Camil Petrescu l4o4or

Printre marii scriitori ,,corup\i (sau ,,compromi=i ? — este foarte greu de pus cuv?tul exact spre a designa acest caz de
?uptura ? istoria literaturii) de regimul comunist, Camil
Petrescu ocupa locul cel mai dramatic. Cu Sadoveanu =i chiar cu Arghezi lucrurile par a fi mers cumva mai simplu, mai di rect, scriind, fiecare la timpul sau =i ? genul sau, c?e un Mitrea
Cocor, Pauna Mica, un — Peizaje =i chiar C?tare omului, interpretate de prea oportunista, versatila critica oficiala drept ,,trepte de salt calitativ ? crea\ia celor doi ,,mari clasici ? via\a . Chiar =i cu G. Calinescu, spre a mai lua un singur exemplu din at?ea, s-a ajuns la un... compromis onorabil: Bietul Ioanide
=i Scrinul negru (scrise ?deajuns de ,,pe muchie de cu\it ) au fost interpretate =i ele ca ni=te romane despre ,,transformarea“ intelectualului ,,? noile condi\ii , chiar daca, tacit, se lasa a se subin\elege ca acea transformare nu s-a produs aproape deloc.
In cele din urma, din compromis ? compromis — dar =i sub... presiunea unei edi\ii aparute peste grani\a — s-a retiparit =i
Istoria literaturii rom?e de la origini p?a ? prezent ().
Camil Petrescu a avut o soarta mult mai trista. Opera lui, ? special piesele de teatru, era prea ?carcata de... ideologie. +i apoi, autorul a avut nefericirea =i ghinionul de a fi murit prea devreme, ? plina ·ra proletcultista, ? , dupa ce a fost supus (caci altminteri n-avem cum sa zicem) sa scrie o piesa de teatru... istorica, despre Nicolae Balcescu =i sa reia tema
(subterfugiu?) ? romanul, ramas neterminat =i deloc la
?al\imea celorlalte doua anterioare, Un om ?tre oameni.
Din ?treaga dramaturgie a lui Camil Petrescu, =coala din timpul regimului comunist a batut moneda mai mult pe Jocul ielelor. De ce? Simplu de tot spus, deocamdata: pentru ca ? aceasta piesa de teatru, a=a cum arata ea ? ultima versiune, cea din , c?d s-a jucat pentru prima dar =i pentru cea din urma oara, este vorba de drama unui intelectual, director la ziarul

Dreptatea sociala, luptator alaturi de muncitori ?potriva potenta\ilor regimului capitalist, ? numele drepta\ii absolute.
Daca se pierde din vedere ansamblul, piesa ,,convine mult fie =i prin faptul ca Gelu Ruscanu, eroul principal, Praida, Penciulescu
=i ceilal\i lucratori din redac\ia ziarului =i zic ?tre ei tot timpul ,,tovara=i . Ca sa nu mai vorbim de marea simpatie cu care este
?conjurat luptatorul pentru cauza muncitorimii Petre Boruga, condamnat la ani de temni\a grea — ?fioratoare, cum rezulta din o serie de scene — fara alta vina dec? aceea de a fi cerut cele mai elementare drepturi pentru semenii sai.
Acestea sunt ?sa mai cur`nd aparen\ele. Drama de con=tiin\a a lui Gelu Ruscanu are numai unele adiacen\e de superficie cu ceea ce s-a numit lupta clasei muncitoare, a proletariatului, pentru socialism =i pentru comunism. Criticii subtili au aratat aceasta, ? fond — niciodata ?sa limpede, clar de tot exprimat — =i =coala, prin profesorii ei, a lasat sa se
?\eleaga ? Camil Petrescu un campion al luptelor socialiste comuniste.
Ceea ce este o profunda nedreptate!
Jocul ielelor este, putem spune, prima =i ultima opera a lui
Camil Petrescu, unul dintre cei mai mari scriitori rom?i din epoca interbelica. Prima, pentru ca a fost scrisa, ?tr-o ?t?e versiune, ? c?eva zile numai — fulgeratoare aruncare pe h?tie a unei sacre indignari juvenile, la v?sta de de ani — din luna mai a anului . Ultima, pentru ca ultima versiune (dupa multe altele efectuate pe ?treg parcursul carierei, de aproape patru decenii) a fost jucata numai postum, ? , la ani dupa moartea autorului.
