Romanul “Ion” este o monografie a realitatilor satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea. Conflictul romanului este generat de lupta apriga pentru pamant. Intr-o lume in care statutul social l1s8sq
Romanul “Ion” este o monografie a realitatilor satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea. Conflictul romanului este generat de lupta apriga pentru pamant. Intr-o lume in care statutul social al omului este stabilit in functie de pamantul pe care-l poseda, este firesc faptul ca mandria lui Ion sa-l duca spre patima devoratoare pentru pamant. Solutia lui Rebreanu este aceea ca Ion se va casatori cu o fata bogata, Ana, desi nu o iubeste, Florica se va casatori ca George pentru ca are pamant, iar Laura, fiica invatatorului Herdelea il va lua pe Pintea nu din dragoste, ci pentru ca nu cere zestre.
Personajul central al cartii, Ion al Glanetasului, este personaj reprezentativ pentru colectivitatea umana din care face parte prin mentalitatea clasei taranesti si a vremurilor careia ii apartin.
Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica, in care toti locuitorii satului Pripas se afla adunati la hora traditionala, in curtea Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea. Nu lipsesc nici fruntasii satului, invatatorul Herdelea cu familia lui, preotul Belciug si “bocotanii” care cinstesc cu prezenta lor sarbatoarea. Hora este o pagina etnografica memorabila prin jocul traditional, vigoarea flacailor si candoarea fetelor, prin lauta tiganilor care compun imaginea unui ritm impetuos. Lui Ion ii place Florica, dar Ana are pamant, asa ca el ii face curte acesteia, spre disperarea lui Vasile Baciu, tatal Anei, care se cearta cu Ion si-l face de rasul satului, spunandu-I “sarantoc”. Alexandru Glanetasu, tatal lui Ion, a risipit zestrea Zenobiei, care avusese avere cand se maritase cu el. Vasile Baciu, om vrednic al satului, se insurase tot pentru avere cu mama Anei, dar fiind harnic sporise averea si se gandea sa-I asigure fetei o zestre atunci cand se va marita. Ion, flacau harnic si mandru, dar sarac, o necinsteste pe Ana si il obliga astfel pe Vasile Baciu sa I-o dea de nevasta impreuna cu o parte din pamanturi. Obtinand avere, Ion dobindeste situatie sociala, demnitate umana si satisfacerea propriului orgoliu.
In celalalt plan, familia invatatorului Herdelea are necazurile sale. Herdelea isi zidise casa pe lotul ce apartinea bisericii, cu invoirea preotului Belciug. Relatiile invatatorului cu preotul se degradeaza cu timpul, de aceea Herdelea se teme pentru ca ar putea pierde toata agoniseala si I-ar ramane familia pe drumuri. Preotul Belciug, ramas vaduv inca din primul an, are o personalitate puternica, este cel mai respectat om din sat, avand o autoritate totala asupra intregii colectivitati.
In sat, domina mentalitatea ca oamenii sunt respectati daca au oarecare agoniseala, fapt ce face ca relatiile sociale sa fie tensionate intre “sarantoci” si “bocotani”, intre chibzuinta rosturilor si nechibzuinta patimilor, ceea ce face sa se dea in permanenta o lupta apriga pentru existenta.
Destinele personajelor sunt determinate de aceasta mentalitate, de faptul ca familiile nu se intemeiaza pe sentimente, ci pe interese economice. Batuta de tata si de sot, Ana, ramasa fara sprijin moral, dezorientata si respinsa de toti, se spanzura. Florica, parasita de Ion, se casatoreste cu George si se bucura de norocul pe care il are, desi il iubea tot pe Ion.
Desi asezat la casa lui, Ion, din cauza firii lui patimase, nu se poate multumi cu averea pe care o dobandise si ravneste la Florica. Sfarsitul lui Ion este naprasnic, este omorat de George Bulbuc, care-l prinde iubindu-se cu nevasta lui, asadar este o crima pasionala.
Finalul romanului surprinde satul adunat la sarbatoarea sfintirii noii biserici, descrie drumul care iese din satul Pripas, viata urmandu-si cursul.

“Padurea spanzuratilor”
=comentariu=

Tema romanului o constituie evocarea realista si obiectiva a primului razboi mondial, in care accentul cade pe conditia tragica a intelectualului ardelean care este silit sa lupte sub steag strain impotriva propriului neam.
Inceputul romanului relateaza o atmosfera cenusie de toamna mohorata in timpul primului razboi mondial, in care imaginea spanzuratorii stapaneste intreg spatiul vizual si spiritual. Apostol Bologa, protagonistul romanului, ca membru al Curtii Martiale, a facut parte din completul de judecata care a condamnat la moarte prin spanzuratoare pe sublocotenentul ceh Svobota, pentru ca incercase sa treaca frontul la inamic. Convins ca si-a facut datoria fata de stat, Apostol Bologa supravegheaza cu severitate executia, care I se pare un act de dreapta justitie. Momentul crucial care va avea puternice influente in constiinta eroului si care va declansa conflictul psihologic al personajului este privirea obsedanta a ochilor lui Svobota. Este acum o prima manifestare a crizei de constiinta, care, treptat, va domina mintea si sufletul lui Apostol.
