Ion Budai-Deleanu d4z8zz

(Cantecul al XII-lea)
Compunand al sau „poemation eroi-comico-satiric“, Ion
Budai-Deleanu a avut, cum singur spunea in Epistolia
inchinatoare, unele izvoare de informare istorica asupra subiectului abordat, precum „scriptorii de la Vizant“ (care nu puteau fi decat Ducas Honiates =i Laonic Chalcocondyl) =i „unele cronice scrise cu mana, muntene=ti“ (cópii de pe letopise\ele
Cantacuzinilor =i Balenilor). A stat, poate, =i sub impresia povestirilor sase=ti despre Vlad |epe=, acele Geschichte Drakule
Wajde, dainuind vag in tradi\iile popula\iei din preajma Sibiului
=i Fagara=ului, nu departe de Cigmau, satul de ba=tina al poetului. Celelalte surse indicate de autor par — cel pu\in pana la proba contrarie — u=or fanteziste. A=a este acea cronica a
|arii Romane=ti „scrisa cu mana =i mai veche ca cea a lui
Ureche“, dar mai ales izvodul sau „har\oaga“ de la manastirea
Cioara, precum =i „pergamena“ de la Zanoaga, intocmita de un Mitrofan, care ar fi fost de fa\a la toate intamplarile \iganilor, inclusiv la nunta lui Parpangel =i a Romicai, comentata de
inva\atul cu numele suspect de Talalau. Evident, in chipul acesta
=i cu umorul care-i caracterizeaza opera, Budai indica tradi\ia populara ca sursa a crea\iei sale. In aceea=i epistolie, semnata
Leonachi Dianeu (anagrama de la Ianachi Deleanu, dupa cum
Mitru Perea este anagrama de la Petru Maior), sunt aratate modelele straine ale |iganiadei: Batrachomiomachia (Batalia
=oarecilor cu broa=tele), epopee eroi-comica atribuita lui Homer,
Vadra rapita (Secchia rapita) de Tassoni, Jivinele vorbitoare
(Gli animali parlanti) de abatele Casti. Din numeroasele note de pe parcurs rezulta alte modele, nu mai pu\in celebre: Iliada
=i Odiseea lui Homer, Eneida lui Vergiliu, Orlando furioso de

Ludovico Ariosto, La Gerusalemme liberata de Tasso, Don Quijote de Cervantes, Raiul pierdut de Milton, Messiada lui Klopstock,
La pucelle d’Orléans de Voltaire.
Insa poetul \ine sa-=i avertizeze — cu toata seriozitatea — cititorul ca jucareaua lui este „izvoditura noao =i orighinala romaneasca, nici furata, nici imprumutata de la vreo limba“.
Scopurile estetice =i patriotice sunt marturisite din capul locului, cand, in amintita epistola catre Petru Maior, Budai arata ca a compus epopeea sa „vrand a forma =-a introduce un gust nou de poesie romaneasca (...), sa inve\e tinerii cei de limba iubitori, a cerca =i cele mai radicate =i mai ascunse desi=uri a(le)
Parnasului unde lacuiesc musele lui „Omer =i a(le) lui Virghil“
(cf. Prolog).
Totodata sunt aratate =i scopurile moralizatoare =i critice.
In Epistola inchinatoare se spune ca opera con\ine „intru adins lucruri de =aga, ca mai lesne sa se in\eleaga =i sa placa“, ca
„s-afla intr-insa =i critica“ =i ca totul nu-i decat o alegorie in multe locuri, unde prin \igani se in\eleg „=-al\ii carii oarecand tocma a=a au facut =i fac ca =i \iganii“. Ca, in fine, din aceasta cauza cele scrise „la mul\i nu le va placea, dar cel in\alept va
in\alege!“
Intr-adevar, |iganida lui Budai-Deleanu este o aspra satira la adresa feudalismului =i a institu\iilor lui, facuta cu o mana de maestru care a =tiut sa intoarca evocarea unui episod istoric
=i de tradi\ie spre bufoneria eroi-comica. Pentru aceasta a avut
=i talentul, dar =i erudi\ia necesara.
Patriotismul =i muzele („ne=te scantei din focul ceresc al muselor“) il imboldeau — zice el in prolog — sa abordeze subiecte mult prea nobile, convins fiind — ca =i Kogalniceanu mai tarziu — ca pentru +tefan cel Mare sau Mihai Viteazul lipse=te „numai un Omer, ca sa fie inal\a\i peste to\i eroii“. Il
„desmanta“ insa „neajungerea limbii“, care nu era „bine lucrata“.
