b2n7nr
Oamenii epocii intelegeau pe poet ca pe o fiinta singulara, apasata de soarta. Ideea damnarii exista in privinta lui Daniil Scavinschi si la erou si la biograf. Scavinschi, ex-spiter din Bucovina, visa sa moara ca Gilbert intr-un spital si avea ca si Peter Schlemihl sentimentul amar ca e fara umbra. “De as fi trait — ar fi zis el — in Rusia mi-as fi zis
Scavinov, in Germania Scavinemberg, la Paris Scavinevil si la Bucuresti
Scavinescu.” Luand o doza prea mare de mercur, isi pierdu mustatile,

pe care le colecta, cu evlavia unui Alfred de Musset, intr-o cutiuta.
Lua opiu spre a nu mai supravietui acestei catastrofe, pentru ca nu cumva lumea sa zica:
Iata Daniil Scavinschi cel mititel la statura,
Carui ii cazu musteata si e chiar caricatura.
Scavinschi traduse Brutus de Voltaire si Democrit de Regnard.

Ultima piesa, plina de vesela mizantropie, se potrivea firii sale, si versiunea, fara sa fie admirabila, e destul de saltareata. Dintre poezii merita atentia doar Calatoria la Borsec, exagerare a calamitatilor unui traiect in maniera Les embarras de Paris, insa cu melancolice litografii pastorale gessneriene si cu contemplatie romantica:
M-am departat subt un arbur cu ramurile tufoase,
La a caruia tulpina, flori revarsa a lor miroase,
Si m-am lasat pe o coasta, ca sa gust in linistire
Nectarul ce-au lasat firea la truda de intarire.
Insa corpul poemului e zidit, dupa metoda clasica, din descriptii si figuri de atelier (Achil, Ector, Troia) in care se recunoaste vocatia satirica.