Schita aleasa de mine pentru argumentarea apartenentei acesteia la specie este
„Domnul Goe”, de Ion Luca Caragiale. q2k9kb
Este o opera literara, in proza, cu caracter epic, deoarece se foloseste
ca mod de expunere naratiunea. Pe langa naratiune intalnim
si un narator, actiune, fapte si intamplari, personaje. Naratiunea
operei este construita in jurul unui numar restrans de personaje.
Actiunea este simpla, liniara, fara planuri paralele, fiind redusa la un episod
caracteristic pentru personaj. Faptele si intamplarile sunt inlantuite,
petrecandu-se pe o durata limitata in timp, de la cateva minute
la cateva zile, iar locul in care se petrec toate ramanand
neschimbat. Personajele sunt caracterizate de catre autor sumar, succint, dand
doar anumite detalii asupra vestimentatiei. De obicei, naratorul este unul din
personajele schitei. Dar exista cazuri in care naratorul nu ia parte la
intamplari, doar povestind, in mod obiectiv, faptele si intamplarile
care constituie actiunea.
In opera aleasa de mine, naratorul nu este un personaj bine definit, dar
se poate considera ca acesta este unul dintre pasagerii din tren sau o persoana
care cunoaste foarte bine familia din care provine Goe. Personajele schitei
(Goe, mamitica, mam’mare, tanti Mita) nu sunt caracterizate prea amanuntit
in mod direct, caracterizarea lor facandu-se prin mijloace indirecte:
fapte, opinii, comportament, limbaj. Doar despre Goe naratorul spune ca e dus
la Bucureste de 10 mai ca sa nu mai ramana repetent si anul respectiv
si ca poarta un costum de marinar, palarie de paie, cu inscriptia pe panglica
„Le Formidable”. Actiunea schitei incepe pe peronul din urbea
X, continua in tren (unde, de fapt, au loc toate intamplarile
prezentate) si se termina in momentul in care cele patru personaje
pornesc cu birja spre bulevard, deci actiunea este limitata la cateva
ore. Pe tot parcursul schitei, in centrul atentiei se gaseste acelasi
personaj: Goe. In schita, naratiunea se imbina cu dialogul.
Autorul foloseste ca mijloc artistic ironia. Inca din titlu, acesta il
ironizeaza pe Goe, face o sinteza a intregii lecturi, deoarece termenul
„domnul”, care aici are inteles de „stapanul”,
este pus in contrast cu numele Goe, diminutiv potrivit pentru un copil.
Pe parcursul lecturii, scriitorul il numeste pe Goe „domnul”
sau „tanarul”.
CARACTERIZAREA LUI GOE
Personajul principal al acestei schite este Goe, un copil rasfatat, provenit
dintr-o familie de burghezi instariti.
Portretul sau fizic reiese din caracterizarea directa facuta de catre autor:
Goe purta un frumos costum de marinar, palarie de paie cu inscriptia pe panglica
„le Formidable”.
Portretul fizic reiese atat din caracterizarea directa (facuta de celelalte
personaje), cat si din caracterizarea indirecta (prin fapte, opinii, limbaj
si chiar prin numele sau).
Inca de la inceput se observa ca Goe este un copil alintat, obisnuit
sa primeasca totul la comanda, caruia nu i s-a explicat ca exista lucruri pe
care nu le poate primi.
Pe peronul din urbea X, Goe spune incruntat si pe un ton de comanda „Eu
vreau sa vie!”, crezand ca si de aceasta data va primi totul.
Incult, obraznic si lipsit de respect, el intervine in discutia celor
doua cucoane, impunandu-le formula de „mariner”, acceptata
cu admiratie de mam’mare, care il considera foarte destept, caci
„N-a invatat toata lumea carte ca tine!” si il scuipa,
ca sa nu-l deoache.
Incultura sa reiese si din faptul ca el a fost dus la Bucureste pe 10 mai pentru
a nu mai ramane repetent „si anul acesta”.
Urcati in tren, cucoanele ocupa locurile oferite de cei trei tineri, dar
Goe, neascultator, ramane pe coridor, „cu barbatii”. Cand
tanarul care se afla langa el il sfatuieste sa nu scoata capul
pe fereastra, Goe i se stramba, scotandu-i limba si vorbindu-i nepoliticos.
Prost crescut, el zbiara, batand din picior, in timp ce pretinde
familiei sa opreasca trenul, caci lui i-a zburat palaria. Incapabil sa invete
ceva dintr-o intamplare, el ramane pe coridor, continuand
sirul de nazdravanii.
Dupa ce s-a lovit cu nasul de clanta usii de la cupeu, mamitica, mam’mare
si tanti Mita se intrec in a-l linisti, oferindu-i un beret nou
si ciocolata.
Copil rasfatat, Goe considera ca poate face ce-i trece prin minte: trage semnalul
de alarma si opreste trenul. Goe nu va putea face fata niciodata unei situatii
cu multe responsabilitati, caci de mic este invatat sa se sustraga raspunderii
(mam’mare doarme cu puisorul in fundul cupeului cand personalul
trenului verifica cine a tras semnalul de alarma).
Deci personajul principal al acestei schite este un copil lenes, rasfatat, incult,
lipsit de educatie si respect, a carui principala trasatura de caracter este
obraznicia.
Cauzele care au facut din Goe un astfel de copil au fost dragostea exagerata
a familiei, ingaduinta cu care a fost tratat, inlocuirea pedepsei
cu recompensa si atitudinea admirativa pentru tot ce face el.
De fapt, titlul lecturii este o sinteza a acestei schite, caci termenul „domn”
are aici sensul de stapan”, dar stapan intr-o familie
in care rolurile sunt inversate: copilul se comporta ca un stapan
cu persoanele adulte, care-i tolereaza totul „puisorului” ca sa
nu-l supere, caci „mititelul” e prea „simtitor”. Scriitorul
il ironizeaza pe Goe, numindu-l „domnul” si „tanarul”,
aparand in contrast si cu numele „Goe”, diminutiv potrivit
pentru un copil si cu atitudinea personajului, care este tipica pentru un copil
rasfatat.