Fara a intra in amanunte, deoarece in capitolul de fa\a nu ne am propus analiza literara a intregii |iganiade, ci numai a unui fragment, este necesar totu=i sa subliniem faptul, deosebit de im portant pentru evolu\ia conceptului de poezie in literatura noastra, ca Budai-Deleanu in\elegea opera de arta ca o sinteza armonioasa dintre etic =i estetic, poetul fiind adeptul clasicului precept hora\ian:
Omne tulit punctum qui miscuit utile dulci. Inten\ia ludica din opera lui, jucareaua — cum o numea poetul, cu seriozitate — trebuia sa atraga pe cititor, sa placa, dar sa =i foloseasca.
De asemenea, tot in vederea fixarii locului pe care |iganiada
il ocupa in istoria literaturii romane=ti, trebuie sa facem cateva referiri in legatura cu datarea textelor. O prima forma a epopeii a fost terminata in . Cea de-a doua, mult mai finisata compozi\ional, a fost definitivata in . Deosebirea dintre cele doua variante ale operei consta in aceea ca prima dintre ele con\ine =i episodul donquijotesc referitor la aventurile lui
Becicherec I=toc de Uram Haza, pe care poetul il va relua apoi
in poemul Trei viteji. Imprejurari vitrege au facut ca opera lui
Ion Budai-Deleanu sa ramana postuma, unele dintre scrierile sale istorice =i filologice urmand a fi tiparite de-abia de aici
incolo. Abia daca, prin , Papiu Ilarian atragea aten\ia asupra manuscriselor ramase de la el, ajunse in patrimoniul statului nostru prin grija lui Gh. Asachi, care insa nu avusese ragazul sa le cerceteze =i sa le valorifice. Numai incepand din pana in aparu tiparita, sporadic =i intermitent, in
Buciumul roman — scos de Theodor Codrescu la Ia=i — prima versiune a |iganiadei. Cea definitiva =i in volum de prima edi\ie s-a tiparit abia in , la peste un veac de la moartea poetului.
A=a se explica faptul ca aceasta capodopera a literaturii noastre n-a putut patrunde multa vreme in circuitul poeziei romane clasice. Se poate spune ca realizatorul epopeii — cu mult
inaintea incercarilor fragmentare =i neizbutite, precum cele ale lui Negruzzi, Eliade =i Bolintineanu — n-a fost cunoscut de marii no=tri poe\i, de un Alecsanrdri sau Eminescu. Soarta
|iganiadei seamana cu cea a Istoriei ieroglifice de Dimitrie
Cantemir. Nici formula poetica a |iganiadei, nici modalitatea prozei alegorice =i satirice din Istoria ieroglifica n-au intrat in vederile marilor no=tri poe\i =i prozatori. Problemele de compozi\ie, de limba =i de stil — in genere — pe care aceste scrieri le ridica in fa\a istoriei literare sunt numeroase, e drept.
Adesea, ele par incalcite =i vetuste. De vina este insa =i neobi=nuin\a noastra cu genul, dincolo de dificulta\ile reale de lectura. Profund gre=it ar fi sa le credem — a=a cum s-a intamplat uneori — lipsite de valoare literara. La o analiza atenta, facuta cu instrumentele filologice =i lingvistice adecvate, a=eza\i fiind
in unghiul de vedere =i in ambian\a culturala a autorului,
|iganiada se dovede=te a fi — ca =i Istoria ieroglifica a lui
Cantemir — una din operele cele mai durabile =i mai originale din intreaga noastra literatura.
Semnifica\ia Cantecului al XII-lea, cu care se incheie atat de nimerit epopeea lui I. Budai-Deleanu, pare sa fie satirizarea vrajbei =i nein\elegerilor iscate in urma discu\iilor politice din tabara \iganilor. Opinia autorului, exprimata insa prin discursul lui Janalau, este aceea a unei organizari statale „aristo-demo monarchice“, o forma de guvernare cu caracter mixt, de=i mai
inainte prezentase cu simpatie opinia republicana a lui Slobozan.
Ideologii \iganimii n-apuca totu=i a ajunge la vreun rezultat, adunarea se sparge =i degenereaza intr-o paruiala crancena. Poetul o descrie cu pana homerica, intoarsa spre bufonerie =i caricatura.
