m3e21ey
Ciocoii vechi si noi, cu caracter realist dominant, constituie un pas important spre iesirea din sfera imitatiei.
Romanul continua si dezvolta critica din “Nenorocirile unui slujnicar” , fara a se indeparta de procedeele romantice.
N. Filimon isi propune sa contureze artistic o anumita categorie sociala, caracteristica secolului al XIX-lea, tipul ciocoiului, definit in ‘Dedicatie’ si ‘Prolog’.
COMPOZITIA: Romanul este alcatuit din treizeci si doua de capitole cu titluri sugestive car contureaza portretul moral al ciocoiului.
Scriitorul isi propune sa urmareasca ciocoiul “in deosebitele faze prin care el a trecut, de la ciocoiul cu anteriu si cu calamari la brau al timpilor fanariotici, pana la ciocoiul cu frac si cu manusi albe din zilele noastre.”
Prin romanul “Ciocoii vechi si noi”, Filimon realizeaza doar ciocoiul din prima faza, al “timpilor fanariotici”, pe fundalul Bucurestiului aflat la finele epocii feudale si de avant a burgeziei. Este un roman citadin, intaiul nostru “romant original”, o cronica a moravurilor din vremea lui Caragea si pana la Grigore Ghica.
Conflictul romanului este prefigurat chiar in “Dedicatie”: ”Voua, dar, straluciti luceferi ai vicielor, care ati mancat starea stapanilor nostri si v-ati ridicat pe ruinele acelora ca nu v-au lasat sa muriti in mizerie”.
Fresca a epocii -; sfarsitul domniilor fanariote si inceputul domniilor pamantene; N. Filimon prezinta o varietale neobisnuita de aspecte ale vietii bucurestene la inceputul secolului trecut, cu toate mecanismele:
- Strabatem vechea topografie a capitalei, inaintea focului de la 1847, intre ulita Coltii si Sfantul Gheorghe cel Nou; descrierea mahalalelor, mahalaua Otetarilor; Biserica Alba de pe Podul Mogosoaiei, cladiri si interioare, imprejurimi. Filimon este un adevarat pictor al tuturor claselor sociale. Aflam astfel modul de viata, moravurile protipendadei de altadata; ceremonialul caftanarii in ranguri boieresti; petrecerile locuitorilor din clasa de mijloc in gradinile de vara , petrecerea la iarba verde, hora stramoseasca si dansurile vesele; plimbarea boierilor in calesti si butci pe podul Mogosoaiei si al Targului de Afara, petrecerile imbelsugate si luxoase, amestec de viata orientala si apuseana, viata taranilor, aspecte culturale ale vremii, toate grupate in capitole speciale. Descrierea cladirilor si a imprejurimilor, a unui cartier sau a unei uliti, imbracamintea personajelor reconstituie epoca si individualizeaza personajele. Inainte de Ion Ghica, N. Filimon este un neintrecut cronicar al moravurilor bucurestene.

Desi personajele sunt construite in alb-negru, bune si rele, aceste forte umane nu intra in conflict, ele avand o existenta paralela. Dinu Paturica este in antiteza cu Andronache Tuzluc, ciocoi consolidat, in devenirea sa, ruinandu-si propiul stapan. Scriitorul urmareste simultan efortul gradual spre parvenire depus cu luciditate de eroul sau si distrugerea sistematic a postelnicului.
Portetul lui Dinu Paturica se contureaza in cursul naratiunii, scriitorul urmarind de aproape fisa fiziologica. Tehnica portretistica este realist-balzaciana. Trasaturile fizionomice dezvaluie aspecte intime, gesturile, mimica, vestimentatia, interioarele vorbesc despre starea sociala, nivelul economic si cultural al personajului.
In capitolui I, dedicat lui Dinu Paturica, scriitorul inregistreaza in amanuntime trasaturile fizice care implica si pe cele morale: “scurt la statura, cu fata oachesa, ochi negri plini de viclenie, un nas drept si cu varful cam ridicat in sus, ce indica ambitiunea si mandria grosolana”.
Tinuta vestimentara a lui Dinu Paturica vorbeste de saracia sa,de conditia lui umila” “imbracat cu anteriu de samalagea rupt in spate”’ “… cu picioarele goale bagate in niste iminei de saftian, care fusesera odata rosii, dar isi pierdusera culoarea din cauza vechimei”. Ca scriitor ce vrea sa moralizeze, sa indrepte, Filimon previne cititorul asupra intentiilor personajului: “trasaturile fetei lasau sa se vaza pana la evidenta ca gandirea ce-l preocupa nu erau decat planuri ambitioase”.
Filimon procedeaza ca un scriitor realist; prin descrierea imbracamintei el fixeaza epoca si viata sociala a personajului.
Sub aspectul deplorabil al tanarului se ascunde insa o forta puternica dominata de ambitie, de setea de a se inalta cat mai sus.Fizionomia desrisa, “nasul drept si cu varful cam ridicat in sus” este pentru scriitor indiciul al unei trasaturi morale de senta, ce-I defineste eroul.
