v5t17tp

Emotiunea nu este — precum se stie in psihologie — o stare indepen denta de cele trei straturi teoretice ale sufletului (inteligenta, sentiment, vointa), ci o umbra tremuratoare, mai densa sau mai firava, ce urmareste oricare activitate psihica. Asadar, cand cineva incearca sa ne dovedeasca anemia poetica a unor versuri prin prezenta unei intelectualitati prea incordate, comite principial o eroare, pentru ca inteligenta si sentiment, intelectualitate si poezie sunt factori contrari, nu si contradictorii, si emotia poate arde deasupra elementului intelectual cum ard anume com bustibile deasupra apei. Dar ceva mai mult! In virtutea unei legi psihice nu e cu putinta izolarea emotiei de aperceptie, cum nu poti extrage lumina din firele incandescente ale unui bec electric. Orice poezie mare sta pe un schelet de idei, proeminent sau abscons — dupa imprejurari — si o poezie trainica este asemeni unui licurici care zboara prin intuneric ca un strop eteric de lumina, dar tinut in palma e o ganganie mica si cenusie. De aci concluziunea ca poezia intelectuala nu este un gen deosebit de poezie “de sentiment”, ci este poezia pur si simplu crescuta in diferite medii de intelectualitate. Poezia erotica a lui Eminescu bunaoara are un substrat de inteligenta psihologica, este intinsa pe un fond de observatiuni asupra naturii dragostei si a instabilitatii femeii. Daca inginerul care construieste un avion sau o locomotiva e cuprins — cum e probabil — de o surda turburare a miraculosului mecanic si prevede in duhnirea si repedea invartire a osiilor sau elicei coborarea prin conjuratia calculului a unor forte intangibile, ma intreb intrucat aceasta emotie este de alta natura decat sentimentul erotic? De buna seama ca nici emotia eruditu lui care a gasit etimologia unui cuvant sau care in fata Marii Negre isi aduce aminte de versuri din Ovidiu nu este de alta esenta, caci poezia incolteste pretutindeni cu o putere de germinatiune determinata numai de sanatatea embrionului.
Daca insa deosebire esentiala intre diferitele emotii poetice nu este, exista totusi una prin raport la gradul de intelectualitate ce sta in substructia poeziei. Lirismul crescut in nisipul abstractiunilor ideologice e mau putin accesibil vulgului decat poeziile cu abstractii psihologice.
Iata observatiunile pe care ne-am socotit datori a le face, inainte de a prezenta noul volum de poeme al dlui Perpessicius Itinerar sentimental, spre a dovedi ca principial intelectualismul ce se atribuie poetului nu e un agent strain poeziei.
Putini dintre cei care citesc vor fi stiind ca perpessicius inseamna cel deprins cu suferinta, adica cel care printr-o reactiune a spiritului a subjugat strigatele durerii, ceea ce este insasi definitia ironiei si a sto icismului. Noi credem ca poetul s-a definit cu justete, caci daca de la primele versuri datate in 1917 se ghiceste o nefericire personala, care cere o alta organizare a sufletului si un efort de consolidare prin contemplatie.
In ciuda aparentelor, aerul in care cresc aceste versuri e cenusiu si dezolat, si lipsa de culoare e un procedeu tehnic de a expune aviditatea, lesia zilelor monotone.a...i
In Albumul danubian se simte de altfel un ton de elegeie ovidiana, un ger scitic, sfasiind in tristeti rigide, fara intensitate, un suflet de alta clima.a...i
Nu numai in citarea de nume, dar in metafora ordonata, in oroarea de apa si ger se simte inraurirea poeziei latine, pe care, dupa toate probabilitatile si semnele, dl Perpessicius o cunoaste foarte bine, judecand nu atat dupa titlurile latine Vectorius Amor, Rusticus Amor, cat dupa spirit. Ca anticii, poetul are o tristete vaga de moarte, o intunecare de umbre cimeriene, fara dramatism de lament, cu o amaraciune de antica cucuta. a...i
In foarte multe din versurile dlui Perpessicius, o sentimentalitate declarata ca profesie de credinta (“En moy n’est entendement ne sens, /
D’escrire, fors ainsi comme je sens”), se amesteca si se distruge printr-o atitudine de incordare critica si comentariu livresc, care insa nu e de natura umoristica, ci un instrument de discretie sufleteasca si de amaraciune retinuta, prin usoare reactiuni de voit prozaism impotriva unui urat invadent a...i.
