s8k2kz
Nascut la 14 februarie 1910 in comuna Camenca, judetul Balti,
Vasile Coroban a absolvit Universitatea din Iasi (1935). A fost redac tor al gazetei antifasciste Viata universitara . Dupa 1940 a lucrat gazetar. In anii razboiului a fost profesor de scoala medie in regiu nea Kemerovo, in 1947 a devenit colaborator stiintific la Institutul de Istorie si Teorie Literara al Academiei de Stiinte din Republica
Moldova, totodata detinand functia de profesor la Universitate.
A decedat la 19 octombrie 1984 la Chisinau si a fost inmor mantat in satul de bastina.
Cartile, studiile, articolele, recenziile si chiar replicile lui Vasile
Coroban formeaza o parte deosebit de pretioasa a criticii si isto
riei literare de la noi. Volumele sale, unele numite mai inainte, contributiile la pregatirea multor culegeri colective ( Istoria li teraturii moldovenesti , vol. I (1958), Genuri si specii literare
(1963), Studii de teorie a literaturii (1979) s.a.), prefetele la sute de carti, rapoartele si comunicarile la diverse congrese, conferinte si simpozioane, activitatea in calitate de autor de manu ale toate denota o eruditie vasta, o capacitate de munca demna de invidia oricarui coleg de breasla si fapt deosebit de impor tant un gust artistic si estetic elevat, o intuitie critica profunda, un spirit analitic si polemic distins. Vasile Coroban a evoluat in permanenta odata cu literatura noastra, ba mergand mereu inaintea prozatorilor si poetilor (opere dramatice n-a analizat).
Cu toate ca a platit si un anumit tribut conditiilor timpului, mai ales in monografia Ion Canna (1953), el a lansat o seama de idei care depaseau considerabil puterea de intelegere a contem poranilor in privinta creatiei scriitorilor clasici, problemei speci ficului national in literatura etc.
O dovada elocventa a talentului, eruditiei, spiritului critic si a vervei polemice ale lui Vasile Coroban o constituie studiul Roma nul moldovenesc contemporan.
Criticul porneste de la necesitatea delimitarii romanului de celelalte specii epice, in scopul anihilarii unor opinii eronate de spre romanul nostru contemporan, in voga la ora aceea: O rigu roasa delimitare a romanului si a literaturii documentare se im pune in cel mai inalt grad si cu atat mai mult, cu cat unii scriitori nu respecta canoanele genului, preferand faptul, amanuntul docu mentar (deseori fara deosebita importanta) jocului imaginatiei si generalizarii artistice. (...). Unele romane contemporane moldo venesti (...) nu se ridica deasupra momentului istoric ca sa-l cu prinda intr-o sinteza, estetic si etic valabila pentru o vreme inde lungata. Romanul, in sensul larg al cuvantului, nu inseamna ade renta ingusta la actualitate, ci o proiectare a realitatii in simbol sau parabola de semnificatie mai mult sau mai putin universala,
accesibila pentru diferite meridiane, unde omul construieste si se bucura sau indura povara vietii si sufera .
In continuare Vasile Coroban se refera la practica autorilor nostri contemporani, conturand si mai clar notiunea de roman in sensul larg al cuvantului : Faptele nude istorice, oricat de adevarate si chiar impresionante, nu constituie un roman daca le insiram pur si simplu cronologic, inviorandu-le cu anecdote de mica circulatie, deseori insipide si triviale, cum se observa in unele romane contemporane moldovenesti £...¤. Pe langa cunoasterea lucrurilor, simtul observatiei si darul de narator, mai e nevoie de viziune poetica cuprinzatoare, de un stil propriu si de o limba cat mai bogata... .
Isi primeste partea de dojana, pe deplin meritata, critica litera ra, vinovata si ea de nivelul scazut al romanului contempo ran de la noi : Punand accentul mai mult pe tema, pe actuali tate, pe faptele narate, critica noastra a supralicitat uneori valoarea unor romane, situandu-le pe o treapta prea inalta in comparatie cu campul lor narativ ingust si nesemnificativ .
