q5z24zg

A Absurdul-literatura absurdului neaga caracterul rational, coerent al vietii, proclamand ilogicul, aberantul, ininteligibilul existential. Categoria absurdului a capatat coexistenta in operele filozofilor existentialisti (S. Kierkegaard, M. Heidegger, etc) = Regele moare de Eugen Ionescu.

Alegoria - figura de gandire - reprezinta invocarea unei imagini prin intermediul altei imagini, in virtutea faptului ca aceasta din urma, in calitatea ei de obiect estetic de substitutie, are anumite relatii cu cea pe care o semnifica. = Miorita

Aliteratia - procedeul fonetic prin care, in acelasi vers (sau in aceeasi propozitie sau fraza), mai multe cuvinte debuteaza cu aceleasi sunete (grup de sunete), avand un effect euphonic imitative si expresiv. = Prin vulture vantul viu vuia

Anapestul - picior metric trisilabic alcatuit, in Antichitate, din doua vocale scurte si una lunga, si in limbile moderne, din doua vocale neaccentuate si una accentuate.= Umbra lui Mircea.La Cozia de Gr. Alexandrescu.

Antiteza - figura de gandire - consta in prezentarea in opozitie a unor caracteristici, personaje, idei, cu scopul de a evidential o categorie dintre ele sau de a formula o concluzie morala din opunerea lor.=Inger si demon de Mihai Eminescu.

Amfibrahul - piciorul metric de trei silabe, dintre care, in Antichitate, a doua era lunga, iar prima si a trei erau scurte.In versificatia moderna, a doua silaba este accentuate, iar prima si a treia sunt neaccentuata.

Anacolutul - intreruperea continuitatii sintactice in propozitie ori in fraza este considerate o greseala in limba standard, dar ea poate fi folosita ca mijloc de caracterizare in operele literare.= El iar, privind de saptamani / Ii cade draga fata.

Anafora - repetarea unui cuvant sau a mai multor cuvinte la inceputul a doua sau mai multor strofe, versuri, fraze, ori fragmente de fraza.= Dormiti, dormiti! / Hipnoza noptii sulfa boare… / Dormiti, dormiti! / Caci legea o citeste cariul / Dormiti, dormiti!...

Antiliricul - opusul liricului

Apolinic si dionisiac -

Argoul - format din cuvinte uzuale, dar folosite cu intelesuri nebanuite, fara nici o legaura cu sensul lor de baza, de catre grupuri sociale restranse, reprezentand paria societatii. = Flori de mucegai de T. Arghezi.

Arta spectacolului dramatic - spectacolul este forma de reprezentare in fata publicului - prin intermediul jocului actorilor - a literaturii dramatice, de cele mai multe ori pe scena, dar si in locuri consecrate in momente istorice diferite sau in locuri commune, improvizate ad-hoc.= Mesterul Manole de Lucian Blaga.

Asonanta - figura de stil caracterizata printr-o rima imperfecta, bazata pe omofonia ultimelor vocale accentuate ale versurilor, sau pe omofonia diftongilor.= Pe Arges in jos / Cu turma ai fost.

Autohtonismul - pretuieste si apara traditia - Gandirismul

Autonomia esteticului -

Arta pentru arta - caracterizata in Junimea

Arta poetica - este o sintagma in mare parte sinonima cu termenul de poetica, cu deosebirea ca arta poetica se refera la exprimarea conceptiei despre literature prin mijloacele artistice ale unei opera, in timp ce poetica desemneaza, de obiciei, un text teoretic.

Avangardismul - este o miscare literara fara tipare, fara reguli, fara nici o constrangere, din care face parte si miscarea dadaista a lui Tristan Tzara.

B

Balada - poezie epica cu character legendary narativ, balada denumea initial in Evul Mediu occidental, o poezie cu forma fixa care se canta in timpul unui dans. Ea poate fi de doua feluri: populara si culta.

Balada culta - poeme ample cu o structura descriptiva si narativa. Unul dintre creatorii de balade culte este si Ion Barbu.

C

Catrenul - strofa de patru versuri care pot avea structuri, forme si lungimi diferite, iar rimele sunt incrucisate sau imbratisate.= Catren de Lucian Blaga.

Cezura - pauza mediana a versului, care il imparte in doua parti egale.

Clasicitate si livresc - 238 incorrect location…

Chiasmul - consta in incrucisarea intelesurilor unor cuvinte sau in gruparea simetrica a mesajelor acestora. Aceasta figura este alcatuita dintr-o dubla antiteza.= Era pe cand nu s-a zarit / Azi o vedem si nu e.

Comedia - specie a genului dramatic, in proza sau in versuri, care evoca intamplari, personaje, moravuri, intr-o maniera care starneste rasul, avand - de regula - un sfarsit fericit.= reprezentant I.L.Caragiale.

Comparatia - consta in punerea in parallel a doi termini, pe baza unor asemanari concrete sau abstracte, pentru a evidentia caracteristicile unuia dintre ei.= Trecut-au anii ca lungi nori de sesuri.

Compozitia operei lirice si epice - vizeaza constructia unei opere literare, in care unui continut ideatic I se ataseaza o forma, intr-un proces de ordonare a partilor unui intreg.

Conflictul dramatic - in cadrul operei literare, conflictul constitue o opozitie, o lupta intre doua sau mai multe personaje, atitudini, sentimente, intre personaj(e) si societate, ori intre trairile intime ale aceluiasi erou dilematic. Acesta poate fi interior sau exterior.= Ion de Liviu Rebreanu.

Constructivismul - formula a avangardismului abordata si de Tudor Vianu.

Coriambul - picior metric cuaternar, liric prin excelenta, format dintr-un troheu si un iamb.= Sara pe deal buciumul suna cu jale.

Curentul literar - este o miscare literara scrisa intr-o anumita perioada istorica si reunind scriitori care impartasesc principii estetice similare, se raporteaza intr-o maniera comuna la o anumita traditie literara, concorda in preferintele lor pentru anumite genuri si specii artistice, recunoscand eventual, o anumita ierarhie a acestora si care utilizeaza in operele lor modalitati artistice asemanatoare intr-un sens larg.