In fond, versurile respira o surda si statornica aspiratie de eugenie a vietii fizice si morale, aspiratiune de clasic, pentru care principiul echilibrului intelectual cere piatra fortei statuare. a...i
Cu toate traducerile din literatura franceza, dl Perpessicius ramane prin definitie un clasic chiar si in iubire, unde madrigalul, eleganta cutezanta si chiar satira au ceva ovidian si epigramatic a...i.
Spirit fin si cultivat, dl Perpessicius ne infatiseaza, in mijlocul contorsiunilor moderniste, un suflet intristat, dar zambitor, ascuns sub metafora eleganta si simpla a unui clasicism congenital.a...i
Intaia culegere de versuri a lui Perpessicius, Scut si targa, continea insemnari pe ranita, cu emotie profunda dosita sub un aer de falsa superficia litate. In fond atmosfera era inrudita cu aceea din poezia lui Rimbaud, specializat in poezia haiducilor nostalgici, setosi de vagabondaj, de intelectua litate si de mirosul crud al ierburilor, iar executatii in sant dintr-o poezie erau rude cu soldatul in putrefactie din Le dormeur du val a...i.
Brailean, deci apropiat de Baragan, poetul are, impreuna cu toti muntenii, simtul eternitatii viguroase a campurilor, indiferente la gunoiul uman. a...i
Apoi din ce in ce Perpessicius se precizeaza ca un intimist, scriind direct, cum simte, si luandu-si ca patron pe Alain Chartier (“En, moy n’est entendement ne sens, / D’escrire, fors ainsi comme je sens”). Nu compune, ci-si alege temele din imediata experienta, iar limba din conversatie sau din carti, cum se-ntampla, improvizand “carti postale”, insemnari pe albumuri. Asezarea la o masa cu cantalupi, prune, nuci e prilej de poezie. De asemeni instalarea intr-o casa, reocuparea locului obisnuit la biblioteca a...i.
Intimismul simbolist si livresc e improspatat de un clasicism elegiac de factura Ovid-Catul-Propertiu. Frigul tinuturilor scitice, mormintele, ceea ce intuneca existenta sub soarele mediteranean si printre albele coloane, acestea sunt ideile poetice ale elegiacului clasic, nu in decor, ci in substanta. Teroarea de mari negre, zapezi si vant aspru e ovidiana a...i.
Brumele flamande se prefac in ceturi cimeriene, baltile dunarene in ape infernale, Muresul in Styx a...i.
Intr-o parafrazare foarte izbutita din Horatiu, se strecoara un usor spleen modern a...i.
George CALINESCU
Premiul de stat acordat lui Perpessicius pentru marea lui lucrare: editia critica a Operelor lui M. Eminescu, consacra nu numai zeul unui neobosit cercetator, dar vine sa dea o satisfactie tuturor acelora care, urmarindu-i activitatea de multi ani de zile, au recunoscut in el una din figurile cele mai pure ale generatiei de scriitori dezvoltati in epoca dintre cele doua razboaie. a...i
Volumul Scut si targa, aparut in 1926, dezvolta teme inspirate de experienta razboiului si de amaraciunile care au urmat pentru luptatorii lui in vremea dezmatului politicianist, a arivismului, a averilor agonisite intr-o saptamana. A urmat colectia Itinerar sentimental. Aceste volume au ramas multa vreme pe masa cititorilor de poezie, care le deschideau mereu pentru a afla una din inspiratiile cele mai delicate si mai spirituale ale epocii.
Intre timp a aparut si Repertoriu critic, culegere de note publicate intr-o revista de bibliografie si care completau imaginea poetului cu acea a iubitorului de carti si a criticului. Aici, ca si in seria Mentiunilor critice, sau in Jurnal de lector si Dictando divers se intregea figura originala a criticului literar. Nu este carte romaneasca de literatura, aparuta in deceniile dintre cele doua razboaie, care sa nu-si fi gasit caracterizarea ei atenta si cumpatata in notele si foiletoanele lui
Perpessicius. Stim cat de greu ii este unui critic sa urmareasca intreaga productie literara a vremii si sa-si faca o idee despre felul si valoarea fiecarei infloriri a bogatei recolte. Perpessicius cunostea tot ce aparea, urmarea toate filiatiile, era edificat cu privire la toate modificarile suferite de o opera la trecerea ei dintr-o revista intr-un volum.
