c1f5fb
Octavian Goga este scriitor ardelean, supranumit „Poetul patimirii noastre”, dupa unul din versurile poeziei „Rugaciune”, in care isi exprima crezul sau poetic.
A cunoscut de mic copil problemele romanilor din Ardeal, deoarece tatal sau a fost preot, iar in casa lor veneau oamenii sa-si spuna durerile si sa li se dea sfaturi, ba chiar sa li se intocmeasca scrisori si jalbe (reclamatii).
Este cunoscut ca un poet mesianic abordand termeni religiosi, deoarece pentru romanii din Ardeal, singura speranta a fost de multe ori, numai Dumnezeu.
Poezia „Doina” este in esenta trista, asa cum arata si vocabularul folosit (a plange, plans, plansoare, plansete, lacrimi, a geme, patima etc.) Din cauza ca nu a putut rezolva problemele conationalilor, a incercat sa-i aline cu versurile lui: „Plansul strunei mele”, spunea el in poezia „Plugarii” inclusa in volumul „Poezii” din 1905, in care el a prevazut izbucnirea Marii Rascoale Taranesti din 1907.
Doina este opera literara lirica in versuri, specifica folclorului romanesc, prin care se exprima toata gama de sentimente, fiind insotita de obicei de o melodie adecvata.
Octavian Goga isi exprima gandurile si sentimentele cu ajutorul cuvintelor (al modalitatilor literare si al figurilor de stil), eul liric fiind insusi poetul.
Doina este personificata intr-o faptura omeneasca, o copila (ca si in doina lui George Cosbuc), in ceva viu, care este mereu alaturi omului din popor, alungandu-i tristetea, alungandu-i dorul. Este ca o zana buna care vegheaza asupra romanilor.
Pentru Octavian Goga, doina reprezinta un fior, care trece prin sufletul romanilor, de cate ori aud sunet de talanga, de cate ori asculta fosnetul padurilor sau de cate ori culeg o floare, deci doina este un element de permanenta, parte componenta a poporului.

Doina face parte din bogatia spirituala a romanilor: in vorbele si melodia ei s-au topit toate bucuriile si toate necazurile poporului nostru.
Aceasta poezie nu are actiune (naratiune), nici personaje, in schimb apare vocea eului liric (poetul), ca reprezentant al neamului, care isi exprima direct sentimentele, creand un dialog imaginar cu doina, prin intermediul procedeelor retorice (invocatia si interogatia).
Din poezie reiese ca poetul este animat de mai multe sentimente, cum ar fi: tristete, nostalgie, melancolie, jale, speranta, durere, emotie, care dau tonul elegiac.
Chiar din titlul poeziei (unul general) regasim toata paleta de sentimente specifice romanului. Nota dominanta este una trista, in special in primele cinci strofe, caci poetului i se pare ca doina este pe cale de disparitie, din cauza vremurilor zbuciumate, traversate de popor.
Ultimele doua strofe readuc increderea in sufletul poetului. Acesta spera ca se va gasi intr-un tarziu, un calator care sa transmita doina peste veacuri.
In ultima strofa, el spera in universalitatea doinei: „Si-o lume-ntreaga va incepe.”
Sub influenta doinelor populare, s-au scris doine si in literatura culta, de catre poeti ca: Octavian Goga, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, George Cosbuc, Tudor Arghezi, Nichita Stanescu, Ana Blandiana si altii.