Din „Letopisetul...” lui Grigore Ureche, scriitorul a preluat evenimentele majore ale domniei lui Lapusneanu, opinia defavorabila a marii boierimi asupra domnitorului si cateva din replicile devenite emblematice pentru caracterizarea acestuia(ex: „Daca voi nu ma vreti, eu va vreu...”).Totusi, autorul recurge la cateva licente istorice, modificand unele date reale in scopuri artistice: astfel, vornicul Motoc nu mai traia in momentul revenirii lui Lapusneanu la tronul Moldovei; alaturi de el, fusesera executati la Liov in Polonia si boierii Spancioc si Stroici. Un motiv pentru care scriitorul pastreaza personajele din spatiul istoriei este incercarea de a echilibra termenii unui conflict in care domnitorul domina cu autoritate. g4r16rh
Sub motoul „Daca voi nu vreti, eu va vreu...”, Costache Negruzzi relateaza episodul venirii lui Alexandru in Moldova, hotarat sa ocupe tronul tarii. Aceiasi boieri care-l tradasera in prima domnie venisera acum sa-l intampine aproape de granita. Desi acestia incearca sa-l convinga sa renunte la tron, domnitorul nu se lasa induplecat si isi mentine decizia luata. Dupa o discutie cu vornicul Motoc, Lapusneanu decide sa il crute, pentru ca ii va fi folositor.
Al doilea capitol incepe cu inscaunarea fostului stolnic Petre, care nu intampinase nici o piedica. Prima masura pe care o ia este aceea de a arde toate cetatile Moldovei in afara de Hotin, cu scopul de a starpi „cuiburile feudalitatii”, apoi trece la pedepsirea aspra a boierilor. Inspaimantata de cruzimile comise de sotul ei, doamna Ruxandra il roaga sa inceteze cu omorurile, dar acesta se enerveaza cumplit si ii promite ca ii va da „un leac de frica”.
Punctul culminant incepe odata cu al treilea capitol. Lapusneanu participa impreuna cu numerosi boieri la slujba de la Mitropolie, unde domnitorul isi cere iertare pentru sangele varsat si ii invita pe toti „sa ospateze impreuna”. La curte, spre sfarsitul ospatului , la un semn slujitorii sai omoara toti boierii.. Multimea adunata la portile curtii domnesti cere „capul lui Motoc”. Voda il da pe mana norodului care il linseaza. Incepe apoi sa puna capetele celor ucisi in forma de piramida si o cheama pe domnita Ruxandra care lesina cand la vederea grozaviei.
Deznodamantul coincide cu ultimul capitol. Timp de patru ani Lapusneanu nu mai ucide pe nimeni, dar nascoceste tot felul de schingiuri. Fiind bolnav, cere mitropolitului Teofan sa-l calugareasca. Trezindu-se din starea de inconstienta si vazandu-se imbracat in rasa de calugar, se enerveaza si ii ameninta cu moartea pe toti. Doamna Ruxandra accepta sa ii puna otrava sotului ei in bautura. Domnitorul se stinge din viata in chinuri groaznice si este inmormantat la manastirea Slatina.
Insusirile care contureaza imaginea personajului sunt evidentiate printr-o diversitate de procedee. Caracterizarea directa facuta de autor este realizata prin expresii ca „aceasta desantata cuvantare”, „a-si dezvalui uratul caracter”, „dorul lui cel tiranic”, „vorbele tiranului”, dar acestea sunt putine, caci stilul naratorului se caracterizeaza, in general, prin obiectivitate. Alteori caracterizarea directa este facuta de alte personaje: „bunul meu domn”, „viteazul meu sot”(doamna Ruxandra), „crud si cumplit este omul acesta" (Teofan) , „Eu sunt Spancioc, a carui avere ai jafuit-o, lasandu-i femeia si copiii sa cerseasca pe la usile crestinilor.”, „Nu-mi voi strica vitejescul junghi in sangele cel pangarit a unui tiran ca tine”(Stroici).
Cele mai multe dintre trasaturile de caracter sunt evidentiate prin gesturi, prin mimica, prin felul de a vorbi. Gesturile si mimica sunt puse in evidenta printr-o serie de expresii ca: „silindu-se a vorbi”, „ochii scanteiaraca un fulger”, „ochii lui hojma clipeau”, „azvarli cu manie”, „raspunse cu sange rece”, „mana lui se rezema pe junghiul din cingatoarea sa” etc. Toate acestea scot in relief ipocrizia si mania, capacitatea de disimulare si dorinta de a se razbuna, insusiri prezentate nuantat si convingator.