Cearta se iscase dintr-un amanunt al dezbaterilor. Inca din finalul Cantecului al XI-lea aflam ca discu\ia, alimentata de
Corcodel =i Ciuciu, se oprise asupra alegerii de popi =i vladici pentru \iganie. Goleman vrea sa aduca lucrurile pe faga=ul prin cipal, dar Bobul nu-l poate suferi la cuvant. Atunci, Ciormoiu, ciurarul, ia partea lui Goleman, iar Burda, fierarul, sare in ajutorul Bobului =i:
De aci mersa ca parjolul sfada
+i sa ra=chira in toata gramada.
In continuare, poetul face sa se perinde alegoriile epopeice ca in toate operele de acest gen, de la Homer incoace: Urgia bate din palme; Razboiul „sare in cotiga“ (carul de lupta);
Spaima =i Frica sunt calauze ale Vrajbei, cea cu o mie de capete =i o mie de maini, =i ale Pizmei; pe langa carul de razboi salta Jacul, Prada, „Izbanda inalta“, Cazna, Rautatea,
Vrajma=ia, +ugubina... In urma lor vine „Moartea obidata“,
inso\ita de cortegiul alegoric al Vaietelor, cu Tanga, Plansorile,
Blastamul, Jelea, Gemetul, Suspinele, Grija, Deznadajduirea,
Nacazul, Lipsa, Cain\a, „Strem\oasa Saracie =i Golatatea de to\i ru=inata“.
|iganimea este oarba, nu vede consecin\ele nefaste ale razboiului dintre fra\i. Tandaler, care privea la gloata „cu spranceana nalta“, crede a putea face ordine prin amenin\ari =i porunce=te tacere:
Iaca va zic ha mai da pe urma:
A=a sa tace\i ca pe=tii in apa!
Ca daca oi sim\i ca ma mai curma
Cineva in vorba =-un cuvant scapa
Din gura lui ha neru=inata,
Limba i-oi zdrobi, falcile indata.
Sfarcul, instruit acum in chestiuni democratice, nu poate rabda despotismul =i raspunde \an\o=, drept care Tandaler:
O palma a=a-i rapezi de amara,
Cat sa-nvarti =-ochii-i scanteiara.
Carlig, nepotul lui Draghici, love=te pe Tandaler pe la spate
=i, cand acesta „Se-ntoarna/Sa vaza cine cuteaza a-l bate,/Cand unul din gloata a=a-l =tersa /Cu un fu=t (ba\, retevei) pe ceafa de tare/Cat =i porni sangele pe nare“. Atunci voinicul Tandaler
„pusa mana pe cioarsa sa o traga“, dar — obicei \iganesc — sabia-i fusese furata de Carabu=, incat e nevoit sa apuce, la
intamplare, un ciolan de vita spre a se repezi in ceata ciurarilor razvrati\i, unde „cutrope=te,/Ucide, pravale =i rane=te“. Batalia a inceput =i poetul — mimand dificultatea de a povesti — apeleaza la clasica muza. Efectele — ca =i in cazul dispari\iei sabiei lui Tandaler — sunt de un umor rar intalnit:
Muza, care ai fost la batalie
+i =tii toate decat to\i mai bine,
Spune faptele de vitejie,
Care s-au tampinat =i cu cine.
De aici incolo, ca intr-un film de desene animate, cumva grote=ti, sau ca intr-o suita de tablouri in genul unui Salvator
Rosa bufon, pline de o extraordinara mi=care =i pitoresc, se perinda scene de bataie. |iganii se ucid pe capete =i rapsodul
i=i face o adevarata placere sa presare campul cu mor\i povestind cu seninatate cele mai mari grozavii. Epicul este absolut pur, zbuciumul gloatei se produce in gol, pe un fundal alb, fara decor; personajele nu au maini =i picioare decat pentru a fi rupte, falci spre a fi sfaramate =i capete pentru a fi sparte, goale de orice psihologie, de unde impresia de marionete burle=ti, dezlan\uite intr-o convulsie zadarnica:
Intr-aceea Gavan pe Ghi\u-l omoara,
Cocolo= pe Titirez dacula,
Costea lui Zagan capul zboara;
Iar Peperig a Dodii caciula
Taie in doao =i capu-i despica
Din cre=tet pana in tufoasa piica.