Ca nu exista nici o legatura ?tre mi=carea muncitoreasca =i piesa de teatru Jocul ielelor reiese chiar =i din ,,nota pusa de autor ? capul textului: ,,Lucrarea care urmeaza nu vrea sa fie dec? a ?drama a absolutului? =i, deci, se ?\elege ca toate referin\ele aparent istorice nu corespund datelor =tiute. Astfel, personajele principale =i partidele socialist, liberal =i conserva tor citate sunt aici personaje =i partide de fic\iune. Sunt ?sa ? anume sens substan\ial reale datele cadrului, menite sa fixeze momentul: mai .“
Aceasta importanta ,,nota , pe care comentatorii nu au pus pre\, vine totu=i ? perfect acord cu un pasaj din Addenda la
Fals tratat din vol. Teze =i antiteze:
?reu a= putea sa uit vreodata radacinile sociale ale carierei mele de trudnic ? ale scrisului. Student, solicitat de toate contradic\iile =i mirajele, ma ?torceam, pe ?serate, ?tr-o s?bata, din mai , cu obrajii ?cin=i de invidie =i dezgust, cu pumnii str?=i de ?frigurare, de la o bataie de flori de la ?rondul al doilea? de la =osea ?...? Ultimele echipaje, cu podoabele florale zdren\uite de ?bombardamente?, se
?torceau =i ele, st?nind curiozitatea prietenilor; ? picioare, pe perne, evantalii de femei tinere =i fete cu obrajii aprin=i de batalie aruncau rama=i\ele co=urilor, garoafe, margaritare, bujori ?...? Zdrobite ? picioare, erau ?pinse spre rigolele trotuarului, amestecate cu resturi de ziare, prin care privirea agera a t?arului de douazeci =i doi de ani putea descifra din mers, chiar la ora aceea, titlurile =tiute de altfel pe dinafara, despre gigantica macinare de la Verdun ?...?. In\elegeam atunci ca lumea asta nu e ?cea mai buna cu putin\a?, ca Leibniz nu avea dreptate. In s?bata aceea s-a desprins ? mine ?sumi autorul dramatic =i ?tr-o saptam?a, lucr?d ?setat zi =i noapte, am scris, ?tr-o camera mobilata de l?ga Arsenal, prima versiune din Jocul ielelor...“
A=adar, Jocul ielelor... are un punct de plecare, =i ?ca destul de ferm, ? realitatea sociala. In ·storia luptelor clasei muncitoare — spre a relua o prea tocita expresie din arsenalul propagandei totalitariste de p?a mai ieri — ?sa, nu! Pur =i simplu pentru ca a=a ceva nu prea exista. Dar ? istoria partidelor liberal =i conservator? La aceasta ?trebare ne permitem — ? ciuda celor afirmate de autor ? nota amintita
— sa raspundem afirmativ. Camil Petrescu a fost, toata via\a lui, un adversar ne?pacat al politicianismului veros. Nu neaparat ?potriva partidelor ca atare, dar mai cu seama a lichelismului prea de tot neru=inat al unora dintre politicieni.
Mai ales ? perioada a=a zisa de ,,neutralitate a Rom?iei
(anii —), c?d se pregatea lichidarea partidului conservator, c?d, dupa moartea regelui Carol I, se dezlan\uise o adevarata goana dupa putere =i ?boga\ire rapida, prin nu importa ce mijloace, tineri intelectuali de condi\ia lui Camil
Petrescu au sim\it ad?c ultragierea constiin\ei unei genera\ii, a genera\iei de sacrificiu, prin jertfele careia se va ?faptui
Unirea din .
