TRISTAN TZARA f5z9zu
Tristan Tzara, care avea sa inventeze la Zürich dadaismul, poezia hazardului exterior ( Luati un jurnal, luati o pereche de foarfeci, alegeti un articol, taiati-l, taiati pe urma fiece cuvant, puneti-le intr-un sac, miscati... ), scotea in 1912 impreuna cu
Ion Vinea o revista Simbolul. In aceasta faza romaneasca trata teme simboliste (provincie, duminici, spitaluri) cu o mare usurinta lirica, cu sentimentalism si voluptate de mirosuri puternice. Presimtirea dadaismului sta in eterogeneitatea imaginilor puse laolalta:
Verisoara, fata de pension, imbracata in negru, guler alb,
Te iubesc pentru ca esti simpla si visezi
Si esti buna, plangi si rupi scrisori ce nu au inteles
Si iti pare rau ca esti departe de ai tai si ca inveti
La Calugarite unde noaptea nu e cald.
*
Sufletul meu e un zidar care se intoarce de la lucru
Amintire cu miros de farmacie curata
Spune-mi servitoare batrana ce era odata ca niciodata,
Si tu verisoara cheama-mi atentia cand o sa cante cucul.
URMUZ
Prin Urmuz (1883 1923) suprarealismul roman este ante rior celui francez si independent. Divagatiile onirice, cu aparenta de delir dement, ale acestuia indeplineau intocmai programul de a surprinde realitatea imediata a spiritului, hazardul inte rior. De fapt Hurmuz facea simple petreceri pentru fratii sai, parodiind insa academismul prozei curente in Palnia si Stamate, roman in patru parti ( In fata, salonul somptuos, al carui perete din fund este ocupat de o biblioteca de stejar masiv, totdeauna strans infasurata in ciarciafuri ude... O masa fara picioare la mijloc, bazata pe calcule si probabilitati, suporta un vas ce contine esenta eterna a «lucrului in sine», un catel de usturoi, o statueta ce reprezinta un popa (ardelenesc) tinand in mana o sintaxa si... 20 de bani bacsis... ) si compunand portrete bufone de burghezi, cu confuzia constanta intre cele trei regnuri, animal, vegetal si mineral:
Ismail este compus din ochi, favoriti si rochie si se gaseste astazi cu foarte mare greutate.
Inainte vreme crestea si in Gradina Botanica, iar mai tarziu, gratie progresului stiintei moderne, s-a reusit sa se fabrice unul pe cale chimica, prin syntheza.
Ismail nu umbla niciodata singur. Poate fi gasit insa la ora
5 jum. dimineata, ratacind in zigzag pe strada Arionoaiei, insotit fiind de un viezure de care se afla strans legat cu odgon de vapor si pe care in timpul noptii il mananca crud si viu...
Urmuz a facut si o fabula pura, condusa dupa canonul clasic, dar fara sens.
REVISTE DE AVANGARDA
Revistele slujind cultului dadaisto-suprarealist au fost numeroase: Contimporanul, 75 H. P., Punct, Integral, Urmuz, unu. Cea din urma, condusa de Sasa Pana (colaboratori: Moldov,
Stéphane Roll, Virgil Gheorghiu, pictorii Victor Brauner, M. H.
Maxy, Milita Petrascu, S. Perahim, B. Herold si altii), e cea mai tenace. In general se refuza in ele orice constrangere academica, se face elogiul visului, se stimeaza elucubratiile paranoicilor si ale copiilor, se cultiva reportajul, se profeseaza libertatea instinctelor, se respinge critica, admitandu-se numai simpatia.
Doctrina reportajului a dat un prozator remarcabil in Geo Bogza, autor mai inainte de poeme brutal priapice. In Tari de piatra, de foc si de pamant, autorul procedeaza ca un fotograf de arta, intuind o nota dominanta si scotand, prin apropiere si departare, clisee fantomatice, aproape neverosimile. Hotinul, oras al imensitatii dezolate, plutind pe campii, Balti, oras al miasmelor uriase ( Inchipuiti-va un camp pe care s-ar afla o suta de mii de cadavre de cai intrate in descompunere ), sunt imagini afara din comun. Cartea Oltului face monografia unui rau urias himeric in stil cam bombastic.