Opera critica a lui Perpessicius este mai intai un imens repertoriu bibliografic si interpretativ de care nu se va putea lipsi nimeni dintre acei ce-si vor lua sarcina de a studia literatura ultimilor treizeci de ani.
Folosul acestor lucrari se insoteste cu argumentul. Criticul scrie cu mijloacele unui poet, nu dispretuieste ornamentul stilistic, cedeaza asociatiilor lui culese dintr-o informatie foarte bogata in domeniul litera turilor antice si moderne. Fraza lui are, din aceasta pricina, o sinuozi tate complexa, si un articol de-al lui se desfasoara in volute. Unii i-au reprosat lui Perpessicius ceea ce alcatuieste fondul personalitatii lui morale: bunatatea si generozitatea. Criticul este uneori prea indulgent si, ca urmare, contrastele aprecierilor lui sunt oarecum reduse. Dar cati tineri n-au extras puteri intaritoare din verdictele binevoitoare ale lui
Perpessicius? Si de cate ori cuvantul lui de publicist si de cetatean nu s-a pronuntat in favoarea celor slabi si prigoniti? Democrat convins, prin vocatiune adanca, Perpessicius a aratat adeseori curaj in apararea omeni rii oprimate. a...i
Putini sunt cercetatorii care sa cunoasca mai bine ca el veacul al
XIX-lea romanesc, cartile, publicatiile periodice si manuscrisele lui. Si acest erudit pe care universitatea l-ar fi putut folosi cu rezultate atat de bogate pentru tineretul studios a poposit intr-o zi in fata operei principale a vietii lui. Manuscrisele lui Eminescu cu cele cincisprezece mii de pagini ale lor, pline de uimitoare surprize in fiecare moment, atrasesera pe mai multi cercetatori, fara ca vreunul din acestia sa fi extras tot ceea ce ele puteau sa dea. Inca de acum douazeci de ani Perpessicius s-a angajat in studiul lor, si in 1939 incepea sa publice monumentala editie critica a
Operelor lui Mihai Eminescu. Meritele acestei opere sunt dintre cele mai mari. Corectari de vechi lectiuni gresite, critica editiilor anterioare, un imens material de note si variante, minutia si exactitatea tuturor observatiilor fac din lucrarea lui Perpessicius una din cele mai de seama realizari ale filologiei romanesti. Nimeni nu va mai putea studia pe
Eminescu, istoria si conexiunile fiecareia din operele lui, geneza si evocarile lor in istoriografia si critica literara fara sa porneasca de la editia critica a lui Perpessicius. a...i
Rasfoiesc Antologia poetilor de azi, aparuta in 1925, si aflu, din indicatiile unei notite, ca printre operele manuscrise ale lui Perpessicius se gasesc doua romane care n-au vazut niciodata lumina tiparului: Fatma sau focul de paie si Amor academic. Banuiesc ca scriitorul nu le-a dus la capat si ca ele au ramas in regiunea in care, dupa vechile credinte, odihnesc suflete neintrupate... Dar cate alte opere de-ale lui Perpessicius nu vor fi ramas nesavarsite sau in stare de simplu proiect pentru ca autorul lor posibil s-a si consacrat unei mari lucrari de eruditie si harnicie, in serviciul celui mai mare dintre scriitorii romani: in serviciul lui
Eminescu? Putem incerca uneori regretul ca poetul, istoricul literar, prozatorul au consimtit la sacrificiu. Dar nu ne putem impiedica de a spune ca Perpessicius s-a realizat astfel prin partea cea mai buna a naturii lui morale, prin modestia, generozitatea si devotamentul lui.
In cronicile fanteziste ale lui Perpessicius se manifesta un tempera ment stilistic din familia unui Odobescu, Hogas si Mateiu Caragiale.
