z8c22cd

Numeroase articole din ziare si rapoarte guvernamentale despre dificultatile tranzitiei de la comunism cu care se confruntau tarile din Estul si Centrul Europei ajung la concluzii aparent paradoxale, daca nu contradictorii, in aprecierile lor privind impactul pe care experienta comunista l-a avut asupra atitudinilor si valorilor sociale. Aceasta influenta se face simtita cel mai frecvent in cazul unor atitudini ca disciplina la locul de munca si respectul pentru ordinea legala personificata de stat. Pe de alta parte, numeroasele conflicte care tulbura aceasta zona sunt etichetate drept "etnice" si vazute ca o expresie naturala a identitatilor perene "inghetate" de 40 de ani de comunism. Adam Prezeworski spunea ca "orice explicatie retrospectiva a caderii comunismului trebuie sa tina cont nu numai de evolutia istorica, ci trebuie sa identifice si acele presupuneri teoretice care ne-au impiedicat sa anticipam aceste evnimente"1. Aceasta lucrare isi propune sa demonstreze valoarea euristica a acestei idei. In primul rand se sugereaza ca paradoxul mentionat mai sus provine din tensiunile existente intre cele doua curente intelectuale care dominat analizele vestice ale regimurilor comuniste de pana in 1989: paradigma totalitara si interpretarea liberala a politicii. In al doilea rand, Przeworski afirma totalitarismul si liberalismul au contribuit la succesul celor doua "interpretari" dominante ale nationalismului post-comunist: abordarea "de gheata" si teoria "vidului". In final sugereaza ca scolile vestice care au studiat problemele Europei estice si centrale nu au reusit sa procure analize convingatoare despre conflictele de identitate care au aparut in aceste regiuni datorita inclinatiei de a recurge la ceea ce se poate numi "nationalism metodologic".Atrofierea paradigmei totalitareIn urma publicarii lucrarii de seminar a lui Hannah Arendt, "Originile totalitarismului", paradigma totalitara a fost aplicata fara discriminari tuturor statelor comuniste2. Dupa cum mentiona Daniel Nelson, "gruparea sistemelor comuniste Sovietice, Est-Europene si Asiatice a fost fortata de politica externa a Statelor Unite si a tarilor vestice care vedeau in toate aceste state un adversar care merita acelasi tratament"3. "Cortina de fier" oferea o linie de demarcare foarte convenabila intre Europa de Vest, pluralista si democratica, si "Blocul Sovietic", format dintr-un nucleu malefic, Uniunea sovietica, inconjurata de un grup de regimuri marioneta, "Democratiile Populare". A aparut o noua disciplina -; studiile comuniste, o noua stiinta -; Sovietologia, o noua teorie-totalitarismul si scena era pregatita pentru ca elevii comunismului sa formeze o comunitate izolata de principalele orientari ale stiintelor sociale.4Pe scurt, conform paradigmei totalitare, sistemul comunist era, in esenta sa, o structura a puterii orientata "de sus in jos" in care o mica elita politica conducea marea masa pasiva de indivizi izolati impunandu-le conformarea ideologica prin constrangerea fizica si prin persuadarea ideologica. Aceasta teorie avea trei puncte principale. In primul rand, orice schimbare putea fi realizata doar de la varful ierarhiei politice. Teoreticienii au fost atrasi aproape exclusiv de studiul elitelor. Sovietologii s-au transformat treptat in Kremlinologi. In al doilea rand, faptul ca diferitele regimuri comuniste prezentau mai multe asemanari decat deosebiri. Acestea au format un grup aparte numit "Blocul sovietic", "lumea comunista", sau pur si simplu "Europa de Est". Cercetarile au avut tendinta sa se concentreze asupra Uniunii Sovietice, centrul sistemului comunist ca si cum schimbarile de la periferie depindeau in totalitate de deciziile luate de Moscova. In al treilea rand, comunismul era nereformabil. "De vreme ce functiile primordiale ale sistemului social sunt orientate impotriva societatii, care este astfel lipsita de mijloace constitutionale de autoaparare, singura schimbare imaginabila trebuie sa aiba forma unei revolutii violente.5 Prin urmare, paradigma totalitara era o teorie inchisa, la fel de nereformabila ca si obiectul pe care l-a construit. Logica sa interna a negat existenta pluralismului in societatea comunista, a exclus posibilitatea ca schimbarea sa vina din afara elitei conducatoare si sugera, prin urmare, ca