o2m9mb
Poezia lui Samson Bodnarescu (1841—1902) trecea drept difi cultoasa. Nenorocul ei este mai degraba de a concura intamplator sau prin reala contaminatie poezia lui Eminescu:
Haide, draga, sui in luntre,
Sa tot mergem, mergem dusi,
Sa scapam macar o clipa
De-a pamantului catusi.
Leganati incet de valuri
Sa dam grijile uitarii,
Sa dam sufletele noastre
Dragostei si departarii.
Interesnte sunt incercarile de epigrame si elegii dupa Goethe, cu toate ca metrul antic ingreuiaza emisiunea:
Vine lacusta si clopot si coasa prin sate rasuna.
Timpuri trecute recheama in minte-mi aceasta-ntamplare.
Peste-a mea patrie hoarde barbare iar vad cum se-nsira:

Gotul in frunte, lui hunu-i urmeaza, avarul, bulgariul;
Dupa acestia multime vin inca, mananca ce afla,
Cresc, se-nmultesc; dar timpu-i omoara ca iarna lacusta.

Dintre tragedii, Rienzi se desfasura prea incet si fara nerv. Lapu sneanu-voda aduce complicatii impotriva spiritului cronicilor si face abuz de shakespearianism. Anna debiteaza insanitati ca o Ofelie:
Racul are doua cleste
Si au prins in ele-un peste;
Pestele a dat din coada,
Cand a vrut racul sa-l roada.
Racul zice: stai, mai stiuca!
Eu nu-s peste, ci-s naluca...