Scrisul clasicizant poposeste, imbogatit cu tot ce-i poate aduce farmecul unui spirit invatat si urban si a unei inimi pline de toleranta si tandrete, cultivand melancoliile memoriei, pasiunea lecturilor nesfarsite, in umbra bibliotecilor, pe care el le canta cu delicatetea unui poet idilic. tCand frumosul chip virginal, intrezarit printre doctele tomuri ale lui Du
Cange, Saglio si Daremberg, Nisard, Nyrop si Meyer-Lübke, dispare deoda ta, el i se adreseaza cu aceasta invocatie, subliniata de umor: “De ce intarzii sa cobori, Victorie intr-aripata, intre zidurile tapetate cu tomuri ale salii acesteia de biblioteca? Cu ce inadvertenta te-au suparat clasicii, ce rezerva te-a indispus la romantici, de ti-ai uitat cu totul fotoliul numerotat de sub barba stufoasa a magului de la Campina? Cerneala si-a uscat drojdia neagra pe fundul calimarilor, ganditor s-a lasat pe spate fotoliul vacant si straina viseaza fereastra. Cum se infiora plopul cand iti odihneai privirea obosita pe crestetu-i si ce smerita se ruga crucea din varful clopotnitei, cand o surprindeai in ragazul dintre doua lecturi! O, zilele de la Aranjuez!” Lirismul autorului poate fi refacut din marturiile culegerii Dictando divers (I, 1940), unde cu tot resortul imprejurarilor externe sau fortuite care il pun cu fiecare pagina in miscare, intregul pastreaza caracterul unui jurnal intim, intr-atat scriitorul vorbeste, de fapt, intotdeauna despre sine insusi, despre reactiile sensibilitatii sale discret dezamagite si caste. Procedeul de arta al lui Perpessicius este digresiunea savanta si retrospectiva; pentru fiecare inseninare a gandirii, apare cortegiul amintirilor culese din bogatele lui lecturi si dintr-o exis tenta careia i-a placut sa se opreasca langa eroii suferintelor umile si al elanurilor sagetate. In seria eseistilor noi, Perpessicius aduce gruparea de sentimente si atitudini a omului de carte, interiorizat si sensibil, a invatatului delicat si pur, in care lumea intelectuala isi regaseste constiinta ei.
Tudor VIANU
Perpessicius a intrunit in chip profund doua insusiri care, la prima vedere, s-ar parea ca nu se impaca intre ele: talentul scriitorului si facultatea de-a trai si de-a explica literatura, adica ceea ce de obicei se numeste functia criticului. Critica literara are la faza o vocatie. Nu oricine poate fi critic, sau deveni critic numai prin studii, desi trebuie spus numaidecat ca studiul este si el o conditie de baza a activitatii critice; este insa o conditie care trebuie sa se dezvolte pe temeiul unei inclinari puternice de-a explica fenomenul literar ca pe un fenomen de viata.
La Perpessicius, cele doua insusiri, cea de scriitor si cea de critic, nu s-au cumpanit, in ce priveste exercitarea lor, fiindca activitatea criticului a covarsit, ca volum, pe cea a scriitorului. Fapt insa cu totul remarcabil, stilul lui Perpessicius, felul sau personal de-a construi fraza si perioadele, isi pune pecetea bine apasata in toate lucrarile sale de critic si de istoric literar. Datorita acestui fapt, comentariile sale critice si de istorie literara sunt, in ce priveste stilul, o creatie literara si demonstreaza prin existenta lor ca nepotrivirea absoluta care ar exista intre scriitor si critic si de care s-a vorbit si se vorbeste de-atatea ori nu este o realitate, ci mai mult o parere gresita.