Cvinaria - strofa alcatuita din cinci versuri care pot avea orice masura, dar respecta, in ce priveste rima, regulile generale.

D

Dactilul - picior metric trisilabic, format dintr-o silaba lunga (accentuata) si doua scurte (neaccentuate), avand un caracter descendent.= Chinurile lui Ulise de George Toparceanu.

Dadaismul - miscare avangardista formata de Tristan Tzara, care propune alcatuirea de poezii prin alaturarea de cuvinte decupate din articole de ziar si asezate la intamplare.

Deux ex machina -procedeul care arata rezolvarea conflictului dramatic prin interventia unui zeu sau personaj extraordinar.

Diafora - figura de stil care consta in utilizarea succesiva, in acelasi context, a unui cuvant cu intelesuri diferite.= Painea fierul o rodeste / Tot cu fierul o pastram.

Dialogul - succesiunea secventelor intrebare-raspuns, interogatia reprezentand momentul declansarii dialogului

Didascalia - instructiunile date de autorii dramatici actorilor, ele continand informatii ca: numele personajului, actiunile sale si mimica sa, etc.

Distihul - cea mai mica unitate poematica, alcatuind strofa de cate doua versuri, pentru ca monostihul reprezinta o abatere si o inovatie, totodata, in masura in care nu se mai poate face intoarcerea de la capat.

Doctrina estetica - reprezinta un sistem filozofic, religios, estetic, politic, care reuneste totalitatea principiilor fundamentale care statueaza un intreg domeniu de activitate spirituala.

Drama - este cea mai raspandita specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, cu un continut grav, uneori cu elemente tragice, reflectand o mare varietate de aspecte: sociale, istorice, mitologice, psihologice, etc.

Dubitatia - procedeul ezitarii.

E

Elegia - Specie a poeziei lirice, elegia este caracterizata prin exprimarea unor sentimente de tristete, de regret, de melancolie. Ovidiu este ultimul mare poet elegiac al Romei antice. (Grigore Alexandrescu - Dreptatea leului)

Epicul in versuri - Epicul este genul literar in care interventia directa a autorului in opera este mai restransa, iar prezenta sa indirecta devine mai ampla, fiind mediata prin intermediul personajelor si al faptelor povestite.

Enumeratia - Este figura de stil care consta in insiruirea unor termeni de acelasi fel, sau purtatori ai unor sensuri apropiate in context, insiruire care conduce la amplificarea ideii exprimate. (Tudor Arghezi - Psalmi)
Epitetul - Acest trop consta in reliefarea unor insusiri deosebite ale obiectelor, fiintelor, ideilor, fenomenelor si ale starilor sufletesti.(M.Eminescu - Revedere)
Epizeuxisul - Este o figura de stil a repetitiei, care consta in reluarea imediata a unui cuvant intr-un vers, sau intr-o fraza. (M. Eminescu - Glossa)

F

Figura de stil - Figura de stil este ansamblul procedeelor artistice, care reprezinta marca stilului beletristic si care sunt folosite in scopul sporirii expresivitatii unei comunicari cu valente estetice. Figura de stil consta intr-o “abatere” de la vorbirea uzuala, care selecteaza si atribuie un inteles nou cuvantului ori sintagmei intrebuintate cu scop artistic. Aceasta poate fi identificata la toate palierele limbajului: fonetic, gramatical (morfologic si sintactic), lexical.
Unii teoreticieni disociaza intre figurile de stil aparute la nivelul frazei si procedeele artistice care sunt raspunzatoare de modificarea structurii nationale a sensurilor cuvintelor si pe care le numesc tropi. In retorica moderna, figurile stilistice de la nivelul cuvantului sunt numite metaplasme, cele de “continut”, care afecteaza propriu-zis sensul expresiei - metasemne si metalogisme (in masura in care afecteaza si valoarea logica a frazei). O alta clasificare a figurilor de stil are in vedere efectul lor estetic produs la nivelul comunicarii literare: figuri ale repetitiei (aliteratia, asonanta, anafora, chiasmul, simploca etc.); figuri ale insistentei (enumeratia, perifraza, pleonasmul etc.); figurile ambiguitatii (reticenta, comparatia, metafora etc.); figurile plasticitatii (onomatopeea, epitetul, invocatia etc.).
Un alt tip de clasificare a acestora insista asupra modificarilor (abaterilor) provocate atat la nivelul formal al limbii, cat si in privinta semnificatiilor cuvintelor : figuri ale modificarii formale a termenilor cu functie poetica ( epenteza, metateza, apocopa etc.); figuri ale modificarii ordinii cuvintelor ( anacolutul, elipsa, silepsa, repetitia, inversiunea, dislocarea, reluarea prin anticipare sau postpunere); figuri ale modificarii sensului (tropii sau procedeele de “continut” artistic); figuri ale modificarii intonatiei cu scop retoric si interpretativ (invocatia, exclamatia, interogatia poetica, imprecatia, autoimprecatia).

Folclorul literar - Din engl. folklore - “creatie”, “tezaur popular”.
Folclorul reprezinta ansamblul manifestarilor populare din sfera creatiei culturale si artistice (domeniul literaturii, al muzicii, al dansului, al spectacolului) ca si credintele, superstitiile, practicile magico-rituale si ale medicinii traditional-empirice, adica intreg tezaurul care exprima (prin forme diverse - cuvant, melodie, gest) universul spiritual al unui popor ca entitate colectiva.

