y2e15eu
Timp de mai bine de un secol, de cand a fost culeasa de catre Alecu Russo =i Vasile Alecsandri, despre balada Miori\ei s-au scris mii, poate chiar cateva zeci de mii de pagini. Numai pentru explicarea unor cuvinte, ca ortoman (care, dupa toate probabilita\ile, inseamna voinic, viteaz, posibil fiind insa =i sensul de bogat, avut), laie sau bucalaie (alte doua adjective rare, prin care se indica culoarea cenu=ie ori alba a lanii oilor),
=i-au dat concursul savan\i filologi dintre cei mai mari:
Odobescu, Hasdeu, Tiktin, Weigand, Densusianu, Mario Roques,
Iorga =i al\ii. Istorici, istorici literari, esteticieni =i poe\i, esei=ti, folclori=tii in totalitatea lor, etnografi =i muzicieni, filozofii, in fine, romani sau straini, au vazut in celebra balada pastoreasca expresia cea mai autentica a sufletului romanesc.
Ea ar consta, dupa unii, mai ales pentru reprezentan\ii curentului gandirist din perioada dintre cele doua razboaie, in atitudinea fatalista, resemnata a omului in fa\a mor\ii. Ciobanul din balada afla prin intermediul oii nazdravane ca va fi omorat de catre tovara=ii sai „pe l-apus de soare“ =i, impacat cu destinul, nu-=i ia masuri de impotrivire spre a supravie\ui; din contra, i=i face un fel de testament, lasand dispozi\ii privitoare la
inmormantare, pe care o vrea confundata cu o nunta. Atitudinea
in fa\a mor\ii se manifesta sub forma unui frumos panteism — dincolo de orice credin\e religioase — , izvorat din adancul firii omene=ti, de o mare for\a de impresionare poetica:
Sa-i spui lui vrancean
+i lui ungurean
Ca sa ma ingroape
Aice pe-aproape,
In strunga de oi,
Sa fiu tot cu voi;
In dosul stanii
Sa-mi aud canii.
Asta sa le spui,
Iar la cap sa-mi pui
Fluiera= de fag,
Mult zice cu drag;
Fluiera= de os,
Mult zice duios;
Fluiera= de soc,
Mult zice cu foc!
Vantul cand a bate
Prin ele-a razbate
+i-oile s-or strange,
Pe mine m-or plange.
Al\i exege\i, dimpotriva, cu mai multa dreptate, intemeia\i tocmai pe frumoasele versuri citate mai sus, considera ca dorin\a pastorului de a fi ingropat in preajma stanii, in mijlocul uneltelor sale de ciobanie, exprima dragostea de via\a, vitalitatea dintotdeauna a omului din popor, ata=amentul fa\a de grupul social din care face parte, de indeletnicirile zilnice =i de frumuse\ile naturii. Cu alte mijloace, poezia culta de cea mai pura esen\a exprima aceea=i stare de spirit. A=a cum a spus
G. Ibraileanu, Mai am un singur dor este Miori\a lui Eminescu.
Desigur, o apropiere de texte nu poate fi pusa in discu\ie, dar tocmai de aceea paralelismul dintre poetul popular =i cel cult ramane edificator, in sensul ca Eminescu a incorporat organic
in opera lui sufletul romanesc dintotdeauna. Asemenea ciobanului din balada, marele poet dore=te perpetuarea dupa moarte in universul lui =i lasa sa fie ingropat la marginea marii,
in preajma codrului =i a izvoarelor pr care le-a iubit =i le-a cantat. Fluierul pus la cap, ori in creanga copacului, prin care vantul trecand ar putea chema oile in jurul mormantului, i=i are corespondentul, pe planul poeziei culte, in bocetul vantului care „da glas frunzi=ului ve=ted“, in imaginea lunii,
„atot=tiutoarea“, lunecand peste varfuri de brad, in „troienirea“ cu flori de tei, simbol al pastrarii in memoria posterita\ii:
Nemaifiind pribeag
De-atunci inainte,
M-or coperi cu drag
Aduceri aminte.
Reverse dulci scantei
Atot=tiutoarea,
Deasupra-mi crengi de tei
Sa-=i scuture floarea.
+i nime-n urma mea
Nu-mi planga la cre=tet,
Doar toamna glas sa dea
Frunzi=ului ve=ted.
Pe cand cu zgomot cad
Izvoarele-ntruna,
Alunece luna
Prin varfuri lungi de brad.
Patrunza talanga
Al serii rece vant,
Deasupra-mi teiul sfant
Sa-=i scuture creanga.