Parnavel cu suli\a ascu\ita
Strapunsa pe Corbea in gemanare,
+i de nu era punga incre\ita
Patrundea fierul pana in spinare;
Dar totu=i rasturnandu-le pe o dunga
Ii zdrobi toata cremenea in punga.
Mandrea pe Ciuntul de barba trage,
Nasturel pe Dondul flocaie=te;
Iar ca =-un juncan Dragosin rage
+i cu din\ii beli\i clan\ane=te
Caci Sperlea ii zburase nasul in doao
+i muste\e cu buzele amandoao.
Ghiolban inca dede sa deie
In Cacacea cu o barda lata,
Iar cela aruncand o bebee
Il toca tocma in gura cascata,
+i-a=a-i fu de cruda lovitura,
Cat ii zdrobi to\i din\ii din gura.
Comicul provine din impresia de Iliada bufa intoarsa pe
\iganie. Parpangel, care e un Achile tuciuriu, cel mai viteaz din to\i, nu ia parte deocamdata la bataie, cu gandul fiind numai
„la Romica draga“. Insa „Corcodel Voievodul/ Vrand a sa noduroasa maciuca/ De corn cu sange =i el s-o crunte“, love=te pe Parpangel, care pareaza naprasnic cu buzduganul lui de arama, „Cat ii facu creierii in cap tot zama“.
Moartea lui Corcodel e infa\i=ata — dupa tipic — printr-o compara\ie homerica:
Iar Corcodel cazand, ca =-un munte
Suna, cand naroit sa pravale
+i de-aproape cutremura vale.
Ca Achile lui Hector, Parpangel vorbe=te mortului Corcodel cu sfidare razboinica:
Corcodele,
Aceasta-i pa tine o dreapta osanda
Pentru-atate nedrepta\i =i rele!
Rau \i-ai aruncat cu bobii foarte
Cand insu\i tu nu =tiu=i de a ta soarte!
De un mare efect comic este apari\ia pe scena razboiului a muierilor, venite cum le apucase vremea, „fara invalitoare“, comparate, tot homeric, cu „ne=te furii nemiloase“. Dupa obiceiul
\iganesc, ele iau pruncii de picioare =i „Dau cu dan=ii in sabii =i topoare“. Intre ele, mama lui Corcodel face figura de Hecuba =i de Andromaca totodata. Aruncand pruncul mortului in obrazul lui Parpangel, i se adreseaza \igane=te:
Na, manca-\i-l, o, caine,
Daca-i manca=i pe dragul tatuca!
Purdea indeamna pe Bumbul sa iscuseasca ceva pentru a dobori, fie =i pe la spate, pe voinicul Tandaler. Ac\iunea e pregatita printr-o meticuloasa =i con=tient me=te=ugita compara\ie homerica, foarte ampla, cu elemente luate din via\a pastoreasca locala:
Ca lupoaia batrana vicleana,
Cand vede un taur fara paza
Mugind, buiecind intr-o poiana,
A-l navali fa\i= nu cuteaza,
Ci pe ascuns, prin tufe urmandu-i, cauta
Cum sa deie pe dansul nea=teptata.
Cele coarne fluturand alearga,
La tot mu=uroiul se intar`ta
+i vra din radacini sa-l sparga,
Impra=tie \arana cu copita
+i coarne, uitandu-=i cu tot de sine,
Pan-lupoaica dindarapt il \ine.
A=a Bumbul pe departe urmeaza
Vrajma=ului, clipita dorita
A=teptand ca zapacit sa-l vaza,
Sa-i deie rasplata cuvenita,
Facandu-l tuturor de mascara,
Pentr-atata mor\i =-atata ocara .
Abia in final rasare, din mijlocul catastrofei, glasul simbolic al lui Romandor: „Romandor, viteaz cu fire istea\a, / Ca Mart la razboi, ca =-Amor la fa\a“, singurul ramas cu mintea neintunecata de furiile =i haosul razboiului intestin. In ciuda proniei cere=ti, care vestea robia pe mai departe a romanilor de catre turci, el indeamna la lupta pentru libertate:
Insa atunci parea ca-i scanteiaza
Ochii graind a=a catra cete:
„Oastea lui Vlad, adeca viteaza!
Razboiu a face-acum va sa-incete?
Iar turcii vor merge cu pofala
Razandu-=i de-a noastra neindrazneala?
La-atata-adeca \ara ne-ajunsa
Sa-=’ vaza muieri, maice, copile
Roabe la turci, in saraiu ascunse?
Iar fiii =i parin\ii de zile
Facu\i musulmani sau pu=i in robie?