Folclorul literar - are o functie estetica, datorata creatorilor sai anonimi care, prin talent si sensibilitate, au integrat operele lor in categoria frumosului artistic. Folclorul literar s-a raspandit sub forma variantelor orale si a coexistat sincretic cu obiceiurile si cu traditiile autohtone.
In tara noastra, cronicarii - in mod sporadic -, si D. Cantemir - in calitate de premergator al studiului folcloristic - mentionasera un numar de texte folclorice, obiceiuri si credinte populare, dansuri cu functii ritualice (precum “Calusarii” ) inca din veacul al XVII-lea.
In prima jumatate a sec. al XIX-lea, apar cele dintai culegeri de folclor datorate lui T. Cipariu, N. Pauleti, I. Rusu s.a. In 1838 “Foaia literara” din brasov recomanda “ a insamna si a aduna din gura si din conversatia cu poporul nostru feliurimi de obiceiuri vechi, povestiri, proverburi”, iar in 1839, G. Barit cere “ a se culege odata cantecele brazilor si ossianilor romanesti”. solicitate apoi de M. Kogalniceanu si N. Balcescu in introducerile lor vestite la “Dacia literara” si, respectiv, la “Magazin istoric pentru Dacia”, culegerile de folclor incep sa apara.
Prin contributiile lui B.P. Hasdeu (cu opera “Cuvente den batrani”), ale lui M. Gaster, T.T. Burada, L. Saineanu, O. Densusianu, folcloristica romana intra, de la sf. sec. al XIX-lea, in domeniul propriu-zis stiintific.
Trasaturi ale unui text autentic produs folcloric: oralitatea, spiritul traditional, caracterul colectiv, cel anonim si sincretismul.
Creatia folclorica literara poate avea o functie ritualica precum: poezia obiceiurilor: de Craciun, de anul Nou (colindele, Plugusorul, capra, ursul), obiceiuri de primavara (Vergelui, junii, Sambata oilor), rituri de invocare a ploii (Paparudele, Scaloianul); poezia ceremonialului de trecere: nasterea, nunta, moartea (oratiile, Cantecul miresei, Cantecul bradului, Zorile, bocetele); poezia descantecelor.
· Din creatia folclorica literara fara functie ritualica fac parte: poeziile lirice (in versuri);: doina, cantecul propriu-zis, strigatura; creatiile epice:

· in versuri: balada (haiduceasca, pastorala, legendara, fantastica, cu subiect feudal, familiala), jurnalele orale;
· in proza: basmul, legenda, snoava; creatiile aforistice si enigmatice: proverbele, zicatorile, ghicitorile
M.Eminescu s-a dovedit un pasionat culegator de folclor culegator de folclor. G. Calinescu chiar a analizat interferenta liricii populare cu cea eminesciana intr-un capitol special al exegezei sale (“opera lui Mihai Eminescu”), intitulat “Folclor savant”. Eminescu foloseste doua maniere distincte de folosire: fie preluarea directa a motivelor si a temelor recurente in lirica folclorica, fie modificarea culta a surselor populare.
Eminescu afirma ca o literatura culta nu-si poate defini specificul national decat in masura in care a valorificat integral traditiile istorice si folclorice ale natiunii sale. El considera ca literatura populara a reusi performanta artistica de a gasi expresia cea mai potrivita, mai directa si succinta de exprimare a ideilor rapsozilor, prin slefuirea colectiva si succesiva a aceluiasi text folcloric de catre mai multi autori anonimi.

Functia emotiva a limbajului - Functia limbajului stabileste o relatie intre o anumita forma lingvistica si situatia (contextul, pozitia sociala ori interpersonala) in care aceasta este utilizata; functia limbajului insumeaza comunicarea ideilor, exprimarea atitudinilor sau a afectelor etc. Scopul limbajului fiind acela de a transmite informatii, esentiala ramane functia sa de comunicare. Trei factori majori intervin in procesul comunicarii - emitatorul, destinatarul (receptorul) si referentul (contextul) - si trei functii ale limbajului care le corespund: functia expresiva ; functia interogativa; functia de reprezentare.
Stilul beletristic, incluzand tipul special de comunicare artistica, se concentreaza indeosebi asupra emitatorului (scriitorul) si asupra mesajului (opera de arta) si este dominat, in consecinta de functia poetic-estetica si de cea emotiv-expresiva ale limbajului literar.
Functia poetica ( numita si estetica sau literara) este concentrata asupra mesajului artistic transmis de emitator si constituie functia predominanta a artei verbale.
Functia emotiva (numita si expresiva sau interjectionala), centrata asupra emitatorului, are ca scop exprimarea atitudinii vorbitorului fata de continutul enuntului.

Functia poetica a limbajului - Toate variantele functionale ale limbii sunt reductibile, in fapt, la opozitia binara intre artistic si non-artistic, primul tip de limbaj avand urmatoarele caracteristici: trasatura conotativa (a semnificatiilor primite in contexte literare), caracter individualizat, unicitate si inovatie la nivelul expresivitatii, bogatie lexicala (dar si o selectare operata in interiorul vocabularului artistic), sensuri multiple ale aceluiasi cuvant, contextual variabile (noutate semnificatoare).
Dintre cele patru stiluri functionale ale limbii (stiintific si tehnic, juridic-administrativ, publicistic si artistic), numai ultimul, cel beletristic, se caracterizeaza prin functia sa poetica (expresiva, sugestiva), rostul lui fiind acela de a reliefa tocmai puterea artistului de a figura proiectii imaginative noi si formulate intr-un mod cat mai expresiv. Forma artistica este expresia unui continut original. Functiei poetice i se subordoneaza cea cognitiva, pentru ca ea realizeaza o forma specifica de cunoastere, numita estetica , generatoare de frumos artistic.
Stilul beletristic prefera intelesurile secundare si, mai ales, pe cele figurate, care alcatuiesc adevarate serii sinonimice si chiar pletore (inlantuiri) semantice.
Caracteristicile artei literare datorate functiei poetice sunt: originalitatea si noutatea limbajelor, varietatea lexicala obtinuta prin nuantarea sinonimica si prin combinari novatoare de cuvinte si sensuri, valorificarea termenilor considerati de artele poetice traditionale drept “antilirici”, gasirea unor surse de poeticitate in formularile intentionat prozaice sau chiar in sintagme preluate din variate stiinte, reactivarea vocabularului pasiv al limbii, innoirea perpetua a formelor artistice prin apelul la neologisme si la unitati frazeologice neobisnuite. numai stilul publicistic si cel artistic recurg la figurile poetice (retorice), dintre care cele mai frecvent uzitate sunt figurile de semnificatie (tropii). Pornind de la realitate (sau de la un aspect interior, de la o idee, de la o stare sufleteasca), insa transfigurand-o prin functia lui poetica specifica, stilul beletristic face apel la imaginea artistica - o fictiune, o plasmuire literara si o conventie intre artist si receptorul creatiei sale. Limbajele operelor de valoare - particularizate prin functia poetica - au devenit modele de exprimare, productiile artistice contribuind, decisiv, la formarea si la evolutia limbii literare romanesti.

