b5z10zp
Lucrare de sinteza Realismul este un curent literar care ia nastere in secolul al XIX-lea si domina in buna parte si secolul nostru. Dintre speciile literare, romanul se afla in prim-planul preocuparii scriitorilor realisti. In principal, realismul prefera romanul-fluviu, desfasurat pe mai multe planuri narative, cu actiune ampla si numeroase personaje si in care sunt reconstituite cu minutiozitate amanuntele unei epoci istorice. Scriitorul realist prezinta moravurile, viata culturala, mecanismul social, oferind impresionant de multe informatii despre epoca transfigurata artistic. De multe ori, descrie arhitectura epocii, strazi si cladiri unanim cunoscute, reproduce articole de ziar, comenteaza cartile de succes, copiaza documente istorice, prezinta imbracamintea personajului, pentru a-i sublinia caracterul sau personalitatea, dar semnaleaza si amanunte strict legate de moda. Toate acestea contribuie la impresia de fresca sociala-tablou amplu ce surprinde toate sectoarele curente ale cotidianului.
Raportarea operei lui Rebreanu trebuie facuta la Tolstoi, Dostoievski, prin prezenta ideii ca omul se purifica prin durere si prin intoarcerea la credinta, la Zola incluzand elemente naturaliste, prin prezenta instinctualitatii, a obsesiei, scenele de durere , crime ,la Reymond prin descrierea taranimii, la Proust, prin prezenta memoriei involuntare. Ion, este un erou stendhalian precum Julien Sorel, ravnind la o ascensiune sociala rapida. E.Lovrinescu spunea: ”In psihologia lui Ion, scriitorul a intrebuintat, intr-o masura oarecare simplitatea artei clasice, reducandu-l la instinctul principal, tot asa cum eroii lui Moliere se organizeaza in jurul unei singure mari pasiuni.
Enigma Otiliei este un roman realist obiectiv de tip balzacian, in primul rand prin tema abordata: mostenirea, care declanseaza si mobilizarea energiei umane ce se infrunta. Titlul initial al romanului era “Parintii Otiliei” (schimbat de editor) si ilustra motivul balzacian la paternitatii, concretizat in raportul dintre parinti si copii (Costache - Otilia, Pascalopol - Otilia si ceilalti), pe fundalul societatii bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea.
Incipit-ul romanului realist se cladeste pe secvente memorabile (asa cum este venirea lui Felix in strada Antim) si care traseaza principalele planuri epice, sugereaza conflictul sau, uneori, prezinta personajele principale.
Scena care deschide romanul lui Calinescu este definitorie pentru tema operei si pentru relatia sociala in care patrunde Felix. Intalnirea dintre un tanar orfan si Costache Giurgiuveanu se caracterizeaza prin neputinta stabilirii unor punti de comunicare. Scriitorul nu da explicatii in legatura cu reactia lui Costache din momentul in care isi vede nepotul, ci realizeaza un amanuntit portret fizic.
Naratiunea incepe cu descrierea drumului care duce spre satul Pripas:
“Din soseaua ce vine de la Carlibaba, intovarasind Somesul cand in dreapta, cand in stanga, pana la Cluj si chiar mai departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece raul peste podul batran de lemn, acoperit cu sindrila mucegaita, spinteca satul Jidovita si alearga spre Bistrita, unde se pierde in cealalta sosea nationala care coboara din Bucovina prin trecatoarea Barladului”.
Obicei stravechi ajuns pana in zilele noastre, hora are rol social de confirmare a legaturilor dintre individ si lume. Intrarea in hora presupune un adevarat ritual, pentru ca reprezinta un mod de a anunta intrarea adolescentului in randul maturilor. Din acest motiv, momentul constituie un eveniment de confirmare.
Cu o structura bine echilibrata, in doua parti, intitulate sugestiv Glasul Pamantului si Glasul iubirii, romanul cuprinde in albia lui viata satului transilvanean inainte de razboi. O anumita ierarhie sociala este vizibila dupa locul unde stau, cu cine vorbesc oamenii: primarul sta cu batranii fruntasi, apasa vorbele, le insoteste cu gesturi hotarate; barbatii isi scot palariile la apropierea preotului Belciug si a familiei Herdelea, invatatorul satului. Primarul si fruntasii satului ies la poarta intru intampinarea “domnilor”.
Modalitatile de caracterizare a personajelor sunt clasice: descrierea mediului, portretul fizic, caracterizarea prin fapte, prin actiuni, opiniile personajelor, caracterizarea facuta de catre alte personaje si autocaracterizarea.
Scriitorul, omniscient, vorbeste in fiecare personaj, face aprecieri asupra lor.
Prin Costache Giurgiuveanu se continua tipologia avarului din literatura romana (Hagi Tudose) si universala (Gobseck, Goriot, Grandet), conturandu-se un personaj complex. In raport cu mos Costache se definesc moral, celelalte personaje, pentru ca el detine averea care-i polarizeaza pe toti.
Povestea ascensiunii si surparii lui Ion aduna in cuprinsul ei, concentrata, inchisa parca intr-un cerc, intreaga existenta de altadata a Transilvaniei romanesti. Lumea taraneasca cu straturile ei nu fara comunicare unele cu altele, dar vizibil delimitate, lumea intelectualitatii satesti: invatatorul, preotul, apoi autoritatile: primarul, notarul, liota politicienilor in goana dupa voturi; de asemenea, datinile ardelene specifice, legate de hora, nunta, inmormantare; intr-un cuvant, viata satului in toate infatisarile ei alcatuieste un amplu si magistral caleidoscop in cuprinsul romanului lui Rebreanu. “Ion” este o densa monografie sau, mai precis, o epopee a satului romanesc de peste munti.
Autorul este omniscient (stie totul), asa cum se observa din primele randuri cu care incepe romanul, situand exact personajele, actiunea, in timp si spatiu Descrierea minutioasa a strazii Antim (a cladirilor, a interioarelor etc.), pustie si intunecata, avand un aspect “bizar”, varietatea arhitecturala, amestecul de stiluri, ferestrele neobisnuit de mari, lemnaria vopsita care se “dezghioga”, faceau din strada bucuresteana “o caricatura in moloz a unei strazi italice”.
Naratiunea se desfasoara obiectiv, de la relatarea omniscienta la notatia succinta, lipsita de comentariile autorului. In general, romanul realist este lipsit de discurs retoric. Vocea auctoriala nu imixteaza actiunea, ci o construieste direct. Dintre scriitorii romani reprezentativi pentru acest curent literar ii amintim pe Liviu Rebreanu, George Calinescu, Cezar Petrescu, Marin Preda, s.a.
Construit in spirit clasic balzacian si cu o viziune realista, “Enigma Otiliei” asimileaza elemente ale romantismului modern: introspectia, finetea, luciditatea si precizia analizei psihologice; interesul pentru psihologii contradictorii, tulburatoare si derutante (Otilia, Pascalopol), pentru involutii, degradari psihice (alienarea, senilitatea, dedublare constiintei - Simion Tulea), pentru studiul consecintelor ereditatii (Titi), toate intra in sfera modernului.
Prin romanul “Ion”, Liviu Rebreanu a dat literaturii romane intaia creatie epica de mari dimensiuni in care se simte pulsatia vietii, scriitorul dovedind ca are vocatia constructiilor monumentale.
Punand piatra de temelie a romanului romanesc modern, Liviu Rebreanu s-a realizat ca un creator de prima insemnatate si operele sale reprezentative si-au asigurat in patrimoniul artei un loc privilegiat, alaturi de infaptuirile de o rezistenta verificata ale literaturii universale.