t7n18ne
N-am putea intelege cum s-a produs inflorirea limbii nationale sub condeiul unor scriitori geniali, asa cum au fost Mihai Eminescu, I.L.Caragiale, Tudor Arghezi, Lucian
Blaga si altii, fara sa coboram in timp spre acele
inceputuri indepartate ale slovelor incrustate pe piatra si apoi pe hartie, unde se afla obarsiile literaturii scrise la romani.
I. INCEPUTURILE SCRISULUI PE TERITORIUL ROMANIEI
Aceasta forma vitala de comunicare comunitara, in diferitele civilizatii raspandite pe Terra, care este scrisul, s-a
infiripat si pe teritoriul tarii noastre. Unde si cand au inceput sa scrie stramosii nostri pe plaiurile carpatine de la gurile
Dunarii si de pe tarmurile Pontului Euxin ? Devine cu atat mai important felul cum s-au creat primele carti si cand s-au organizat cele dintai biblioteci in tarile romane cu cat
intelegem semnificatia proverbului italian conform caruia
„Cartile ca si profesorii ar trebui sa fie putine, dar de calitate.”
Pretutindeni in lume cartii i se recunoaste, asadar, rolul de calauzitor spiritual. De altfel inca in Antichitate Cicero constata importanta celei mai vechi institutii social-culturale a umanitatii, atunci cand afirma ca „Biblioteca este acolo unde

se da viata cartii.” De atunci si pana astazi nimeni n-a contrazis adevarul cuprins in cugetarea ca in timp ce „Biserica este casa lui Dumnezeu, biblioteca este templul spiritului uman.”
I.1.PRIMELE FORME ALE SCRISULUI IN DACIA
Spre a intelege evolutia cartii si a bibliotecilor pe teritoriul
Romaniei, vom afla pentru inceput care au fost primele alfabete folosite in vechea Dacie, intrucat se stie ca tara noastra a avut o civilizatie a scrisului de o durata bimilenara.
Oricat de greu ar fi astazi de fixat cu exactitate in timp acel
inceput al transmiterii unor mesaje scrise si al redactarii primelor documente, ramane incontestabila importanta civilizatoare a scrisului pentru evolutia vietii spirituale de pe aceste meleaguri. Cu ajutorul scrierii, localnicii au luat contact si au creat contacte spirituale cu alte popoare, mai ales cu cele din imediata vecinatate sud-est europeana.
Dacia a fost un leagan de civilizatie, in care scrisul era cunoscut, asadar, cu mult inainte de perioada infloririi geto -; dacice ca stat. Nimeni nu a izbutit pana acum sa afle cum era scrierea dacica, intrucat pe o anumita treapta de evolutie ea a disparut. Chiar daca nu toti specialistii domeniului sunt de aceeasi parere asupra interpretarii lor, sapaturile arheologice efectuate in 1961 la Tartaria, localitate asezata pe valea
Muresului langa Orastie, (judetul Alba), au scos la iveala 3 tablite de lut ars, cu semne de scris pictografic rudimentar si

ideografic: 2 tablite au forma dreptunghiulara neregulata, iar una discoidala. Sunt reprezentate astfel niste scene de vanatoare, respectiv un animal ucis, vanatorul multumit de fapta sa si ofrandele aduse pentru cutezanta lui. Aceste semne de tip ideografic constituie cea mai veche urma de scriere pe teritoriul tarii, datata in mileniile IV- III i.Hr. Semnele pictografice si ideografice de pe tablitele de la Tartaria atesta o scriere „protoliterata”, semanand cu scrisul sumerian de mai tarziu, adica din perioada culturii Uruk (3500 -; 3200 i.Hr.) si
Djendet Nasr (3200 -; 3000 i.Hr.), despre care stim ca este apreciat drept cel mai vechi din lume. Se acrediteaza ipoteza unor contacte intre cultura sumeriana si cea autohtona a strabunilor nostri datand de la 2800 -; 2750 i.Hr.1 Oricare ar fi interpretarea ce li se da, tablitele de la Tartaria sunt in prezent considerate primele urme de scriere protoliterata2 descoperita pana acum in Europa.
Aceste semne dintai se foloseau ca pretutindeni in vechile civilizatii pentru tinerea socotelilor si insemnarilor mnemotehnice3, cum e rabojul actual pastrat in lumea pastorala romaneasca. In secolul al V-lea este atestata folosirea mesajelor simbolice, asa cum sunt- dupa opinia lui
Herodot- cele din vremea navalei lui Darius din 514 -; 513
i.Hr. Regele persan a primit aici, la Istru, un mesaj din partea