Aceleasi insusiri, dar si altele, ca hotarirea neabatuta, tandretea simulata, ura si dusmania, dispretul si rautatea sunt exteorizate prin felul sau de a vorbi. El vorbeste ca un intelept, in baza experientei acumulate, in proverbe si pilde: „Lupul parul schimba, iar naravul ba”, „nu toate paserile ce zboara se mananca”, „sunt alti trantoride care trebuie curatit stupul” etc. Atunci cand face, ipocrit, parada de cucernicie si vorbeste in biserica, isi coloreaza discursul cu ziceri din sfanta scriptura: „Bate-voi pastorul si se vor imprastia oile”, „Sa iubesti pe aproapele tau ca insuti pe tine”, „Sa ne ierte noua gresalele, precum iertam si noi gresitilor nostri”. Cand isi iese din fire, isi manifesta impulsivitatea si agresivitatea prin vorbe dure sau prin invective, de obicei folosite in vocativ: „esti un talhar si un vanzator”, „pocitanii”, „boaite”, „boaita fatarnica”, „cateaua asta”, „muiere nesocotita” etc.
Prin puterea de evocare a dialogului, printr-o fina observatie a gesturilor, a mimicii se dezvaluie toata miscarea psihologica a viitorului tiran inca din primul capitol. Scena dialogata a intalnirii dintre Alexandru Lapusneanul, venit sa urce pe tronul Moldovei pentru a doua oara, si solia de boieri contureaza conflictul puternic dintre domn si boierii tradatori, evidentiind trasatura fundamentala a domnitorului: vointa neclintita de a domni ca un autocrator, impunandu-si ferm autoritatea tiranica. Lapusneanul ii primeste protocolar si rezervat „silindu-se a zambi”. Replicile arata siguranta de sine si atitudinea provocatoare a domnului care-i face pe dusmanii sai sa-si dezvaluie ostilitatea si intentiile adevarate: „Am auzit, urma Alexandru, de bantuirile tarii si am venit sa o mantui; stiu ca tara ma asteapta cu bucurie”. Ultima parte a replicii este scanteia care declanseaza raspunsul invaluit in viclenie al lui Motoc si raspunsul dur, ferm, autoritar, intr-o izbucnire de furie si ura abia stapanita a Lapusneanului, exprimat in replici scurte, taioase, care pun in lumina impulsivitatea, omul violent, politicianul fara scrupule, neingaduitor in infruntarea cu boierii. Replicile au ramas memorabile, capatand valoare de sentinta: „Daca voi nu vreti, eu va vreau,... si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi, si voi merge si cu voia ori fara voia voastra”.
In partea a treia, Lapusneanul, isi va regiza cu mare rigurozitate miscarile: „Dupa ce a ascultat sfanta slujba, s-a coborat din strana, s-a inchinat pe la icoane, si , apropiindu-se de racla sf. Ioan cel Nou, s-a aplecat cu mare smerenie, si a sarutat moastele sfantului”. Este momentul in care personajul se domina magistral, fiind un stapan al artei disimularii. El este un excelent actor, dovedind inteligenta, tact, un echilibru interior desavarsit. Alexandru foloseste, in scopul castigarii increderii totale a boierilor ce-l urau si se temeau de el, argumente hotaratoare: nu numai gesturile, miscarile, expresia fetei, dar mai ales extrase din Biblie anume alese.
Scena uciderii boierilor, a dialogului dintre Lapusneanul si Motoc, „retrasi langa fereastra”, capata viata intr-un tablou plin de miscare ce se deruleaza parca aievea. Cinismul lui voda -; „El radea”, si groaza lui Motoc care se silea „a rade ca sa placa stapanului” , simtind „parul zburlindu-i-se pe cap si dintii sai clantanind” sporesc dramatismul. Luciditatea, sangele rece, tonul sarcastic in fata scenei sangeroase la care asista, comportamentul dispretuitor si cinic fata de Motoc, pierit de groaza, dezvaluie un om diabolic. Lapusneanul are placerea sadica de a chinui sufletul vornicului ticalos care-l tradase si de care acum nu mai avea nevoie. El se leapada de el, potolind astfel multimea „burzuluita”, fara sa clipeasca. Domnitorul este inzestrat cu o mare mobilitate a sentimentelor. In scena finala a bolii si a otravirii sale, personajul traieste cu intensitate atat umilinta cat si revolta impotriva celor care l-au calugarit, apoi groaza in fata mortii.
Nici chiar atitudinea binevoitoare fata de doamna Ruxandra nu este constanta, ci dureaza doar pana cand aceasta ii aminteste de crimele savarsite: „Lapusneanul, posomorandu-se, desfacu bratele: Ruxandra cazu la picioarele lui”. Mai mult decat atat, atunci cand doamna insista sa inceteze varsarea de sange, devine impulsiv si violent prin limbaj si prin gesturi: „Muiere nesocotita! Striga Lapusneanul sarind drept in picioare, si mana lui, prin deprindere, se razama pe junghiul din cingatoarea sa”. Totusi, el stie sa-si si stapaneasca aceste impulsuri, modificandu-si comportamentul, fie pentru a-i induce in eroare pe ceilalti, fie pentru a-si ascunde adevaratele intentii: „dar indata stapanindu-se, se apleca, ridicind pre Ruxandra de jos: -; Doamna mea, ii zise, sa nu-ti mai scape din gura astfel de vorbe nebune, ca, zau, nu stiu ce se poate intampla”.
