Genul epic cuprinde totalitatea creatiilor epice adica acele opere literare in care autorul isi exprima indirect sentimentele prin povestirea unor fapte, a unor intamplari si prin intermediul personajelor. d1t15tc
Se desprinde de aici faptul ca orice opera epica are trei elemente definitorii: naratorul (cel care povesteste faptele), actiunea (totalitatea faptelor, a intamplarilor) si personajele (persoane care savarsesc si sunt purtatoarele mesajului autorului). Intrucat in operele epice sunt povestite fapte ,intamplari ,modul de expunere caracteristic acestor creatii este naratiunea. Acesta este modul de expunere predominant, insa se poate imbina si cu celelalte moduri de expunere : descrierea, dialogul, monologul interiorist si evocarea. In ceea ce priveste naratorul, acesta poate fi scriitorul insusi, si atunci relatarea faptelor se face la persoana a III-a, sau unul dintre personaje care participa la actiune, de data aceasta naratiunea facandu-se la persoana I.
Particularitati:
· Genul epic cuprinde totalitate operelor epice populare sau culte.
· Orice opera epica are 3 elemente definitorii: narator, actiune, personaje.
· Modul de expunere predominant al acestor opere este naratiunea.
· Naratorul este cel care povesteste (nareaza, relateaza) intamplarile:
-Naratorul poate fi autorul sau unul dintre personaje.
-Relatarea se poate face la persoana a III-a sau la persoana I.
-Povestitorul se detataseaza de faptele relatate si este obiectiv.
· Actiunea este constituita din totalitatea faptelor relatate:
-Are o mare mobilitate in timp si in spatiu.
-Se caracterizeaza, in general, prin unitate compozitionala, intamplarile povestite constituindu-se in momente ale subiectului literar.
· Personajele sunt agenti ai actiunii, cat si purtatoare ale mesajului autorului:
-Ele prezinta o mare diversitate, in functie de numeroase criterii de clasificare.
-Difera si ca numar, in functie de amploarea si complexitatea actiunii.
· Toate aceste caracteristici se intalnesc atat la operele populare, cat si la cele culte.
· In folclor, genul epic este reprezentat prin numeroase specii literare:
-In versuri: balada (cantec batranesc), legenda, epopeea, fabula, cantecele obiceiurilor calendaristice si de ceremonial (plugusorul, oratia de nunta).
-In proza: anecdota, schita, nuvela, povestirea, romanul,reportajul, eseul, memoriile, amintirile, jurnalul.

BALADA CULTA
„Pasa Hassan”, de George Cosbuc

Poezia “Pasa Hassan” este inspirata din opera lui Nicolae Balcescu “Romanii supt Mihai Voievod Viteazul” si evoca episodul bataliei de la Calugareni, dintre oastea romana condusa de Mihai Viteazul sic ea otomana condusa de Sinan Pasa.
Balada surprinde momentul de apogeu al bataliei si anume confruntarea directa dintre conducatorul roman si cel otoman finalizata prin triumful lui Mihai Viteazul.
Balada culta este o creatie epica in versuri, de mica intindere, in care un autor cunoscut evoca fapte deosebite, savarsite de personaje prezentate in antiteza si care impresioneaza puternic.
Titlul baladei este sugestiv pentru perspectiva prezenta in text. Desi personajul central al operei nu este Pasa Hasan, portretul domnitorului roman se contureaza din perspectiva conducatorului otoman. Pasa Hassan este un personaj reflector, tehnica pe care autorul o foloseste pentru a sublinia eroismul lui Mihai Viteazul.Chiar si miscarea armatei romane este vazuta prin ochii lui Pasa Hassan.
Actiunea simpla a baladei se constituie in momente ale subiectului, intr-o gradare ascendenta.
Expozitiunea baladei este centrata pe figura domnitorului roman si pe reactia ostirii otomane la aparitia acestuia.