bastinasilor cu: o pasare, un soarece, o broasca si cinci sageti. Scitii trimeteau in felul acesta o scrisoare originala:
“daca nu veti zbura in inaltul cerului, o persi, preschimbati in pasari sau daca nu va veti ascunde sub pamant, preschimbati
in soareci, sau daca nu veti sari in balti, preschimbati in broaste, inapoi n-o sa va intoarceti, caci veti pieri de aceste sageti”.4
I.2.SCRIEREA CU ALFABET LATIN
Scrisul evoluase in vremea lui Ovidiu, marele poet elegiac latin sosit in mijlocul neinmblanzitilor geti, carora va ajunge sa le priceapa graiul, el avand sa moara la Constanta
in anul 17 sau 18 d. Hr. In limba localnicilor Ovidiu a compus un lung poem, despre care el mentioneaza in Scrisori din exil:”am scris in graiul getic./ Cuvintele barbare le-am pus in vers latin. /A si placut poemul,/ tu poti sa ma feliciti. Aici, intre salbatici am nume de poet". Prestigiul dobandit de marele elegiac latin in cetatile de pe malul Pontului Euxin este clar formulat: “Cand le citii poemul, scris vai! in alta limba, la pagina din urma a lui cand am ajuns,/ Si capul si-l clatina si tolbele lor pline,/ Si-un murmur lung din gura/ Barbatii toti au scos”5.
Geto-dacii aveau, asadar, o limba proprie, a carei scriere cu alfabetul creat de preotul dac Deceneu in secolul I i.Hr. nu a lasat decat sumare urme care sa ajunga pana la noi.

Fragmentele de inscriptii, de stampile descoperite pe cioburi de vase atesta o forma de scriere combinata, alfabetul localnicilor fiind constituit din semne dace, litere grecesti si latine. Inscriptia dacica cea mai cunoscuta si viu comentata este aceea gasita de Constantin Daicoviciu pe un vas la
Sarmisegetusa, ea cuprinzand in litere latine enuntul
„Decebalus per Scorilo”, descifrat ca „Decebal fiul lui Scorilo”.
Decebal a transmis o scrisoare catre imparatul Domitian, care a prezentat-o senatului. Stirea aceasta comentata de Dio
Cassius in Istoria romana de la Nerone pana la Alexandru
Sever,6 confirma existenta unei cancelarii diplomatice a lui
Decebal. Acelasi Cassius afirma ca in vremea primului razboi dacic, imparatul Traian a primit o scrisoare redactata latineste pe o ciuperca, epistola prin care burii ii sugerau ideea
incheierii unei paci cu Decebal.
Dupa cucerirea romana a Daciei din debutul secolului al II lea limba de cultura care se generalizeaza in noua colonie a imperiului celui mai puternic al Antichitatii era latina si in mod firesc odata cu ea s-a impus si scrierea cu litere latine. Acum cei ce erau selectionati dintre sclavi sa se indeletniceasca cu scrisul, acei scribae, cum latineste se numeau scribii, sau scriptores, dupa denumirea latineasca a scriitorilor, lucrau in tabularium, adica in ateliere plasate in centre comerciale.
Cunostintele pe care ei le aveau se bucurau de respect in societate, iar munca lor era bine retribuita, astfel incat sclavii scribi isi puteau dobandi libertatea si chiar sa devina oameni

avuti. In Dacia perioadei romane se inmultesc inscriptiile latine, cele mai multe incrustate in piatra calcaroasa cu scop funerar. Dupa tipic roman, pe asemenea monumente specifice colonistilor se sapau in ordine: - numele decedatului, -durata vietii lui in Dacia, -uneori cauza mortii,- ce precizari testamentare a lasat colonistul privind obiceiurile de ritual care se cereau respectate, tinandu-se cont ca in Dacia au sosit oameni din diferite parti ale imperiului, ei apartinand unor culturi si religii diferite.
O caracteristica a acestor inscriptii funerare este scrierea cu majuscule, uneori colorate, placa de calcar fiind incadrata

intr-o rama in relief, ce avea drept ornament grafic uzual vrejurile de vita-de-vie si strugurii, ca simbol al bucuriei de viata. Mai putin frecvente fata de monumentele funerare erau inscriptiile in bronz, continand diplome militare care in urma victoriei dobandite prin cucerirea Daciei se acordau soldatilor romani in momentul cand deveneau veterani si erau lasati la vatra spre a se stabili pentru restul vietii in noua si bogata provincie a imperiului. De o inestimabila valoare ca semnificatie istorica este diploma acordata soldatilor din
Cohorta I Britanica in anul 106 d.Hr. de Traian imparatul pentru fapte vitejesti savarsite in timpul celui de-al doilea razboi de colonizare a Daciei.
Scribii foloseau ca suport si tablitele cerate, pe care au fost notate multe texte in limba latina, gasite in minele de aur ale Muntilor Apuseni, mai ales la Rosia Montana. S-au descoperit si texte latine cu litere cursive, cum sunt in cele