sistemele comuniste puteau fi rasturnate doar prin forta. Aceasta profetie a fost dezmintita de forma pasnica in care majoritatea sistemelor comuniste au fost rasturnate incepand cu 1989. Faptul ca acest lucru a uimit multi cercetatori occidentali reiese din succesul oximoronului "Revolutia de Catifea" sau a neologismului "refolutie".6 Cu exceptia marcanta pe care a facut-o Romania, evenimentele din 1989 au demonstrat ca paradigma totalitara este depasita. Esecul abordarii liberaleIntr-o abordare mai filosofica, comunismul, ca ideologie si sistem politic, este considerat o antiteza la ceea ce constituie principala premisa a gandirii liberale, de exemplu individualitatea si unicitatea persoanei. S-a spus ca societatile comuniste au ajuns la conformitate folosindu-se uz de forta si ca in spatele acestei fatade ramasese un spirit de libertate greu de reprimat. Andrej Korbonski scria: "(...), explicatia data in general succesului comunismului era, cu mici exceptii, prezentata strict in alb si negru, forta malefica, imperialista Uniune Sovietica utilizand pur si simplu coplesitoarea sa putere militara pentru a distruge dragostea de libertate a Est-Europenilor."Orice semn de dizidenta, a indivizilor izolati, a grupurilor sociale sau a miscarilor de masa era pus sub drapelul ideilor liberale si al drepturilor omului. Problema era ca cercetarile occidentale, cu toata infatuarea lor privind modelul totalitar, a fost incapabila sa aprecieze intreaga semnificatie a unor asemenea manifestari de pluralism. Integrarea pluralismului in modelul totalitar a insemnat, cel mult, auto-negarea acestuia, sau, in cel mai rau caz, o asemenea largire a conceptului astfel incat a disparut puterea discriminatorie a termenului. Sovieticii erau inspaimantati de Sakhrovs, cehoslovacii erau speriati de Havels iar polonezii de Michniks. Cand regimurile comuniste s-au dezintegrat, in cele din urma, in 1989, reactia initiala a fost sa se considere un fel de tabula rasa, in speranta ca acest spirit de libertate si de democratie va fi eliberat si va actiona ca o mana invizibila ghidand popoarele in tranzitia de la lumea "Raului" la lumea "Binelui". In Occident multi au crezut ca popoarele aflate la est de cortina de fier se vor transforma automat din victime pasive ale conducerii totalitare in avocati activi ai democratiei, ai economiei de piata si ai drepturilor omului. Dupa cum au aratat evolutiile ulterioare, aceste idei optimiste au fost curand urmate de dezamagire. Combinarea paradigmei totalitare cu gandirea liberala adus la o stare de fapt in care capacitatea structurala a statului era vazuta ca un mijloc de a nega aspiratiile culturale ale indivizilor si vice versa. In timp ce paradigma totalitara era adapostita de caderea comunismului, tendinta liberala avea dificultati in a explica de ce societatile se identificau mai degraba cu anumite notiuni particulare de etnicitate si nationalism decat cu idealurile universale ale democratiei liberale si ale drepturilor omului. Aceste doua esecuri s-au datorat, in primul rand, faptului ca nici paradigma totalitara, cu preamarirea statului atotputernic, nici liberalismul, cu grija sa primordiala pentru individ, nu au acordat suficienta atentie transformarilor care au avut loc in perioada comunista la nivelul mediu, cel al societatii. Aceasta omisiune s-a regasit in cele doua teze principale care au incercat sa explice inmultirea conflictelor etnice dupa caderea comunismului: abordarea "de gheata" si teoria "vidului".Teoria "inghetarii comuniste"In noiembrie 1989, Vaclaw Havel declara ca "istoria, care pana acum a fost artificial tinuta in loc, se misca din nou."10 Multe titluri de articole sau de monografii care au aparut de atunci au preluat aceasta imagine a comunismului ca o simpla paranteza in istorie.11 Abordarea "de gheata" urmeaza aceeasi logica de vreme ce considera ca sistemul comunist a "inghetat" toate urile etnice ale Europei pre-comuniste si ale Imperiul Rus. Eruptia conflictelor etnice in Europa post-comunista este pusa pe seama "spiritului" eliberat dintr-o sticla bine inchisa dupa 40 de ani de prizonierat in camasa de forta a totalitarismului.12 Ziaristi ca Neal Ascherson afirmau ca "disputele dintre majoritate si minoritate din Europa de Est nu au fost rezolvate de comunism ci doar inchise in