari la lumea din jur. La Dorna, afla primul lucru concret
despre Nechifor, faptul ca a cumparat 300 de oi si a pornit inspre
casa cu inca doi ciobani. Se intoarce pe urmele sotului
ei, intreband cu discretie si inteligenta, din han in
han, despre stapanii oilor. Punand cap la cap cele aflate
cu o logica impecabila, ia urma oilor si a ciobanilor. Astfel
afla ca la Sabasa, turma avusese 3 stapani, iar la
Suha numai doi, Nechifor nemaifiind printre ei..
Semnele vremii ii intaresc certitudinile, vantul nu
mai batea, semn ca Vitoria va afla adevarul in rapa
de sub Crucea Talienilor. Gasirea cainelui la Sabasa ii da
femeii speranta si incredere ca se afla aproape de
adevar. Dupa gasirea osemintelor sotului ei, ii face
toate ritualurile crestinesti (priveghiul, inmormantarea), iar cu
o deductie uimitoare de detectiv reconstituie infaptuirea crimei,
astfel demascandu-i pe cei doi vinovati. Datina inmormantarii
si pedepsirea ucigasilor, vin dintr-o credinta straveche a poporului
si sunt implinite dupa legi nescrise, “cine ucide om nu se
poate sa scape de pedeapsa dumnezeiasca”.
Odata implinita datoria si infaptuita
dreptatea, viata reintra in normal, “ne-om intoarce
iar la Magura ca sa luam de coada toate cate
le-am lasat”.
Personaj complex, Vitoria este caracterizata direct de autor si de celelate
personaje (acestea contribuind la definirea personajului); dar este caracterizata
si indirect -; prin fapte, gesturi, mimica. Astfel eroina, in
actiunea sa dovedeste spirit justitiar, inteligenta, luciditate, stapanire
de sine, devotament si neclintire in implinirea traditiilor si datinilor
stravechi.
Criticul George Calinescu afirma in lucrarea sa, ca
Vitoria Lipan “e un hamlet feminin, care banuieste cu metoda,
cerceteaza cu disimulatie, pune la cale reprezentatiuni tradatoare
si, cand dovada s-a facut, da drum razbunarii”.