Citam din recent publicatele memorii ale lui Constantin
Argetoianu, scriitor de excep\ie, cum s-a vazut, de la care nu ne putem a=tepta nici la cea mai mica urma de partinire: ,,Neutralitatea! Oribila epoca a istoriei noastre, ? care ne-am dat arama pe fa\a. In loc sa muncim zi =i noapte =i sa ne faurim instrumentul
?tregirii neamului, ne-am certat doi ani de zile, ? demni mo=tenitori ai Bizan\ului =i ai Fanarului! Am facut politica =i afaceri ? loc sa facem treaba ?...? Aceasta epoca a neutralita\ii, cu nebuniile =i cu ru=inile ei
(ma g?desc la ?contractul britanic? — (stocarea gr?lui) — =i la toate furniturile statului, =i la permisele de export, ar fi meritat sa fie descrisa ? amanuntele ei, pentru pedeapsa genera\iei noastre =i pentru edificarea celor viitoare ?...?. Liberalii lasau ? seama Bratienilor grija politicii, taceau =i-=i umpleau pungile. Cu ?ceputul lui s-au deschis ?tr-adevar, pentru cei cu trecere la guvern, at?ea po=ibilita\i de ?boga\ire peste noapte, prin exporturile =i importurile de favoare, prin furniturile armatei =i prin lucrarile publice, ?c? numai cei tari de ?ger sau cei pro=ti nu s-au procopsit. Intrarile la Costinescu, la
Constantinescu-Porcu, la secretarii lor generali se precupe\eau =i se plateau scump. Samsari nem\i, samsari unguri, samsari englezi mi=unau pretutindeni =i oamenii cinsti\i — mai erau =i dintre ace=tia
— nu mai ?drazneau sa dea cuiva un bilet de recomanda\ie, de frica sa nu fie banui\i ca au luat =per\.“
* (Pentru cei de m?ne, Amintiri din vremea celor de ieri, Humanitas, , II, p. )
Bataia de flori de la =osea, din mai , ,,observata de t?arul Camil Petrescu cu un ochi at? de ascu\it, lucid, nu era dec? reflexul, ? planul frivolita\ii moravurilor, a ceea ce spun documentele cele mai autorizate ale vremii. De altminteri, autorul romanelor Ultima noapte de dragoste, ?t?a noapte de razboi =i Patul lui Procust se potrive=te ? foarte multe din opiniile lui de ceva mai t?ziu cu cele ce aflam acum de la C. Argetoianu care, o alta coinciden\a, ? memoriile din care am citat se re fera =i el la ,,bataile de flori de la =osea din vremea ,,neutralita\ii , ? primavara lui .
Cu punctul de plecare ?tr-o sf?ta revolta a t?arului de de ani, Jocul ielelor chintesen\iaza un moment istoric printr-un temperament manifestat puternic, cum ?su=i autorul spune, ? o ·rama a absolutului .
Gelu Ruscanu de\ine o scrisoare din care reiese ca ministrul justi\iei, +erban +aru-Sine=ti, a devenit milionar asasin?d o batr?a. Obsedat p?a la sf =ierea de sine de ideea de dreptate
(Pereat mundus fiat justitia!), eroul este decis sa publice documentul ? ziarul Dreptatea sociala. N-o face ?sa din primul moment, pentru ca personajul, asemenea lui Hamlet (Camil
Petrescu ?su=i este obsedat de perfec\iunea surprinderii dramei de con=tiin\a din capodopera shakespeariana) nu este un om al faptei imediate, prada fiind mai cur?d cazuisticii =i tergiversarilor, lipsei de certitudine, ? calea gestului sau ivindu se, cum se ?t?pla mai totdeauna ? o societate ca a noastra, fel de fel de... piedici. Scrisoarea ? este adresata chiar lui =i provenea de la Maria Sine=ti, so\ia ministrului =i iubirea lui, a lui Gelu, cea mare, unica, iubire ,,absoluta . Caci, asemeni tuturor personajelar lui Camil Petrescu, Gelu Ruscanu este ?setat de absolut ? toate. I se explica, =i ?ca cu argumente dintre cele mai tari, de catre ?su=i +erban +aru-Sine=ti (?tr-o scena dintre cele mai memorabile, Scena a -a din Actul III, Tabloul X) — o personalitate puternica, la r?du-i, unul din acele, obi=nuite la
Camil Petrescu, ,,suflete tari , un ins deosebit de abil ? cele avoca\e=ti =i ? tot felul de tertipuri politice de culise, un... ,,monstru , dupa opinia lui Praida — ca de altminteri scrisoarea provenind de la o presupusa mitomana nu poate constitui o proba
? justi\ie: ,,Ce valoare probanta poate sa aiba aceasta scrisoare pe care vrei s-o publici =i ? care autorul ei face afirma\ii care ? privesc ca valoare de adevar, despre un ter\? De alta parte, matu=a sa, Irena Ruscanu, care-i era ca o mama, fiindca ? crescuse, orfan fiind, ? atrage aten\ia, ?tr-o scena anterioara (Scena a -a,
Actul II, Tabloul VII), cum ca ar fi un gest de o mare inelegan\a, infam chiar, ,,pentru un Ruscanu sa terfeleasca reputa\ia unei femei =i ?ca a unei femei pe care o iubeste =i de care este iubit.