inima de gheata al statului politienesc".13 Teoreticieni ca Andre Liebich scriau: "comunismul nu a fost incubatorul problemelor etnice, ci congelatorul in care acestea s-au conservat".14 Ca si in declaratia lui Vaclaw Havel, ideea care se ascunde dupa acest limbaj metaforic este ca istoria s-a aflat intr-un punct mort in timpul perioadei comuniste. Privita mai de aproape, comparatia comunismului cu un congelator al conflictelor etnice ridica mai multe probleme decat poate solutiona.In primul rand, sugereaza ca cele patru decenii de regim comunist nu au avut nici un efect asupra identitatilor subiective ale populatiilor din aceste zone. Sub influenta paradigmei totalitare, multi teoreticieni s-au ocupat mai ales de schimbarile institutionale de la nivelele inalte ale structurilor de putere si au neglijat studiul valorilor care reprezentau societatea in ansamblul ei. Informatiile despre conducerile comuniste erau relativ usor de obtinut, in timp ce datele empirice, mai ales sondajele sociologice despre atitudini si convingeri fie nu erau publice, fie erau considerate aservite doctrinei comuniste. In loc sa se aplec asupra istoriei sociale si politice a perioadei comuniste, multi asa-zisi "specialisti" in problemele Europei de Est folosesc metafora "congelatorului" ca pe un paravan menit sa ascunda lipsa lor de interes pe care au manifestat-o in trecut fata de acest domeniu si ignoranta cu care privesc in prezent societatile, nu doar elitele, care au trait sub comunism. Aceasta atitudine convine guvernelor occidentale care incearca acum sa influenteze evolutia evenimentelor din Europa de Est. In loc sa-si revizuiasca trecutul si agendele, multi fosti sovietologi s-au orientat spre o ramura mai plina de succese - "tranzitologia" - si au lasat in seama istoricilor necesara reinterpretare a perioadei comuniste.15A doua critica majora care i se poate aduce abordarii "de gheata" este faptul ca reintroduce diviziunea artificiala intre Est si Vest. Distinctia facuta in timpul razboiului rece intre regimurile "totalitare" si "democratice" este inlocuita conceptele de "inapoiere" si de "modernitate".16 In aceasta privinta, este remarcabil cat de unit a fost Occidentul in condamnarea conflictelor etnice, considerate un semn al lipsei de civilizatie. Cum scria Katherine Verdery, abordarea "de gheata" "se combina cu o privire superficiala asupra perioadei socialiste considerata, in toate privintele, o aberatie al carei sfarsit readuce lucrurile la ordinea normala, intr-o parte de lume considerata mult timp drept inapoiata si condusa de pasiuni "tribale, irationale".17 Ivan Volgyes, de exemplu, se refera la "tribalismul renascut", la "intoarcerea la vremuri de mult apuse", sau la revenirea la sabloanele primitive de comportament national".18 In spatele unei asemenea terminologii se ascunde ideea implicita ca Europa de Est are o intarziere de 40 de ani fata de Occident in inexorabilul mars al omenirii spre Progres. Aceasta imagine a inapoierii poate fi vazuta in atitudinea sablonara a Occidentului fata de Rasarit. In acelasi timp, dupa cum spunea Katherine Verderey cu cinism, aceasta atitudine "poate servi politicienilor nationalisti din Estul Europei pentru a-si justifica actiunile dar si celor care fac politica in Vest, ca o justificare pentru lipsa lor de actiune".19 Pastrand dihotomia Est-Vest, abordarea "de gheata" nu aduce nici o explicatie pentru cresterea simultana a popularitatii ideologiilor fasciste si rasiste in Europa de Vest.A treia insuficienta a acestei abordari este faptul ca incearca sa explice toate evenimentele in termenii nationalismului si ai problemelor etnice. Dupa cum nota Lynne Jones, "o asemenea prezentare a tuturor evolutiilor negative care au avut loc in lumea post-comunista din 1989, pare sa slabeasca frustrarea si dezamagirea faptului ca anul 1989 nu a ajuns sa fie exact ce speram".20 Fixatia pe care Vestul o avea pentru etnie, considerate a fi la baza tuturor problemelor a avut ca efect incercarea dezastruoasa de a impune "federalizarea" in Bosnia, sub forma planului Vance-Owen. Alta consecinta este faptul ca s-a atribuit un inteles negativ termenilor de etnie si de nationalism, cand se refereau la Europa de Est. Acest lucru ignora faptul ca nationalismul a fost una dintre principalele surse de inspiratie