Ah! voinici! aceasta sa nu fie!
Nu fie! pan’ s`ntem in via\a?...
Sa nu zica vreo dinioara
Ca traind noi =i-intr-a noastra fa\a
Vrajma=ul ne robi dulcea \ara,
Ca-oastea lui Vlad intreaga =-armata,
Patria-=i lasa la turci argata!
+-unde-\i merge rasipi\i in lume
Far’ patrie, casa, fara hrana ?
Ah! cel mai amar! ba =i far’ nume
Purtand cu voi vecinica prihana!...
Nu, dragi voinici! Ori la slobozie,
Ori la moarte drumul sa ne fie!...
+i daca-i hotarat de vecie,
Patria sa caza fara vina,
Aceea=i soarte =-a noastra sa fie:
Un mormant ne-astupe =-o \ar`na!
Vrajma=ului alta nu-i ramana
Far’ pamantul =i slava romana!“
Romandor far=ind, rap=ti mul\imea,
+’un sgomot din =ireag in =ireag
Mearsa crescand, iara calarimea
Dezvoalsa indata alb-verdele steag
„Du-ne (strigand), macar in ce parte,
Ori la slobozie sau la moarte“.
Discursul dramatic =i avantat al lui Romandor, cu care se
incheie |iganiada, confera, odata cu figura luminoasa a lui
Vlad |epe=, acestei capodopere un patriotism profund, nu
indeajuns de subliniat de to\i comentatorii, atra=i, cu oarecare justificare, mai mult de latura comica =i satirica a scrierii. In fapt, cum rar s-a mai putut intampla de la Budai incoace, comicul intamplarilor \igane=ti este de natura a poten\a patriotismul, a-l intari =i autentifica, a-l face firesc =i perfect credibil. Hotarat lucru, |iganiada este o compunere caleidoscopica, opera a unui spirit fin, cultivat multilateral =i profund, ramas in acela=i timp pur, la „forma lui cea dintai“, un adevarat fiu al poporului sau.
Schimband ceea ce este de schimbat, comicul de limbaj la I.
Budai-Deleanu se realizeaza cu un rafinament pe care il vom
intalni numai la Caragiale. Impresia de \iganie e sugerata de o serie de fonetisme, precum: ha da pa urma, halui (ialuia), aha clipita, aha putere, ahasta-\i hie, ahele (iacele) etc., ori de fonetisme arhaice =i regionale ca: ucig, zisa, gasasca, nice, scupi (iscuipi — de la a scuipa), far=ira, aca\a, ne=te, piica
(chica, par), dedera, surepe (sirepe), lacreme, sa ru=ina, ha trufa (iacea trufie), ucisa (perf. simplu), crepate, imfla, cu dans (icu dansul), doao (idoua) etc., etc.
Om de o foarte intinsa cultura, cunoscator de limbi clasice =i moderne, filolog autorizat =i — inainte de toate — mare artist,
Budai =i-a dat seama — primul intre scriitorii romani — de caracterul metaforic, pitoresc in genere, al limbii noastre. Astfel, cuvantul a casca — pentru a da un exemplu — folosit cu sensul de a pofti, a ravni, prilejuie=te o savuroasa figura de stil menita a caracteriza pe Tandaler:
Atunci Tandaler, ce la domnie
De mult casca =i de jumatate
O =i imbucasa, striga cu manie.
Un calambur tradeaza pe filologul expert =i denota mult spirit =i umor, cu care s-ar putea mandri insu=i Caragiale:
Tandaler „lui Lapadu= capul sparsa“, „Apoi lui Magurel falca dreapta/ O facu stramba“.
Boga\ia vocabularului este impresionanta in |iganiada. Budai Deleanu i=i culege cuvintele de peste tot, din vorbirea populara
in primul rand (mai ales din limba auzita de el la Cigmau, in anii copilariei), din jargonul \iganesc, din cronici, din limbile straine =i antice etc. Uneori inventeaza insu=i cuvinte. S-ar putea zice ca |iganiada este, indirect, un elogiu dantesc al limbii vulgare pe care umoristul =i satiricul o introduce cu dezinvoltura in epopee. Impresia generala este aceea ca poetul, foarte cult, instruit mai ales in filologie clasica, ignoreaza legile limbii literare in care scrie, pentru ca n-a studiat-o niciodata, organizat, in =coala, dar pe care o cunoa=te perfect in aspectele ei dialectale, a=a cum a deprins-o in copilarie, pe cale empirica.