La aceasta se adauga, informeaza aceea=i Irena Ruscanu, faptul ca actualul ministru al justi\iei, Sine=ti, facuse pentru tatal sau, fratele ei, acum defunct, un gest de o mare noble\e, ?prumut? du-i o importanta suma de bani spre a-=i achita o datorie de onoare contractata la un joc de car\i. Eroul este ?sa inflexibil, gata sa calce ? picioare onoarea nu numai a femeii pe care o iubea, dar =i memoria tatalui, care-i era at? de scumpa, c?d spune cu mare cruzime: ,,Lasa, matu=a, acolo ? groapa sa-=i primeasca tata pedeapsa =i sa ?dure memoria lui, daca e nevoie, ca un pic de adevar sa iasa deasupra . Un punct maxim de
?cordare — spre a reveni din nou la scena a -a din, actul III — este acela ? care Sine=ti confirma din plin spusele matu=ii, dovedind totul cu o scrisoare a disparutului Grigore Ruscanu, tatal lui Gelu, prin care i se solicita respectiva suma de bani, scrisoare pe care o \inuse ? portvizit timp de de ani =i pe care i-o arunca, cu superbie, ? fa\a, preopinentului sau:
?a ce vrei cu aceasta scrisoare! (O arunca pe masa).“
O clipa eroul se clatina, ? momentul ? care afla, tot de la abilul Sine=ti, ca tatal sau nu murise, cum =tiau Gelu =i to\i ceilal\i din juru-i, cum se scrisese ? presa vremii (prin grija lui, a lui
Sine=ti, care ?duplecase pe procuror sa accepte asta), ?tr-un accident de v?atoare, ci din pricina unei femei... vulgare, o oarecare Nora, actri\a de m?a a treia, o semiprostituata (exact ca Emilia din Patul lui Procust), care ? trimisese, ? semn de adio, chiar revolverul cu care sa-=i suprime via\a:
?hiar procurorul a convenit la versiunea unui accident cu o pu=ca pe care o cerceta ? birou... Numai matu=a dumitale, eu, medicul legist =i procurorul am =tiut ?t?plarea... Tatal dumitale s-a sinucis cu revolverul pe care i l-a trimis iubita lui anume .
Gelu o cuno=tea ?deajuns de bine pe aceasta Nora =i informa\ia lui Sine=ti ? lasa... ·ncremenit : ,,Tata s-a sinucis pentru actri\a aceea vulgara =i fara talent? (Se fr?ge, cade iar
? fotoliu .) Un sinuciga= va fi =i poetul George Demetru Ladima din acela=i roman, Patul lui Procust, nu chiar neaparat din pricina
Emiliei celei vulgare, totu=i.) In sf?=it, acela=i Sine=ti arunca
? balan\a argumentul cel mai tare, cum ca, ? calitate de ministru al justi\iei, ar putea sa ?bunata\easca ? chip substan\ial condi\iile de deten\ie a liderului socialist al muncitorimii Petre Boruga, eventual chiar sa-l elibereze.
(Dramaturgul are grija ca ?tr-o scena anterioara — a -a din
Actul II, Tabloul IV — sa ne ?fa\i=eze ?grozitoarea stare a de\inutului nevinovat =i a familiei sale, sub ochii lui Gelu
Ruscanu =i ai lui Praida care ? vizitasera la ?chisoare ?so\it de Mihai, copilul de numai ani al lui Petre, instruit sa spuna tatalui ca mama, so\ia ocna=ului — care de fapt ? parasise casatorindu-se cu altul — nu putuse veni, fiind bolnava. Este o scena dintre acelea pe care nici un Voitin de trista amintire, din ca\i cunoa=tem ? epoca proletcultista, n-au fost ? stare sa descrie: ,,grozaviile cu schingiuiri pe care le construiau dramaturgii prefera\i ai comunismului ? legatura cu via\a din
?chisori a luptatorilor din ilegalitate ai partidului nu le-a crezut nici un spectator sau cititor c? de c? inteligent =i cultivat.)
