Ati avut vreodata curiozitatea sa cautati in dictionarul explicativ al limbii romane ce insemna „femeie”? Sunt sigura ca nu.. Ei bine, femeia este definita ca o persoana adulta de sex feminin; muiere, o persoana de sex feminin casatorita, sotie sau nevasta in limbajul popular. Nimic uimitor, nimic special, cu totii am vazut o femeie, totusi daca dam cateva pagini in urma si cautam cuvantul barbat s-ar putea sa avem o surpriza si nu din cauza autorilor ci din cauza mentalitatii antice, pe care unii dintre noi o considera valabila si astazi. Barbatul este persoana adulta de sex masculin, este un om in toata firea, folosit rar ca adjectiv, reprezentand in acest caz o persoana de sex masculin curajoasa, voinica, harnica si activa. n7k22kf
Se observa usor o doza de misoginism, venita, dupa cum am spus, nu din partea autorilor, ci din partea oamenilor. De cate ori nu am auzit expresia: „fii barbata”, care ar vrea sa insemne fii curajoasa, harnica, activa, si totusi e o problema de subiectivism, pentru ca vorbesc din punctul de vedere al unei fete, viitoare femeie.
Aceasta idee subtila de misoginism este prezenta si in literatura romana, intrucat foarte rar auzim de o scriitoare renumita, sau si mai rau, poate din dorinta de sensibilitate si din dovada unui stil sensibil suntem convinsi ca Nichita Stanescu este o femeie, sper ca stim cu totii ca nu este asa.
Literatura romana , nu numai ca nu are numeroase reprezentate feminine, dar nici nu creaza o imagine memorabila si plin de apreciere a femeii. Chiar marele critic George Calinescu, considera ca femeia trebuie sa stea in spatele ilustrului barbat si sa-l inspire. Pentru el barbatul reprezinta transcendentul, in timp ce femeia este mundana. Trage, apoi, concluzia ca femeia romanca n-are viata spirituala si, in genere, n-are stil. E «prea in afara spiritului » zice marele critic (...) Si mai este ceva ce supara pe autorul romanului Enigma Otiliei: femeia romana nu manifesta suficient interes pentru omul exceptional. Precizand romanul Enigma Otiliei, ne este greu sa nu ne amintim de eroina lui, Otilia. Ea ilustreaza gandul lui Calinescu ca femeia sublima este aceea care inspira experienta artistica si ideologica a barbatului pe care il iubeste. El creaza chipul Otiliei din mustrarea faptului ca literatura romana nu a creat mari figuri feminine. Ea reprezinta cel mai modern personaj al romanului, atat prin tehnicile de realizare, cat si prin problematica sa existentiala, reprezentand drama feminitatii, este dupa cum o aprecia Calinescu: „eroina mea lirica, tipizarea mea in ipostaza feminina”. Fascinanta si imprevizibila, Otilia, o tanara de optsprezece ani, se diferentiaza de celelalte personaj feminine din literatura romana, pentru ca ea se afla permanent intr-un proces dinamic, in continua devenire. Portretul ei fizic se remarca prin farmec si candoare, prin inocenta si maturitate, prin tinerete si eleganta, imagine completata de cea a camerei sale, transpunerea personalitatii sale. O fire imprevizibila si plin de exuberanta juvenila, ea trimite cu gandul catre un univers spiritual, universul feminin. Datorita numeroaselor opinii ale celorlalte personaje, Otilia este cel mai complex personaj al romanului, pentru ca se ofera astfel posibilitatea de comparare a imaginii pe care Otilia o creeaza in ochii cititorului, cu cea pe care ea o creaza in ochii celorlalte personaje. Pentru Costache ea este „fe-fe-fetita mea” , pentru Felix ea este o fata admirabila, superioara, pe care nu o intelege, pentru Pascalopol este o femeie in devenire, „o randunica”, pentru Stanica Ratiu este o fata destepta, iar pentru Aglae si Aurica ea este „o zanatica, o dezmatata, o stricata”.

