George Bacovia h2n9nc

Dormeau adanc sicriele de plumb
Si flori de plumb =i funerar vestmant —
Stam singur in cavou... =i era vant...
Si scar\aiau coroanele de plumb.
Dormea intors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, =i-am inceput sa-l strig —
Stam singur langa mort... =i era frig...
Si-i atarnau aripele de plumb.
De=i in poezia moderna structura metrica pare a nu avea un rol important, in Plumb de Bacovia suntem obliga\i sa observam o simetrie perfecta intre cele doua catrene. Schema strofei intai: este identica celei de-a doua. Organizarea interioara a fiecarei strofe in parte este interesanta pentru realizarea unei melodii stranii, interiorizata, obsedanta pana la urma. Tonul elegiac este dat de iamb, care predomina. Simplu vorbind, schema prozodica ideala a poeziei este iambica, fiecare vers, terminat
in rima masculina, avand cate cinci iambi comple\i. Accentele secundare impun insa o metrica supusa cuvintelor, de unde diversitatea. Cezura figureaza numai in versurile =i , al caror fiecare al doilea emistih incepe cu conjunc\ia =i, incadrata in peonul IV, urmat de iamb in versul =i de suspensie in versul :
=i fu-ne-rar / vest-m`nt
=i e-ra v`nt...
—
—
Strofa I
=i-am in-ce-put / sa-l strig
=i e-ra frig...
— —
Strofa a II-a
—
In timp ce iambul din finalul versului al fiecarei strofe: vestmant ( —), sa-l strig ( —) este urmat, la inceputul versului urmator, de amfibrah: Stam sin-gur ( — ), peonul
IV din finalul versului este reluat la inceputul versului : =i e-ra vant ( —)/ Si scar-\a-iau ( —); =i e-ra frig...
( —); Si-i a-tar-nau ( —).
Este de asemenea foarte clar ca sintagmele se incadreaza in metri identici, de la o strofa la alta, intr-o geometrie fara cusur:
Strofa I, vs. : Dormeau adanc sicriele de plumb.

Strofa a II-a, vs. : Dormea intors amorul meu de plumb
(predicat, exprimat prin imperfect ¢ circumstan\ial de mod ¢ subiect ¢ atribut substantival prepozi\ional).
Strofa I, vs. : Stam singur in cavou... =i era vant...
Strofa a II-a, vs. : Stam singur langa mort... =i era frig...
(predicat, exprimat prin imperfect ¢ circumstan\ial de mod ¢ circumstan\ial de loc ¢ conjunc\ia =i ¢ propozi\ie impersonala).
Strofa I, vs. : Si scar\aiau coroanele de plumb.
Strofa a II-a, vs. : Si-i atarnau aripele de plumb (conjunc\ie
¢ predicat ¢ subiect ¢ atribut cu prepozi\ie).
Cuvantul-„cheie“, plumb, se repeta, obsesiv, de cate trei ori
in fiecare strofa, de fiecare data in rima (daca putem sa-i spunem a=a) versurilor =i =i la cezura versului . Aceasta simetrie urmare=te =i realizeaza efectele muzicale ale unui laitmotiv, monoton =i obsedant, tipice tuturor simboli=tilor. Muzicale =i de o tonalitate minora sunt imperfectele dormeau, stam, era, atarnau, dar mai ales sonurile inchise, stinse, din cuvintele vestmant, vant (puse in final versurilor =i intonate iambic), ca
=i cele strident minore, cu anume func\ii onomatopeice, de percu\ie acuta a nervilor: scar\aiau, strig, frig.
Toata greutatea metaforica se sprijina insa pe cuvantul plumb, care da de fapt sensul poeziei. Avem de-a face, in cazul de fa\a, cu o metafora-simbol, una din acele imagini poetice
(cultivata cu precadere de la Baudelaire incoace) larg cuprinzatoare ca putere sugestiva, dar cu neputin\a de formulat
intr-o judecata precisa, univoca. Caci poetul simbolist — ceea ce este cazul lui Bacovia mai inainte de oricare altul in poezia romaneasca — tinde spre starile de spirit vagi, traduse in imagini ce se pot interpreta felurit (in cadrul unei anume sfere emotive, evident), dar nu lipsite de for\a artistica, ci dimpotriva, date fiind „coresponden\ele“ din natura, via\a =i cosmos.
