y7z1zv
Criticul literar Titu Maiorescu aprecia ca „Pastelurile” lui Alecsandri sunt „cea mai mare podoaba a poeziei lui Alecsandri, o podoaba a literaturii romane indeobste.”
„Pastelurile” lui Alecsandri prezinta toate anotimpurile anului, dintre care cel mai bine surprins este iarna, care il impresioneaza pe poet prin fenomenele ei, expresii ale fortei cosmice dezlantuite: „Iarna”, „Miezul iernei”, „La gura sobei”, „Viscolul”, „Gerul”, „Sania”, „Bradul”.
Pastelul „Iarna” este considerat de critica literara drept una dintre cele mai frumoase poezii ale lui Vasile Alecsandri si una dintre cele mai reusite opere lirice peisagiste.
Titlul este simplu, alcatuit dintr-un substantiv comun, folosit la singular si articulat enclitic, dand impresia a ceva cunoscut. Prin tablourile lui, acest pastel prezinta o iarna tipic romaneasca, cu pamantul acoperit de mantia de nea.
Din cele patru strofe a patru versuri, se pot desprinde trei tablouri, in functie de imaginile vizuale predominante: 1. Ninsoarea abundenta; 2. intinderea pustie; 3. Triumful soarelui (Trezirea la viata).
Din aceasta structura rezulta ca viata isi continua cursul, in ciuda asprimii anotimpului. Primul tablou este unul cosmic, amplu, cuprinzand primele doua strofe. Imaginile vizuale predomina: ninge des, ca prin sita, asa cum sugereaza verbul „cerne”, incontinuu; „norii de zapada” sunt imensi alcatuind „troiene” si amenintand pamantul cu o avalansa.
Chiar daca este ingrijorator, tabloul este unul frumos, specific iernii, colorat in alb: „Fulgii zbor, plutesc prin aer ca un roi de fluturi albi.”

De la incantare, eul liric trece treptat la ingrijorare, deoarece stratul de zapada devine din ce in ce mai gros: „Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara”. Imaginea soarelui „palid” care este acoperit rapid de nori, aduce eului liric nostalgia dupa anii tineretii. „Fiorii de gheata” ai tarii la contactul cu „recii fulgi de nea” se repercuteaza si in sufletul eului liric si al cititorului.
Al doilea tablou este tot monocolor, alb, infatisand un peisaj pustiu, un adevarat „ocean de ninsoare” din care a disparut orice forma de viata: „Tot e alb, pe camp, pe dealuri, imprejur, in departare”. Eul liric traieste o stare de neliniste in fata peisajului maret, dar fara viata: „Se vad satele pierdute sub clabuci albii de fum.”
Ultimul tablou (ultima strofa) readuce calmul si buna dispozitie: aparitia „doritului” soare aduce viata: „o sanie usoara trece” raspandind „clinchete de zurgalai.”
Imaginea finala ne poate duce cu gandul la cetele de colindatori care infrunta vitregia vremii pentru a ura gospodarilor, sporind pitorescul tabloului.
Primul tablou a fost unul cosmic, al doilea unul teluric, iar ultimul combinat, toate trei avand drept culoare predominanta albul.
Ca in majoritatea pastelurilor lui Alecsandri, si in acesta predomina imaginile vizuale (statice); abia in final apare miscarea (dinamica).
In concluzie, putem spune ca poezia „Iarna” este un pastel, in care iluzia se impleteste cu realitatea, creionand un peisaj tipic anotimpului rece.