ION BARBU
Ion Barbu a inceput prin poezii de stil parnasian, glorificand dionisiac marile forte geologice, lava, muntii, banchizele, natura inerta:
De-a lungul nepasarii acestei reci naturi,
Spre nevazutul unde arpegii de fanfare
Desfac in flori sonore o limpede chemare
Vom merge in armura de fier, intinsi si duri.
Dupa aceea se lepada complet de anecdota , asezandu-se sub constelatia si in rarefierea lirismului absolut, departat cu mai multe poduri de raze de zodia celeilalte poezii: genul hibrid, roman analitic in versuri . Poezia se intelectualiza, pitagoreic, prin stabilirea unei ordini pe planul al doilea, iar lectura devenea o instruire de lucrurile fundamentale, o initiere prin imagini esentiale si practici muzicale. Cu toate acestea, in aplicare, ermetismul lui Barbu este adesea numai o forma de dificultate filologica. Astfel aceste strofe:
Din ceas, dedus adancul acestei calme creste,
Intrata prin oglinda in mantuit azur,
Taind pe inecarea cirezilor agreste,
In grupurile apei, un joc secund, mai pur.
Nadir latent! poetul ridica insumarea
De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi
Si cantec istoveste: ascuns, cum numai marea,
Meduzele cand plimba sub clopotele verzi... reprezinta arta poetica a liricului: Poezia este o iesire din con tingent in pura gratuitate, joc secund, nadir latent, adica o oglindire a zenitului in apa, o sublimare a vietii prin retorsiune.
Din aceste experiente, care au avut o larga inraurire fara a obtine aprobarea intregii critice, se desprinde suavul cantec al elementelor in cautarea expresiei:
Cimpoiul vested luncii, sau fluierul in drum,
Durerea divizata o suna-ncet, mai tare...
Dar piatra in rugaciune, a humei despuiare
Si unda logodita sub cer, vor spune cum?
Ar tebui un cantec incapator, precum
Fosnirea matasoasa a marilor cu sare;
Ori lauda gradinii de ingeri, cand rasare
Din coasta barbateasca al Evei trunchi de fum.
Poetul s-a ridicat totusi la un ermetism veritabil bizuit pe simboluri, intr-o lirica de mare tensiune. Oul dogmatic ne initiaza in stravechiul mit al oului, in versuri de o excelenta concizie incantatorie:
Cum lumea veche, in clestar,
Inoata, in subtire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nunta si cavou.
Atat de gales, de inchis,
Ca trupul drag, surpat in vis.
Dar plodul?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pamanturilor n-a ajuns.
Din trei atlazuri e culcusul
In care doarme nins albusul
In ciclul Uvedenrode se expun initiatic cele trei faze de experienta erotica (venerica, intelectuala si astrala) cu incercarea de a se crea o viziune extatica a marelui Eros:
Capat al osiei lumii!
Ceas alb, concis al minunii,
Suna-mi trei
Clare chei
Certe, sub lucid eter
Pentru cercuri de mister!
Melcii, de care e vorba mai departe, sunt meniti sa sugere prin raceala si transluciditatea lor ideea unei sexualitati pure si a hermafroditismului platonician. Invocatia magica din
Ritmurile pentru nuntile necesare e de o mare elevatie:
Uite, ia a treia cheie,
Var-o in broasca Astartee!
Si intoarce-o de un grad
Unui timp retrograd,
Trage portile ce ard,
Ca intram
Sa ospatam
In camara Soarelui
Marelui
Nun si stea,
Abur verde sa ne dea,
Din cladiri de mari lactee,
La surpari de curcubee,
In Firida ce scanteie eteree.
In ciclul Domnisoara Hus poetul intra in folclorul suprarealistic, expurgat de notiuni. Conjuratia duhurilor infernale este tot ce s-a scris mai turburator dupa Mihnea si baba:
Buhuhù la luna suie,
Pe gutuie sa mi-l suie,
Ori de-o fi pe rodie:
Buhuhù la zodie;
Uhù, Scorpiei surate,
Sa-l intoarca dandarate,
Sa nu-i rupa vrun picior
Caine ori Sagetator!