Mai mult decat toate celelalte balade romane=ti, Miori\a are un caracter liric. Aceasta constatare vine in acord cu faptul ca, spre deosebire de literaturile altor popoare, in literatura romana — atat in cea culta cat =i in cea populara -— eposul versificat de mari propor\ii s-a dezvoltat mai pu\in. In cazul de fa\a „lirismul“ se datoreaza insa, in primul rand, temei abordate
=i caracterului ei simbolic, balada putand avea la origine un bocet folcloric. Aceasta ar putea explica, par\ial macar, =i fatalismul compunerii, =tiut fiind ca bocetul reconstituie postum
intamplarile care au provocat moartea eroului. Interesant este,
in aceasta ordine de idei — a dezvoltarii cantecului mioarei dintr-un bocet —, sa constatam ca toate sau aproape toate variantele ardelene=ti ale Miori\ei sunt in fond ni=te bocete vorbind de jalea mamei (uneori =i a iubitei) la moartea unui tanar cioban. Metaforismul este, oricum, cel obi=nuit in respectiva specie a liricii populare: plangerea oilor, moartea vazuta ca o nunta (fiind vorba de un tanar), dorin\a ingroparii
in apropierea stanii etc.
Cum insa bocetul, ca =i balada de altfel, se recita ori se canta in imprejurari anume — presupunand deci existen\a unui public spectator —, amandoua aceste specii folclorice au un pronun\at caracter dramatic. O interesanta =i mult controversata problema de teorie literara, anume aceea ca genul dramatic nu are o existen\a de sine statatoare, ci ar reprezenta mai degraba o sinteza dintre liric =i epic, ar putea fi repusa in discu\ie chiar
in jurul baladei Miori\a, lucru ce, fire=te, nu-=i are locul in expunerea de fa\a. Cu toate acestea, cateva observa\ii privitoare la structura baladei raman esen\iale.
O prima secven\a prezinta cadrul, altfel spus: scena pe care urmeaza a se desfa=ura „ac\iunea“. Acesta este plaiul romanesc specific, „gura de rai“, care poate fi o imagine sintetica a naturii, dar, totodata, =i un peisaj cvasifantastic unde urmeaza a avea loc ni=te intamplari neobi=nuite. Neaparat trebuie men\ionata vraja recitativului, rostogolirea molcomita a versurilor, incanta\ia poetica rezultata din =lefuirea multiseculara a verbului:
Pe-un picior de plai,
Pe-o gura de rai,
Iata vin in cale,
Se cobor la vale
Trei turme de miei
Cu trei ciobanei.
Unu-i moldovan,
Unu-i ungurean (...)
De pe acest generic aten\ia este purtata apoi asupra celor trei ciobani, a imprejurarii ca doi dintre dan=ii se sfatuiesc sa-l omoare pe al treilea, la mijloc fiind rapirea averii ce consta in
„oi mai multe, /Mandre =i cornute,/ +i cai inva\a\i,/ +i caini mai barba\i!“ Totul (cel pu\in in varianta ramasa clasica prin culegerea lui Alecsandri) este prezentat repede, expeditiv, propozi\iile sunt introduse prin cate un „Iar“ sau „Mari“ =i conduse de perfectul simplu, participarea afectiva a povestitorului fiind marcata numai prin a=a-numitul dativ etic:
Iar cel ungurean
+i cu cel vrancean,
Mari, se vorbira,
+i se sfatuira
Pe l-apus de soare
Ca sa mi-l omoare
Pe cel moldovan
Ca-i mai ortoman.
Restul baladei, miezul =i cea mai mare parte a ei, se constituie apoi dintr-un relativ scurt dialog intre oaia nazdravana =i cioban
=i se termina cu lungul monolog unde acesta din urma i=i expune
in cantec testamentul. De remarcat, de asemenea, ca in interiorul monologului ciobanului este introdus =i presupusul monolog al maicii batrane care intreaba de fecior. Lucru interesant, acest moment, dramatic prin excelen\a, prilejuie=te totu=i o descriere portretistica, facuta tot sintetic =i din elemente metaforice-comparative adecvate mediului \aranesc =i ciobanesc. Construc\ia paratactica =i elipsa predomina:
Cine-au cunoscut,
Cine mi-au vazut
Mandru ciobanel,
Tras printr-un inel?
Fe\i=oara lui
Spuma laptelui;
Mustacioara lui
Spicul graului;
Peri=orul lui
Pana corbului;
Ochi=orii lui
Mura campului!
