o4t20tz

Opera lui Camil Petrescu,oricat de variata ar parea,prezinta o exceptionala unitate,sub trei aspecte: al problematicii,al spiritului problematic si al facturii artistice.
Stilul lui Camil Petrescu aduce in planul literaturii romane o serie intreaga de elemente de noutate in deplina concordanta cu preocuparile din planul european. Formula aleasa, aceea a unei confesiuni a personajului principal, reprezinta o indepartare de la traditia romanului realist obiectiv, scris la persoana aIII a.In felul acesta romanele si dramele sale devin in mare parte monologuri interioare, fapt care ofera personajului posibilitatea de a evolua permanent intre planul interior, sentimental si planul exterior (societatea, razboiul,politica). Consecinta unei asemenea perspective este o evaluare unitara a unei realitati complexe, dintr-o perspectiva unica, subiectiva.
Personajele lui C. Petrescu ilustreaza toate ipostazele impactului dintre intelectual si lumea in care acesta traieste,cu afacerile,intrigile si razboiul absurd pe care le presupune.Calitatea de intelectual nu este data neaparat de studii sau posturi inalte,ci de superioritatea constiintei individului,intelectualul fiind un ganditor lucid care problematizeaza existenta.El poate fi student (Gheorghidiu),militant politic(Gelu Ruscanu),ostas(Pietro Gralla) etc..Diferiti de inadaptatii romantici,ei sunt prinsi in planul valorilor esentiale in care cred.”Cata luciditate,atata drama”,spune Georghidiu,pentru ca el ca si ceilalti intelectuali,traiesc( la alte temperaturi interioare) lucruri obisnuite:tradarea unei femei,o afacere rentabila,conversatii banale,o iubire pe ascuns etc..Pe toate acestea le privesc din perspectiva valorilor absolute si le judeca critic.Unitatea operei lui Camil Petrescu,sub acest aspect,o da incercarea insistenta a scriitorului de a epuiza toate razvratirile,iluziile,dezamagirile intelectualului, incapatanat sa nu-si tradeze natura proprie si deci sa duca lupta impotriva opacitatii din jur,bizuindu-se numai pe el insusi.
Eroii principali,in cea mai mare parte masculini,sunt intelectuali preocupati in primul rand de probleme de constiinta. Atat Stefan Gheorghidiu cat si Gelu Ruscanu si Andrei Pietraru sunt intelectuali fini, care si-au facut din speculatiile filozofice mediul fundamental in care se misca cu dexteritate. Liniile de gandire trasate in campul istoriei filozofice le sunt cunoscute cu de-amanuntul si gandirea lor proprie aluneca spre ele cu abilitate si subtilitate. Faptul le provoaca o placere spirituala superioara, pe care o doresc unica si netulburata. Este de fapt o izolare de viata trepidanta a complicatiilor sociale, o evadare intr-o lume in care domina numai spiritul filozofic.
Pentru Stefan Gheorghidiu, iubirea este receptata ca o experienta posibila, o imbogatire a relatiilor intime, nu ca o raportare a indragostitului la fiinta iubita. El este indragostit mai degraba dintr-un orgoliu satisfacut si traieste doar iluzia iubirii, nu sentimentul ca atare, caruia nu se abandoneaza niciodata, si nici nu consimte la sacrificii in numele dragostei.
Se poate spune chiar ca pentru personajul principal iubirea este o problema de AautoScunoastere, nu de implicare sentimentala, caci in aspiratia lui catre absolut el nu urmareste adevarul despre Ella, ci mentinerea propriului echilibru interior.
Continuand in fapt problematica primului roman,Camil Petrescu readuce in prim plan, In romanul Patul lui Procust drama intelectualului roman,intransigent in pastrarea nealterata a constiintei si demnitatii sale,in impactul cu o societate bazata pe afacerism,mediocritate.Drama lui Ladima si a lui Fred Vasilescu repeta drama intelectualului Stefan Gheorghidiu din romanul anterior.Privit sub alt unghi, romanul Patul lui Procust este si o drama a imposibilitatii atingerii idealului in dragoste,ceea ce se repeat si in drama de idei, Suflete tari.
