b2c14cp

Paturica este genul de persoana care incearca de-a lungul intregului roman sa urce o noua treapta pe scara parvenirii. Astfel la inceput el era „imbracat cu un anteriu de samagea rupt in spate”, fapt care vorbeste de la sine de saracia sa, insa de la camera de ciubucciu care avea un pat de scanduri si o patura, el trece la camera de vataf care are „doua paturi turcesti peste care puse saltele de lana acoperite cu chilimuri de Idirne, pe perete atarna un covor de Brussa”. Dand dovada de o ambitie nemasurata, el viseaza, dupa ce obtine rangul de mare stolnic si „functiunea ispravniciei de straini”, sa ajunga pana in varful piramidei sociale, caci ce folos ar fi avut avutia pentru dansul, daca i-ar fi lipsit acea pozitiune sociala, care ar fi putut sa-i deschida usile boierilor celor mari si sa-l faca egal cu dansii”. Orgoliul si vanitatea nemasurata il fac sa viseze obtinerea puterii politice, a celor mai multe demnitati ale tarii, ravnind, manat de aspiratiile sale nelimitate, la functia de caimacan al Craiovei si chiar sa fie domn.
In opozitie cu cei doi se afla Stanica Ratiu si Lica Trubadurul a caror efort de parvenire este recompensat doar in final. Stanica este un avocat fara procese, a carui energie, febrilitate nu se consuma in munca, el circula in deferite medii, afla, stie totul, asteapta „ceva” care sa-i modifice modul de viata peste noapte, sa-l imbogateasca. Acest „ceva” care ii va modifica existenta il intrezareste in averea mosului Costache, caruia furandu-i banii ii provoaca moartea fara sa aiba vreo remuscare. Vazandu-se om instarit el intra in politica este chiar prefect intr-o scurta guvernare, detinand si un Block-haus pe bulevardul Take-Ionescu.
Un mijloc important de parvenire, utilizat de toti cu exceptia lui Stavrache, il constituie casatoria sau legaturile amoroase din interes. Astfel Dinu Paturica atinge o noua etapa in ascensiunea sa, aliindu-se cu chera Duduca, stapana pe „arsenalul vicleniilor femeiesti”, iubind „luxul cu deosebire” si impreuna pun la cale ruinarea sistematica a postelnicului.

Stanica Ratiu necesita o analiza mai amanuntita din acest punct de vedere. Despre el s-a spus, pe buna dreptate, ca este un demagog al ideii de paternitate; personajul exploateaza aceste teme pentru a obtine bani de la Pascalopol sau pentru a stoarce compatimirea generala. Dar dupa ce se imbogateste pradandu-l pe Costache Giurgiuveanu, o paraseste pe Olimpia, de zestrea careia sperase pana atunci sa profite, si se casatoreste cu Georgeta, de care se foloseste in ascensiunea sociala.
Stanica Ratiu este situat la limita dintre simpatie si antipatie, tragand mai mult spre cea de-a doua. Citind pana la un punct romanul, actiunile sale apar intr-un oarecare con de simpatie, totusi la o analiza mai reala el este un tip agresiv, fara nici un scrupul, cu o mare disponibilitate de adaptare si supravietuire, inteligent si escroc, fanfaron si abject, intrigant si instabil. Cinic, pune la cale si urmareste clipa prielnica pentru a gasi banii ingropati de Costache, terorizandu-l pe batran cu discutii despre testament, avere, insinuand clanului Tulea, la fel de interesat, o eventuala posibilitate de dovedire a iresponsabilitatii acestuia.
In opozitia cu Lica si intr-o oarecare masura si cu Stanica se afla Dinu Paturica. El este construit in scop evident demonstrativ pentru a ilustra o categorie care ii repugna scriitorului, deci polemic, personajul -tip al ciocoiului- e fundamental negativ, de la inceput pana la sfarsit. El va folosi un evantai larg de mijloace in spolierea stapanului sau: se va instrui in arta ipocriziei si intrigii „aceste doua mari mijloace de parvenire”. Purtarea sa in relatiile cu servitorii, este nu numai ireprosabila, dar stie sa se faca „iubit si adorat de toate slugile”, fiind astfel desavarsit in arta prefacatoriei. Dinu Paturica se dovedeste si un maestru al disimularii cucerind increderea deplina a postelnicului Andronache Tuzluc: el ii saruta mana „cu cea mai mare umilinta si facu sa caza din ochii sai de sarpe doua lacrimi de acelea ce in aparenta arata o inima plina de recunostinta, dar in realitate nu sunt decat plansul crocodilului prin care isi amageste victima sa”. Pe langa acestea el este si corupt, vanzand postul de ispravnic pentru judetul Teleorman. Toate acestea nu fac decat sa-i sporeasca antipatia.
Realizarea celorlalte personaje, fie se apropie de balzacianism (Gore Pirgu), fie este chiar balzaciana (Tanase Scatiu, Dinu Paturica, Stanica Ratiu), fie este o depasire a balzacianismului (Lica Trubadurul).
Personaje balzaciene sunt Tanase Scatiu, Dinu Paturica si Stanica Ratiu. Caracterizarea lor este facuta in contextul fragmentului, dar si printr-o arta a gestului si a detaliului fizic. Intalnim astfel fizionomia descrisa a lui Paturica „nasul drept si cu varful cam ridicat in sus”, ceea ce este pentru scriitor indiciul sigur al unei trasaturi morale de esenta, ce-i defineste eroul. De asemenea actiunile lui Scatiu si Ratiu care nu fac altceva decat sa contribuie la definitivarea imaginii personajului. Spre deosebire de Dinu Paturica si Tanase Scatiu care indeplinesc conditia de personaj balzacian si prin faptul ca au o singura trasatura puternica, aceea de a parveni, Stanica Ratiu ca psihologie depaseste proza balzaciana. El are „geniu”, volubilitatea, grosolania, trivialitatea, spiritul demagog si versatil, dorinta de a se lua in serios, iluzionandu-se chiar, in acest sens, fac din el un spirit complicat, incurcand planul afectelor.