Facultatea de a defini memorabil este putin comuna:
Plecaciune joasa,
La fata paroasa,
Supta, care ajuna
Apusa-n carbunii din luna.
In ciclul Isarlak, Ion Barbu profeseaza balcanismul , luandu si ca linie de conduita poezia bufona a lui Anton Pann, cu gandul ca astfel traditionalismul era corectat printr-o observare mai pozitiva a fondului etnic real. Imaginea lui Nastratin Hogea vazut ca un argonaut slinos pe un caic putred in mijlocul unui
Orient mirific si duhnitor e de o originalitate perfecta de tonuri si cuvinte:
La dunga unde cerul cu apele ingana,
Aci saltat din cornuri, aci lasand pe-o rana,
Se razboia cu valul un prea ciudat caic:
Nici vasle si nici panze; catargul, mult prea mic;
Dar jos, pe lunga sfoara, cusute intre ele
Uscau la vant si soare tot felul de obiele,
Pulpane de caftane, ori tururi de nadragi;
Si prin carpeli pestrite si printre cute vagi,
Un vant umfla bulboane dantuitoare inca.
ION VINEA
Ion Vinea a publicat proza cu aspect suprarealist si foarte dificila la lectura, in care se intalneste metoda lui Urmuz (excesul de importanta dat laturii minerale a omului) si unde in fond se cultiva autenticitatea in pretinse jurnale, al caror caracter descusut autorul nu vrea sa-l altereze. In poezie a debutat ca simbolist, cantand efluviile florale ale toamnei, cheiurile, farurile, gradinile, garile. Genul sau e un sentimentalism despletit, mai mult de gest, cu un patos feeric de imagni. Mai mult un poet de carnet fugitiv, Ion Vinea si-a schimbat des maniera. Il surprindem fantazand neacademic, ca Jean Cocteau, din materiale gasite, petrecand cu mici calambururi de imagini, stergandu-si in pur hazard pensulele. Temperamental e un el egiac cu plansul smaltuit si matasos ca al japonezilor:
O tristeta intarzie in mine ca si toamna care intarzie pe camp; nici un sarut nu-mi trece prin suflet, nici o zapada n-a descins pe pamant.
Cantecul trist, cantecul cel mai trist vine din clopotul din asfintit, il ghicesti in glasul sterp al vrabiilor si raspunde din umilinta talangilor.
E toata viata care doare asa, zi cu zi pe intinderea stepelor, intre arborii neajunsi la cer, intre apele ce-si pasc soarta pe camp si intre frunzele care se dau in vant.
MATEIU I. CARAGIALE
In poezii de o factura parnasiana savanta, Mateiu I.
Caragiale, fiul dramaturgului (1885 1936), isi cauta infrigurat stramosii pe care ii credea aristocrati. Vedea pe fanariotul in dolent si mandru de spita lui, sau mai departe pe barbarul fara nume alergand pe campiile acestui pamant:
Sunt seri, spre toamna, adanci si stralucite
Ce luminandu-mi negura-amintirii
Trezesc in mine suflete-adormite.
Demult, incat cad prada amagirii,
Cand Cerul parguit la zari cuprinde
Purpura toata, si toti trandafirii.
Naratiunea Craii de Curtea-Veche a avut de la inceput admiratori fanatici. Craii sunt niste stricati subtiri, amestec de murdarie si sublim, cel putin intrucat priveste pe Pasadia si
Pantazi. Suntem in Bucurestii semi-balcanici, semi-occidentali, unde fineta cea mai inaintata se amesteca cu injuratura si pofta grosolana. Limba insasi e caracteristica: dat in Paste , brambura , avea carlig , lapos , gugustiuc , o tii asa ca gaia matu, la gard am prins-o, la gard am legat-o. Vous devenez agaçant avec vos Arnoteanu; mai da-i... Voyons, il faut être sérieux . Eroii au gusturi execrabile. Pirgu umbla cu o desculta bortoasa in luna a noua si are un limbaj de desfranat: a fost di granda, era sa fete pe mine , La mai mare, solzosia ta... al nostru esti. Umbli sa-ti lasi laptii cu folos. Bre, cum te mai infigeai in undita la Masinca, o luasesi pe coarda razachie, cu sacaz dulce, usor... Daca vezi insa ca ridica coada, nu te pierde, ia-o inainte oblu, berbeceste, ca pana la iarna sa te vaz crap imblanit. Din toata scrierea se desprinde o savoare ciudata.