Praida, ?ovara=ul de lupta =i cel mai de nadejde al lui Gelu, confidentul sau definitiv, considera ca momentul trebuie folosit
— bine?\eles cu consultarea conducerii partidului — pentru eliberarea lui Boruga. Dar Gelu este un Saint-Just — cum ? poreclesc cei apropia\i — care considera dreptatea mai presus de orice, nu numai absoluta, dar chiar ·numana , de o abstrac\iune de-a dreptul terorizanta, pe deasupra chiar a intereselor partidului socialist =i a sacrei lupte pentru o via\a mai buna a muncitorilor. P?a =i un prim-procuror, venit la redac\ie sa ia apararea poetului de mare talent, Ion Zaprea, divulgat ? ziar cu unele mici ilegalita\i ce ar fi facut, ram?e uimit de inflexibilitatea lui Gelu:
?ELU (lini=tit, de ne?duplecat): Sn fa\a legii nu sta Ion Zaprea, sta
Vasile Constantinescu (Zaprea era un pseudonim literar, n.n.).
PRIMUL-PROCUROR (uimit): Dumneavoastra vorbi\i ? numele legii? Mie ?i vorbi\i a=a? Iata o situa\ie paradoxala...
GELU: Nu e deloc paradoxala... Nu e vorba de Legea dumnea voastra, pentru care nu avem prea multa stima, cum nu e vorba de dreptatea dumneavoastra, pe care o cunoa=tem... Este vorba de cu totul altceva, mai pe deasupra. Situa\ia vi se pare paradoxala, fiindca nu ne cunoa=te\i =i deci nu ne ?\elege\i... Legile pe care le =ti\i =i dreptatea aceea sunt dupa chipul =i asemanarea dumneavoastra... sunt omene=ti... Noi urmarim legea pura =i ideea de dreptate ?sa=i...
Legea este ? noi... Dreptatea asta nu are privilegia\i ?...?. Nu depinde de noi. Dreptatea este deasupra noastra =i e una pentru toata lumea
=i toate timpurile ?...?. Toata puterea noastra de a spune ceea ce spunem vine din con=tiin\a acestei drepta\i absolute... Un singur caz de excep\ie ar anula-o, precum daca o singura data doi =i cu unu ar face patru toata matematica ar fi nula.“
(Actul II, Tabloul VIII, Scena )
C?d, ? scena urmatoare, intervine Praida =i-i atrage aten\ia ca totu=i ar fi nedrept sa sacrificam un poet de talent moralei burgheze, ? numele unei drepta\i ,,inumane , Gelu ridica din umeri cu nedumerire =i spune: ?um ar putea fi altfel? /PRAIDA
(surprins): O dreptate absoluta? / GELU (cu o privire liniara):
Cum ar putea sa fie dreptatea daca nu absoluta? In continuare,
? aceea=i scena, lucrurile se lamuresc definitiv (la nivel teoretic): Praida este un om cu picioarele pe pam?t, un prag matic, consider?d ca drept este ,,tot ceea ce sluje=te cauza pentru care luptam... cauza muncitoreasca... Numai cauza e mare... ; Gelu Ruscanu ram?e uimit de acest chip... ilogic, negeometric de a g?di =i are aceasta replica memorabila:
?umneata a=ezi partidul deasupra drepta\ii... dupa care eroul, cum arata indica\iile de regie (foarte laborioase, ca ? tot teatrul lui Camil Petrescu, de unde imposibilitatea lor de a fi montate scenic, scriitorul situ`ndu-se printr-asta ? vecinatatea prozei de analiza), ram?e ,,?cremenit . Cu toate acestea nimeni nu se ?doie=te de lupta lui sincera alaturi de cauza muncitorilor: ,,GELU: Cu alte cuvinte, pentru dumneata, dreptatea e ? func\ie de interesele muncitorilor?...
PRAIDA: Daca nu e a=a, atunci ce poate fi dreptatea? O simpla abstrac\ie?