G

Gandirismul -este cea mai “intensa” forma a traditionalismului din cultura noastra.El s-a dezvoltat in jurul revistei “Gandirea”.
Reprezentanti:Nichifor Crainic , Vasile Voiculescu , Ion Pilat

Genul comic (comicul) - este o specie a genului dramatic in proza sau in versuri , care evoca intamplari , personaje , moravuri intr-o maniera care starneste rasul , avnad - de regula- un final fericit.
Reprezentanti: I.L.Caragiale

Genul dramatic (drama) - este o specie a genului dramaticin versuri sau in proza , cu un continut grav, uneori cu elemente tragice , reflectand o mare varietate de aspecte : istorice, sociale , mitologice, psihologice , etc.
Reprezentanti: Camil petrescu

Ghicitoarea - este o alegorie deschisa in care termenul neexprimat al comparatiei subaintelese , este partial inclus in sfera termenului exprimat, ramanand doar sarcina de a-l descoperi.
Exemplu: Miorita

G

Hiperbola - este figura de stil care consta in exagerarea voita a staturii unui personaj , a trasaturilor unui erou cu scopul de a le reliefa importanta in ochii cititorilor.
Exemplu: George Cosbuc-“Moartea lui Fulger”

Hiperbatul - este procedeul retoric care consta in intreruperea fortata a oridinii obisnuite intr-un enunt , prin introducerea unui termen sau a mai multora intr-o topica inversata.
Exemplu: Tudor Arghezi - “Psalm”

I

Ideea poetica - este opozitia platoniciana intre imitatori si adevaratii artisti , intrecei care mimeaza actul creator si cei care se apropie intr-adevar de ideea artistica.

Incipitul - este formula introductiva dintr-o opera liteerara care are o anumita relevanta lirica.

Indici ai limbajului oral - de realizare a subiectivitatii in limbajul liric sunt: indici ai persoanei (pron pers , categoria persoanei in flexiunea verbala ), indici ai timpului (sistemul impurilor verbale) si indici ai spatiului (formele pron si adj demonstrative).

Ingambamentul - reprezi ta continuarea ideii poetice i8n versul urmator, fara pauza marcata , asadar fara un vers care sa corespundaunui enunt intregca sens si expresie sintactica .
Exemplu: Mircea Dinescu - “Biografie saraca”

Inversiunea - este figura de stil care consta in schimbarea ordinii obisnuite intr-un vers sau op propozitie , cu scopul ca accentul stilistic sa cada asupra unora dintre ele .

Imaginea artistica - o reflectare sensibila a realitatii prin cuvinte, sunete, culori ; produs al fanteziei creatoare ; transfigurare a realitatii realizata prin prisma autorului.

Imaginea poetica - forma particulara a imaginii artistice ; clasificre : vizuala, auditiva, tactila, olfactiva, gustativa, chinestezica, sinestezica.

Imnul - specii a poeziei religioase ; « cantece de biruinta » .

Imprecatia - forma speciala de invocatie, de obicei a unor forte malefice pentru implinirea unor actiuni distructive ; ex : D.Bolintineanu, G.Cosbuc.

M

Metafora „plasticizanta” si metafora „revelatorie” - Blaga integreaza notiunea de metafora, disociind-o in doua categorii: metafora plasticizanta, capabila sa numeasca obiectul fara sa-i imbogateasca continutul semantic, si metafora revelatorie, care nu se confunda cu figura retorica, ci incearca sa reveleze un mister esential, prin denumirea acestuia in cuvantul poetic cel mai adecvat.
Orice creatie este, in conceptia blagiana, o „metafora”, acest termen desemnand, pentru filozof, nu o simpla figura de stil, ci totalitatea modalitatilor prin care, intr-o opera intreaga, si chiar intr-un domeniu al spiritului, se intocmeste o viziune a existentei.

Metrica - Este disciplina care studiaza tehnica formala a versurilor, indeosebi masura silabica. Exista trei principii de alcatuire a metricii, in functie de specificul fiecarei limbi, bazate pe: alternanta, accent (in limbile moderne), cantitate (in limbile clasice).

Metrul - Este unitatea fonetica alcatuita dintr-un element tare (accentuat) si altul slab (neaccentuat); grup de silabe accentuate si neaccentuate, a carui repetare regulata, in cadrul unui vers, asigura ritmul acestuia. Poate coincide cu piciorul metric. Dupa numarul picioarelor metrice dintr-un vers, exista: monometru, dimetru, trimetru, tetrametru, pentametru, hexametru. Tipurile cele mai frecvente de metru sunt: troheu, iamb, dactil, amfibrah, anapest, peon, coriamb.

Mitul - Mituri traditionale autohtone:
-Traian si Dochia- mitul etnogenezei (nasterea poporului roman)
-Manastirea Argesului- mitul estetic (creatia artistica si jertfa creatorului)
-Zburatorul- mitul erotic (iubirea-sentiment uman fundamental si intemeietor)
-Miorita- mitul mortii, al extinctiei ce prefigureaza integrarea omului in natura cosmica.
Mituri eminesciene fundamentale:
-mitul nasterii si al mortii universului- Scrisoarea I, Rugaciunea unui dac, Memento mori
-mitul istoriei- Epigonii, Imparat si proletar, Scrisoarea III
-mitul dascalului- Rugaciunea unui dac, Gemenii, Andrei Muresanu
-mitul erotic- Luceafarul
-mitul oniric- Sonete (Cand insusi glasul…, Afara-i toamna..)
-mitul regresiunii spre elementar- Revedere
-mitul creatorului- Luceafarul, Glossa, Oda-in metrul antic
-mitul literar

Mitul erotic - In poezia eminesciana subliniaza importanta perechii ideale, formate dupa modelul adamic si al Androginului platonician. Cuplul uman, unit printr-o dragoste impartasita, intemeiaza viata fiintei, impacand-o cu ritmurile lumii cosmice. Interferenta dintre tema iubirii cu cea a naturii este o modalitate lirica preluata de Eminescu din poezia folclorica..