Pe parcursul studiului Vasile Coroban face dovada deplina a intelegerii estetice a romanului, criticul avand constiinta adevarului ca drumul artei e mereu acelasi, de la realitatea umana si istori ca la simbolul sau parabola artistica . Autorul urmareste minutios evolutia epicului si romanescului in literatura noastra, facand referiri la snoavele populare, la cronicile medievale, la romanele satirice de tipul Esopiei , pana ajunge la romanul-pamflet Isto ria ieroglifica de Dimitrie Cantemir. Un acut simt al discer namantului critic ii ajuta lui Vasile Coroban sa disece just lucru rile. Pe de o parte, in Istoria ieroglifica n-avem dialoguri ca mijloc de relevare a psihologiei personale. Multiplele peroratii cu inter calari de proverbe uneori prolixe, puse in gura personajelor ale gorice, apartin mai mult lui Cantemir decat personajelor. N-avem nici actiune romanesca... , pe de alta parte totusi, aceasta scriere are un fond care tine de roman. Acesta e fondul caracterologic... .
Cercetatorul depisteaza in creatia cronicarilor mijloace si pro cedee care aveau sa se afirme mai tarziu in roman: detaliul artis tic la Neculce, poanta in snoavele populare, condensarea actiunii in nuvela Alexandru Lapusneanul de Negruzzi, pitorescul persona jelor in Istoria unui galben de Alecsandri, comicul de situatie in povestile si Amintirile lui Creanga, originalitatea nationala a ilus trului humulestean si alte particularitati artistice ale creatiei ace stuia ( A nu explica, ci a sugera iata arta lui Creanga ).
Dupa o atare initiere a cititorului in problema obarsiei romanu lui nostru, Vasile Coroban vorbeste la fel de amanuntit despre ca racterul estetic al romanului. El citeaza cunoscuta formula a lui
Stendhal (din romanul Rosu si negru): ... Un roman este o oglinda, care se plimba pe un drum mare. Cateodata el reflecta in ochii vostri azurul cerului, cateodata mocirla baltoacelor drumu lui... , dar tot atunci observa pe deplin just ca estetica oglin zii e contrazisa in mare masura de opera lui Stendhal. Daca ro manul ar fi pura oglinda, el ar trebui sa renunte la orice interpre tare a vietii... .
Ideea despre caracterul creator al reflectarii realitatii in roman
(si in arta in general) este una extrem de rodnica in contextul literar de la noi, deoarece anume acestui aspect de fictiune al operei literare nu i s-a acordat, mult timp, atentia cuvenita. Vasile
Coroban insista in aceasta directie, si nu fara temei: ... Ro mancierul francez interpreteaza satiric realitatea, iar satira de formeaza obiectele. Apoi sunt cunoscute desele interventii autori cesti in actiunea romanelor, asta la fel nu confirma estetica oglin zii in intregime si textual. Opera lui Stendhal nu e o oglinda pa siva... .
Prin citate din Goethe, Bonnet, Liviu Rusu, George Calinescu, referinte concrete la romanele lui Dostoievski, Rebreanu, Solohov si ale altor autori, observatii subtile asupra nuvelelor si romane lor lui Ion Creanga, Ion Bassarabescu, Mihail Sadoveanu, Ion
Druta si ale altor scriitori Vasile Coroban ne incita la o indelun gata si profunda meditatie asupra specificului romanului.
Dar importanta studiului Romanul moldovenesc contemporan nu consta numai in explicarea teoretica a specificului general si a particularitatilor definitorii ale romanului. Vasile Coroban intre prinde o analiza concreta, sub diverse aspecte, a romanului nos tru contemporan, bogata in observatii subtile, in generalizari inte meiate, in concluzii convingatoare. Anume in aceasta analiza se vadesc puterea de patrundere a criticului in mecanismul interior al operei literare, discernamantul lui valoric, verva lui polemica.
