Al. Lapusneanu este personajul principal si negativ al nuvelei cu acelasi nume, scrisa de Costache Negruzzi. Personajul se remarca printr-o complexitate de caracter, posedand o multitudine de trasaturi de caracter: hotarare, vointa de fier, energie, viclenie, orgoliu, sadism, cinism, inteligenta, tarie de caracter, este necrutator si razbunator. q2p16pq
In realizarea acestui personaj, autorul a folosit urmatoarele modalitati de caracterizare:
1. descrierea directa, facuta de scriitor, care ii realizeaza personajului un succint portret literar, fizic si moral
2. descrierea facuta de celelalte personaje:
- Motoc spunea ca nu e iubit si nici dorit de popor
- Mitropolitul Teofan il considera crud si cumplit
- Spancioc il numea tiran
3. autocaracterizarea
4. caracterizarea prin comportament: schingiuieste, ucide, ameninta
5. caracterizarea prin ganduri, opinii: isi arata deschis ura fata de boieri, isi da seama ca poporul reprezinta o forta naprasnica, demna de luat in seama
6. caracterizarea prin limbaj: termeni injuriosi, un limbaj aforistic, metaforic
7. caracterizarea prin mediu: palatul domnesc, curtea domneasca; imbracamintea de domn, dar si de ostean
Inca de la inceputul nuvelei ne dam seama ca Lapusneanu este un om hotarat, plin de energie si cu vointa de fier, caci nici nu se gandeste sa renunte la planul sau de a recuceri tronul.
In acelasi timp el este si inteligent, caci isi da seama ca boierii nu il iubesc si nu il doresc si ca in lupta impotriva acestora va avea castig de cauza daca va avea de partea sa simpatia poporului.
El este viclean, intrecandu-l chiar si pe Motoc. Este atat de viclean, incat adoarme suspiciunile boierilor, ademenindu-i la curte, unde ii ucide. Lapusneanu este foarte impulsiv si cu greu reuseste sa-si stapaneasca aceasta impulsivitate (scena intalnirii cu solii lui Tomsa; scena in care doamna Ruxanda il roaga sa nu mai ucida boieri).
Acest personaj se arata a fi un foarte bun cunoscator de oameni, fapt ce reiese din caracterizarea ce le-o face solilor lui Tomsa. Lapusneanu dovedeste tact si diplomatie in relatiile cu boierii: nu il ucide pe Motoc, ca stie ca va avea nevoie de el mai tarziu; nu ii ucide pe solii lui Tomsa, caci ar fi aflat si ceilalti boieri ai ar fi fugit din tara, scapand de pedeapsa lui.
La Lapusneanu, viclenia se asociaza cu ipocrizia, asa cum reiese din scena juramantului mincinos din biserica.
Personajul se dovedeste, ca orice domn, respectuos, are simtul protocolului: ofera ospete, vorbeste in pilde, merge la biserica.
O alta calitate a sa este si capacitatea de a disimula (de a-si masca, de a-si camufla sentimentele). Aceasta capacitate se manifesta in special in scena juramantului mincinos din biserica.
Observam la personaj si mobilitatea sentimentelor, faptul ca trece cu usurinta de la o stare la alta. Initial, el se arata foarte orgolios, ca mai apoi, cand se imbolnaveste, sa se umileasca, cerand sa fie calugarit; cand se trezeste din lesin, se arata revoltat impotriva celor care l-au calugarit; cand este otravit si ii vede la cap pe dusmanii sai, este cuprins de groaza.
Acest personaj nu crede si nu respecta nimic, nu are nimic sfant: jura mincinos in biserica, insulta pe doamna Ruxanda si pe mitropolit, ameninta cu moartea. Cu toate acestea, el apreciaza forta poporului, cu toate ca nu se arata preocupat de soarta lui.

Textul „Alexandru Lapusneanu” de Costache Negruzzi este o nuvela, deoarece este o opera epica in proza, de dimensiuni ample, mai mari decat schita si mai mici decat romanul.
Fiind o opera epica, are un narator, care povesteste faptele din a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul.