Gandirea critica, la Perpessicius, era inseparabila de gandirea literara, chiar de gandirea poetica, pe care autorul Itinerarului sentimental si-a exprimat-o in versuri care, in poezia romaneasca a secolului nostru, se disting printr-un ton de intelectualitate si duiosie, de usor autopersiflaj al sentimentalului intotdeauna sincer si adanc, o poezie fara emfaza lirica, de-o simplitate rafinata fara artificialitate, in care, nu rareori, amintiri de lectura si senzatii de arta se impletesc cu impresii de viata cotidiana. a...i
Artist al versului, Perpessicius da dovada si in proza sa de o arta aleasa. Frazele sale se aduna, scurt despartite intre ele de cate un punct si virgula, in perioade cu meandre si unghere, labirintice adesea, dar intotdeauna admirabil proportionate, savant incetinite si dand astfel impresia unei masivitati care, in chip placut surpinzator, nu este niciodata greoaie. Perpessicius cunoaste secretul de-a impana totul cu referinte erudite intr-o forma armonioasa, cu precizia cea mai mare, dar fara insistente pedante, fapt ce da studiilor si articolelor sale intotdeauna o valoare de arta literara cel putin egala cu valoarea lor de critica si de istorie literara. a...i
Obiectivitatea stiintifica a criticii literare este, intr-o mare masura, o iluzie organizata. Exista, in aceasta privinta, numai trepte catre o obiectivitate care nu poate fi atinsa, in mod practic, niciodata. Si aceas ta din cauza ca domeniul criticii literare (ca si acela, mai vast, al istoriei literare) nu este, nu poate fi dominat, determinat, condus de legi sigure de dezvoltare. Ce se poate stabili cu oarecare siguranta sunt obisnuinte si traditii, de care criticul doritor si cultivator de adevar trebuie sa tina seama, tot asa cum el trebuie, pe cat se poate, sa se fereasca, in judecata operei literare, de prejudecati si de spiritul de partinire (deseori degenerat in sectarism), adica sa se sileasca sa urce cat mai multe din treptele de care am vorbit, fara sa creada cu tot dinadinsul ca poate sa atinga obiectivitatea stiintifica totala, adica sa-si ascunda in intregime inclinatiile, sa iasa din el insusi si sa fie un cantaritor impersonal al defectelor si al calitatilor.
Despre o arta a criticii literare se poate vorbi. Aceasta arta subtila si grea Perpessicius a cultivat-o cu pasiune si devotament, asezand critica pe culmile unei creatii literare in care stilul, de-o eleganta constructie clasica in asamblu si totodata cu sinuozitati ce ating ascunzisurile sensibilitatii moderne, sugerand intelesuri dincolo de sensul vadit al frazei, ajuta la desavarsirea cunoasterii literare profunde.
Alexandru PHILIPPIDE
Primul si al doilea volum de critica al lui Perpessicius a...i Repertoriu critic (1925) si Mentiuni critice (I, 1928), se interfereaza cu doua volume de versuri: Scut si targa (1926) si Itinerar sentimental (1932), lasand impresia unei ezitari intre critica si poezie, a unei inclinari mai mult catre poezie, decat catre critica. Din spita lui Verhaeren trecut prin
Rimbaud, in Scut si targa, el un poet simbolist clasicizant, livresc, in linia lui Henry de Régnier, parafrazand voit superficial pe Horatiu intr-o
Oda catre Postumus (“Vai! Postume, Postume, cum mai trec anii! / Ce sarbezi si iute mai trec, si, sarmanii / De noi cat trudim si ne zbatem in viata“). Mai departe, Perpessicius se dedica “cu o bunavointa universala“, cum zice Lovinescu, criticii foiletonistice, excursiilor literare, dupa modelul lui Remy de Gourmont din Promenades litéraires, recenzand cu voluptate sau cu sarcasm tot ce-i cade in mana, indeosebi poeti consacrati sau debutanti, in simpatice forfote stilistice, in care judecata de valoare cade pe al doilea plan. Rodul acestor itinerarii critice nu sunt numai cele cinci volume de Mentiuni critice tiparite pana in 1946 (II, seria
1934; III, seria 1936; IV, seria 1938; V, seria 1946), ci si postumele VI, seria 1934—1936; VII, seria 1938—1940; VIII, seria 1940—1942; IX, seria
1942—1944 si X—XII, seria 1944—1947, continuata cu Mentiuni de istoriografie literara si folclor (1948—1957; II, 1957—1960; III, 1958—
1962; IV, 1963—1967), Memorial de ziaristica (I, 1970), Lecturi intermiten te (1971) si Eminesciana (1971) la care trebuie sa adaugam Dictando divers (1940) si un Jurnal de lector(1944). Prozator delectabil in critica,
Perpessicius a lasat in faza de proiect romanele insistent anuntate Amor academic si Fatma sau focul de paie (din care au aparut fragmente), ducand la capat din editia operei eminesciene care i se incredintase nu mai poezii (I, Poezii antume, 1939; II—III, Note si variante, 1943—
1944; IV, Poezii postume, 1952; V, Note si variante, 1958; VI, Literatu ra populara, 1963) si o editie revazuta prezentata in trei volume (Opere alese, 1964—1965), reeditata cu imbunatatiri postum, in 1973.