Pe deplin constient ca arta este o recreare specifica a vietii, cercetatorul ne instruieste prin exemple vii din creatia scriitorilor care la acea ora constituiau fondul nostru activ de lecturi, in par ticular din operele lui Ion Druta. De exemplu: Creatia lui Druta isi are originile in folclor, in dialogul menipeic, in carnavalescul nostru popular. Druta are darul de a se transpune in situatia subi ectiva a eroilor sai si de a vedea spectacolul vietii asa cum il pot vedea si simti ei. Inzestrat cu imaginatie stufoasa, acest scriitor prezinta obiectele nu numai asa cum sunt ele percepute de oa menii din popor, ci si in felul cum le poate modifica imaginatia capricioasa populara dintr-un impuls ironic sau dintr-o pornire tragica interioara. Druta... nu se complace in descrieri, ci noteaza rapid gestul sau raportul dintre obiecte pentru a le prezenta inr-o anumita lumina comica sau tragica , Arta nu reproduce, nu fotografiaza realitatea, ci o mareste sau o micsoreaza in de pendenta de tema si de natura, comica sau tragica, a materialu lui de viata , Realitatea intr-o adevarata opera de imaginatie ar tistica nu se prezinta numai sub forma ei conceptuala, sub forma de categorii logice, de date experimentale sau statistice, de fapte verificate si atestate de bunul simt comun, ci include in sine si fenomene care scapa controlului inteligentei, ca senzatii, perceptii, inconstient, subconstient, fantastic, oniric... .
Nu dorim sa marim numarul citatelor menite sa indice con cret, pe viu metoda critica a lui Vasile Coroban, dar cateva referinte la textul studiului se cer facute in vederea caracterizarii mai nuantate a stilului critic al autorului. E un stil de o claritate depli na, intemeiat pe o logica impecabila a faptelor literare luate in discutie, pe paralele, alteori pe contraste intre doua tipuri de opere sau intre doua niveluri de realizare artistica a romanelor, un stil din care nu lipseste paranteza savanta, alteori observatia ironica sau chiar caustica, un stil in care concluzia apare pe deplin argu mentata, convingatoare, cititorul incercand placerea incheierii maiestrite a pledoariei critice. Placerea e cu atat mai mare, cu cat
Vasile Coroban apeleaza la vorba de duh, la butada culta, la cita tul concludent etc. Toate acestea se vadesc in studiul sau si in procesul analizei creatiei lui Ion Druta. In contrast cu un critic moscovit care nu intelegea aspectul social al povestirii Frunze de dor, autorul stidiului explica, pe indelete, calm, desfasurand o adevarata pledoarie, pana la urma desfiintand opinia recenzen tului neobiectiv: In dragostea lui Gheorghe si a Rusandei isi face ecou sentimentul alienarii, cauzat de razboi, de pierderile irepa rabile si dureroase... Existenta colectiva, trecand prin grele probe, provoaca anxietatea de care e stapanit Gheorghe... Instinctiv Gheor ghe nu vrea sa se dezlipeasca de pamant, mama noastra, a tutu rora. Intentia Rusandei de a deveni invatatoare ia in ochii lui
Gheorghe proportiile unui fapt mai mult decat dureros; plecarea tinerei fete la scoala e o instrainare pentru el, e o tradare a teluri cului. Druta a prins acest moment, probabil mai mutl intuitiv decat voluntar; e un fapt obiectiv pe care nu-l poti anula prin banale observatii critice. In asta si consta indiscutabilul merit al lui Druta; el a intuit si a redat pe cale artistica sentimente colective, bucurii si dureri, nedeformandu-le oratoric, ci proiectandu-le in mari sim boluri.