Eroismul conducatorului roman este supradimensionat prin metafora „cu fulgeru-n mana”.Portetul domnitorului se individualizeaza in relatia cu „multimea pagana” si „ostirea romana”. Cele doua armate in jurul carora graviteaza Mihai sunt surprinse in toiul luptei, tabloul bataliei fiind marcat de dinamism. Verbele la gerunziu sugereaza ritmul inclestarii: „trecand”, „facand”, „curgand”.
Epitetul „turcimea invrajbita” exprima comportamentul dezorganizat al oastei otomane.
Ironia autorului fata de Sinan Pasa este evidenta din versurile „fulgerul Sinan, izbit de pe cal / Se-nchina prin balta”.Ofensiva armatei romane are consecinte nefaste in randul armatei turcesti care „cade-n mocirla / Un val dupa val”. Hassan, stand departe de lunca, incearca sa-si mobilizeze tactic armata.
Antiteza intre cele doua personaje individuale se naste si din felul in care ele se implica in lupta. Daca „voda” actioneaza direct „prin siruri”, Hassan „ramane alaturi de drum” preferand sa nu se implice in conflict.
Intriga este data de aparitia voievodului in preajma pasei.Trasaturile domnitorului roman sunt puse in evidenta prin verbele la prezent ce redau reactii prompte.
Comparatiile „ca lupu-ntre oi” si „ca volbura toamnei” au rolul de a sublinia curajul domnitorului. Pasa Hassan este surprins de vitejia armatei romane, uimirea acestuia fiind redata de repetarea verbului „vede” si de metafora „e negru pamant”.Cele doua armate sunt prezentate prin procedeul antitezei menit sa puna in lumina eroismul romanilor.
Desfasurarea actiunii cuprinsa in urmatoarele trei strofe incepe cu adresarea directa a voievodului catre pasa.Mihai ii propune lui Sinan o confruntare directa, soldata cu fuga pasei. Frica il determina pe Sinan sa-l vada pe Mihai intr-o dimensiune hiperbolica „Salbaticul Voda e-n zale si fier”, poarta o cupola uriasa, „vorba-i tunet, rasufletul ger”.
Dimensiunea impresionanta marcata prin procedeul stilistic al hiperbolei culmineaza cu metafora „voda-i un munte”, sugerand apogeul spaimei de care este cuprins Hassan.
Figura impunatoare a domnitorului roman este perceputa atat vizual prin descrierea aspectului terifiant cat si auditiv, idee exprimata de aliteratia „zalele-i zuruie crunte”.
Domnitorul roman il provoaca din nou pe domnitor la lupta pe Sinan Pasa, dorind o confruntare decisiva. Lasitatea pasei este marcata prin gesturi disperate: „cu scarile-n coapse fulgaru-si loveste” dar si prin expresia ingrozita a fetei marcata de metafora „cu ochii de sange”.
Epitetul „zboara soimeste” exprima din nou ironia autorului fata de atitudinea lasa a Pasei.
Punctul culminant este marcat de incercarile disperate ale lui Hassan de a se salva.Postura ridicola in care se gaseste este pusa in evidenta de reactiile necontrolate: „turbanu ii cade” sau „isi rupe cu mana vesmantul”.
Disperarea este data de expresiile „de groaza pieririi batut” si „mananca pamantul”.Ironia autorului surprinde si starea de spirit a lui Hassan.
Deznodamantul baladei surprinde lasitatea conducatorului otoman. Ultima strofa denota ironia autorului la adresa pasei si nu ezita sa precizeze cauza esecului acestuia.
Cele doua personaje ale baladei, Mihai Viteazul si Pasa Hassan sunt comstruite in antiteza.Mihai Viteazul reprezinta idealul conducatorului militar, plin de curaj pe cand Pasa Hassan ilustreaza frica si lasitatea.