Modernismul - Include, in sens larg, toate acele miscari artistice, fundamentate sau nu ideologic, care exprima o ruptura de traditie, negand epoca ori curentul care le-au precedatAtitudinea modernisat este deci prin definitie anticlasica si antiacademica, anticonservatoare si impotriva traditiei.Toate curentele postromantice de avangarda literara:simbolismul, futurismul, expresionismul, dadaismul, suprarealismul sunt implicit si explicit moderniste.

Monologul - Este o replica de dimensiuni mari sau chiar ample (tirada) emisa de un locutor (simplu vorbitor sau personaj), care nu are, in mod obligatoriu, un destinatar prezent ori precizat. Accentul este pus pe locutor (vorbitor); exista putine referiri la situatia de comunicare; are un cadru unic de referinta;lipsesc elementele metalingvistice; se caracterizeaza prin prezenta elementelor de metalimbaj si prin frecventa formelor interogative. In genul dramatic are o ampla interventie in stil direct, o comunicare unilaterala si univoca. Monologul dramatic are doua forme de realizare: solilocviul (Iona de Marin Sorescu) si monologul propriu-zis (discurs, declaratie, confesiune, narare orala a unei intamplari).

Salvarea de perspectiva durerii se poate obtine prin detasarea spirituala, prin renuntarea la orice placeri efemere, prin ,,perfectionarea spirituala”, a carei ultima treapta este ‘Nirvana’, stare de fericire mistica, pe care budistii cred ca o pot obtine prin eliberarea de grijile vietii si prin contopirea individului cu esenta divina.

N

Nivelele textului poetic - Orice text literar (inclusiv cel poetic) este susceptibil de a fi modulat si analizat la nivelul diferitelor paliere: fonetic, gramatical, lexic, interpretativ (avand in vedere ca poezia se citeste si se recita, arta declamatorie impunand atribuirea de noi semnificatii textului rostit cu voce tare. Asadar, intonatia, registrele vocale alternate, accentuarea si lungirea pronuntarii unor cuvinte, ritmarea frazarii poetice, pauzele semnificative, mimica si gestica, chiar vestimentatia adecvata continuturilor poetice recitate, toate devin mijloace expresive de captare a atentiei auditoriului si de impresionare artistica a publicului.

O

Onomatopeea - este figura de stil fonetica prin care sunt imitate sunete si zgomote din natura, cu scopul de a crea imagini auditive cat mai dinamice. Onomatopeea poate fi de origine interjectionala (‘poc!’, ‘trosc!’, ‘trop-trop’) si prin derivare din unele interjectii verbala (‘a tropai’, ‘a trosni’), si substantivala (‘pocnet’, ‘trosnet’).

Ordodoxismul gandirist - curent promovat de catre Nichifor Crainic prin lucrarile sale (Icoanele vremii, Puncte cardinale in haos, Ortodoxie si etnocratie). Numele ii vine de la promovatorul sau care a fost director al revistei ‘Gandirea’, intre 1928-1944. Nichifor Crainic a ambitionat sa dea o interpretare crestina fenomenului cultural bizuindu-se pe o perspectiva etnicista.

Oximoronul - este o forma particulara de antiteza, care apare de obicei epiterizata. Provine din cuvintele grecesti oxys - ascutit, intepator; si moros - nauc, prostanac; fiind o asociere paradoxala a doi termeni contradictorii (chiar incompatibili din punct de vedere logic) cu efecte expresive surprinzatoare.

P

Paralelismul - este un procedeu cmpozitional prin care sunt alaturate doua aspecte din realitate, doua iedi ori sentimente cu efect de intensificare constand in reluarea mai multor cuvinte in aceiasi ordine sau din constructia simetrica a doua sau mai multor propozitii, versuri ori strofe.

Pastelul - a fost luat din domeniul picturii si este echivalent cu un tablou din natura. Este una din cele mai raspandite specii lirice si constituie o poezie descriptiva.

Pneonul - este un picior metric cuaternar, format di patru silabe, din care una accentuata (variabila) si trei neaccentuate, realizand patru variante posibile: pneonul I: ‘valurile, vanturile’ pneonul al II-lea: ‘Luceafarul asteapta’ pneonul al III-lea: ‘O mreaja de vrabie’ pneonul al IV-lea: ‘Sa ma lasati sa mor’

Personificarea - este figura de stil cea mai frecventa in folclorul romanesc, caci prin aceasta se atribuie obiectelor, elementelor naturii, abstractiunilor, necuvantatoarelor insusiri tipic omenesti.

Perturbatiile topice - in limbajul poetic ambiguizeaza rapoartele sintactice atat la nivelul propozitiei, cat si la nivelul propozitiei cat si la nivelul frazei, in timp ce dislocarile genereaza combinatii sintagmatice neobisnuite, creatoare de sensuri noi.

Poezia - este opera cu anumite caracteristici formale, care exprima ori sugereaza o idee, o emotie un sentiment, prin imagine artistica, armonie, ritm. In evolutia sa termenul ca atare a suferit modificari ale acceptiilor date de la mimesis (imitatie a realului) la poezia obiectuala.

Prozodia - este acel domeniu al poeticii care studiaza versificatia, mai precis cantitatea sau durata vocalelor si silabelor in diferite parti constitutive ale cuvantului alaturi de accentuarea si neaccentuarealor. Prozodia include metrice, ritmul, rima si structura strofica.

Psalmii - sunt varietati de imnuri sau ode religioase cu un continut crestin, atribuiti regelui David, conducator al evreilor si poet. Cei 150 de psalmi din Vechiul testament au devenit un model pentru creatia imnica din intreaga lirica europeana.

R

Rasul - este arma imbatibila a spiritului omenesc impotriva spiritului omenesc, impotrive derizoriului, a ridicolului, a grotescului, a absurdului di sfera sociala. Prin umor, ironiem sarcasm, dupa imprejurari, comedia biciuieste vicii si moravuri, urmarind corijarea sau extirparea lor.