Opera are un subiect, cu toate momentele sale.
Expozitia prezinta locul si momentul desfasurarii actiunii, personajele si relatiile dintre ele: Moldova secolului XVI, Lapusneanu si boierii tradatori.
Intriga este riguroasa, Alexandru Lapusneanul avand o hotarare neclintita: „Daca voi nu ma vreti, eu va vreau, iar daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc inspre voi”. Conflictul dintre domn si boierimea tradatoare este puternic, boierii complotand mereu impotriva domnului, iar acesta ucigandu-i fara mila si, cateodata, fara scuza. In desfasurarea actiunii sunt prezentate faptele domnului dupa ocuparea tronului. Punctul culminant corespunde uciderii celor 47 de boieri, infaptuirii piramidei de capete si linsarii lui Motoc de catre popor. Deznodamantul este previzibil: bolnav, se refugiaza la cetatea Hotinului, unde cere sa fie calugarit; la insistentele boierilor si ale mitropolitului, doamne Ruxanda il otraveste.
Actiunea este ampla, desfasurandu-se in mai multe locuri (hotarul Moldovei, curtea domneasca, cetatea Hotinului) si intr-un timp mai indelungat (anii celei de-a doua domnii a lui Lapusneanu).
Accentul nu cade atat pe actiune, cat pe psihologia personajului principal: in dialogul cu boierii tradatori se dovedeste foarte inteligent si abil, iar din simularea impacarii din biserica ne dam seama de ipocrizia acestui om, care nu crede in nimic, nu are nimic sfant.
Personajul principal, al carui nume il poarta nuvela ca titlu, este complex caracterizat, atat prin modalitati directe, cat si indirecte: descrierea directa, facuta de autor, care ii realizeaza personajului un succint portret literar, fizic si moral, caracterizarea directa facuta de celelalte personaje (Motoc spunea ca nu e iubit si nici dorit de popor, mitropolitul Teofan il numea tiran, iar Spancioc il considera crud si cumplit), caracterizarea indirecta prin fapte, limbaj, ganduri, opinii, mediul in care traieste, vestimentatia. In caracterizarea lui Alexandru Lapusneanul trebuie sa evitam un punct de vedere exclusivist, el avand calitati exceptionale (hotarat, energic, bun cunoscator al psihologiei umane, inteligent), dar si defecte extreme (maiestria in arta disimularii, cruzimea, sadismul, setea de razbunare, viclenia, ipocrizia).
Alexandru Lapusneanul este un personaj-pivot, in jurul caruia graviteaza o galerie de personaje secundare: Motoc, Spancioc, Stroici, Veverita, doamna Ruxanda, mitropolitul Teofan si singurul personaj colectiv, poporul, foarte bine caracterizat de catre domn: „prosti, dar multi”.
Modul de expunere fundamental este naratiunea, dar se imbina cu descrierea si cu dialogul. Dialogul este esential in nuvela, el fiind relevator de psihologii: din dialogul dintre Alexandru Lapusneanul si solia boierilor si din caracterizarea facuta de acesta lui Motoc („Dar tu, Motoace? Invechit in zile rele, in tine nu m-as increde.” „L-ai tradat pe Despot, m-ai tradat pe mine, vei trada si pe Tomsa”), domnul dovedind o foarte buna cunoastere a psihologiei umane, iar din juramantul mincinos din biserica („sa traim de-acum in pace, sa ne iubim ca niste frati, pentru ca aceasta este una din cele zece porunci: «Sa iubesti pre aproapele tau ca insusi pre tine» si sa ne iertam unii pe altii pentru ca suntem muritori”) rezulta ipocrizia domnului si faptul ca el nu crede in nimic, nu are nimic sfant.
Opera „Alexandru Lapusneanul” de Costache Negruzzi, avand un narator, un subiect, personaje variate si naratiunea ca mod principal de expunere, este o opera epica, o nuvela atat istorica, relatand luptele pentru putere dintre domnitor si boieri, cat si psihologica, dezvaluind foarte bine opiniile si psihologia domnului.