11 randuri din inscriptia unui scrib necunoscut incizata cu stilusul in lut moale. Un alt material-suport a fost pentru scribii
Daciei ceramica, folosita la tablita descoperita in fortareata
Gornea din judetul Caras-Severin si datata 294- 300 d.Hr.
Asemenea inscriptii latine, descifrate corect si publicate, au venit in ajutorul romanistilor preocupati sa reconstituie limba- mama, latina populara, din care au derivat limbile romanice moderne. Fata de latina clasica scrisa, atat de complexa si de riguroasa in structura ei, latina populara s-a dovedit a fi simplificata la nivelul sistemului fonetic, morfologic si sintactic. Inscriptiile au adus lamuriri si prin cercetarea lexicului latinei populare, in care se gasesc etimoanele multor cuvinte romanesti.
Aflata sub raza de influenta a culturii eline, Dacia a adoptat nu numai limba latina, ci si pe cea greaca, a carei scriere, descoperita indeobste in cetatile Dobrogei si pe tarmul Marii Negre, se facea in alfabet elin. Specifice acestor inscriptii grecesti sunt ca grafie majusculele scrise distantat si elegante ca aspect. Frecvente atat in scrierea greaca precum si in cea latina erau abrevierile: D-Deus, O-ptimus,M-aximus,
I-ovis. Scrierea greceasca avea sa-si creeze in cultura noastra o traditie multiseculara, desigur trecandu-se la formele limbii neogrecesti, studiata alaturi de limba elina in scoli pana la mijlocul secolului al XIX-lea, spre a fi aplicata mai ales in corespondenta comerciala si in cea de familie. Prima atestare a unui fonetism romanesc este inscriptia imprimata pe un vas de lut cu caractere grecesti, din care citim numele de Petre.

Vasul a fost descoperit la Capidava, in judetul Constanta, inscriptia datand din perioada posthunica.
I.3. CUM SE EXPLICA SCRIEREA CU RUNE LA NOI?
Un nou alfabet constituit din litere rune, specific migratorilor goti asezati temporar la nordul Dunarii, va fi folosit la noi cu incepere din secolul al III-lea d. Hr. Alfabetul runic, format din linii combinate intre ele, a fost atestat pe inscriptia cu 16 semne gravate pe colanul de aur din tezaurul de la
Pietroasa si pe doua pietre descoperite in comuna Bunesti, langa Falticeni. Pana in prezent aceste semne runice din inscriptiile lapidare mentionate n-au fost descifrate. Se stie ca
Ulfila, episcopul gotilor, a tradus Biblia intr-un alfabet mixt, compus din litere runice, grecesti si latine, dovedind chiar astfel atingerile care s-au produs intre culturile si formele de scriere ale diferitelor popoare. La noi runele aduse de migratorii goti au fost probabil perpetuate in forma transfigurata a rabojului romanesc, folosit de strabunii nostri in socotelile pastoresti si agricole si mentinut pana astazi.
I.4. INTRODUCEREA ALFABETULUI CHIRILIC
Cea mai importanta populatie migratoare a fost cea a slavilor, poposita pe meleagurile noastre in secolele V-VI d.
Hr. Ei au fost asimilati de populatia locala, care le-a impus tipul de cultura latina impamantenit pe aceste meleaguri. Abia
in a doua jumatate a secolul al IX-lea, cand influenta culturii

bizantino-slave devine dominanta, scrierea cu litere slave castiga teren. In Dobrogea arheologii au descoperit una dintre cele mai vechi inscriptii slavone, in care se consemna existenta in anul 943 d. Hr. a jupanului Dimitrie. Romanii nu au folosit forma glagolitica veche a alfabetului slav, ci pe cea chirilica, in care au scris nu numai texte in limba slava, cuprinzand inscriptii, hrisoave, cronici, carti de ritual sau beletristica, ci si texte in limba romana. Alfabetul chirilic adoptat de romani avea initial 45 de semne, care in
Observatii sau bagari de seama asupra regulilor si oranduielilor gramaticii romanesti a lui Ienachita
Vacarescu, gramatica aparuta in 1787, au fost reduse la 33 de semne. O noua simplificare a sistemului grafic slavon de la noi o va face Ion Heliade Radulescu in Gramatica sa, aparuta la
Sibiu in 1828, in care se propuneau 28 de semne.
Simtit a fi greoi si chiar impropriu limbii romane, prin insasi apartenenta acesteia la familia limbilor romanice, alfabetul chirilic va fi inlocuit cu cel latin, printr-un proces treptat. O perioada de timp s-a recurs la un alfabet de tranzitie, in care au aparut primele editii ale tuturor clasicilor literaturii romane.