Alexandru PIRU
Critic dublat de un fin erudit, fara pedanterie, al unui stil “artist” in analiza operelor, Perpessicius lasa falsa impresie a unui spirit bonom, generos in judecati, afirmand totusi — la o lectura mai atenta — sub fraza baroca, aprecieri acide, rostite insa cu o mare curtenie.
In critica, Perpessicius nu a fost partizanul unei singure scoli literare.
A imbratisat cu caldura toate directiile si toate formulele artistice, din convingerea ca un critic literar nu trebuie sa aiba prejudecati sau preferinte. a...i Criticul manifesta, in consecinta, o egala curiozitate fata de o opera naturalista sau fata de alta simbolista, primeste cu o emotie totdeauna de sarbatoare lucrarea unui scriitor cunoscut si scrierea unui debutant. Le analizeaza cu minutie, le introduce intr-un cadru larg de referinte literare, le apropie de opere ilustre, studiaza atent etiologia indepartata a motivului artistic, facand adesea lungi si voluptoa se incursiuni in literatura universala. a...i Eruditia criticului e impresio nanta si se revarsa, cu generozitate, in comentarii de un gratios carturarism. Fraza e bogata, odobesciana, inflorita cu metafore uneori mai sugestive decat acelea din textul comentat. Criticul e un virtuoz al stilului “artistic”. Ii recunosti usor scrisul prin abundenta determinante lor, a stilului metaforic, apoflegmatic. “Impresionist cu eruditie”, cum l-a definit Lovinescu, Perpessicius da, in fond un mare prestigiu expresiei critice. Scrise in maniera unui Anghel trecut prin toate scolile poetice mai noi, “mentiunile” releva o finete indiferenta aproape de obiectul pe care se fixeaza. Perpessicius este in fond un poet fin si cult ce face o critica delicata si erudita, bizuita mai putin pe judecata ferma de valoare si reconstituirea amanuntita a universului operei (desi acestea nu lipsesc!), cat pe glosa subtila inteligenta, pe comentariul marginal, de surprinzatoare efecte imagistice. Mai mult decat orice, Perpessicius ilus treaza ideea ca un critic nu este judecatorul scriitorului, ci comentatorul lui generos, decis sa descopere, chiar daca operatia i-ar cere multa energie si elasticitate a criteriilor, boabele de margaritar ale talentului ascuns in zonele lutoase ale literaturii. O “bunavointa aproape universala“, decidea, in privinta lui Perpessicius, Lovinescu. Criticul dovedeste, intr-adevar, o generozitate consecventa, nu insa fara justificari din punctul sau de vedere. a...i Cine stie insa sa citeasca observa ca nu de putine ori criticul ascunde ghearele in catifea si ca, in fond, el descurajeaza pe impostori, dar nu prin judecati drastice, ci printr-o afectiune malitioasa. a...i
Exista un protocol al lecturii in critica lui Perpessicius. Mai mult o istorie, o prelectura care anticipeaza analiza propriu-zisa. Criticul nu se hotaraste usor sa paraseasca tinda (cum spune el) foiletonului. Intai referinte din literatura universala, amintiri personale, note despre dificul tatea subiectului si, dupa ce toate acestea au fost indeplinite, criticul se hotaraste sa treaca pragul operei, dar nu pentru mult timp. Un detaliu, o nuanta amintesc comentatorului de ceva, si atunci el deschide o noua paranteza. Discursul critic se constituie, asadar, dintr-un sistem de paranteze care prolifereaza pe tot parcursul analizei. Opera eset astfel tatonata, indepartata si apropiata din nou, intr-o vesnica nehotarare a criticului de a duce investigatia pana la capat. El aplica, nu stiu cat de constient, principiul simbolist al sugestiei, evitand sa distruga misterul operei printr-o definitie exacta a simbolurilor ei. Critica nu paraseste, in orice caz, decat rareori si pentru scurta vreme, aceasta zona de nuante, panza ei fina se tese, ca aceea a paianjenului, in penumbra lucrurilor. In contact cu un obiect de pret (opera), critica trebuie sa aiba insusiri asemanatoare. Critica este o forma a artei (principiu impresionist), liris mul nu-i este refuzat. Paginile din Mentiuni se pot citi si separat de obiectul lor, ca proza artistica. Cu o asemenea maniera, singulara in critica romaneasca, Perpessicius a dat pagini substantiale despre Sado veanu (Zodia Cancerului), Arghezi, Ion Barbu, Mateiu Caragiale, Ion