GELU: Nu... nu... tovara=e... eu lupt pentru cauza muncitoreasca
=i ? sunt devotat at? de mult... numai =i anume fiindca socot ca dreptatea este cu ea. Mi-a= da via\a pentru muncitorime, numai =i numai pentru ca ea este sub steagul drepta\ii =i nu dimpotriva... Am socotit totdeauna ca dreptatea e absoluta. Daca lupt pentru o cauza, aceasta este dreptatea ?sa=i.“
Ajun=i ? acest punct, este cazul sa spunem ca interpretarile date piesei =i personajului lui Camil Petrescu, ? critica oficiala
=i ? =coala regimului totalitarist-comunist, au facut din Gelu
Ruscanu o ,,victima a idealismului platonician, filtrat prin filozofia fenomenologiei husserliene (din car\i precum:
Philosophie als strenge Wissenschaft ? Filozofia ca =tiin\a exac ta, sau Ideen einer reinen Ph?omenologie und ph?omenologischen Philosophie — Allgemeine Einf·rung in die reine Ph?omenologie ? Introducere in fenomenologia pura, , consultate =i studiate asiduu de catre Camil
Petrescu, cu efecte ad?ci nu numai ? ceea ce el scrisese asupra
·octrinei Substan\ei , dar ? ?treaga-i opera =i cu deosebire
? teatru). Gelu Ruscanu este, s-a spus, intelectualul ratacit printre liderii muncitorimii, neagreat de aceasta, privit cu suspiciune chiar, cum spusese ?su=i Lenin (un ,,intelectual“ dar, =i el, vazut ca atare, dupa moartea-i, de catre Stalin, cum bine se =tie). Intelectualul, filozoful drepta\ii absolute, ar fi un visator aberant, periculos, de ,,iele (cite=te, ? limbaj husserlian, ,,esen\e , eidos), cum este pus sa ne informeze celalalt ?ovara= al sau de lupta de la Dreptatea sociala, cumva ,,cinicul Penciulescu, cel care ? poreclise Saint Just pe eroul principal al piesei:
?RAIDA (examin?du-=i pipa, raspunde lui Gelu): Nu te supara, tovara=e. E pentru prima data c?d parca s-a ?tors ? mine ceva, ca o umbrela rasucita de v?t... Caut =i nu gasesc ce ar putea fi o dreptate
?inumana?.
PENCIULESCU: Dar tocmai asta e... Cine a vazut ideile devine neom, ce vrei?... Trece flacaul prin padure, aude o muzica nepam?teasca =i vede ? lumini=, ? lumina lunii, ielele goale =i despletite, juc?d hora. Ram?e ?marmurit, pironit pam?tului, cu ochii la ele. Ele dispar =i el ram?e neom. Ori cu fa\a str?ba, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului. Nu mai poate cobor pe pam?t. A=a sunt ielele... pedepsesc... Nu le place sa fie vazute goale de muritori. A fost odata un grec, unul Platon, care pretindea ca a vazut ideile pure, =i de la grecul acesta au venit toate nenorocirile din lume. A fost =i un fran\uz,
Robespierre...
GELU (cu o ardere interioara): Atunci, e foarte simplu... Ideile n-au sa dispara niciodata...
PENCIULESCU: Amin...“
A=adar, s-a cautat a se vedea o gre=eala ,,intelectuala —
=i deci mic-burgheza? — ? faptul ca Gelu Ruscanu este adeptul dreptului natural, etern, imuabil, decurg?d din ?sa=i natura omului, idee la care aderau filozofii antichita\ii. C?d de fapt, de este sa cobor? cu picioarele pe pam?t, sa fim pragmatici
=i eficien\i, cata sa luam partea a ceea ce se cheama dreptul pozitiv, cerut de necesita\ile convie\uirii oamenilor ? societate.
A=a este! Insa, pe de alta parte, se =tie prea bine ca neg?du se legitimitatea drepta\ii absolute, pun?du-se, cum spune
Praida, interesele partidului =i clasei muncitoare ,,pe deasupra“ drepta\ii (caci una e teoria =i cu totul alta e practica) s-a ajuns la ?grozitoarea dictatura comunista din care abia putem ie=i acum. In numele acestei vulgarizari a teoriei lui Praida asupra dreptului s-au comis cele mai ?fioratoare crime din
?treaga istorie a omenirii, lucru ce s-a petrecut chiar ? secolul nostru, sub ochii no=tri. de ,,iele , Gelu Ruscanu ram?e tot at? de dur chiar c?d +erban +aru-Sine=ti contrapune dictonului Pereat mundus, fiat justitia celalalt adagiu latin, de sens contrar, s-ar putea zice:
Salus rei publice (sau: salus populi), suprema lex, adaug?d: ,,sau cum va place dumneavoastra... M?tuirea cauzei ob=te=ti este suprema lege (finalul Scenei , Actul III, Tabloul X).