Astfel, plumbul, prin greutatea lui specifica mare (in tabla
Mendeleev Pb ocupa locul ), poate sugera apasarea sufleteasca sfa=ietoare la care este supus artistul =i, in genere, intelectualul aruncat de soarta intr-un ora= pustiu de provincie de pe vremuri, un targ pluvios, cu uli\i murdare, „cu dugheni
=i coceni“, ceea ce este cazul lui Bacovia insu=i. Plumbul mai poate sugera, prin culoarea lui cenu=ie-inchis, monotonia =i plictisul, mediul meschin, cu false straluciri de o clipa, acoperite repede de proza grea, diurna, a=a cum stralucirea provocata de o zgarietura in inertul =i deloc nobilul metal se oxideaza vazand cu ochii, recapatandu-=i culoarea banala urata, dezolanta. Din plumb se confec\ioneaza artificiile funerare de duzina, tipice pentru burghezia mica de provincie, saracacioase =i prozaice: flori de plumb, coroane de plumb etc. Topit =i turnat in apa, plumbul este folosit in magie, in sfar=it, ocultismul intrand =i el in vederile simboli=tilor. Plumbul mai este =i metalul „rece“, avand ca simbol alchimic saturnismul, de la denumirea planetei Saturn, „trista“,
„intunecata“ =i melancolica“, prin contrast cu „stralucitoarea“
=i „joviala“ planeta Jupiter. De notat ca parintele simbolismului francez, Charles Baudelaire (—), numea capodopera sa Florile raului () „o carte saturniana“, iar urma=ul lui cel mai direct, Paul Verlaine (—), publica ale sale
Poeme saturniene in , intre care cel pu\in doua, pluviosul
Chanson d’automne =i poemul Nevermore al lui Edgar Poe
(—), au fost, cu siguran\a, printre lecturile preferate ale lui Bacovia. Dar chiar sonoritatea, inabu=ita, contrasa
intr-o silaba — vocala inchisa, sprijinita pe patru consoane labiale, a cuvantului plumb — este parca in acord cu con\inutul lui no\ional, lasand impresia de cadere grea, fara ecou, surda.
Echivoca, putand fi interpretata in mai multe chipuri, este
=i starea de spirit (=i, evident, totodata lirica) a eului poetului,
in cazul de fa\a. Cavoul (cealalta no\iune cu care „rimeaza“ cuvantul plumb) poate =i nu poate fi, in acela=i timp, un cavou.
El poate fi casa sau ora=ul in care locuie=te poetul; sau poate mediul, lumea meschina, daca nu cumva =i propriul corp in care sala=luie=te un suflet de plumb. Pus de cateva ori ca epitet, mai intai la limita concretului (sicrie de plumb, flori de plumb, coroane de plumb), cuvantul-„cheie“ da consisten\a unor abstrac\iuni de asemenea ambigue, tulburatoare prin vagul lor straniu. Amorul de plumb doarme intors. („Dormea intors amorul meu de plumb.“) Intors in spa\iu sau in timp?
(Participiul este de asemenea ambiguu.) In cele din urma, aflam ca el este un mort pe care poetul zadarnic il striga in lini=tea sinistra =i friguroasa a cavoului. Aripile lui, care pot fi =i ale poetului, atarna grele, de plumb, ca ale albatrosului baudelairean ranit. A avea plumb in aripi, iata o stare tipic bacoviana. Neputandu-=i lua zborul spre inal\imi, sufletul poetului se inchide in sine insu=i, ca intr-un cavou, schi\and cateva gesturi ciudate, schematice, histrionice, cu subin\eles,
incadrate intr-o geometrie fixa, prin taierea oricarei elocven\e.
Este aici cunoscuta poza, simbolista in genere =i bacoviana in specie, care in alte poezii decat aceasta tinde chiar a deveni maniera. Aici ea insa contribuie la profunzime =i la economia mijloacelor: „Ia elocven\a =i suce=te-i gatul“ — se spune in
Arta poetica a lui Verlaine.
Cu aceste semnifica\ii largi =i foarte caracteristice, poezia
Plumb a dat titlul unui ciclu din crea\ia lui Bacovia =i ar putea figura foarte bine pe coperta intregii sale opere.