Pillat, Al. Philippide, Gib. I. Mihaiescu, V. Voiculescu, Camil Petrescu,
Hortensia Papadat-Bengescu, Ion Minulescu, N. Iorga, Adrian Maniu,
Gala Galaction, C. Stere, Panait Istrati etc. a...i Surprinzatoare e, de pilda, opinia negativa despre Istoria literaturii romane contemporane a...i de E. Lovinescu. a...i Perpessicius a scris si pagini inspirate, eru dite, de istorie literara. Mai intai foiletoane ocazionale despre Eminescu,
Alecsandri, Filimon, I. L. Caragiale, Ion Budai-Deleanu, Macedonski,
Balcescu etc., si a dat, mai tarziu, studii capitale despre Eminescu,
Iordache si Dinicu Golescu, V. Alecsandri, B. P. Hasdeu, D. Cantemir,
Anton Pann, Mateiu I. Caragiale s. a.
Eugen SIMION a...i La Perpessicius, eruditia urmand linia curba a frazarii, intoarse mai totdeauna asupra-si, pentru a scapa din nou in mereu alte arcuri si ramificari ornamentale, dupa estetica parca a conversatiei unui vechi salon occidental, eruditia insasi devine podoaba stilistica. Felul de a introduce chiar date bio-bibliografice e gratios ca un pas de menuet.
Decalcuri franceze de limba in alternanta imediata cu sintagme romanesti desuete se invecinicesc in acelasi gust al pretiozitatii circumlocute. Criti cul, pe langa o palarie impodobita de penaje, cu care saluta larg, compli mentos, are la sold o sabie decorativa, potrivita cu costumul, al carei maner lucrat artistic cere o mana fina si gesturi inofensive. In conditia sa interna acest critic, mai mult sugerand decat afirmand, apartine secolului politetii si este poate ultimul european caruia ii stau bine, mai bine decat multora din epoca, peruca, jaboul, manecutele de dantela si fundele de sub genunchi, pana unde urca ciorapii de matase. E un gentilom al criticii literare. Iar daca pe alocurea, costumul lui scump nu este cu totul indemn si politetea, foarte rareori cedanta, lasa sa i se vada usoare iritatii sau cateodata chiar manerul sabiei, faptul nu are de ce sa ne mire. Ne aflam doar in fata unui orléanist, care, facand si critica cetateneasca, a trebuit uneori nu numai sa evolueze intre pereti de oglinzi versaillezi, dar sa si rascoleasca arhive prafoase si, in ani de revolutie, sa se si stearga pe langa baricade in flacari, care i-au afumat si ars parte din dantelarie. Efectul dintai ca si de pe urma al conduitei sale critice este insa totdeauna de complicatie delicata in stil rococò.
Vladimir STREINU a...i Despre cate carti si autori a scris Perpessicius? Repertoriul de nume si de opere, adevarata “restitutio in integrum”, este enorm, invederand o fecunditate neistovita. In vedere panoramica, suprafata imbratisata de privirile criticului incorporeaza piscuri si coline. Pe har ta lecturilor sale gasim mentiuni despre mai toate aparitiile nationale din epoca, chiar despre cele minore. a...i
In ideologia literara a criticului la primele sale mentiuni, ca si mai tarziu, frumosul sta sub semnul relativismului estetic. Necontenita cer cetare prin aluviunile atat de divers fertile ale literaturii duce, ca la E.
Lovinescu, la constatarea diversitatii continue a formelor posibile. Fata de asemenea diversitate, receptivitatea e o conditie, si autorul mentiunilor nu se abate de la acest principiu. Il vedem intr-o permanenta cautare.