Refrenul - isi are originea in Antichitatea greaca, in cantecul alternativ al corifeului, al corului, fiind utilizat si in imnuri. Prezenta refrenului accentueaza o anumita idee si confera dinamism baladei populare si culte, rondelului si altor specii lirice din curentul simbolist, al carui ideal estetic favorizeaza ideea apropierii poeziei de muzica.

Exemple:
“Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara! ” (V. Alecsandri)
“Copacii albi, copacii negrii/ Stau goli in parcul solitar/ Decor de doliu funerar.../ Copacii albi, copacii negrii.” (G. Bacovia)

Repetitia - consta in reluarea aceluiasi grup de sunete, sau chiar a unei sintagme intregi, ori a aceleiasi relatii gramaticale, pentru a intarii o idee ori a sublinia un efect artistic. Repetitia poate fi: fonologica (aliteratie, asonanta), lexicala (epizeuxis, anafora, epifora, tautologia etc.) si gramaticala (chiasm). Exista repetitii simple, duale si ternare. O categorie aparte de repetitie este refrenul.

Replica - in genul oratoric reprezinta un raspuns (oral sau scris), prin care se riposteaza la interventia anterioara a interlocutorului. In opera dramatica, aceasta corespunde interventiei unui personaj care da un raspuns (nu neaparat in contradictoriu) interlocutorului sau in cadrul dialogului. Prin extensie termenul este utilizat si in genul liric.
Exemple:
“Poetul: Tu esti o unda, eu sunt o zare,/ Eu sunt un tarmur, tu esti o mare,/ Tu esti o noapte, eu sunt o stea, Iubita mea// Iubita: Eu sunt o zana, tu esti un soare,/ Tu esti un flutur, eu sunt o floare,/ Eu sunt un templu, tu esti un zeu/ Iubitul meu...” (M. Eminescu)

Rima - omofonia (identitatea sunetelor) ultimelor silabe din doua sau mai multe versuri, incepand cu ultima vocala accentuata, reprezinta rima. Din punct de vedere morfologic, rimele pot fi: lexicale; gramaticale; lexico-gramaticale. Dupa gradul de armonie, rima este: saraca; suficienta sau buna; bogata; leonina ce mai este numita si superflua sau dubla. Dupa precizia armoniei, rimele pot fi: propriu-zise sau asonante. Dupa accent rimele sunt simple si complexe; rimele simple se impart in: masculine si feminine. Dupa gen, cea masculina este iambica si monosilabica, iar cea feminina este trohaica si bisilabica. Conform clasificarii semantice, rima poate fi: interna; identica, redublata sau obsesiva; echivoca; rara; aproximativa. Dupa pozitia in strofa, rima poate fi: monorima (a a a a); imperechata (a a b b); incrucisata (a b a b); imbratisata (a b b a); inlantuita (a b a); mixta sau variata; gemirima (x a x a).

Ritmul - cadenta, armonia obtinuta din succesiunea simetrica si regulata, intr-un vers, a silabelor lungi si scurte sau a silabelor accentuate si neaccentuate. Unitatea ritmica este silaba. Silabele scurte si lungi, respectiv accentuate si neaccentuate, se grupeaza in picioare metrice. Dupa numarul silabelor din picioarele metrice care le compun, ritmurile pot fi: binare (trohaic, iambic); ternare (dactilic, amfibrahic, anapestic); cuaternare (peon, coriamb); cvinare (mesomacru) si senare (hipermesomacru).

Romantismul - constituie o miscare artistica si literara, afirmata in primele decenii ale secolului al XIX-lea, in Europa care a fost pregatita de preromantism. Principiile estetice care au guvernat miscarea romantica:
1. preponderenta cultivarii sensibilitatii, a imaginatiei si a fanteziei creatoare in defavoarea ratiunii lucide;
2. evaziunea in trecut realizata in special sub forma visului sau a somnului, intr-un decor preferential nocturn;
3. contemplarea naturii, sub forma descrierilor (in pasteluri) si a meditatiilor asupra universului;
4. interesul pentru traditii, istorie si folclor national;
5. prezentarea unor eroi exceptionali, actionand in imprejurari deosebite (conditia artistului de geniu in lume);
6. importanta acordata sentimentelor omenesti si mai ales iubirii;
7. descoperirea infinitului spatial si temporal;
8. pretuirea libertatii de creatie la nivelul limbii literare, precum si amestecul genurilor si al speciilor literare. Patrunderea arhaismelor, regionalismelor si a constructiilor specifice limbajului oral;
9. ironia romantica

Rondelul - este poezia cu forma fixa alcatuita din treisprezece versuri grupate in trei catrene si un vers independent. Primele doua versuri sunt identice sau aproape identice cu versurile 7 si 8, iar versul independent este identic cu primul vers, versificatia limitandu-se la doua rime. Exista si rondeluri din douasprezece versuri: un catren, o tertina si un cvintet. Primele doua versuri sintetizeaza motivul liric.

S

Satira - este specia genului liric in care se ridiculizeaza ori se condamna, cu dispret si indignare, aspecte negative ale caracterului omenesc sau ale societatii, moravuri, conceptii, persoane, chiar opere literare etc. In literatura romana, specia a fost cultivata de poetii Grigore Alexandrescu (“Satira. Duhului meu”), D. Bolintineanu (“Nemesis”), M. Eminescu (“Scrisori”) etc.

Senaria - reprezinta strofa de sase versuri, dar nu este sinonim perfect cu sextina. Exemple: M. Eminescu (“Egipetul”, “La Bucovina”, “Epigonii”, “Memento mori”), T. Arghezi (“Litanii”, “Binecuvantare”), G. Cosbuc (“Moartea lui Fulger”, “Nebuna”).

Sextina - defineste o poezie cu forma fixa, alcatuita din sase strofe de cate sase versuri fiecare si o ultima strofa de trei versuri, poezia avand in total 39 de stihuri. Este scrisa in general, in decasilab (versuri de 10 silabe) sau endecasilabi iambici.