Rebreanu face o retrospectiva a vietii lui Bologa, motivand devenirea personajului din copilarie si pana la inrolarea sa in armata. Apostol isi petrece primii ani de viata in targusorul Parva, pe valea Somesului, prilej cu care autorul prezinta cateva date despre familie, care argumenteaza evolutia eroului. Urmand clasele primare la Parva, apoi la liceul din Nasaud, eroul refuza sa urmeze “cariera preoteasca” (cum dorea mama sa) si se hotaraste sa studieze filozofia. Iesit din inchisoare, Iosif Bologa se implica in educatia fiului sau, considerand ca acesta trebuie crescut in respectarea preceptelor morale solide, propunandu-si sa faca din el “un om si un caracter”, veghind “cu o severitate din ce in ce mai strasnica” evolutia mentala si etica a lui Apostol. Echilibrul lui se clatina puternic atunci cand este anuntat ca tatal sau a murit de inima. Atunci simti o teama ingrozitoare. Ca student la Facultatea de Filozofie din Budapesta, invata in cateva luni ungureste si nemteste, bucurandu-se de stima profesorilor pentru inteligenta, sarguinta si curajul opiniilor personale. Venit acasa in vacanta, o cunoaste pe Marta, fiica avocatului Domsa, se logodeste cu ea, apoi se inroleaza voluntar in armata, pentru a-I arata acesteia ca este viteaz si curajos.
Ca ofiter in armata austro-ungara, Bologa are constiinta datoriei fata de stat si se comporta exemplar, obtinand decoratii pe frontul din Galitia si Italia, fiind apoi numit membru in completul de judecata al Tribunalului Militar. Criza de constiinta a personajului este generata de cuvintele tatalui sau: “Ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman!”. Avand puternic inradacinat acest principiu de constiinta, Bologa se simte zdruncinat de imaginea spanzuratorii si de privirea condamnatului Svobota care exprima dispret fata de moarte si care era “infrumusetata de o dragoste uriasa”.
De acum, intreaga sa fiinta este dominata de aspiratia spre libertate si constiinta apartenentei etnice. De aceea, cand afla ca regimentul sau trece in Ardeal, incearca sa obtina aprobarea de a nu participa la aceste lupte ce se vor purta impotriva neamului romanesc.
Discutia ca Klapka dezvaluie pentru prima oara dorinta lui Bologa de a dezerta, daca generalul Karg nu ii va accepta cererea de a fi mutat pe alt front decat cel romanesc. De aceea el se straduieste sa se distinga prin fapte de vitejie si eroism.ca sa poata avea argumente militare care sa-I sustina cererea in fata superiorilor. Dupa atacul in care Apostol Bologa distruge reflectorul rusesc, speranta ca I se va accepta rugamintea creste, dar generalul Karg il refuza categoric. Analizandu-si criza de constiinta, Bologa ii marturiseste generalului starea sa morala conflictuala. In noaptea aceea Bologa incearca sa dezerteze “la muscali”, dar este ranit in lupta, este spitalizat, dupa care se intoarce la Parva in covalescenta. Rupe logodna cu Marta, care flirtase in acest timp cu alti ofiteri, Bologa marturisind insa cinstit ca nu o mai iubeste pe Marta.
Revenit pe front, Bologa lucreaza un timp in biroul coloanei de munitii, fiind gazduit de groparul Vidor, de a carui fiica, Ilona, se indragosteste si cu care se si logodeste.
Ca membru al Curtii Martiale este pus in situatia de a condamna la moarte 12 romani acuzati de pactizare cu inamicul si, pentru a preintampina o noua greseala, ia pentru a doua oara hotararea de a dezerta, desi era urmarit cu tenacitate de locotenentul Varga, care-I banuia intentia.
Apostol Bologa dezerteaza chiar prin locul pazit de cel mai vigilent dusman al sau, locotenentul ungur Varga, care il prinde si il preda Tribunalului Militar, consemnand in raport si faptul ca dezertorul avusese asupra sa “harta cu pozitiile” frontului. Bologa refuza cu incapatanare sa fie aparat de capitanul Klapka si este condamnat la moarte prin spanzurare. Odata hotarata sentinta, Apostol Bologa isi simte sufletul impacat cu el si cu lumea din afara, inima ii este inundata de “iubirea care imbratiseaza deopotriva pe oameni si pe Dumnezeu”. Moare ca un erou, intruchipand puterea de sacrificiu pentru cauza nobila a neamului sau, pentru libertate si iubire de adevar, “cu ochii insetati de lumina rasaritului”, cu privirile indreptate “spre stralucirea cereasca”.
Stilul lui Liviu Rebreanu confirma si in acest roman obiectivarea realista a temei, concizia si precizia termenilor literari, anticalofilia.