Anume intorsaturi sintactice mimeaza frazeologia epopeica.
Astfel, topica inversa a predicatului, a atributului =i chiar inversiunea arhaica a atributului adjectival toatei, articulat:
Auzind aceasta defaimare,
Lui Tandaler scapa suferin\a,
Denaintea toatei adunare sau antepunerea complementului direct, fa\a de predicat, =i dislocarea atributului:
Spre norocul lui un ciolan vede
Zacand la pamant, de moarta vita.
Exemplele pot fi inmul\ite. Am ales doar cateva, in care func\ia stilistica este mai frapanta. Arhaismele, regionalismele
=i chiar forma\iile proprii, in morfologia, sintaxa =i vocabularul lui Budai-Deleanu (studiate mai amanun\it de Al. Rosetti =i B.
Cazacu, in Istoria limbii romane literare) dau |iganiadei originalitate =i pitoresc, conferindu-i un loc aparte in cadrul literaturii romane.
Ca =i Caragiale, dar cu trei sferturi de veac inaintea lui,
Budai-Deleanu are geniul numelor proprii, potrivite inadins pe caractere. Tandaler viteazul e cam prost =i numele lui aminte=te pe tontul Tandala. Parpangel — cuvant care pe \igane=te
inseamna „tanar“ — se perpele=te de dragoste pentru Romica, nume generic pentru o frumuse\e a romilor. Baroreu i=i trage numele de la cuvantul \iganesc baro, care inseamna =ef, =tab, conducator autocrat, puternic. Personajul sus\ine o teorie poli tica in consensul numelui sau, a=a cum Slobozan este cel care face elogiul liberta\ilor republicane. Janalau e derivat din
\iganescul jano, cu sensul de a in\elege, a fi de=tept, inteligent, cumpatat etc., fiindca eroul sus\ine teoria monarhiei luminate
=i a constitu\iei, numita antibararea. Goleman e derivat din gol, goliciune, gole\i, Gogoman etc. Celelalte nume sunt ge neric \igane=ti, porecle de un mare pitoresc: Corcodel, Purdea,
Gavan, Papuc, Cocolo=, Parnavel, Sfarcul, Zagan, Titirez,
Cacacea, Gardea, Ghiolban, Draghici. Unele sunt articulate arhaic =i popular: Bobul-Bobului-Boabe, Dondul-Dondului-Dodii etc. Altele primesc determinantul homeric, dupa modelul Ahil peleianul, de unde o alta sursa de comic: Goleman ciurarul,
Burda fierarul, Carlig nepot de frate al lui Draghici, Carabu= zlatariul, Aordel cel de vi\a veche, Bratul voinic, Ple=ea
=ontorogul, |antea facatoriu de inele, Chifor ce =tia bine rade,
Petcu cel cu barba crea\a etc. .
Numele comentatorilor din subsolul textului sunt gandite in acela=i sens. Criticos ricaneaza, Erudi\ian intra in amanunte explicative, Musofilos explica procedeul alegoriilor, Idiotiseanul se mira proste=te: „cum poate razboiu sa sufle in bucium ca =-un om?“ sau: „de unde =tie poetul numele tuturor, de vreme ce n-a fost de fa\a la batalie?“. Onochefalos (icap de magar) are ideea fixa a conformarii cu izvodul cronicaresc originar. Filologos explica unele cuvinte ce par nein\elese. Talalau inva\atul e o mina de comentarii marginale. Chir Mustrul ot Puntureni ferice=te pe cei saraci cu duhul. Popa Nataroi din Tanda-Randa dracuie la tot pasul etc., etc.
Astfel realizata, |iganiada ramane un fenomen unic in literatura romana, fara posteritate in linia crea\iei, fara epigoni, pentru ca n-a fost cunoscuta decat in foarte mica masura =i sporadic de catre clasicii no=tri moderni. Construita pe temeiuri populare, epopeea eroi-comica a lui I. Budai-Deleanu este totu=i greu accesibila maselor mai largi de cititori, ca =i Istoria ieroglifica a lui Dimitrie Cantemir sau Pseudokynegeticos de Al.
Odobescu. Pentru in\elegerea ei completa, pentru inlaturarea impresiei de greoi =i prolixitate, e nevoie de o instruire prealabila
in materie de literatura antica =i de Rena=tere, =i de o pregatire filologica anume.