t9c17cy
Personajul principal al acestui roman este Vitoria Lipan, o munteanca din zona Dornelor, vazuta in actiune (drumul parcurs de ea pentru descoperirea sotului disparut). Criticul literar Perpessicius apreciaza ca „«Baltagul» este romanul unui suflet de munteanca”. Numele personajului principal este anuntat din titlu, ca in multe opere literare. Acesta ar putea reprezenta, intr-un sens, traiectoria pe care o urmeaza personajul, inasprirea vietii ei, cresterea hotararii acesteia de a face dreptate.
Existenta locuitorilor din acea zona era zbuciumata si fara sa se intample aceasta crima: chiar din legenda de la inceput, aflam ca Dumnezeu ii daruise cu mai putin decat pe altii (isi castigau existenta cu toporul ori cu cata sau erau priceputi in mestesugul oieritului).
Portretul fizic este facut in mod direct de catre autor, in cateva linii, asociind frumusetea exterioara cu cea launtrica: „Ochii caprui, aprigi si inca tineri erau dusi departe”, in ei se rasfrangea „lumina castanie a parului”.
Tot din descrierea autorului putem deduce varsta personajului: „Era dragostea ei de douazeci si mai bine de ani”, iar „din cei sapte copii pe care-i avusesera, ramasesera numai doi: Gheorghita si Minodora”, ajunsi si ei la varsta casatoriei.” Sadoveanu surprinde in Vitoria Lipan misterul feminin, farmecul specific fiecareia: „Ea era deasupra tuturora; avea a...i o putere si-o taina pe care Lipan nu era in stare sa le dezlege. Venea la dansa ca la apa cea buna.”
Prenumele eroinei (Vitoria) sugereaza biruinta, faptul ca era apriga, ca nu se dadea batuta sau invinsa niciodata: „Si cu sotul ei se dovedise asa si, chiar daca acesta o batea, nu se temea, facandu-l pe el sa regrete apoi.”
Portretul moral al personajului este prezentat atat direct, cat si indirect. Astfel, Sadoveanu o infatiseaza ca pe o femeie harnica, torcand si aducand de la campie provizii, pe care la munte nu le putea gasi: „Aducea faina de papusoi si legume in desagi, pe cinci caluti, pe cel din frunte calarea ea barbateste.” inca din prezentarea fizicului, autorul reda framantarile personajului cauzate de intarzierea peste obicei a sotului: „Fusul se invartea harnic, dar singur.”

Prin calitatile ei, Vitoria este demna de Nechifor, care era cel mai vestit si cunoscut cioban din zona. Actiunile ei sunt gradate, gandite, atat inainte de a porni in cautarea sotului, cat si dupa aceea: se consulta intai cu preotul, apoi cu vrajitoarea, anunta autoritatile, adaptandu-si stilul la fiecare si se dedubleaza, pentru a-si atinge scopul.
Incepe sa-i evite pe oameni, cand vede ca sotul ei intarzie prea mult, considerand ca este numai durerea ei si ca nimeni nu poate intelege ce simte ea: „inainte de a merge la preot, se duse la carciuma sa ia o sticla de rachiu pentru acesta, dar intra pe usa din spate pentru a scapa de iscodelile oamenilor”; in drumul ei, cand se intalneste cu o nunta si o cumetrie, lasa deoparte supararea ei, „facand frumoasa urare miresei” si daruind micutului un banut, asa cum se proceda.
Preotului ii vorbeste despre dragostea ei statornica, despre Lipan, pe care-l cunoaste precum ii stie numele si in care are incredere: „Poate zabovi o zi ori doua cu lautari si cu petreceri, ca un barbat ce se afla; insa dupa aceea vine la salasul lui. stie ca-l doresc si nici eu nu i-am fost urata.”