Din acest portret reiese ca ciobanul din balada are asupra celorlal\i doi nu numai ascendentul boga\iei, ci =i pe acela al frumuse\ii barbate=ti clasice: trupul zvelt („tras printr-un inel“), fa\a alba, musta\a de forma spicului de grau, parul ca pana corbului =i ochii ca murele. Firesc, urmand acelea=i concep\ii clasice =i, mai inainte de toate, in perfect acord cu chipul de a gandi al omului din popor, al romanului indeosebi, frumuse\ea fizica este o complinire a frumuse\ii morale. Iubirea de natura, dragostea de via\a, de munca-i zilnica, dorin\a exprimata in impresionantu-i testament, aceea de a fi ingropat in apropierea stanii etc., sunt calita\i suflete=ti pe care poetul popular \ine sa le puna in eviden\a. La acestea se adauga ginga=ia cu care ciobanul gande=te la soarta oilor =i apoi la aceea a mamei.
Mioara nu va trebui sa vorbeasca suratelor sale de omor. Fapta celor doi tovara=i de ciobanie este reprobabila etice=te =i in acela=i timp ur`ta in gradul cel mai inalt. Lumea intreaga va trebui doar sa =tie ca petrecerea din via\a a ciobanului a fost o nunta la care insa — aici sugestia poetica a trecerii in neant se impune intr-un mod deosebit prin frumuse\e — „a cazut o stea“:
Iar tu de omor
Sa nu le spui lor.
Sa le spui curat
Ca m-am insurat
C-o mandra craiasa,
A lumii mireasa;
Ca la nunta mea
A cazut o stea;
Soarele =i luna
Mi-au \inut cununa;
Brazi =i paltina=i,
I-am avut nunta=i;
Preo\i mun\ii mari,
Pasari lautari,
Pasaréle mii
+i stele faclii.
Delicate\ea, am zice mare\ia sufleteasca a „eroului“, ramane cu atat mai impresionanta cand e vorba de mama. Spre deosebire de cealalta lume, „maicu\a batrana“ nu va trebui sa
=tie ca la nunta feciorului „a cazut o stea“, ci:
Tu, mioara mea,
Sa te-nduri de ea
+i-i spune curat
Ca m-am insurat
C-o fata de crai
Pe-o gura de rai.
Pentru ca mama, in marea ei iubire pentru fecior, ar putea crede cu adevarat ca acesta a putut sa se insoare cu o fata de crai, ca un Fat-Frumos din poveste. Ori poate nu va crede, dar iluzia supravie\uirii fiului se va realiza prin evitarea pronun\arii cuvintelor sacramentale conform carora la moartea fiecarui om cade o stea de pe firmament. Ideea poetica este oricum ambigua, dar tocmai intr-asta sta marea ei frumuse\e =i adancime. Exista un mare secret, semn al geniului poetic neaparat, al inefabilului metaforic al Miori\ei, foarte greu de explicat. A imagina o nunta (care poate fi inso\irea ciobanului cu o zana, dar =i prefigurarea simbolica a mor\ii), nunta la care, soarele =i luna \in cununa mirilor, unde brazii =i paltinii sunt nunta=ii, preo\ii — mun\ii mari, pasarile — lautarii =i stelele de pe cer — facliile, este uimitor din punctul de vedere al expresiei poetice. Surpriza, fiorul artei mari nu vin in sensul grandiosului neaparat, ba nici in acela al ineditului imaginilor
(nun\i metaforice sau nun\i pur =i simplu, la care participa elementele naturii, intalnim des in poezia culta =i in cea popu lara), cat mai ales dintr-un fel de masura =i discre\ie cu care se exprima o durere adanca. In acest context trebuie luate no\iunile de delicate\e =i ginga=ie pe care le-am subliniat mai sus, incercand sa analizam (cuvant iara=i indeajuns de nepotrivit aici) starea de spirit a ciobanului din Miori\a. A face psihologie in jurul personajului este o gre=eala. Fic\iunea este in acest caz pura =i atitudinea estetica a poetului popular trece intotdeauna inainte.
Ea consta in contemplarea din unghiul cel mai inalt a omului pus in fa\a destinului =i naturii, a vie\ii =i a mor\ii. Emo\ia estetica, la auzirea (cum =i la citirea) baladei sta in calmul =i echilibrul sufletesc, in farmecul pe care il degaja melodia versurilor. Refrenele laitmotive sunt facute sa apara la intervale egale, in valuri succesive. Ritmul e dat de anume repeti\ii =i simetrii:
Tréi turme de miei
Cu tréi ciobanei,
Ùnu-i moldovan,
Ùnu-i ungurean
+i ùnu-i vrancean.