Mateiu Caragiale este si el promotor al balcanismului literar, acel amestec gras de expresii mascaricioase, de impulsiuni lascive, de constiinta a unei ereditari aventuroase si turburi, totul purificat si vazut mai de sus de o inteligenta superioara.
Citatul enigmatic din Biblia latina sta alaturi de era dat in
Paste , intr-un amestec fastuos cu o curte turceasca.
Autobiografia lui Pantazi este remarcabila tocmai prin strania imbinare de Orient si Occident. Contrastul din firea lui Pantazi, luxul din casa lui Pasadia alaturi de inclinarea lui pentru interiorul abject, toate acestea tratate cu un instinct fin al culorilor, documenteaza asupra hibriditatii unei societati. Mateiu
Caragiale este un poet si scrierea lui valoreaza prin ceea ce sugera. Realitatea se transfigureaza, devine fantastica si un fel de neliniste de Edgar Poe agita pe aceste secaturi ale vechii capitale romane. De aceea scriitorul trebuie pus mai degraba in grupul suprarealistilor, data fiind atentia lui pentru elementul inefabil ancestral, apartinand fondului obscur.
H. BONCIU
Inraurit de poetii austriaci, in special evrei, H. Bonciu aduce in proza lui metode romantice, expresioniste si suprarealiste,
witz sarcastic, ridicarea fiecarui moment la o idee, interpretarea metafizica a tragicului cotidian. Prozatorul manuieste bufoneria realistica si dureroasa, cateodata fara gust, dar nu fara fior fantastic. Dascalul de la scoala intreaba pe copilul Ramses daca nu se trage din Ramses al doilea si, vazandu-l cu gura plina de acadele, il pune sa le scuipe in palma sa. Apoi, cand suna clopotul, batranul rontaie acadelele scuipate de baiat. Un barbier ia apa in gura si pulverizeaza astfel pe clienti. O femeie latra in patru labe (aluzie la animalitatea amorului). Desenele ce ilustreaza volumele sunt un corespondent al acestei literaturi.
Un individ are drept cap un cuier, sandale in picioare si mana stanga ascunsa. El e burghezul, confortabil la picioare, neutilizator al stangei (mana artei), al carui cap e doar un suport de palarii.
SIMION STOLNICU
Ermetizarea si mallarmeizarea printr-o gramatica dificila si un limbaj care e un delir neologistic, aceasta e poezia lui
Simion Stolnicu, caruia nu-i lipseste vocatia, vizibila in versuri oracol:
Patrate negre, patrate albe, e-n conul unui lampadar;
Suradea inflorescenta de galbe
Reginei albe, reginei negre,
Sahului de smoala, sahului de var... si in proza fatala, veac XX, din Autoportret:
Sunt copilul negrelor claviaturi
Melodios preum e cinteza din paduri,
Pentru a schimba lesne fugarii de vis
Ai diligentei spre nenoroc deschis,
Stiu desfolia elegii de Hindusi,
Ori deopotriva albe manusi.
VLADIMIR STREINU
Incepand a fi ermetic ca Barbu, Vladimir Streinu evoca acum in putinele poezii timpul romantic dunarean, cu ceva din salbaticia lui Sihleanu, sau transpune intr-un chip fantastic cinegetica lui Odobescu:
Am scos din panoplie o veche carabina
Sa fiu pandar de toamna padurilor secrete,
Voi impaia o piele in pod sau de perete
Ca sa-mi razbun amarnic pe-o singura jivina
Totala-ngalbenire ce va sa se arate,
Adusa-n blani de suie salbaticiuni roscate.
EUGEN JEBELEANU SI ALTI POETI
Eugen Jebeleanu, care voia in poezie puritatile din ape si din cer , incendii in diamant , barbiza excesiv, dand indicatii de facultate poetica in descrierea parnasiana a unei cesti:
Vad timp de batalii. Leat mediu.
Cu altii-n fier si-n ganduri grave,
Dadu si printul un asediu.
Pe undeva, prin mlastini slave.