Sincronismul - E. Lovinescu a construit o teorie a sincronismului, conform careia cultura si civilizatia se dezvolta prin imprumut si imitatie, dupa un model mai evoluat. Exista un spirit comun al veacului care determina in ansamblu, aceeasi configuratie a culturilor.

Simbolul - este un semn concret (obiect, imagine) care reprezinta un alt obiect, o persoana, o situatie, o abstractiune, o entitate transcendenta etc. La baza oricarui simbol sta o legatura ce poate fi: ontologica sau de natura; analogica sau de forma; conventionala sau de intelegere. Asociatiile de semnificatii care stau la baza simbolului sunt: conventionale sau contingente.

Functiile simbolului: in Evul Mediu, simbolul a fost perceput ca semn al sacrului, in miscarea preromantica “Sturm und Drang” - ca forta creatoare, in romantism - drept semn al inefabilului, in simbolism - ca element plurivalent.

Simbolismul - este curentul literar ce a aparut in Franta ca reactie impotriva romantismului retoric sau decadent, parnasianism si naturalism.
Simbolistii considera ca limbajul poetic se bazeaza pe sugestia sonora a cuvintelor si pe corespondentele secrete dintre idee si forma acustica sub care ea apare.
Simbolistii au modificat versificatia, pentru ca au renuntat la rimele traditionale si au introdus versul liber. Macedonski este primul poet roman care a publicat, in 1880, creatii in versuri libere, fara rima si fara ritm.
Universul simbolist s-a remarcat prin urmatoarele teme si motive lirice:motivul citadin; tema marii plecari, conceputa ca o calatorie eterna spre nscunoscut; tema naturii, nu ca peisaj exterior, ci ca stare sufleteasca; motivul ploii si al toamnei; motivul instrumentelor muzicale care acompaniaza melancolia sufletesca; motivul solitudinii fiintei. In simbolism, imaginea singuratatii isi pierde gradoarea, devenind elegiaca si intima. Efectele ei sunt melancolia si “spleen”-ul, un amestec de tristete, dezolare si plictiseala profunda. Simbolismul romanesc a avut doi mari reprezentanti, si anume pe Alexandru Macedonski si pe George Bacovia.

Simbolismul cromatic - exprima nuantat subiectivitatea eului poetic si este esential in opera lui George Bacovia.

Sinestezia - este o varietate metaforica constand intr-un complex de senzatii transpuse literar prin imbinarea imaginilor vizuale, auditive, olfactive, tactile si gustative. Ea este un proces fundamental in lirica simbolista.
Exemple:
“De ce-ti sunt ochii verzi?/ Culoarea wagnerienelor motive?...” ((I. Minulescu)
“Primavara... O pictura parfumata cu vibrari de violet!” (G. Bacovia)

SOLILOCVIUL - Monologul format in prezenta/absenta altui personaj ,de care se face abstractie;enunutul este concentrat exclusiv asupra locutorului insusi, cuprinzand transpunerea verbalization a proprietor reflectii,opinii ori intentii;el corespunde ,in oarecare masura,monologului interior din textul narativ .(Iona de Marin Sorescu este integral un solilocviu perntru a sublinia singuratatea eroului tocmai intr-o lume care vorbeste atat de mult despre nevoia comunicarii .)

SONETUL - Poezie cu forma fixa alcatuita din 14 versuri,in general din 2 catrene si 2 tertete,catrenele avand rima imbratisata ,iar tertetele-rima libera variata.
In lit. romana au scri sonete: Gheorghe Asachi (a compus in 1821-primul sonnet ) Iancu Vacarescu ,Ion Heliade Radulescu,V. Alecsandri,M. Eminescu , Al. Macedonschi, D. Zamfirescu,G. Cosbuc etc.

SPATIUL MIORITIC - Orizont spatial definit prin notiunea de “plai”,o succesiune de deal si vale,asa cum apare in “Miorita”. L.Blaga defineste spatial mioritic drept “un orizont inalt ritmic si indefinit,alcatuit din deal si vale”.

SPECII FOLCLORICE
Cu functie ritualica:

Poezia obiceiurilor:, de Craciun, de Anul Nou (colindele,Plugusorul,Capra,Ursul), obiceiuri de primavara (Vergelul Junii )
Rituri de invocare a ploii (Paparudele,Scaloianul )
Poezia ceremonialului de trecere :nasterea,nunta,moartea(oratiile, Cantecul miresei ,Zorile, bocetele)
Poezia descantecelor.

Fara functie ritualica:

Poeziile lirice(in versuri): doina, cantecul propriu-zis, strigatura;
Creatiile epice:-in versuri: balada (haiduceasca , pastorala, legendara, fantastica) jurnalele orale;
- in proza: basmul, legenda, snoava;
Creatiile aforistice si engmatice: proverbele, zicatorile ghicitorile.

STANTA - Termenul e sinonim cu cel de strofa ,in lirica italiana a Rensterii.Stanta desemneaza mai ales strofa cu 8 versuri- octava. A aparut in lirica religioasa din sec al XIII lea , utilizata apoi de Boccaccio in “Teseide si Filostrato”,de Politiano(“Stante”)etc. Poeti romani care au folosit stanta: M. Eminescu, O.Goga,G. Cosbuc , G.Bacovia.

STROFA - Grupare de versuri ,cu inteles unitary , care se repeta identic d.p.d.v. al formei ,unitara in privinta metrului,a rimei si a masurii.

STROFA POLIMORFA - Este cea mai ampla structura prozodica, fiind alcatuita dintr-un nr. Mare de verauri, de la 7 la 12 si chiar mai multe in lirica actuala.( G. Cosbuc-“Vara”,
M. Eminescu,O.Goga-“Noi “,”Rugaciune”

STRUCTURA OPEREI LITERARE VERSIFICATE - Presupune integrarea elementelor constitutive intr-un tot inchegat . a)costructia exteroiara:titlul,incipitul, impartirea pe versuri, strofe,canturi,cicluri poematice. b)constructia lingvistica :metrica,ritmul,rima. c)constructia interna:imaginile poetice,secvente lirice,relatiile de simetrie sau de opozitie intre diferitele secvente lirice, cuvintele, sintagmele,figuri de stil etc.