Din punct de vedere artistic Camil Petrescu aduce o serie de inovatii in teatrul romanesc,preluand stilul lui Henrik Ibsen din literatura universala,si aducand si in literatura romana asa numit teatru de idei,bazat pe bine cunoscutul stil al sau,drama de idei.
Andrei Pietraru,un tanar preocupat de stiinta si cunoastere,cu o bogata imaginatie,care traieste mai mult intr-o viata proprie creata in interiorul sau,sufera din cauza unei iubiri neimplinite,si ajunge sa devina erou de ocazie,ghidat de pasiunea salbatica,nu atat pentru femeie in sine ci mai mult pentru scopul sau suprem: atingerea absolutului.In final ajunge sa o aiba pe Ioana,pentru care si-a neglijat intregul viitor,dar o data atins,absolutul nu poate fi mentinut si are loc o cadere brusca.In final, Andrei,pentru a-si demonstra iubirea trage cu pistolul in piept,dar nu moare,ramane in viata,trezirea lui simbolizand totodata trezirea la realitate,realitate in care Ioana nu mai este femeia ideala pentru el,autorul lasand incheierea sub semnul intrebarii,lasand pe fiecare cititor in parte sa-si foloseasca imaginatia,cum face si in celelalte opere.Tindem totusi sa credem ca ramanerea in viata a lui Andrei compune doar o mai mare drama pentru el,pentru ca murind ar fi scapat pentru totdeauna de viata care i-a adus atatea chinuri,ramanand in viata insa el va fi mereu chinuit de o societate in care un intellectual ca el nu poate fi integrat,nicidecum inteles.
In drama Jocul ielelor,se repeta intr-un fel destinul lui G.D. Ladima,din romanul anterior, Patul lui Procust.Personajul principal,Gelu Ruscanu,este obesedat de ideea de dreptate care va deveni fatala pentru el.Prins ca intr-un cleste intre doua scenarii care sunt dinainte concepute, lui Gelu Ruscanu nu-I mai ramane decat de ales intre cele doua.Fie sinuciderea, care ar repeta destinul tatalui sau,care din cauza datoriilor facute pentru o femeie se sinucide cu pistolul trimis de aceasta,fie a fi ucis.In idealul sau pentru dreptate,el se gandeste mai putin la faptul ca ar putea fi ucis daca publica scrisoarea si da in vileag un om politic atat de important precum Saru Sinesti.Doua lumi stau fata in fata,una reala si dura,alta si una utopica,din care face parte Gelu,care intreaga sa viata a militat pentru dreptatea absoluta,intr-o lume atat de ridicola,incat chiar si Ministrul de justitie este corupt.
Operele lui Camil Petrescu sunt puternic inspirate din filozofia lui Platon,care intr-una din operele sale vorbeste de existenta unei lumi formata dintr-o lume a ideilor abstracte in care traiesc si isi gasesc sfarsitul intelectualii,care nazuiesc la scopuri inalte si care traiesc mult mai intensive toate emotiile si intamplarile din viata obisnuita,si o lume normala, considerata normala de catre societate,societate care ridica standarde pentru normalitate,si in care intelectualii cu aspiratiile lor spre perfectiune nu se incadreaza,devenind astfel exclusi din societate si construindu-si propria lume,din idei filozofice si deseori utopice.Personajele intra intr-o hora a ielelor: lucruri normale sunt intelese diferit,supra analizate pana cand devin adevarate obsesii ale mintii, intamplari firesti devin un adevarat chin pentru intellectual care traieste la alt nivel orice intamplare,fie ea cat de banala.O data prinsi in acest joc ei nu mai au scapare,sfarsind tragic,prin sinucidere,sau ramanand in viata,pierzand totul din propria vina,propriul orgoliu sau gelozie care le strica viata,lor si persoanelor din jurul lor.
Eroii lui Camil Petrescu sunt lucizi,drama lor fiind a unor idei absolute,pe care le doresc realizate cu orice pret,ducand o stransa lupta interioara cu ei insusi, pe care nu rareori o pierd,vazand in moarte singura scapare.