„Mesterul Manole” este un poem dramatic redactat in doua variante succesive, in 1926. Piesa lui Blaga exploateaza latentele dramatice ale baladei cu subiect legendar „Monastirea Argesului”, dar nu-i urmeaza firul epic decat partial. Prima deosebire se impune chiar din prezentarea si din onomastica eroilor: „Negru-Voda” din balada este denumit numai cu apelativul „Voda”, fiind conceput drept un prototip al conducatorului de tara, care vrea sa ofere poporului sau un monument de arta si un lacas de cult inegalabil ca valoare. Chiar daca exercita o presiune psihologica asupra arhitectului, pretinzandu-i sa finalizeze proiectul inceput, domnitorul -; in viziunea blagiana -; pierde conotatiile negative din textul baladesc unde el este vazut ca un initiator trufas, care vrea cu orice pret sa devina ctitorul unui edificiu unic, renumele sau sa persiste in timp, legat de cel al unui artist genial. Voievodul ii stimuleaza in ravna lor constructiva, amagindu-i cu perspectiva innobilarii si a rasplatirii lor cu averi uriase, insa in mintea lui i-a sortit pieirii inca de la inceput. l1n3ng
In opera „Mesterul Manole”, protagonistul Manole este concomitent un erou mitic, devenind exemplar prin daruire si jertfa de sine, si unul tragic, a carui constiinta problematizeaza esenta artei: aceasta este profund morala, dar sacrificiul impus artistului este asociat unui pacat. Binele estetic, cantat de Manole, absoarbe in realizarea lui un rau -; omorul sacrificial -; cu care omul superior nu se impaca pana la sfarsit.
In comparatie cu interpretarea personajului principal -; Manole -; din opera „Mesterul Manole”, in balada „Monastirea Argesului” protagonistul este conceput ca un erou dilematic, obligat sa consimta la un sacrificiu tot atat de mare ca si forta inzestrarii lui spirituale. Sufletul acestuia va fi sfarsit intre dorinta de a infaptui ceva nemaivazut, care tortureaza imaginatia oricarui mare creator, responsabilitatea pt. viata tovarasilor sai de munca, durerea de a sacrifica sotia si copilul, teama de umilinta nereusitei profesionale si cea fireasca de moarte, datorata amenintarilor sumbre ale voievodului.
Mira, personajul operei „Mesterul Manole”, nu-si plange soarta, si-o asuma si o invinge. De asemenea, Ana, personajul operei „Monastirea Argesului”, nu se opune hotararii sotului ei deoarece starile sufletesti prin care trece Manole si zbuciumul sau impresionant ii subliniaza importanta de necontestat a reusitei lui profesionale, in absenta careia viata omului de langa ea nu se justifica.
In opera folclorica, cei „noua mesteri mari” formau un personaj colectiv, care actioneaza in chip solidar. Nu sunt adevarati creatori, ci numai executanti priceputi ai planului exceptional imaginat de Manole. Accepta, temporar, efortul prelungit, nu insa si implicarea fiintei lor launtrice in elanul constructiv. Necinstea sau numai lasitatea dovedita o vor plati cu moartea.
Blaga, in schimb, ii individualizeaza social si moral pe primii patru: primul a fost cioban, al doilea pescar, al treilea calugar, al patrulea „baies” in ocna. Totodata mesterii au comportamente diferite fata de Manole, cel mai atasat sufleteste de el ramanand al saselea zidar, care i-a plans amarnic moartea.
In balada, ideea jertfei ii era transmisa lui Manole in vis, sub forma unei „soapte de sus”, adevarata voce divina, care-i anula artistului vointa proprie, transformandu-l intr-o jucarie a sortii. Spre deosebire de textul baladesc, in care Manole accepta si impartasea tovarasilor sai visul, in piesa mesterul refuza ani de zile ideea sacrificiului, sustinand ca este impotriva preceptelor crestine. Totodata, el ii explica lui Bogumil ca un artist trebuie sa fie incompatibil cu notiunea de crima, caci, astfel, altarul ridicat de el va fi blestemat.
Repetitia acestui reflexiv -; pasiv cu valoare impersonala „se cere” dezvaluie faptul ca asupra spiritului artistului actioneaza strivitor o forta din afara lui, care ramane misterioasa.
In opozitie cu balada, unde crudul Negru-Voda premeditase moartea mesterilor, in piesa de teatru, boierii vicleni si clerul il instiga pe domnitor la pedeapsa. Ei ii vor atrage atentia ca arhitectul ar putea „oricand un altar si mai frumos sa infaptuiasca”. Multimea adunata in jur s-a impotrivit deciziei boierilor si a calugarilor, neacceptand osandirea lui Manole. Daca in balada zidarii il insoteau pe conducatorul lor la moarte, in viziunea lui Blaga, acestia vor supravietui.
In concluzie: pentru artist, mai presus de iubire, de familie, de perpetuarea numelui, se afla idealul propus si munca istovitoare prin care il va duce la capat. Omul de exceptie este obsedat sa infaptuiasca o opera durabila inainte de a se pierde in infinit, sa lase un semn memorabil al trecerii lui pe pamant.