In fond, Frunze de dor e o carte optimista, de solidaritate umana, caci pe fundalul durerii colective a pierderilor se desenea-
za o dragoste curata, duioasa, icoana a nazuintelor omenesti de totdeauna. O dragoste legata de pamant, de oameni, de cer si de stele. Si nu mai putin zguduitoare in aceasta carte sunt scenele dramatice, in care Druta zugraveste durerea colectiva...
Scriitorului aproape ca i se impunea sa modifice finalul roma nului in sens beatitudinal: plecarea la scoala si casatoria cu Ru sanda. Adoptandu-se acest final, cel al fericirii comode si aran jate compozitional, s-ar fi destramat intreaga panza artistica; in loc de vagul nostalgic al dragostei curate ar fi intervenit schema unei fericiri dinainte planuite. Dar asemenea scheme mai avem in proza noastra; ele nu sunt o noutate, ci o calamitate. O butada a scriitorului contemporan francez Gilber Sesbron glasuieste: Is toriile de dragoste nu se termina bine sau rau; ele se termina ori nu se termina . Observatia e extrem de justa, si Druta a procedat bine, evitand un final bun sau rau .
Alta data, comentand modul in care Ion Druta a prezentat stirea despre sfarsitul razboiului, criticul se refera la badea Zanel, care-si pierduse fiul si care in renumita ceea zi de primavara mai suspina, umbland prin ograda... tras la fata, cu fruntea plecata, cu un toporas uitat de mult in mana dreapta. De o saptamana nimeni nu i-a mai auzit glasul, nimeni nu l-a stiut cand se culca, cand se scoala. Vazandu-l mergand, nu te puteai dumeri: se duce omul ista ori vine, duce ceva ori aduce, tocmeste ceva sau strica... ,
Vasile Coroban citeaza copios, amanuntit, cu gust, evidentiind mai intai maiestira cu care scriitorul dezvaluie starea psihologica a personajului. Dupa aceasta comentariul critico-literar devine lesne credibil si convingator: Sentimentul tragic al durerii de tata care si-a pierdut fiul drag in razboi se inalta aici in sferele sublimului, tabloul sfasietor al suferintei interioare a eroului capata valoare de simbol. Durerea e redata in semnificatia ei universala prin notatii extrem de simple, prin detalii sugestive de o neobisnuita plasticitate, prin tacere, indiciu al interiorizarii profunde a senti mentului. Gesturile indecise, toporasul de mult uitat in mana
dreapta , raspunsul nedeslusit, privirea dezorientata sunt elemen tele psihologice ale situatiei tragice in care se afla eroul, ale du rerii pe care o traieste un tata lovit nemilos... Intensitatea senti mentului ne copleseste si mai mult cand indureratul tata se uita la toporas, la coada lui lustruita de mainile dibace ale fiului disparut. Contactul cu obiectele genereaza sentimente. Bastonul vechi al tatalui lui badea Zanel simbolizeaza cursul neintrerupt al vietii, legatura dintre generatii, care il sustine pe om in dureri le sale. Badea Zanel, luand in mana acest baston, are sentimen tul imbatranirii sale dupa lovitura data de soarta, iar trecand prin sat cu durerea inabusita, sub privirile tacute ale oamenilor, el capata dimensiunile simbolice ale durerii ca sentiment general uman. Schimbul aparent banal de cuvinte cu mos Andrei ( imba traneste livada ) vorbeste de acelasi tact artistic al lui Druta, de capacitatea de a sugera prin reticenta sentimentul. In dosul acestei reticente arde o mare durere parinteasca .
In aceeasi maniera, imbinand consideratiile teoretice cu referintele concrete la textele drutiene, explica Vasile Coroban multe particularitati definitorii ale creatiei prozatorului care a facut epoca in literatura noastra: Intr-o adevarata opera de arta scriitorul prezinta adevarul sub specia particularului, pe cale in ductiva, iar nu in forma generala, cunoscuta de toata lumea. Nu discursurile oratorice si intelectul rafinat constituie frumusetea unei opere artistice, ci sentimentele exteriorizate simplu, fie chiar si rudimentar, dar emotionant. In Frunze de dor, asa cum se intampla intr-o opera de talent, pe primul plan sta evenimentul asimilat pe cale psihologica, dar nu cel cronologic. Dincolo de ratiunea pura simtim durerile si bucuriile eroilor in starea lor ge nuina, nativa... .
