v1l22ln
-caracter alegoric cu structura de opera epico-lirica-dramatica
Simbolurile poemei:
-eroul poemei (emirul)=expresia credintei in idealul de absolut
-calea cea dreapta =etica omului superior in raport cu idealul urmarit
-drumul ocolit =comportamentul omului inferior urmarind izbanzi efemere
-Mecca =intruchipare a absolutului,a ideei de perfectiune
-omul pocit =slut, hain, jalnic, simbolul omului comun condus de o etica inferioara in masura sa-i asigure doar succese efemere;
Apare aspiratia spre absolut pe cai diferite dupa etici diferite.
Comentariul textului pe parti:
I.
Apare disconfortul dintre poet si lumea in care este nevoit sa traiasca; se afla intr-un mediu ostil (“pustie”, ”alba”) care sugereaza raceala, adversitate, dar camera moarta sugereaza si letargia poetului in asteptarea transfigurarii prin inspiratie.Poetul apare ca un romantic, marcat de un destin, epitetele (“de bune”, ”pustiu”, “alb”, “moarte”) semnifica insingurare, lipsa de perspectiva a conditiei sale in aceasta lume.
Putem observa o corespondenta intre starea naturii si cea a poetului, “ochiul otelit al lunii” reprezentand desprinderea poetului de lumea realului si intrarea sa in cea a imaginarului, cea fantastica.Lupii care il ameninta, nametii ce in jurui-I se aduna sunt elmente amenintatoare ale lumii inconjuratoare care apar intr-un crescendo de tensiune interioara si presupune moartea.Poetul apare mort ca un prizonier al cotidianului, incremenit intr-o stare in care “urgia e mare si-n gandu-i, si afara”, o experineta incarcata de trairi si framantari.”Lumile umbrei” reprezinta o metafora pentru moarte care ii vrea faptura dar si fruntea (moartea spiritului poetic).Toata framantarea naturii este de fapt o confruntare a naturii interioare intr-un univers dizarmonic in care lexicul intra in categoria uratului:”viscol”, ”fiara”, “otelit”, “lupi”, “latra”, “geme”=>o materialitate ce ameninta puterea spirituala a poetului.

II.
Motivul inspiratiei:zbor,elevatie,natura divina, angelica dar si demonica.Arhanghelul care apare cumuleaza in fiinta sa doua note, cea angelica dar si cea demonica, iesind din foc rosu pentru a face trecerea de la realitatea ostila la visul din partea a III-a.
El este inspirarea prin care poetul se poate desprinde de cotidian si poate lasa neingradita imaginatia sa; el realizeaza un univers compensator, o iluzie a spiritualitatii amxime dar poate si ca un pact mefistofelic mai putin inrobitor insa (similar cu opera lui Geothe prin redarea tineretii).
III.
Precum in basme, in locul camerei friguroase apare un palat iar in locul zapezii apare frumosul oras al Bagdadului (care in aceasta parte poate fi regasit ca un leit-motiv) descris prin cuvinte tipice (“emir”, “havuz”, “minarete”, “alabastru”) ce subliniaza atractia insolitului si in general tot ceea ce depaseste comunul.
Lumina este principala caracteristica a acestei descrieri, fiind mai ales concentrata in metalele pretioase, Tudor Vianu spunand ceva despre combinatia de feerie si atractie ce apare in poeziile lui Macedonski datorita fascinatiei acestuia pentru culoarea fascinanta a metalelor pretioase.
Se insista pe descrierea bogatiei emirului si eroului I se acorda alte puteri pentru a se putea manifesta plenar.Metaforele subliniaza caracterul luxuriant ca o antiteza cu partea I, aparand o revarsare a imaginilor vizuale si auditive pentru ca in mijlocul tabloului sa apara el, emirul, definit poetic prin serii enumerative de epitete.
Trasnetul sugereaza insumarea vechilor puteri spirituale mostenite din calitatea de poet imbogatita cu puterea fizica data de tinerete.Se insista pe trasaturile noi, pe viata data in frumosul Bagdad nu ca o cheie spre fericire, aratand ca fericirea deplina nu sta in bogatie ci ca esenta naturii superioare va contamina pana si fantezia prin tentatia spre un alt spatiu, himer, dorinta niciodata satisfacuta ca motiv.
“Din talpi pana in crestet ii cere fiinta”-idde ce marcheza drumul ce indreapta intreaga chemare a emirului.Acum metaforele lasa locul verbelor si repetitiilor (repetandu-se “Mecca” si in diferita alte ipostaze drept ”naluca sublima”, “orasul preasfant”, “alba naluca”, “regina magiei” ca metafore ce se repeta pentru a evidentia focul interior ce arde in emir pentru implinirea idealului).