Eforia scoalelor nationale a redactat intre 1850-1858 reguli de
inlocuire a alfabetului chirilic, insa adoptarea alfabetului latin s-a infaptuit abia de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza in anul 1862, cand s-a emis un decret in acest sens. Incetul cu
incetul forurile culturale din diferitele provincii au sustinut aceasta reforma, propagata si cu ajutorul bisericii pana la nivelul parohiilor ortodoxe. Astfel ASTRA, condusa la acea

data de mitropolitul Andrei Saguna ca presedinte, raporta la
Viena initiativa sa de a sustine adoptarea alfabetului latin, masura pe care Curtea Aulica a acceptat-o cu intelegere. Unul dintre primele obiective ale activitatii Academiei Romane, in anii care au urmat, a fost consolidarea stiintifica a acestei tranzitii. Personalitati prestigioase ale domeniului, precum
Timotei Cipariu, Al.I.Odobescu si Titu Maiorescu, au definitivat corespondentele latine ale literelor chirilice.
In afara granitelor tarii inca din secolul al XVI-lea s-a folosit sporadic scrierea limbii romane cu litere latine, iar la Cluj in anul 1570 s-a recurs la litere latine pentru scrierea unor cantari calvine, tot astfel cum la Alba Iulia in 1648 s-a scris un catehism intr-o aceeasi forma grafica. Initiativa lui Samuil Micu de a tipari la Viena in 1779 o Carte de rugaciuni cu litere latine a dobandit o semnificatie superioara, avand scopul explicit de a demonstra ca aceste litere pot sa exprime in mod firesc cugetarea romaneasca.
Rarisime au fost incercarile de exprimare romaneasca in alte alfabete, precum cel georgian, gasit intr-un Liturghier tiparit la Tbilisi, in care exista 6 versuri romanesti in litere georgiene, cuprinzand imagini poetice alese. Cu litere grecesti la Constantinopol s-a imprimat in 1830 o antologie de poezie romaneasca.

I.5. CATEVA CONCLUZII:
-Tarile romane, aflate la raspantia civilizatiilor
Occidentului si Orientului, au adoptat scrierea in mai multe limbi, care s-au impus cu sistemele lor grafice proprii.
- Folosirea scrisului era la inceputul civilizatiei noastre privilegiul sacerdotilor si varfurilor societatii geto -; dacice, dupa cum reiese din sapaturile arheologice de la Dealul
Gradistea, adica, Sarmisegetusa: blocuri de piatra de pe terasa cu sanctuare au litere cu caractere grecesti. Literele formau randuri verticale, citite de sus in jos. Apar: nume de regi, preoti, zei sau eroi ca un pomelnic, datat secolul I i.Hr.
- Geto -; dacii scriau cu alfabet grecesc: se notau numai consoanele si descifrarea se face greu. Explicatia sta in faptul ca Burebista isi intinsese stapanirea si asupra oraselor grecesti de pe malul Marii Negre.
- Adoptarea alfabetului latin de catre geto -; daci s-a produs in perioada patrunderii culturii romane in tinuturile dunarene, inainte de cucerirea lui Traian.
- Scrierea in latina era folosita in orase, castre si sate.
- Inscriptiile cu litere latine in Dacia sunt mult mai numeroase decat in provinciile romane vecine: 3000 inscriptii, cea mai veche fiind cea a fundarii la anul 110 a coloniei Ulpia
Traiana si ultimele din secolul al IV-lea d.Hr.
- Numarul mare de condeie (styli) gasite dovedeste ca existau scribi profesionisti. Nu surprinde azi faptul ca cuvintele a scrie si carte (text scris, scrisoare) au patruns in constiinta romaneasca definitiv, ele intrand in fondul principal de cuvinte

si formandu-si familii lexicale bogate. G.Cosbuc incepea astfel poezia O scrisoare de la Muselim Selo: “Maicuta draga, cartea (s.n.) mea/ Gaseasca-mi-te-n pace”, ca in final sa reintalnim acelasi cuvant: „Si-am scris aceasta carte, Eu,
/caprarul Nicolae”. In graiul popular de astazi s-a conservat sensul de epistola dat intre alte semnificatii cuvantului carte.
Tot de origine latina sunt si alte cuvinte romanesti ale sferei scrisului, ca hartie, fata, cu sens de pagina, foaie, cap, cu semnificatia de capitol, pana, ca instrument de scris, lege, scriptura, istorie, spunere, sau lexeme legate de activitatea spirituala, precum minte, cuvant, a cugeta, a lucra etc. In mod logic, limba latina vorbita s-a impamantenit pe meleagurile noastre inca din timpul colonizarii romane, constituind baza lingvistica a limbii romane. Ea reprezinta ramura cea mai orientala a familiei limbilor romanice, fiind indispensabila cercetarilor intreprinse de romanistii care
incearca sa reconstituie limba-mama, latina populara, fapt confirmat si de catre Alf Lombard, romanist suedez, care afirma ca limba romana este „al patrulea picior al mesei” in cercetarea stiintifica a domeniului.