Certitudinea si indoiala, afirmarea si negatia, impletindu-se, invedereaza o inteligenta critica deschisa innoirilor, o atitudine mai mult generoasa decat severa, favorabila, in principiu, oricarei experiente. Daca vreo ostili tate ireductibila exista, aceasta se explica consecvent, cu sarcasm, impotri va dogmatismului si a obsesiilor sociale. a...i
Comprehensiune — iata principiul opus dogmei; patrundere, nu analiza mecanica; supunere la obiect, nu schematism. Singura comprehensiunea, examinarea nuantata, poate asigura “un regim de echitate critica“. Iar criteriile acestei intelegeri largi, cu respectul datorat oricarei opere, sunt de provenienta eclectica. In practica lui Perpessicius, inaintea altor conditii sta simpatia pentru activitatea oricarui creator, consacrat sau debutant. a...i
In numeroase mentiuni frapeaza, precum in tehnica portretistica a unui Daumier, concentrarea desenului, culorii si luminii pe o trasatura fundamentala. Potentarea unei singure trasaturi urmareste, in fond, sublinierea dimensiunii definitorii: “sunetul unui suflet”, cum scrie o data criticul. Sesizarea unei asemenea dominante reclama in primul rand patrundere critica; pe de alta parte, formularea plastica, expresiva, astfel ca definitia sa lucreze asupra spiritului, cere capacitate de expresie.
Perpessicius poseda din plin arta formulelor succinte si elegante, unele din ele admirabile. a...i
Critica presupune o tehnica a comparatiilor, scrie Perpessicius, citandu-l pe Thibaudet si adaugand imediat: “...dar si arta asociatiilor”
(Dictando divers, p. 115). Cate opere si autori, atatea comparatii, paralele si asociatii, care, la autorul mentiunilor, orienteaza discutia spre o aleasa atmosfera intelectuala. Calauzul de solida cultura se opreste de cate ori e cazul si subliniaza ce l-a impresionat, in cautarea frumosului, in diverse calatorii literare. a...i
Format la scoala criticii franceze, a lui Sainte-Beuve in special a...i, evoluand in anii socialismului, spre o intelegere materialista a fenom enului literar, Perpessicius ramane consecvent un scriitor rafinat. Din toate volumele sale se desprinde parca o demonstratie: criticul sa aiba fraza. a...i Gratios si caligrafic precum un menuet, scrisul lui Perpess icius cu fraze ample, ornate intr-o infinitate de tonuri, cu avansuri si retractari succesive, tine de amintirea somptuoasa a barocului. a...i
Pentru a-si pastra libertatea de actiune, autorul mentiunilor isi refuza denumirea de critic, atribuindu-si oficiul de foiletonist, de glosator sau de simplu cititor. Cuvantul liminar la prima serie a mentiunilor contine o pecizare plina de precautii: mentiunile nu sunt cronici literare, ci “in primul rand o serie de marturii ale unui cititor mai mult sau mai putin in curent cu productia literara contemporana din Romania”.
Dar ce marturii? Pentru ca, “temperament prin excelenta subiectiv”, criticul tine la libertatile sale de interpretare. “El se fereste, cu staruinta, sa se considere critic, pentru ca nu-si recunoaste nici insusiri didactice, nici un anume dogmatism fara de care, pare-se, criticul nu se intrupeaza.”
Evident, declaratia e imbibata de ironie. In locul altor aspiratii, mentiunile isi propun sa fie “exercitii de bun-simt critic, altminteri zis, de gust” (I, p. VII). Fapt evident, mentiunile raspund acestui tel. a...i
De la insemnarile critice de dupa primul razboi mondial pana la editia critica Eminescu, portretul lui Perpessicius a evoluat.
Intr-o ipostaza, critica inteleasa ca un nobil exercitiu artistic, in alta ipostaza, editorul riguros, utilizand metodele istoricului literar; iata trasaturi diferentiate caracterizand o personalitate bilaterala. Dand curs unei vocatii puternice, Perpessicius, mare muncitor si spirit fin, e de mult timp un maestru, ale carui lectii stau ca exemplu generatiilor noi. Lectii de eruditie, de gust si umanism delicat.