r4o11ol
Doina populara :
— specie a genului liric;
— in versuri, in general scurta, astrofica sau cu strofe inegale;
— predomina rima pereche sau monorima, care sporesc muzicalitatea;
— titlul este lung, fiind, de regula, primul vers;
— eul liric devine, in functie de tipul doinei, haiducul, tanarul indragostit, cel ce pleaca la oaste/razboi, exilatul, fata ce se marita etc.;
— deoarece sentimentele nu sunt in realitate separate, tot asa apar ele si in doine, unul fiind predominant si ajutand la categorisirea doinei;
— apare, pregnant, comuniunea omului cu natura;
— tablourile sunt in general dinamice, pline de viata, dezvaluind trairile intense ale eului liric, prin prezenta persoanei I singular;
— se canta intr-un tempo larg, taraganat, avand drept alte caracteristici urmatoarele elemente structurale: scara unitonala, uneori redusa la un numar mic de sunete; formule melodice tipice; ritm liber nesimetric, cu o emisiune vocala specifica diferentiindu-se de la o regiune la alta; versul nu este definitiv legat de o melodie, astfel incat un text poate circula pe mai multe melodii, dupa cum o melodie poate primi mai multe texte; imbinarea versurilor cu melodia nu este totusi, arbitrara, in aceasta constand creatia decisiva a autorului/autorilor.

— ca melodie, doina are un caracter unitar, constituind, in unele regiuni (precum Tara Oasului sau Maramuresul) unicul tip de melodie cunoscut pentru cantecele profane;
— astazi, ea se mai numeste si cantec lung, prelung, de coasta, de frunza si circula in toata tara.