Se ?\elege, situa\ia limita, teribila dilema ? care Camil
Petrescu =i pune eroul — las?du-l sa fie absolut con=tient de tot ce se ?t?pla cu el: ,,C?a luciditate, at?a drama este chiar deviza scriitorului — nu se putea rezolva dec? prin sinucidere. Conducerea de partid este de parere ca scrisoarea care ar fi dus direct ? pu=carie pe ministrul justi\iei sa nu fie data ? vileag, spre a se salva de la moarte sigura unul dintre conducatorii mi=carii. Auzind vestea (=i put?du-se totu=i
?potrivi), Gelu Ruscanu devine inert suflete=te, nu zice nici da nici ba, de fapt aproba totul, cu indiferen\a, cu o lehamite metafizica. Hotar?ea lui a fost luata. La mijloc intervine, at?n?d greu ? balan\a, =i convingerea ca ,,iubirea absoluta“ nu este posibila. Iata c?eva fr?turi din replicile lui ? scena finala a piesei: ,,O iubire adevarata ?seamna sa nu po\i g?di contrariul ei... C?d te iubeam nu-mi puteam ?chipui via\a mea fara tine nici pe lumea cealalta... Nu pot g?di ca trei =i cu patru sa nu faca =apte nici macar ?tr-un mod ipotetic ; ,,Doi in=i care se iubesc cu adevarat nu mai sunt oameni . In dragoste, dupa el, dupa Gelu Ruscanu, nu se poate admite gre=eala: ,,Aici nu se poate ?repara? nimic... Faptul ?su=i ca nu ?\elegi ca iubirea nu poate admite gre=eala ?i explica =i ceea ce ne-a adus unde suntem.Ti-am spus ca iubirea e un tot sau nimic... O gre=eala nu are sens aici... Daca ?tr-o pagina
?treaga de calcul, un inginer a zis o singura data trei =i cu patru fac opt, tot calculul este nul =i podul se prabu=e=te...“
Trec?d acum la o alta ordine de idei, vom spune ca piesa nu e... spectaculoasa dec? prin ?cordarea de idei pe care o presupune. +i aceasta explica pu\inatatea reprezentarilor pe scenele teatrelor noastre ?ainte, dar =i dupa razboi, a operelor celui mai mare dramaturg rom? de dupa Caragiale. O ,,gasire inspirata din Hamletul shakespearian — daca nu cumva acele husserliene ?esensschauen (intui\ii ale esen\elor) au aici un rol ?ca mai important, =tiut prea bine fiind ca autorul nu sacrifica nimic ? favoarea spectaculosului formal
— este scena mor\ii lui Grigore Ruscanu vazuta de fiu (dar =i de public, precum fantoma de pe terasa castelului de la
Elsinore) tot timpul, ca =i reala, nu ?sa =i de Maria, care era de fa\a, scena petrecuta cu numai pu\in timp ?ainte de apasarea pe tragaciul revolverului cu care eroul, ?n suflet tare (,,Sinuciderea este o demonstra\ie de for\a... , ? spune el Mariei) =i ia via\a: ,,(Se ?tuneca ?cet, ?cet, p?a c?d scena e cu totul ? ?tuneric.
Apoi se lumineaza un singur col\ din biroul tatalui din ... O canapea pe care el sta culcat, o etajera scurta, scunda, patrata ca o masu\a, cu c?eva car\i =i o cutie de \igari jos, iar deasupra o fotografie, serviciul de cafea, un revolver. Un fotoliu alaturi. Grigore Ruscanu e ?bracat ? haina de casa, figura este aceea aratata de portretul din redac\ie. E ad?cit pe g?duri, nervos. In tot timpul c? dialogul dintre cei doi continua ? ?tuneric, Grigore Ruscanu va trai din nou ? mintea lui
Gelu ultimele sale clipe. Sunt aproape aceea=i fiin\a ca trasaturi =i ca gesturi, cu deosebirea usoara a v?stei =i a musta\ii moi =i matasoase.