De alternan\e anaforice:
Fluiera= de fag,
Mùlt zice cu drag;
Fluiera= de os,
Mùlt zice duios;
Fluiera= de soc,
Mùlt zice cu foc!
De mutarea accentului:
Sóarele =i lùna
Mi-au \inùt cunùna,
Brazi =i paltina=i,
I-am avùt nunta=i;
Préo\i mùn\ii mari,
Pasari lautari,
Pasaréle mii
+i stèle faclii.
……………..
Fe\i=óara lùi
Spùma laptelùi,
Peri=òrul lùi
Pana còrbulùi;
Ochi=òrii lùi
Mùra cŽmpulùi!...
Lucian Blaga, plecand de la starea de sentiment pe care o lasa
Miori\a, construia o filozofie a specificului na\ional romanesc.
Sadoveanu relua, in interpretare proprie, motivul mioritic in romanul rapsodic Baltagul. In povestirea Orb sarac din ciclul Hanu
Ancu\ei aflam un adevarat ceremonial al recitarii =i cantarii baladei stravechi pe care un batran cimpoier marturise=te a o fi inva\at de la ni=te ciobani: „+i acei baci vechi din pustie m-au inva\at langa foc acest cantec; dar m-am legat cu blastam sa nu-l uit niciodata
=i, de cate ori oi suna din cimpoi, sa-l zic mai intai =i intai“.
(M. Sadoveanu, Opere, vol. , E. S. P. L. A., p. .)
Pentru intregirea celor spuse mai sus =i pentru justificarea alegerii pentru analiza noastra a textului pus in circula\ie de
Vasile Alecsandri, iata un alt pasaj edificator din opera lui
Sadoveanu, atat de strans legata ea insa=i de mitul mioritic:
„Balada asta constituie cel mai mare titlu de glorie a bardului de la Mirce=ti. In ratacirile lui romantice, urmarind, cu Russo =i Negri, doinele =i cantecele batrane=ti, tanarul poet de la a sim\it deodata fiorul religios al marii literaturi nescrise. A sim\it patrunzandu-l acel glas din veacuri al poporului obijduit.
...Intr-o sara de vara, sub poala de codru negru, undeva in mun\i, in sala=ul neamului, la un foc haiducesc, in preajma unei stani =i a unui parau, stand cu fa\a spre stelele ve=nice, sufletul lui a tresarit la suspinul buciumului =i-n ureche i-a sunat balada aceasta“. (Apud Opere, vol. XVI, p. .)
* * *
Asistand pe un coleg care preda la clasa Miori\a, am avut surpriza sa aud aceasta intrebare interesanta pusa de un elev:
„Cum se explica faptul ca ciobanul informat de mioara ca va fi ucis «pe l-apus de soare» nu-=i ia nici un fel de masuri de aparare?“ Intrebarea mi s-a parut revelatoare in legatura cu modul de a gandi la tinerele genera\ii, dar =i in legatura cu cauza imediata care a produs-o. +ablonard =i prea comod, aplicand scheme de analize valabile in alta parte, conducand superficial maieutica din clasa, profesorul punea accentul pe ac\iune, pe intriga, incercand chiar =i ceea ce numim caracterizarea personajelor. E limpede insa ca, daca ar exista personaje cu o psihologie concreta =i individuala, atunci intr adevar am avea de-a face cu o intriga complicata =i cu o ac\iune chiar trepidanta de tip, sa zicem, western sau poli\ist, cu care televizorul ne \ine la curent zi de zi. In realitate, dezvoltata dintr-un bocet, fara personaje in in\elesul obi=nuit al cuvantului =i deci imposibil de povestit, balada are un foarte marcat caracter liric =i simbolic. E, in fond, una dintre cele mai profunde =i mai frumoase medita\ii poetice asupra mor\ii din cate s-au produs vreodata in poezia lumii . Oaia prevestitoare a mor\ii nu este =i nu poate fi un personaj — pricina din care nici ciobanii =i nici maicu\a batrana nu sunt personaje literare in in\eles curent — , ci numai prilejul pentru om, metafora daca vrem, a revelarii sfar=itului vie\ii la care suntem invita\i a consim\i. Accidental sau nu, lucrul nu mai are importan\a in plan ontologic. Cadrul solemn al naturii =i

mi=carea astrelor de pe firmament intaresc, echilibreaza aceasta stare de spirit. Cu alte mijloace — fara insa a atinge adancimea, originalitatea =i frumuse\ea capodoperei folclorice —, ea a fost intuita de Eminescu, de Sadoveanu, de Lucian Blaga =i
Tudor Arghezi. Recunosc ca este greu sa explici asta copiilor.
+i totu=i ... .