SUBIECTIVITATEA IN LIMBAJUL LIRIC - Modalitati lingvistice de realizare : a) indici ai persoanelor (pronume personale, categoria persoanei in flexiunea verbala ), b) indici ai timpului c) indici ai spatiului .

SUSPANSUL - Asteptare plina de curiozitate si e emotie din partea spectatorului (cititorului)
Privitoare la evolutia conflictului dramatic , a personajelor si a relatiilor tensionate dintre ele sau la producerea unor evenimente ,fie neasteptate,fie inspaimintatoare .

SABLOANELE - Modele gramaticale prestabilite . Apar indeosebi in lirica si inproza populara, uneori si in cea culta si constau in repetarea unor sintagme fixe,precum refrenele in doine si balade ,formulele initiale, mediane si finale din basme.

T

TAUTOLOGIA - (Figura de constructie).Ojudecata logica in care ideea,odata formulata , este intarita prin repetitie ,pentru ai accentua importanta.

TEATRUL - “OGLINDA INSUFLETITA A ARTEI DRAMATICE”
Arta teatrala este profound si direct moralizatoare , deoarece spectatorii ,transpusi intr-o alta lume de emotiile traite simultan cu cele ale eroilor intruchipati de actori, invata sa se cunoasca pe sine , reflectandu-se in oglinda vie a creatiilor dramatice.

TEATRUL EXPRESIONIST - In teatrul expresionist are loc raportarea artistului la categoria cosmicului ,a ilimitatului si a irationalului ,prin vitalismul si participarea frenetica a creatorului la ideile si sentimentele exprimate de el,prin interiorizarea trairilor si prin refuzarea elementului tipic in favoarea simbolului .

Teatru istoric - piese de tatru inspirate din istorie;piesele istorice sunt scrise in spirit ironic si parabolic la M.Sorescu, dar avand surse autentice precum cronicile autohtone; dramaturgia istorica contemporana refuza idealizarea eroilor, cronologia faptelor, patrandu-se doar inspiratia istorica.

Teatrul mitic - mitul a fost dedicat zamislitorului de frumos artistic, ursitei sale tragice si puterii de jertfa a omului de exceptie; s-au incercat reconstituirii ale miturilor dar si demitizarii.

Teatru parabolic - este insotit de parodie ; se preocupa de raporturile dintre individ si istorie, dintre soarta nestituta a omului si mecanismul ce hotareste soarta ; parabola soresciana incearca sa schimbe perspectiva din care sunt privite unele fapte.

Teatru romantic - incerca idealizaea eroilor, respecta cronologia faptelor, predomina stilul retoric ; autori de seama : Alecsandri, Hasdeu.

Teoira imitatiei - teoria din perioda anilor 1840 care aducea non-valoarea literaturii prin traducerile excesive ale unor opere straine si prin stoparea crearii de opere romanesti ; s-au opus acestei teorii creatorii « Daciei literare » in frunte cu M. Kogalniceanu.

Tirada - o lnga si monologata suita de fraze, in care un personaj dezvolta retoric si patetic o anumita idee, adresandu-se altor personaje prezente in scena ; contine versuri memorabile, maxime; ex : tirada nasului din « Cyrano de Bergerac » de E. Rostand.

Tertina - poezie cu forma fixa, ordonata in strofe de 3 versuri endecasilabice, integrata intr-un ansamblu strofic de aceeasi factura ; rpimul vers rimeaza cu al treilea, al doilea cu versurile intai si al trelea din strofa urmatoare s.a.m.d. ; ex. « Divina Comedie » Dante.

Tertetul - strofa alcatuita din trei versuri.

Traditionalism - current literar din perioda interbelica care pretuieste si apara traditia, inteleasa ca suma de valori expusa pericolului si degradarilor; a fost reprezentata de revista « Gandirea » N.Crainic ; se opunea persepectivelor occidentale, si cerea intoarcea spre ortodoxismul traditional; reprezentanti : V.Voiculescu, L. Blaga.

Tragedia - specie a genului dramatic in versuri sau in proza, bazata pe reprezentarea in forma literara a categoriilor tragicului, infatisand personaje puternice, angajate in lupta cu forte care le depasesc, conflictul se incheie cu moartea sau infrangerea lor; apare catharsisul ; s-a nascut in cadrul sarbatorilor religioase, organizate in cinstea lui Dyonisis ; reprezentanti : Aristotel, Hegel, Albert Camus, M. Sorbu.

Tragicomicul - inbinarea trasaturilor comediei cu cele ale tragediei, in spatele faptelor de factura comica ascunzandu-se veritabile tragedii romanesti ; I.L.Caragiale, M. Sorescu.

Trasaturile folclorului - oralitatea(transmisa prin viu grai), spiritul traditional(sistem prestabilit de mijloace de expresie artistica), caracterul colectiv(retransmiterea in froma diferita),anonim(nu este marcata de identitatea vreunui autor), sincretic ( mai multe arte).

U

Uratul - categrie estetica ; note caracteristice : diform, caraterul amorf, dizgratiosul, lipsa de unitate, caricatura ; Charles Baudelaire «Un hoit »,Tudor Arghezi « Flori de mucigai ».

V

Versul - un rand dintr-o poezie marcat printr-o pauza finala si una mediana(cezura) care il desprate in doua emistihuri, si alcatuind o unitate de ordin ritmic, si adesea o unitate de sens.

Versul alb - lipsit de rima ; Henry Howard (1540 - traducerea “Eneidei”).

Versul cretic - picior silabic alcatuit dintr-o silaba scurta flancata de alte doua silabe lungi in combinatie cu versuri poliritmice; G. Cosbuc “Moartea lui Fulger”.

Versul liber - lipsit de rima, ritm si scrise in metru diferit. La Fontaine, Milton.

Versul safic - metru al poeziei antice grecesti; endecasilab, cinci picioare metrice, doi trohei, un dactil, doi trohei;Alceu, Horatiu, von Platen, M. Eminescu.