b1z11zb
Povestirea scurta, in versuri sau in proza, in care scriitorul critica defecte omenesti, punandu-le pe seama animalelor, plantelor sau obiectelor, avand valoare educativa, se numeste fabula.
De obicei, in structura unei fabule, distingem doua parti:
1) povestirea propriu-zisa („corpul”);
2) morala (invatatura, indemnul, recomandarea) „sufletul”, aflata fie la inceput, fie la mijloc sau la sfarsit.
De regula, povestirea are dimensiuni reduse si se poate usor transforma intr-o sceneta (mica piesa de teatru).
La Grigore Alexandrescu, surprindem o evolutie de la epic la dramatic: povestirea este inlocuita cu dialogul viu si, desi el nu a scris piese de teatru, fabulele lui apeleaza la mijloacele comediografului.
Astfel, fabula „Cainele si catelul” debuteaza cu linia de dialog ce anunta monologul pompos al dulaului Samson pe tema egalitatii sociale, deci se intra direct in subiect.
Acesta se arata verbal, solidar cu toate „lighioanele” „macar si cea mai proasta”, simbolizand pe oratorul demagog si fatarnic, ce una sustine si alta face.
Cu mult talent, autorul alege ca interlocutor „un bou oarecare”, simbol al prostiei, deci al lipsei de pareri personale si de replica.
Amagit (pacalit) de discursul dulaului, un catel, Samurache (simbolizand pe omul naiv) se apropie „sa-si arate iubirea”, numindu-l pe acesta „frate”.
Acest apelativ are un efect neasteptat. Samson, „plin de manie” il ameninta cu o bataie sora cu moartea si il jigneste („lichea nerusinata”), taindu-i cheful de egalitate.
Personajele animaliere aduse in scena, de regula putine, (pentru ca si actiunea este simpla) cainele, catelul, boul — ultimul fiind, de fapt, spectator, dau la iveala aspectele negative ale conduitei umane, in special pe cele specifice feudalismului, fiindca autorul poseda „o stiinta a conducerii actiunii si a distribuirii rolurilor, ca si in manuirea limbii...”

Altfel spus, „spectacolul” fabulei este pus in scena cu un excelent simt al observatiei morale, al situatiilor, trecand peste formulele introductive, asemanatoare cu cele din basme, prezente si in alte fabule.
Asa cum observam, actiunea este simpla, lineara, petrecuta intr-un singur plan, ca pe o scena (imaginara).
Locul si timpul nu sunt precizate, semn ca astfel de situatii (discursuri demagogice, oameni fatarnici) vor exista mereu, oriunde, caci defectele sunt eterne.
Personajele sunt, de regula, in antiteza totala. Astfel, cei doi protagonisti se deosebesc atat fizic (Samson — dulau, Samurache — catel), cat si moral: Samson, dornic de a parveni in societate, uzand de toate mijloacele (falsa modestie, aroganta violenta); Samurache, naiv, credul, fire slaba, care traieste in umbra celor puternici.
Chiar onomastica lor sugereaza antiteza: „Samson” — personaj legendar, puternic, impresionant. „Samurache” — sufixul „ache” de origine greaca, sugerand prostia, ignoranta (ca si la A. Dandanache).
Mesajul autorului transmis prin morala (cele doua versuri, asezate la final, separat), este de a dezvalui contemporanilor (cititorului) contrastul intre ceea ce sunt si ceea ce par multi dintre cei din jur, din dorinta de a parveni. Este un sfat indirect pentru cei slabi (naivi), de a fi mai atenti si mai neincrezatori. „Aceasta intre noi adesea o vedem, / Si numai cu cei mari egalitate vrem.”
Intrucat importanta cade pe mesajul educativ, figurile de stil sunt putine: metafore: „dulau de curte ce latra foarte tare”, „lichea nerusinata”; epitete: „capritii desarte”, „un bou oarecare”, „simplu privitor”; enumeratii: „(nu) mandrie, nici capritii”; inversiuni: „asa vorbea deunazi a...i”.
In general, fabula contine elemente caracteristice limbii vorbite, replici vii, naturale (firesti) dand oralitate stilului: exclamatii, interogatii, intreruperi si inversiuni.
Asa se explica si metrica diferita a versurilor: 6-14 silabe, dand impresia unei proze ritmate.
In concluzie, putem spune ca aceasta opera literara apartine, prin caracteristicile ei, acestei specii literare.