n2s17sj
Ghita este unul dintre cele mai reprezentative personaje din literatura romana,
impunandu-se prin complexitate, dar si prin putere de individualizare,
ilustrand consecintele distrugatoare pe care le are asupra omului setea
de inavutire. Cheia moralitatii sta in cuvintele batranei de la
inceputul si sfarsitul nuvelei ce cuprind normele etice care trebuie
aplicate si respectate in viata de orice om cinstit si drept. Oricine sa abate
de la acest adevar fundamental, se autodistruge prin trairi zguduitoare, ce
duc cu siguranta spre un sfarsit tragic.
Drama lui Ghita sa dezvaluie treptat prin faptele si gandurile lui si
prin opiniile celorlalte personaje. Nemultumit de conditia sa sociala, Ghita
tinde firesc spre bunastare si isi convinge familia sa se mute pentru trei ani
la carciuma aflata la incrucisarea unor drumuri importante pentru
negot, Moara cu noroc.
Om harnic si cinstit, la inceput, el nu vrea decat sa agoniseasca
atatia bani incat sa angajeze vreo zece calfe carora sa le
dea de carpit cizmele oamenilor. Bun meserias, bland si cumsecade,
trudind din greu pentru „fericirea familiei sale”, Ghita devine
treptat „tot mai ursuz”, „pus pe3 ganduri”, „nu
mai zambea ca inainte”. La prima intalnire pe
care o are cu „stapanul acestor locuri”, Ghita incearca
sa fie autoritar si darz in fata lui Lica, sa reziste propunerilor nelegiuite
ale acestuia, dar este infrant de extraordinara forta morala pe
care o are Lica asupra tuturor.
Viata exterioare a lui Ghita este subordonata si detasata de viata sa interioara,
de zbuciumul din mintea si sufletul sau. Slavici dirijeaza destinul eroului
prin mijloace psihologice profunde, sondand reactii, ganduri, trairi,
in cele mai adanci zona ale constiintei personajului, mai ales prin monologuri
interioare. Actiunile, gesturile si atitudinea lui Ghita scot la iveala incertitudinea
si nesiguranta care-l domina, teama si suspiciunea instalate definitiv in el
cand intra in cardasie cu Lica, incearca sa-si asigure cateva
masuri de protectie: pistoale de la Arad, doi caini ciobanesti, isi angajeaza
o sluga credincioasa, dar teama si zbuciumul nu-l parasesc.
Ajunge sa regrete faptul ca are nevasta si copii, si-ar fi dorit sa poata zice
„prea putini mi pasa”. Refuza sa dea amanunte despre afacerile cu
Lica, se indeparteaza incet dar sigur de sotia sa, relatiile dintre
ei fiind in ce in ce mai reci, „ii era parca n-a mai vazut-o demult si
parca era sa se desparta de dansa”. Conflictul interior este din ce in
ce mai puternic, lupta dandu-se intre fondul cinstit al lui Ghita si ispita
imbogatirii. Sufletul complex si labil este sfartecat intre dorinta
de a pleca de la Moara cu noroc, ramanand un om cinstit si tentatia
pe care n-o mai poate controla, a lacomiei de bani. Ghita isi face reprosuri
are remuscari sincere si dureroase, manifestate prin autocaracterizari: „Iarta-ma,
Ano, iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat oi trai pe fata pamantului”.
Alta data, intr-o efuziune a sentimentelor paterne, isi deplange prabusirea,
careia nu i se poate impotrivi: „Sarmanilor mai copii, voi nu mai
aveti (...) un tata om cinstit (...) tatal vostru e un ticalos”.
Situatia materiala a lui Ghita e infloritoare datorita afacerilor cu Lica
si, desi fricos si las, Ghita se afunda tot mai mult in faptele marsave
puse la cale de Lica.
Dezumanizarea lui Ghita se produce intr-un ritm alert, el insusi, autoanalizandu-se,
da vina pe firea lui slaba, incercand astfel sa-si motiveze faptele,
„asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva mai tare decat
vointa mea?! Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoasa in spinare”.
Odata cu marturia mincinoasa, prabusirea lui este inevitabila si rapida, o foloseste
pe Ana drept momeala pentru a-l demasca pe Lica nu numai pentru ca il
mustra constiinta pentru ceea ce devenise el, dar si dintr-o gelozie ajunsa
la paroxism . De la complicitate la crima, nu mai e decat un pas si Ghita
devine el insusi ucigas, injunghiind-o pe Ana, care „era intinsa
la pamant si cu pieptul plin de sange cald, iar Ghita o tinea sub genunchi
si apasa cutitul mai adanc spre inima ei”. In aceeasi clipa, Raut
„isi descarca pistolul in ceafa lui Ghita, care cazu inapoi fara
sa mai poata afla cine l-a impuscat”. Ghita devine victima pentru
ca are in el lacomia pentru bani, „vedea banii gramada inaintea
sa si i se impaienjeneau parca ochii; de dragul acestui castig,
ar fi fost gata sa-si puna pe un an-doi capul in primejdie”.
Patima pentru bani il dezumanizeaza si Ghita cade prada propriului sau
destin caruia nu i se poate opune, prabusindu-se incet, dar sigur -;
de la omul cinstit si harnic la statutul de complice in afaceri necurate si
crima, pana la a deveni ucigas.
„Sanctionarea drastica a protagonistilor e pe masura faptelor savarsite,
lor lipsindu-le stapanirea de sine, simtul masurii si cumpatul”
(Pompiliu Marcea).
BiBliografie:
„Literatura romana -; Proza” -; Mariana Badea
Ed. Regis Group, Bucuresti, 2001
„Limba si literatura romana” -; Hadrian Soare, Gheorhge Soare
Ed. Carminis, Pitesti, 2002
