z6v4vy

In ultima etapa a liricii argheziene configuratia sufleteasca a poetului este acceasi ca mai inainte. Framantarea, necontenita ciocnire de atitudini contradictorii isi gasesc reflectarea in egala masura in creatiile din ultimele volume de versuri ale poetului. Asistam la o lupta intre inepuizabilele resurse sufletesti mereu improspatate si sentimentul ca varsta inaintata il duce, inevitabil, spre un final al propriei existente. Neputinta de a invinge legile naturii ii creaza adeseori poetului stari sufletesti depresive. De cele mai multe ori insa in poezii din ciclul Ritmuri domina sentimentul satisfactiei implinirilor.
Astfel, in poezia De ce-as fi trist, T. Arghezi parca vrea sa cuprinda, in sufletul lui, toate lucrurile oferite de viata si de natura. De aceea intrebarea “De ce-as fi trist?”, care se repeta de trei ori la inceput de strofe, il chinuie obsesiv pe poet, gasindu-si singur, in cele din urma, un raspuns sau mai degraba o consolare in elementele naturii si ale vietii din jur. De ce-as fi trist? ca toamna tarzie mi-e frumoasa? Poetul este constient ca varsta la care a ajuns “toamna tarzie” ii este frumoasa si linistita, ca a cunoscut lucrurile vietii si ale implinirilor: “Pridvoarele-mi sunt cosuri cu flori, ca de mireasa”, casa ii este frumoasa si indestulata: “Fereastra-mi este plina/ De iederi impletite cu vine de glicine./ Beteala si-o desface la mine si mi-o lasa./ Cand soarele ramane sa-l gazduiesc in casa/ O prospetime noua surade si invie/ Ca de botez, de nunta si ca de feciorie”.
Mediul in care traieste l-a imbiat la viata, i-a dat sperante in viitor. “De ce-as fi trist? ca pacea duioasa si blajina/ Ma duce ca o luntre prin linisti de lumina?/ E un suras si-n vraful de carti, sa ma alinte./ Vieti noi tresar vioaie din foste oseminte ./ Vad frunza ca scoboara din ramuri cate una./ Le ruginise bruma ,/ Le argintase luna ./ Aud si ganguritul de dragoste cu jele./ Oprit cu porumbeii pe coama casei mele”.

Si totusi, poetul se simte singur, singuratatea “doarme culcata-n somn” alaturi de el, “De-alungul, intre paturi”.
Finalul poeziei sugereaza adevarata realitate morala a poetului, teama de moarte: “De ce-as fi trist? ca nu stiu mai bine sa framant/ Cu sunet de vioara urciorul de pamant? / Nu mi-e cladita casa de sita peste Trotus ,/ In pajistea cu cranguri? De ce-as fi trist? Si totusi…”
Sensul grav al poeziei este reliefat si de faptul stilistic, foarte semnificativ, poetul incheind fiecare vers printr-un punct. Versurile astfel concepute imprima o tonalitate grava, corespunzatoare sentimentului dominant din poezie.
Intalnim in poezie, epitete “toamna tarzie”, metafore ”pridvoarele-mi sunt cosuri cu flori”, comparatii “cosuri cu flori, ca de mireasa”, personificari “soarele ramane sa-l gazduiesc in casa”, “e un suras si-n vrafuri de carti”, interogatii retorice ”De ce-as fi trist? esti tot aici cu mine si tot cu mine-inchis?”, repetitii: “De ce-as fi trist?”.