Dupa c?va timp se scoala de pe acea canapea joasa, =i toarna cafea din cana filtrului, se a=eaza ? fotoliu =i ?cearca sa citeasca o bucata de vreme, dar se vede ca mai mult a=teapta, p?dind cu urechea ? ad?cul nop\ii. E nervos, are str?baturi de sarcasm =i dezgust. Nu poate sa citeasca =i azv?le cartea. Prive=te cu oarecare duio=ie fotografia... Ram?e iar pe g?duri... Toata viziunea este paralela ? structura ei cu dialogul de aici p? la indica\ia ulterioara.) ... ,,(Grigore Ruscanu, ? timpul ultimelor fraze, a ascultat ? inima nop\ii, p?dind; are o noua str?batura de dezgust =i de dispre\, renun\a definitiv, respira greu, apoi lipe=te parca visator =i anesteziat revolverul de pieptul desfacut. O convulsie usoara. A tras =i s-a prabusit ?tre canapea =i fotoliu.) ... ,,(S-a facut lumina, dar Grigore Ruscanu va ram?e p? la sf?=it a=a, prabu=it.)“
+i acum, dupa c?eva minute, timp ? care Gelu schimba un
=ir de replici (?trerupte de o scurta intrare ? scena a vulgarei
Nora), pe tema iubirii =i a mor\ii, toate pe un ton ultimativ, iata =i ?ovestirea (de fapt indica\iile privind jocul scenic) sinuciderea fiului, perfect paralela, ? idee, cu a tatalui:
?ELU (vazut numai din partea ceastalalta, c? timp a vorbit cu ea =i neobservat de ea, a scos revolverul, e cel ?crustat cu sidef pe care i l-a adus cu doua zile ?ainte tot ea, =i l-a lipit ?t? cu latul pe piept ca sa-i simta parca racoarea): Du-te, Marie, a=eaza-te din nou la masa vie\ii...
Eu sunt prins ? gura unui cle=te de o\el care ma smulge... Nu doresc sa mai revin =i nici nu pot reveni... E cea din urma... cea mai mare rugaminte... nu face sa-mi =ovaie m?a... Daca ma iube=ti ?tr-adevar, du-te... (Are o rasucitura convulsiva, apoi apasa hotar?, ?cet, pe tragator.
Se prabuse=te cu acelea=i gesturi ca =i tatal lui, care a existat aici numai pentru el, la picioarele fotoliului. Din spate par la fel, ca =i c?d unul a murit de doua ori.)“
Rezon?d, ? final, privindu-i cadavrul ·u dragoste fra\easca, ?durerat , Praida ne spune ca Gelu ·ra prea inteligent ca sa accepte lumea asta a=a cum este, dar nu destul de inteligent pentru ceea ce voia el. Pentru ceea ce nazuia el sa
?\eleaga, nici o minte omeneasca nu a fost suficienta p?a astazi... L-a pierdut orgoliul lui nemasurat...“
Vorbe ? doi peri, mai cur`nd. Cine mai =tie cum ar fi voit sa fie finalul acestei piese, ? forul lui interior, Camil Petrescu cel adevarat =i ,,necorupt de nenumara\ii consilieri ce-i stateau permanent ? jur supraveghindu-l (acesta e cuv?tul) cum scria
Balcescu (drama izbutita, ? buna masura, dar cu un final
·utilat , eroului principal interzic?du-i-se sa pronun\e pe patul de moarte, ? ultimele clipe ale vie\ii, numele de... Rom?ia — pentru ca pe atunci ne numeam R.P.R.) =i mai ales Un om ?tre oameni. Exista documente clare ? acest sens.
De aceea, ziceam, Camil Petrescu a fost unul dintre marii scriitori rom?i cazut victima totalitarismului comunist, catre sf?=itul carierei sale, atunci c?d =i piesa de teatru Jocul ielelor, cu care ?cepuse, a fost terminata ? ultima ei forma. Drama lui Gelu Ruscanu, ratacit printre ·uptatorii pentru cauza clasei muncitoare este chiar drama lui Camil Petrescu, cel care ? anii sai tineri vazuse, la r?du-i ·elele-idei : ,,Dar eu
Eu am vazut idei
Int?a oara brusc, fara sa =tiu.
De dincolo de lucruri am vazut ideea
Cum vezi, c?d se despica norii grei
+i negri
Zigzagul de argint al fulgerului viu.
Eu sunt dintre acei
Cu ochi halucina\i =i mistui\i launtric
Cu sufletul marit
Caci am vazut idei.“
(Versuri publicate ? Sburatorul pe anul )
Se poate astfel spune ca ?treaga opera a lui Camil Petrescu a crescut din =i ? jurul dramei Jocul ielelor, prima =i ultima sa scriere, nu am putea =ti =i c? de exact dusa la bun sf?=it, la mijloc intr?d zbuciumata via\a a autorului, asemanatoate ? anume privin\e cu aceea a eroului sau, cu a tuturor eroilor sai.