Antipatia scriitorului este evidenta.Trei trasaturi sunt precizate de la inceput: viclenia(ochii), ambitia si mandria grosolana. Portretul moral se va adanci si imbogati cu alte trasaturi, pe masura ce va urca treapta cu treapta in drumul sau intre ascensiune si cadere.
Scriitorul urmareste in detaliu evolutia personajului, dezvaluindu-i trasaturile diabolice. La inceput indeplineste treburi umilitoare: ca ciubucciu isi freca stapanul pe picioare, il ajuta sa se imbrace, ii da de spalat, ii aducea dulceata, cafea si ciubuc. Lingusitor cu celelalte slugi ale boierului fenariot, “ se silea sa-ntreaca pe toti in zel si activitate”. Perseverent in atingerea telurilor sale, el invata tehnica hotiei de la alti servitori, fiind pe rand, de la ciubucciu, iscoada a boierului, ca sa se asigure de fidelitatea Duducai, logofat, sluger, pitar, sfetnic de taina al postelnicului, aliat al cherei Duduca, vataf de curte, sames de hatmanie.
Camera de ciubucciu, a primei slujbe la curtea postelnicului Andronache, pune in lumina modesta si umila conditie de la care pleaca Dinu Paturica. In descrierea ei se releva grija scriitorului pentru amanuntul semnificativ. Dinu Paturuca nu este deloc dezolat de saracia camerei, ci, dimpotriva, aruncand o privire repede si dispretuitoare, se simte mobilizat cu toata energia, sigur pe sine.
Construit in scopul demonstrativ de a ilustra o categorie sociala care ii repugna, deci polemic, personajul, tip al ciocoiului, e fundamental negativ, de la inceput pana la sfarsit.
El va folosi un evantai larg de mijloace in spolierea stapanului sau: se va instrui in arta ipocriziei si a intrigii,” aceste doua mijloace ale parvenirii, constient ca-I trebuiesc cartii ca sa-I subtieze mintea”, sa-l invete mijlocul de a se ridica la marire.Dinu Paturica se dovedeste si un maestru al disimularii, cucerind increderea deplina a naivilui Tuzluc.
Accentul scriitorului cade insa pe studiul si dezvaluirea fizionomiei ca expresie a starilor interioare ale personajului.
Utilizarea relatiilor amoroase si a aliantelor in scopul parvenirii sale constituie o noua etapa in ascensiunea sa, fiindca postelnicul era deja ruinat. Paturica isi ia aliati pe masura: pe chera Duduca, tiitoarea postelnicului, stapana pe “arsenalul vicleniilor femeiesti”, iubind “luxul cu deosebire”, punand la cale, impreuna, ruinarea sistematica a postelnicului. Celalalt aliat, camatarul si bogasierul chir Costea Chiorul, era si el pe masura celorlalti; pentru el, “a tramite la ocna un nevinovat sau a fura cu paraua de la marfa… era totuna”.
Discursul lui Paturica cand ajunge vataf de curte ilustreaza ca “tinuta lui era sa manance starea postelnicului, inregistrand toata averea acestuia sub pretextul stabilirii ordinei”. Foloseste orice mijloc pentru a se imbogati prin ruinarea boierului: scoate functiile la mezat, vinde postul de ispravnic prin judetul Teleorman, astfel incat, ajuns vataf, “ospatul slugei intrecea in toate pe al stapanului”,folosind principiul “fa-te om de lumea noua, sa furi closca de pe oua”.
Ruinandu-si stapanul sistematic, Dinu Paturica ajunge posesorul mosiilor Rasucita, Plansurile si Chinuielile din sud de Buzau, al viilor din Valea Calugareasca. Paturica este sames al hatmaniei, mare stolnic, casatorit cu chera Duduca; isi reneaga chiar si parintele.
In timpul miscarii lui Tudor Vladimirescu se angajeaza sa-l tradeze pe acesta in schimbul ispravniciei a doua judete: Prahova si Sacuieni.
Pentru a stoarce cat mai mult, foloseste cele mai brutale metode pentu a obtine birurile de la tarani: pentru oierit, ierbarit, tutunarit, vinarit, si cand satenii nu mai aveau cu ce sa plateasca ii ungea cu pacura si ii lega de copaci, ca sa-I intepe viespele si tantarii,… dupa ce-I saracea cu desavarsire, ii inchidea in cosare ca sa nu poata reclama la stapanire.
Aspiratiile lui Dinu Paturica arata un personaj activ, intrprinzator. Toata atentia scriitorului se concentreaza asupra lui Dinu Paturica si a grupului de personaje care actioneaza impreuna pentru doborarea lui Tuzluc. Plasate intr-un fundal social realist,Dilimon isi construieeste personajele antitetic, in concordanta cu intentia de a educa.