I.L. Caragiale este unul dintre marii clasici ai literaturii noastre, a creat prin intreaga sa opera o adevarata comedie umana, o fresca sociala a Romaniei de la sfarsitul sec. al XIX-inceputul sec XX. A abordat cele mai diverse domenii ale vietii sociale: scoala, administratia de stat, presa, justitia, familia, relatiile interumane. b1m2mq
Educatia defectuoasa primita in familie si in scoala, coruptia, favoritismul manifestate in lumea scolii constituie o tema concretizata in schite ca: „Vizita”, „D-l Goe”, „Bacalaureat”, „Lantul slabiciunilor”, „Un pedagog de scoala noua”.
Schita D-l Goe a fost inclusa in volumul Momente si schite din anul 1901, fiind publicata un an mai inainte in ziarul Universul din 12 mai si infatiseaza contrastul dintre pretentia familiei in privinta educatiei si rezultatul acestei munci concretizat in comportarea copilului.
Schita este o opera epica, de proportii reduse, cu actiune simpla, desfasurata in mod linear, surprinzand un moment semnificativ din viata unuia sau mai multor personaje.
In schita D-l Goe, I.L. Caragiale nareaza faptele determinate doar de un singur moment semnificativ din viata personajului principal, si anume calatoria facuta cu trenul la Bucuresti, in compania celor trei dame: mama mare, mamita si tanti Mita.
Atitudinea si sentimentele scriitorului sunt exprimate indirect prin intermediul faptelor si al personajelor.
Ca in orice opera epica, intamplarile narate se constituie si in aceasta schita in momente ale subiectului literar.
Goe este personajul principal al operei, polarizand intreaga actiune a schitei. Este un personaj fictiv, tipic, bine individualizat, creat de autor, inspirat din comportamentul copiilor ce apartin familiilor burgheze.
Titlul schitei reprezinta numele personajului principal, Goe, caruia scriitorul ii ataseaza apelativul ironic si prescurtat „D-l” care inseamna domn, prin care anticipeaza intentiile sale satirice, daca ne gandim ca Goe nu este un domn ci doar un copil certat cu invatatura, un repetent, rasfatat si obraznic. Titlul sugereaza si faptul ca autorul inverseaza cele doua universuri umane pe care le infatiseaza: cel al copilului si al maturului; intrucat Goe se comporta ca un om „mare”, pe cand cele trei dame „se maimutaresc”, „se copilaresc” pentru a fi pe placul puisorului.
In expozitiune aflam ca tanarul Goe, impreuna cu cele trei dame, „frumos gatite”, asteapta cu nerabdare pe peronul din „urbea X”, trenul accelerat care trebuie sa-l duca la Bucuresti. Goe este imbracat intr-un costum frumos de marinar si este „impacient” si incruntat deoarece trenul nu soseste. La o discutie „filologica” despre pronuntarea corecta a cuvantului marinar, Goe ia o atitudine necorespunzatoare fata de bunica si mama sa, facandu-le proaste „vezi ca sunteti proaste amandoua?”
Sosirea trenului si urcarea precipitata a celor patru distinsi pasageri, constituie intriga actiunii.
Desfasurarea actiunii cuprinde intamplarile din timpul calatoriei lui Goe si a insotitoarelor sale pana la Bucuresti: scoate capul pe fereastra si pierde palaria cu biletul de calatorie; cele trei dame platesc biletul puisorului si o amenda, pe deasupra; se loveste de clanta usii; se blocheaza la toaleta.
Punctul culminant -; Goe trage semnalul de alarma.
Deznodamantul -; trenul porneste, ajunge la Bucuresti, cucoanele se suie in trasura si pornesc la „bulivar”.
Valoarea artistica rezulta din comicul savuros izvorat din relatarea faptelor si din comportarea personajelor.
Este prezent comicul de situatie si comicul de limbaj care presupun umorul si ironia.
De remarcat sunt si savoarea dialogurilor si naturaletea replicilor.
Schita are consistenta unei scenete si de aceea ea a fost deseori dramatizata; precizarile naratorului referitoare la personaje pot constitui adevarate indicatii de regie.
Autorul isi exprima dezaprobarea si dispretul fata de personaje, devine ironic cand remarca faptul ca Goe este dus la Bucuresti „ca sa nu mai ramana repetent si anul acesta; cand se refera la grija exagerata a bunicii (ia un „beret” de rezerva); cand foloseste diminutivele „nepotel”, „puisor”; „capul gol” (gol interior) si in finalul schitei cand sugereaza ideea ca asupra faptasului care a tras semnalul de alarma, planeaza incertitudinea „nu se poate stii cine a tras manivela”.
Umorul rezulta din nazbatiile lui Goe: (nerabdarea, pierderea palariei, disputa cu conductorul); din atitudinea inconstienta a insotitoarelor lui si felul de a vorbi al personajelor, care nu este sanctionat de autor pentru ca este omeneste sa acceptam dorinta oricarei persoane de a parea altfel si altceva decat este in realitate.
Limbajul viu colorat, succesiunea dinamica a intamplarilor si talcul lor, extraordinara abilitate cu care sunt creionate personajele, fac din aceasta schita un adevarat „monument” de arta literara.