Ipocrit, ironic si insinuant, profitand de credulitatea si naivitatea sotiei, Lapusneanu ii promite incetarea uciderilor si un leac de frica. Pentru acest tiran insetat de sange, rugamintea doamnei Ruxandra si promisiunea lui sunt prilejul cel mai nimerit de a-si pune in aplicare planul diabolic croit dinainte.
Lapusneanul este apreciat drept un erou romantic, prin calitati de exceptie si defecte extreme, construit pe baza antitezei romantice (Lapusneanul- Ruxandra), prin observatia atenta a psihologiei personajului, prin trasaturile puternice de erou exceptional, ale carui fapte sunt impresionante prin cruzime, perfidie, setea si placerea razbunarii. Eroul este un „damnat romantic, osandit de Providenta sa verse sange si sa nazuie dupa mantuire”, adica incearca sa „sece” demonul care sta ascuns in el pentru a putea fi mantuit. Cea de-a doua domnie reprezinta o suma de imprejurari, situatii si actiuni de exceptie: confruntarea verbala cu solia domneasca, controversa cu Ruxandra, scena discursului din biserica, scena masacrarii boierilor la ospat, linsarea lui Motoc, groaza domnitei Ruxandra la vederea piramidei din capete umane, moartea tragica a domnului. G. Calinescu subliniaza insa si veridicitatea eroului, lasand sa se inteleaga faptul ca viziunea artistica a lui Negruzzi nu e omogena: „Lapusneanul apare ca orice om viu si intreg”, incat „echilibrul intre conventia romantica si realitatea individului e minunea creatiei lui Negruzzi”.
Cei mai multi comentatori ai operei, impresionati de uciderea premeditata a celor 47 de boieri si de linsarea lui Motoc de catre gloata furibunda, acte sangeroase, la care domnitorul asistase impasibil, l-au integrat categoriei sadicului. Insa, nemaiavand incredere in marii boieri din jurul tronului, Lapusneanul premediteaza razbunarea impotriva tuturor vinovatilor. Asadar, sadismul lui nu este mai putin o pornire instinctuala, cat o atitudine politica, izvorata din exasperare si dirijata cu scopul de a-i extermina pe tradatori si pe rivalii sai. De aceea, aceasta nuvela „este o opera de semnificatie si valoare universala” , dorinta de putere politica absoluta fiind prezenta dintotdeauna in constiinta umana. In Scrisoarea a XIX , intitulata Ochire retrospectiva, Negruzzi ii recunoaste voievodului meritul de a fi incercat sa lupte impotriva factiunilor boieresti rivale, dar ii reproseaza mijloacele alese (tortura si asasinatul politic) , firea cruda si despotica, incapacitatea de a face din popor un aliat de nadejde al actiunilor sale: „Alexandru va sparge cuibul si va strivi acest furnicar de intruganti ce facea si desfacea domnii a...i. El retezase trunchiul, dar odraslele lui cresteau si nu era el omul care sa stie a le seca, punandu-le stavila pre insusi poporul; pentru aceasta, fapta lui fu judecata de cruda, si el de tiran...”.
Dupa cum se observa, Costache Negruzzi creeaza un personaj complex in persoana lui Alexandru Lapusneanul nu numai prin insusirile sale, ci si prin diversitatea modalitatilor de caracterizare folosite. Protagonistul nuvelei „e disimulat, blazat, cunoscator al slabiciunilor umane, hotarat si rabdator”(G. Calinescu). Aceste insusiri desemneaza un personaj cu o oarecare complexitate psihologica care poate „juca roluri tragice de o oarecare itindere in timp si ne pot emotiona...”, avand in vedere si faptul ca el este un estet al grotescului. Cruzimea sa atinge rafinamentul atunci cand ridica „o piramida din capete randuite dupa rang”. Manolescu afirma ca: „Autorul insista pe cruzimea maladiva, pe detaliile fizice care-i exprima instinctualitatea primara. a...i Portretul indica fixatie si primitivitate, nu un suflet complicat contradictoriu”. Totusi trebuie avut in vedere faptul ca atitudinea si insusirile sale, comportamentul sau au la baza unele motivatii de ordin istoric si psihologic, iar defectele mentionate ce-l definesc in esenta nu exclud unele calitati cum ar fi: luciditatea, abilitatea politica, nu tolereaza opozitia boierilor. Din punct de vedere istoric, scopul politicii sale era sporirea autoritatii domnitorului prin limitarea puterii marii boierimi, iar psihologic, el isi pierduse increderea in boierii de care fusese tradat in prima domnie.
Scriitori si criticii litarari au apreciat in diferite epoci si moduri aspectul psihologic al lui Alexandru Lapusneanu. Liviu Leonte constata la erou „o inclinatie diabolica , sadica, spre teroare, o dorinta bolnavicioasa de a vedea sange curgand”. Mai analitic, Nicolae Iorga vede aici „sufletul unui bolnav ce-si afla alinarea unei suferinte tainice numai la vederea si auzul suferintei altora”.