Acum scrie o poezie (Elegii si alte poeme, Cantecele regilor de jos) cu usoara tendinta sociala, de un sentimentalism minor, patetica, la chipul transparent, cu mahniri delicate:
Orase paduri fara foi!
Jefuitoare ale anilor,
Iata, imi chem amintirile,
Si nu mai vad decat o ploaie.
O ploaie amara de frunze...
Ermetismul lui Al. Robot, bun versificator, e galopant, lipsit de orice ciment intelectual. Promiteau versurile pastorale:
Alaturea de capre Sion incearca plante,
Ciobani inchid tacerea cu mugetul in tarc,
Orbii s-au dus cu batul si Tine, ca sa caute
Raspantia sosirii vreunui patriarc.
Cicerone Theodorescu e inca prea dificultos, insa repudiaza acum turnul de fildes , pregatind o noua lirica, Horia Stamatu asocia, in spiritul lui Jean Cocteau, cotidianul cu solemnul in improvizatii ce fac sa roseasca pe poeti , Dragos Vranceanu cultiva acelasi mod al creionului aventuros cu ceva crepuscu lar , Ion Pogan scria o lirica a cainiei (cu punct de plecare in rapusul caine Fox al lui Barbu), Andrei Tudor creiona si el cu umor sentimental, inchipuindu-se amiral in mare tinuta in mijlocul marii, Mircea Pavelescu scria o poezie fantezista, adevarat jurnal de bord strengaresc si melancolic, Virgil
Gheorghiu, instrumentist, imita fraza muzicala cu cesuri la distante inegale si reveniri de teme, facandu-se interesant in strofe de declamatie shakespeariene:
Desertul solitudinei atente
Din oaza unor visuri vegetale
Imi urca-n ceruri negre, colosale
Ferigi de mari tristeti arborescente.
Hamletismul sistematic il profeseza, cu efecte gratioase dar cu primejdia facticelui, Emil Botta:
Iata ora metamorfozelor: voi imbraca minunatele straie.
Ranjiti, colegii mei, cu dintii vostri albi cand copacii mi-o spune Majestate!
Stefan Stanescu claudelizeaza:
Imi apropii mult auzul, sa-l atinga marea-Ti voce,
Cum truditele Picioare fruntea vesnicei mirese,
Totusi un al treilea Clarul ar fi stiut sa Ti-l evoce:
Era visul insusi (Arca inchide doar perechi alese).
Dan Botta, corsican prin mama , pastiseaza pe Paul Valéry in romaneste si frantuzeste:
J eusse voulu, d amour portant les pales chaines,
Me fier mollement a la prore des nues.
Constantin Nissipeanu se cufunda suprarealistic in haluci natii si absurditati deconcertante, nota sa fundamentala fiind un franciscanism violent, exultant:
Sunt frate cu cainele, cu magarul si cu sarpele.
Sunt frate cu toate lighioanele de sub pamant si din aer.
Sunt fratele plantelor si al stancilor.
Sunt fratele planetelor!
De la Radu Boureanu, romancier exotic si poet, este citabila viziunea meteorica a calului rosu , care e un Pegas, Emil Gulian a tradus foarte laudabil poemele lui Edgar Poe si compune o poezie ermetica, rece, a carei nota e fabulosul minor, Barbu
Brezianu barbizeaza, Jacques G. Costin combina maniera lui
Jules Renard cu aceea a lui Urmuz.
Ermetismul lui Barbu, inteles in chip abuziv si prea adesea dizgratios, a avut un rasunet neasteptat la tinerii poeti bucovineni: Neculai Rosca, Iulian Vesper, Mircea Streinul,
E. Ar. Zaharia, George Drumur, Traian Chelariu, Teofil
Lianu, Gh. Antonovici etc. Dintre ei Mircea Streinul se individualizeaza fragmentar in poezii delirante, litanice, cu presimtamantul mortii:
Ii cad pe umeri stele si, totusi, e voios; in mana lui stejarii sunt nuiele de cate ori paduri n-a strans de jos!
*
Presimt portile acestui pamant.
Numerosi alti versificatori au aparut in ultimul deceniu, turburat de razboi, o clasificare a lor insa este acum prematura.
