Cel mai reprezentativ poet simbolist din literatura romana. Trasaturile universului liric Bacovian sunt evidente inca de la aparitia primului volum „Plumb”(1916), despre care E. Lovinescu spunea ca dezvaluie „ o atmosferade coplesitoare dezolare, de toamne reci, cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitat intr-un peisagin de mahala de oras provincial, intre cimitir si abator, cu casutele scufundate in noroaie eterne, cu gradina publica ravasita, cu melencolia caterincilor a...i o atmosfera de plumb, in care pluteste obsesia mortii si a neantului, o descompunere a fiintei organice.” u9c19cs
In volumul „Plumb”, Bacovia creaza o viziune de infern prin evocarea ploilor lungi si reci, a zapezilor nesfarsite, care ameninta sa transforme orasul intr-un cimitir alb, al ospiciilor, abatoarelor si a cazarmilor, din care se aude metalic si deprimant cantecul fanfarei militare, o lume a deznadejdii, absurda si halucinanta.
Micul targ de provincie, una din temele preferate de poetii simbolisti este surprins in rotatia calendaristica a anotimpurilor prin acele elemente care sugereaza degradarea, descompunerea materiei. Dintre anotimpuri, Bacovia prefera toamna, cu ploile nesfarsite, care picura monotonia si tristetea in suflet, ca in poeziile „Nota de toamna”, „Rar”, cu trotuarele acoperite de noroi pe care trec bolnavi, copiii intorcandu-se de la scoala, sau amantii atacati de tuberculoza, facand gesturi ciudate.
IARNA poetul nu este impresionat de albul imaculat al zapezii, el fie surprinzand momentele critice cand zapada se amesteca cu ploaia(„Moina”), fie gasind elemente care sa atenueze stralucirea zapezii, asa cum este sangele care curge de la abator- „Tablou de iarna”. Alte ori poetul creaza impresia unei inzapeziri totale, ninsoarea capatand proportii fantastice si amenintand sa transforme orasul intr-un imens cavou alb.
VARA poetul este coplesit de arsita dogoritoare si impresionat de mirosurile degajate de cadavrele descompuse sub soarele torid.
PRIMAVARA bacoviana este lipsita de veselia si de sperantele pe care acest anotimp le aduce, reinvierea naturii fiind pentru poet un motiv de nevroza, de isterie, de amplificare a gandului existentei inutile.
IUBIREA se supune si ea universului bacovian, purtand amprenta descompunerii. Iubitele bacoviene sunt triste, atacate de tuberculoza, canta la clavir cantece triste.
Spre deosebire de majoritatea poetilor simbolisti, care preferau nuantele in defavoarea culorii, acestea exprimand mai bine starile sufletesti vagi, nedefinite, la Bacovia gama de culori este relativ restransa, cum de altfel este si sfera temelor din lirica sa, dintre acestea evidentiindu-se negrul, griul, galbenul si violetul.
In lirica sa abunda negrul ,culoarea mortii, sugerand carbonizarea materiei. In poezia intitulata chiar „Negru” alaturarea florilor carbonizate de sicriiele negre, arse, de metal si de vesmintele funebre creeaza o atmosfera de infern in care arderea a redus la scrum nu numai lumea materiala, ci si pe cea a sentimentelor, simbolizate de zeul Amor, cu penele carbonizate.Alte ori, negrul este asociat cu albul, ca in poezia „ Decor”, creand un tablou sumbru, deprimant, „in decor de doliu funerar”. Din amestecul celor doua culori rezulta cenusiul, plumburiul, care genereaza o tristete iremediabila, o monotonie ce trimite la gandul mortii, totul devine gri, cenusiu, pana si ninsoarea.
VIOLETUL este o culoare halucinanta in poezia bacoviana, care sugereaza stari de tristete sfasietoare, singuratate deliranta, imposibilitatea comunicarii cu ceilalti. Violetul se asociaza uneori cu galbenul, culoarea maladivului si a mizeriei in poezia lui Bacovia.
Foarte rar, Bacovia recurge la culori pastelate(verdele crud, azuriul, rozul,albastrul) dar si atunci cand sunt folosite ele apar numai ca o strafulgerare pe retina de obicei sumbra a eului liric, care bombardata de un asemenea caleidoscop de culori capata senzatia de ameteala, de sfarseala.
Dintre tehnicile simboliste la care poetul recurge se remarca repetitia unor cuvinte, sintagme, versuri, ce devin laitmotive, sau chiar strofe avand valoarea unor refrene, care confera muzicalitate textului.
Starile obsesive, monotonia existentei sunt sugerate de Bacovia si prin titlurile poeziilor, foarte scurte, sau folosirea aceluiasi titlu pentru mai multe poezii. Sentimentele grave de tristete sunt sugerate prin folosirea unor sunete cu o rezonanta trista( vocalele inchise: „o”, „u”, „i”sau combinarea anumitor consoane ce genereaza aliteratii.
Un rol important il are si punctuatia, atmosfera grea, de tristete, de insingurare fiind sugerata de folosirea punctelor de suspensie.