Viziunea asupra episodului de inspiratie istorica este una subiectiva, ce favotizeaza armata romana si pe conducatorul acesteia. Intentia autorului de a sublinia eroismul lui Mihai Viteazul reiese si din introducerea altei perspective care se dovedeste un mijloc indirect de caracterizare a personajului principal.Limbajul baladei este presarat cu termeni arhaici care au rolul de a reinvia atmosfera epocii: flinte, pasa, ghiaur, spahii, bei.Verbele la prezent dau o nota autentica episodului.
Poezia este alcatuita din 12 strofe, acestea avand versuri inegale ca masura, iar ritmul este amfibrahic.
Tocmai de aceea „Pasa Hassan” de G.Cosbuc este una dintre cele mai deosebite balade culte ale literaturii romanesti.

LEGENDA POPULARA
„Dreptatea lui Tepes”

Legenda este o creatie epica populara, in proza sau in versuri, de obicei redusa ca dimensiune, care, utilizand elemente miraculoase sau fantastice, tinde sa dea o explicatie imaginara unui fapt real.
In functie de aspectul vizat, legendele se clasifica in mitologice: acestea explica felul in care au luat nastere cosmosul, astrele, Pamantul, plantele, animalele etc., ca rezultat al actiunii unor fapturi imaginare. Acest tip de legende se mai numesc etiologice (cauzale) sau asa cum au fost denumite de catre B.P. Hasdeu, deceuri.
A doua categorie de legende sunt cele istorice care apeleaza la evenimente si personaje reale pentru a da explicatii despre diferite intamplari istorice.
Ca si balada sau basmul, legenda poate fi creatie populara sau culta.
Opera literara „Dreptatea lui Tepes” este o legenda populara in proza, care povesteste o intamplare petrcuta pe vremea domnitorului Vlad Tepes. Prezenta domitorului este elementul real, Vlad Tepes fiind un personaj istoric. Intamplarea care este pusa in relatie cu personalitatea sa in aceasta legenda, este imaginara.
Fiind o creatie epica, autorul anonim isi exprima atitudinile prin intermediul actiunii si al personajelor. Printr-o intamplare imaginara se evidentiaza inteligenta si dreptatea domnitorului Tepes.
Subiectul lgendei este simplu. Un negustor pierde o punga cu o mie de lei si ofera o recompensa de o suta de lei celui ce o va gasi. Un om care gaseste punga i-o restituie. Recuperandu-si banii, negustorul lacom cauta motive de a nu oferi recompensa gasitorului.
Dupa ce numara banii, negustorul pretinde ca in punga nu sunt decat noua sute, acuzandu-l pe omul cistit ca si-a oprit banii promisi ca recompensa. Suparat de aceasta acuza nedreapta, omul cinstit merge la Voda ca sa i se faca dreptate. Tepes isi da seama de viclesugul negustorului si-i cere sa restituie punga celui ce o gasise, deoarece nu aceasta este punga cu o mie de lei pierduta. Negustorul este nevoit sa se supuna deciziei domnului, regretand lacomia de care a dat dovada.
Personajul principal al legendei este Vlad Tepes, sublinierea spiritului sau justitiar fiind scopul acestei scrieri.
Celelalte doua personaje reprezinta tipuri umane diferite, fiind descrise printr-o singura trasatura de caracter.Negustorul este lacom si necinstit, deoarece refuza sa dea recompensa promisa, iar crestinul este omul cinstit. El inapoiaza punga gasita si apeleaza la judecata lui Tepes pentru a pedepsi vinovatul.
Crestinul „om cu frica lui Dumnezeu, cum se aflau multi romani pe vremea lui Tepes” subliniaza indirect caracterul justitiar al domniei lui Vlad Tepes, iar conflictul ilustrat nu este decat un prilej de a pune in lumina aceasta idee.
Modalitatile de expunere folosite in caracterizarea personajelor sunt naratiunea si dialogul.
Fiind o opera populara, lexicul este dominat de expresii si termeni populari: „om cu frica lui Dumnezeu”, „negutator”, „fagaduiala”.
Legenda „Dreptatea lui Tepes” are un puternic caracter moralizator.