Fiind de mai mare intindere si cu o actiune mai cmplicata decat a schitei, nuvela are si un numar mai mare de personaje, cu importanta diferita in derularea evenimentelor. Asa se explica si faptul ca in opera literara “Doua loturi”, fiind o nuvela, intalnim un personaj principal (Lefter Popescu), personaje secundare (doamna Popescu, capitanul Pandele, comisarul Turtureanu, chivutele), si episodice (seful lui Lefter Popescu, bancherul, cei doi sergenti). c8z21zn
Lefter Popescu este prersonajul principal al nuvelei, intrucat participa la toate momentele actiunii, iar toate celelalte personaje actioneaza in functie de comportamentul si atitudinea lui, de relatia pe care o stabilesc cu acesta, cu cele mai multe dintre ele aflandu-se intr-un conflict temporar sau de durata.
El este un mic functionar, un slujbas neinsemnat al statului care duce o existenta stramtorata, starea lui sociala si materiala fiind evidentiata chiar de numele sau, care sugereaza saracia, lipsa banilor (Lefter), si banalitatea (Popescu),nume predestinat unui om care nu are nici un fel de castig in viata.
Se hraneste cu iluzia ca s-ar putea imbogati pe neasteptate, desi initial se arata neincrezator in sansa de a castiga, pessimist, dupa propria marturisire sau a autorului: -Ti-ai gasit! Eu si noroc!, “…Imi cunosc eu norocul!…Hahaha!”
Gasirea lozurilor devine pentru el o obsesie, aflandu-se intr-o permanenta agitatie, in special cand afla de jacheta, moment in care incepe sa fie continuu impulsiv, violent, brutal si intra in conflit cu toti, indifferent ca e vorba de sotie, prieteni sau dusmani. Se manifesta astfel, deoarece este suspicios si are impresia ca toata lumea se opune ideii ca el sa devina bogat.
Are si momente de generozitate, dar este o generozitate interesanta, caci ofera un anumit procent din posibilul castig capitanului Pandele numai pentru a respecta superstitia ca se castiga doar cu bani de imprumut, iar comisarului este dispus sa ii acorde un procent si mai mare pentru a face presiuni asupra tigancilor sa inapoieze biletele.

Afectiv, Lefter Popescu evolueaza intre speranta si disperare si apoi trece de la deznadejde la explozii de furie: tipa la sotie, sparge farfuriile, o bate pe tiganca si il apostrofeaza pana si pe comisarul Turtureanu.
In momentul gasirii biletelor, traieste o clipa de suprema satisfactie si fericit ca poate sa-l trateze pe si sa-I vorbeasca sefului de la egal la egal, isi iainteaza demisia, strecurand o doza de ironie remarcata si de autor: “sub forma-I laconica, acunde atata bogata ironie.”
Fericirea eroului tine insa destul de putin, pentrui ca biletele erau inversate si atunci cand constata ca visul sau de imbogatire s-a naruit, disperarea atinge cote maxime si se comporta ca un nebun: il jigneste pe bancher, isi da palme si pumni, bate din picioare, se jeleste, face un taraboi de nedescris…
Cu toate aceste manifestari ale sale, Lefter Popescu este un om obisnuit insa situatia in care se afla este neobisnuita si de aceea comportamentul sau e anormal.
De remarcat este si faptul ca, in ciuda situaatiilor comice in care este prezentat personajul, atitudinea scriitorului nu este una acida, batjocoritoare, ci il invaluie cu multa intelegere si chiar compasiune, care apare pregnant exprimata in finalul nuvelei.
Trasaturile de caracter ale personajului sunt prezentate atat direct de catre autor, de alte personaje sau de personaj insusi, ori se desprind indirect din faptele, comportamentul, gandurile si framantarile sale sufletesti, din limbajul folosit si chiar din numele purtat.