Un ultim exemplu referitor atat la modul in care trateaza Vasile
Coroban creatia lui Ion Druta, cat si la stilul critico-literar de maxi ma claritate, polemic si generator de satisfactie intelectuala, este pasajul despre finalul Frunzelor de dor. S-a mai vorbit si de faptul
ca Druta n-a precizat, n-a motivat pana in cele mai mici amanunte cauzele despartirii lui Gheorghe de Rusanda si de aceea nu putem afla concret cine e vinovat si cine are dreptate dintre acesti doi eroi, constata criticul. Dupa care explica: Dar se stie ca o moti vare riguroasa documentara a fiecarui pas si a fiecarui sentiment al eroului nu e totdeauna un merit estetic. Orice creatie artistica, oricat de realista, comporta si o parte de mister. Cauzele despartirii eroilor din Frunze de dor sunt in definitiv mai mult sugerate decat explicate pana in cele mai mici amanunte. Druta lasa sa dainuie si un anumit mister in jurul despartirii. Asta se simte din incertitudinea si angoasele eroilor. Compozitia marilor romane lasa totdeauna si o poarta deschisa spre mister .
In felul acesta autorul ne instruieste nu numai in vederea intelegerii juste a unei opere anumite, dar si in privinta consti entizarii specificului literaturii in genere, problema elementului de mister, de exemplu, fiind una esentiala nu numai pentru creatia lui Ion Druta.
Spre regretul nostru, nici Vasile Coroban n-a fost scutit de tributul platit ideologiei comuniste. Afirmatii conjuncturiste, de apreciere a opiniilor lui Lenin despre arta, a principiului partinitatii si a altor particularitati ale realismului socialist, intalnim si in stu diul Romanul moldovenesc contemporan. Mai mult, criticul a supraapreciat unele povestiri si romane care s-au dovedit curand incapabile sa infrunte timpul. Dar nu aceste neajunsuri si greseli de optica asupra unor opere aparte formeaza esentialul in studiul analizat. Esential este faptul ca, fiind elaborat cu dragoste pentru literatura, constituind o dovada a competentei autorului in do meniu si a spiritului lui creator, neimpacat cu pseudoliteratura de pana la primele nuvele drutiene si sustinator al noului afirmat in proza noastra odata cu aparitia povestirii Frunze de dor de
Ion Druta (cercetatorul o numeste roman), studiul certifica adevarul ca Vasile Coroban a realizat prima carte de critica compe tenta, exigenta si instructiva, in literatura noastra postbelica. Mai
cu seama in Romanul moldovenesc contemporan Vasile Coroban s-a dovedit un demolator al schemelor si al platitudinii, un mili tant activ si perseverent pentru arta autentica.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA
Mihai Cimpoi, Vasile Coroban. In cartea lui: Alte disocieri , Chisinau,
Ed. Cartea moldoveneasca, 1971.
Gheorghe Mazilu, O constiinta clara a literaturii. In cartea lui: Va lori si aparente , Chisinau, Ed. Literatura artistica, 1985.
Ion Ciocanu, Vasile Coroban sau ramanerea in arena. In cartea lui:
Dreptul la critica , Chisinau, Ed. Hyperion, 1990.
Mihail Dolgan, Spirit critic-polemic, dublat de eruditie. In Litera tura si arta , 1995, 16 februarie.
Andrei Turcanu, Vasile Coroban un justitiar intr-o lume a arbitraru lui. In cartea lui: Bunul simt , Chisinau, Ed. Cartier, 1996.