Otilia ramane intr-o penumbra de mister in tot romanul. Enigma ei este insasi feminitatea ei, mereu proaspata, de un magnetism care diformeaza si pe avarul Costache si pe cei mai aprigi dusmani ai ei. Prin talentele sale, prin inteligenta sa neobisnuit de matura pentru o fata de optsprezece ani, Otilia atrage si in acelasi timp duce cu gandul spre o alta eroina a literaturii noastre, mai ales ca ea se indragosteste de Pascalopol, un obisnuit al casei, care cauta o familie, la fel ca Maytrei cu Allan, in romanul lui Mircea Eliade. Asemanarile dintre Otilia si Maytrei sunt foarte mari; in primul rand amandoua atrag, nu printr-o frumusete de zeita, ci prin tinerete, feminitate si delicatete. Sunt artiste, sunt femei superioare. Poveste lor de dragoste este descrisa concomitent cu societatea, si amandoua iubesc un barbat mai in varsta. Totusi dragostea Maitreyiei este mai profunda si plina de erotism, reprezentand o imbinare perfecta de nevinovatie virginala si un rafinament de iubire patimasa. Pe plan fizic, initial ea apare descrisa ca o persoana urata: „mi se parea urata- cu ochii ei prea mari si prea negrii, cu buzele carnoase si rasfrante, cu sanii puternici, de fecioara bengaleza, crescuta prea plin, ca un fruct trecut in copt.” Piele ei era „mata, bruna, de un brun nemaiintalnit pana atunci, s-ar fi spus de lut si de ceara, iar bratul gol avea o nuanta stranie de un galben intunecat atat de tulburator, atat de putin feminin, de parca ar fi fost al unei zeite sal al unei cadre decat al unei indiene.” Totusi descrierea initiala este usor stearsa din mintea cititorului, pentru ca Maitrey ajunge sa ii se para frumoasa: „ imbracata in sari de culoarea ceaiului palid, cu papuci albi, cusuti in argint, cu salul asemenea cireselor galbene, si buclele ei prea negre, ochii ei prea mari, buzele ei prea rosii.” Spre deosebire de Otilia, Maitrey se remarca prin opinia generala de admiratie a celorlalte personaje, creand imaginea unei femei inteligente, insa incapabila de a rezista in fata dragostei. Maitrey se remarca prin senzualitate si prin autenticitate, pentru ca prin cultura careia apartinea si prin mentalitatea ei asupra vietii si asupra iubirii, ea atrage si incita.
Se observa usor, ca atat Otilia cat si Maitrey sunt imaginile unor femei superioare, al unor mari figuri feminine ale literaturii romane, chiar daca ele nu intruchipeaza perfectiunea. Cel mai aproape de perfectiune se afla un adevarat model de feminitate, de delicatete si sensibilitate, o femeie matura, numita enigmatic „Doamne T.”, personajul remarcabil al lui Camil Petrescu. Afland din notele de subsol ca Doamna T. se numeste Maria T. Manescu, cititorul descopera autoarea primei scrisorii cu care se deschide romanul. Spre deosebire de Otilia si de Maitrey, ea este mult mai matura si comunica direct cu cititorul prin relatia pe care are cu autorul. Considera ca nu este potrivita pentru un rol intr-o piesa, pe care i-l oferise autorul, pentru ca dupa cum spunea: „N-am nimic in mine de aratat, pe scena, lumii”. Cele patru scrisori trimise autorului, dezvaluie conceptiile sale despre iubire, despre relatiile cu oamenii, despre viata si afiseaza sentimentele sale. Un detaliu interesant, este culoare parului, intrucat putem sa observam cu usurinta ca atat Otilia si Maitrey, cat si Doamna T. au parul inchis si nu duc cu gandul la vechile zeite ale Greciei. Doamna T apare descrisa din punct de vedere fizic in notele de subsol: „Nu inalta si inselator de slaba, palida si cu un par bogat de culoarea castanei (…) era poate prea personala ca sa fie frumoasa in sensul obisnuit al cuvantului. Avea orbitele putin neregulate, usor apropiate, pronuntate, cu ochii albastrii ca platina, lucind, frematand de viata, care, cand se fixau asupra unui obiect il creau parca. Barbia feminina, delicata, dar prelungirea ei, intinsa frumos pana sub ureche, cam aparenta, caci era lipsita de orice grasime. Gura, foarte mobila, vie ca o floare plina. Gatul lung, robust, cu tendoane lamurite la orice intoarcere a capului (…), un soi de frumusete, incerta, am spune « pe muchie de cutit »”. Doamna T, inteligenta, distinsa si cu o profunda cultura, reuseste sa deschida un magazin cochet si discret de mobila stil, in care isi poate hrani pasiunea pentru arta. Astfel ca si Otilia si Maitrey ea este o artista, ajungand chiar la un spirit critic asupra artei.
Pentru Fred Vasilescu, personajul de care ea este indragostita si de care este iubita, ea este o femeie unica, capabila de ai starni in adancul sufletului perceptii profunde ale feminitatii tulburatoare. Iubirea dintre ea si Fred o aseamana foarte mult cu Otilia, pentru ca dezvaluie femeia enigmatica, care atrage prin eternul mister feminin.
Pentru D., personajul care o iubea de mai bine de cincisprezece ani, ea este fascinanta, delicata si eleganta prin tot ceea ce face.
Prin modelul pe care ea il creeaza, este capabila sa trezeasca trairi si analize profunde. Chiar George Calinescu spunea ca femei ca Doamna T. nu exista in viata reala, ea fiind „fantoma romanului, aspiratiunea lui Fred, obscura si enigmatica, tocmai prin aceasta, si daca autorul n-a stiut sa dea tonuri de ulei, este pentru ca n-a putut s-o scoata din mediul ei aerian.”
Toate aceste trei personaje sunt imagini remarcabile ale literaturii romane, reprezentante ale feminitatii. Reusind sa izbuteasca intr-o lume, pe atunci, a barbatilor. Oricat de mare ar fi gradul de misoginism al vremii, aceste personaje feminine, sta drept dovada, ca femeia a avut un rol extrem de important in literatura.