Apare un rau de natura epica, o conditie umana,meschina, ce ocoleste lupta, descris in linii groteste cu accent pe latura animalica bazata pe o existenta mediocra si dominata de compromisuri.
Intalnirea are loc la fantana (vazuta aici ca oglinda, poarta de cunoastere de sine, de patrundere in interior).Totusi emirul apare in dubla ipostaza ca doua euri diferite insa expresie a conditiei umane normale, plina de compromisuri, si cea de geniu, ce alege “drumul drept”.Apa poate fi interpretata ca loc al transmutatiilor, al regenerarilor, al revigorarii ai al renasterii.Exista o diferenta de traire la personaje, la cersetor lipsind transfigurarea sufleteasca pe care intensitatea cautarii o ofera emirului.
Cel de-al doilea rau prezent este pustiul descris prin metafore si epitete sugestive (“flacari de soare”, “cer rosu”, “cer de otel”, “aer in flacari’, “rosu de sange”, “zarea in flacari”) aflat sub semnul rosului malefic ca simbol al torturii morale prin cea fizica, al greului drum spre ideal.
Cele doua persanaje aprcurg drumuri diferite in atingerea destinatiei, lucru sugerat de repetitiile din “drum ce ocoleste” si ”drum ce coteste”, in vreme ce cale aleasa de emir este cea dreapta.
Drumul emirului, desi ii va pricinui moartea, il va purifica, o purificare ce implica prezenta sangelui si a luminii in ideea de calvar, chin, cale fara sfarsit, sugerat in refrenul care “domina intreaga tehnica poetica a lui Macedonski si realizeaza acea virtute absoluta a poeziilor lui”-Tudor Vianu.
Magia in aceasta poezie simbolizeaza miraculosul, misteriosul drept naluca, sublima iar la final emirul constata ca cetatea nu este dacat o iluzie si, desi ramane o naluca, el tot o zareste si o il fascineaza.Faptul ca are doar impresia ca o zareste este ,in definitiv, o victorie a spirutului asupra trupului si asupra realitatii.Precum aprecia G. Calinescu, “Noapte de decembrie” este “un poem delirant al mirajului”,in vreme ce Lovinescu aprecia ca concretizeaza ”tragedia idealului de neatins”.
IV.
Revenirea la partea I, apare ca o concluzie a poemei prin protestul romantic al poetului impotriva societatii ce nu poate intelege avantul creator, un strigat de disperare al poetului ce nu-si poate atinge idealul in aceasta societate, iar moartea emirului sa fie inteleasa ca o jertfa pentru o idee a omului insetat de absolut dar si victima a propriului ideal.Concluzia finala ce se desprinde totusi este ca idealul superior necesita jertfa.
Noapte de Decembrie
Comparatii cu Luceafarul:
Ambele prezinta destinul nefericit al geniului.
Poetul se confunda cu geniul, primul fiind incompatibil cu mediul social din care provine.
Aici poetul tinde la conditia de geniu, in Luceafarul, aceasta este indeplinita pe tot parcursul.
Eroului lui Macedonski ii lipseste dimensiunea enoica a Luceafarului si “nemarginirile de gandire”(care ii confera lui Hyperion apartenenta la Fiinta si calitatea de a fi vesnic).
Este prezenta si aici aspiratia perpetua a geniului spre absolut. ® se vor concretiza aici intr-o calatorie initiatica ale carei parti se regasesc in cea de-a doua parte a poemului.: a) faza pregatitoare intr-un spatiu feeric ® Bagdadul b) tentatia Mekai al carei miraj devine porunca: “Spre Meka-l rapeste credinta- vointa” c) intalnirea cu Pocitan-ben-Pehlivan (ce-i marturiseste ca are acceasi tinta) d) drumul nesfarsit prin desert si moartea emirului.
Destinul geniului este identiic : osciland intre inaltare si suferinta( elevatie si damnare) este guvernat de fascinatia visului, himerei si idealului; geniul ajunge la absolut abia in Meka cereasca, adica in eternitate.
Meka si Meka- (cereasca, terestra):
Misc:
Alcatuita din doua parti si un episod de legatura, Noapte de Decemvrie simbolizeaza drama geniului: “Intr-o evocare de mari incandescente, rprezentativa pentru intreaga conceptie a poetului si poate, mai mult, pentru drama propriei sale existente fascinanta de vis, himera si ideal, irealizabil ca orice absolut.”