Ca orice personaj de roman, Vitoria este urmarita in evolutie. Ea stie ca nu-l va gasi in viata, dar, pe de alta parte il cauta ca sa-l ingroape crestineste si pentru ca simte ca-si pastreaza tineretea, rememorandu-si viata. Criticul literar Zaharia Sangeorzan considera ca Vitoria traieste retrospectiv taina iubirii. intreaga strategie de cautare a sotului se desfasoara prin asocierea semnelor vremii cu starile sufletesti ale personajelor.
Ea ajunge sa descifreze semnele naturii, traind ca orice erou popular in comuniune cu natura: cantatul cocosului pe prag cu fata spre poarta ii intareste convingerea ca barbatul ei s-a dus dintre cei vii; vantul venit de la nord ii da fiori reci ca o veste proasta.
Din momentul in care este sigura ca barbatul ei este mort, Vitoria Lipan se dedubleaza, ca toti eroii clasici: incearca sa se comporte normal cu oamenii, parand aceeasi la exterior, dar in interior supararea ei creste, gandind cum sa-i pedepseasca pe cei care i-au facut rau.
Astfel, Gheorghita observa schimbarea mamei: „Se uita numai cu suparare si i-au crescut tepi de aricioaica”. Vitoria dovedeste o intuitie ascutita, observand mai atent oamenii de cand se abatuse necazul asupra ei.
Astfel, observa ca Gheorghita porneste cam temator la drum, semn ca era inca un copil si incearca sa-l maturizeze: „Nu te uita urat, Gheorghita, ca pentru tine de-acu inainte incepe a rasari soarele. intelege ca jucariile au stat, de-acu trebuie sa te arati barbat.”
Vitoria Lipan este un personaj complex, surprins in actiune, respectand traditiile, dovedind spirit gospodaresc ca orice femeie de la tara, dar si calitati de detectiv, incat romanul „Baltagul”, capata si o tenta de aventura. Isi cearta fata care da semne de indepartare de traditii, purtand coc si dansand „valt” si chiar o ameninta ca „ii leaga un bolovan de gat si o arunca in apa Tarcaului.”
Pe cat de conservatoare se arata in pastrarea obiceiurilor, asa cum rezulta si din dialogul cu Minodora, pe atat de repede se adapteaza la psihologia oamenilor de care depinde descoperirea adevarului: umbla „intre rasaritul si asfintitul soarelui si numai pe langa oameni”, nu noaptea si nici in singuratate cum se intampla cu sotul ei, cere negustorului bani marunti pe care ii baga intr-un colt de naframa sa-i aiba la indemana si sa cumpere raspunsurile oamenilor.
Munteanca ii uluieste pe cei din jurul sau, prin insusirile ei deosebite si de aceea, celelalte personaje isi exprima punctul de vedere, evidentiindu-i calitatile sau generalizandu-le. Astfel, Gheorghita isi pune un semn de intrebare: „Mama asta cunoaste gandurile oamenilor, trebuie sa fie fermecata...”
La randul lui, Calistrat Bogza este la fel de uluit de exactitatea cu care Vitoria a reconstituit totul, ca in momentul mortii sa recunoasca: „Si sa se stie ca a fost intocmai cum a aratat sotia mortului.” De aici, rezulta ca ea savarseste ceea ce isi propune, gasirea ucigasilor, locul crimei, pedepsirea raufacatorilor.
Dupa gasirea ucigasilor si pedepsirea lor, Vitoria ii face sotului ei o inmormantare specifica, chiar fastuoasa, apoi se intoarce acasa, ca sa-si continue viata, cu inima impacata ca si-a facut datoria fata de Nechifor Lipan, sa-si creasca copiii si sa aiba grija de gospodarie.
In concluzie, putem spune ca Vitoria Lipan „nu este o mulier impotens (muiere fara putere), tematoare, umila, ci o expresie severa a mediului alpin, personaj reprezentativ la care trasaturile fizice si etice au ceva din taria locurilor.” (Constantin Ciopraga).