pentru opozitia democrata din aceste tari si ca a ajutat la mentinerea sentimentului de comunitate care a incurajat dreptatea sociala si ajutorul reciproc. In cele din urma, reducand formele contemporane de nationalism total din Europa de Est si Centrala la expresia unui nationalism "latent", care a supravietuit intact perioadei comuniste, abordarea "de gheata" diminueaza rolul pe care alti factori subiectivi si obiectivi l-au jucat in timpul perioadei comuniste pentru a-i grabi sfarsitul.21 Abordarea "de gheata" a avut un mare succes si ramane la moda pana in zilele noastre. Ea ofera o explicatie atragatoare la aparent irationala evolutie a societatilor post-comuniste, pentru ca da vina mai mult pe propria lor "inapoiere" decat pe incapacitatea Occidentului de a prezice si neutraliza fortele eliberate de un nationalism total. A ne imagina ca identitatile nationale de dinainte de razboi erau destul de vechi si puternice pentru a supravietui intacte in timpul interludiului comunist si pentru a hiberna in timp ce asteptau "Primavara Natiunilor" ar insemna sa recurgem la interpretare etnocentrica, incapabila sa faca fata testului istoriei.22 Nu numai faptul ca natiunea si procesul de cladire a statului erau diferite in Vestul, Centrul si Estul Europei, inainte de preluarea puterii de catre comunisti, dar si suveranitatea limitata impusa de Uniunea Sovietica au alimentat societatile din Centrul si Estul Europei cu sentimente anti-imperialiste, care s-au intors impotriva dominatiei rusesti si asupra distributiei formale de putere intre grupurile etnice pe care aceasta o determina. Teoria "vidului ideologic"Conform teoriei "vidului", "slabiciunea societatii civile, lunga absenta dezbaterii politice au lasat un vid ideologic si etic usor de umplut cu prejudecati nationaliste si rasiste".23 In timp ce in perioada comunista oamenii fusesera obisnuiti cu un sentiment de inertie politica si de fatalitate istorica, au fost brusc confruntati cu o situatie de tumult politic, social si economic, fara directive propuse de o autoritate bine definita, partidul comunist, ci de elite din interiorul sau din afara fostului sistem. Euforia de scurta durata care a urmat imediat dupa sfarsitul comunismului a lasat loc rapid unui sentiment de insecuritate si dezorientare. Oamenii erau nevoiti sa reconstruiasca o identitate comuna, pentru a infrunta un viitor nesigur. "Natiunea" a oferit acea identitate, iar nationalismul a dat directia. Prin urmare, nationalismul a umplut golul ideologic cauzat de disparitia politicii comuniste. Ca si in cazul abordarii "de gheata", succesul teoriei "vidului" poate fi explicat de simplitatea sa.In primul rand, aceasta teorie vede nationalismul ca o etapa distincta ce a urmat comunismului, ca si cum ar fi o delimitare clara intre cele doua. Este neglijat faptul ca nationalismul a jucat un rol important nu numai in impunerea, ci si in colapsul regulilor comuniste. El elimina posibilitatea existentei unor alternative la dezintegrarea sistemelor comuniste, pe linie etnica. In realitate, acest lucru era mai degraba conditionat de gradul de omogenitate etnica decat de experienta comunista propriu-zisa. State multinationale ca Iugoslavia, Cehoslovacia sau Uniunea Sovietica, au fost dezmembrate si impartite in state mai mici, pe baza unitatii etnice. Tari cu minoritati importante, ca Romania si Slovacia, sunt constant amenintate de conflicte interne. In cele din urma, in state foarte omogene din punct de vedere etnic, ca Albania sau Polonia, nationalismul a ramas in mod evident absent din dezbaterile politice interne. Teoria "vidului", prin urmare, nu poate fi aplicata in mod egal tuturor tarilor care au trecut prin experienta comunista.In al doilea rand, teoria "vidului" sugereaza ca nationalismul comunist, cat si cel post-comunist sunt doua fenomene comparabile, care isi asumau aceeasi functie ideologica si etica, de vreme ce amandoua ofereau oamenilor structuri care ii impiedicau sa-si defineasca relatiile cu lumile "interioare" si "exterioare". In timp ce nationalismul este o forma, in mare parte spontana, a integrarii sociale determinate cultural, care exista pur si simplu datorita faptului ca oamenii cred in ea, comunismul, ca o teorie a integrarii sociale in functie de clasa, era in primul rand doctrina unui sistem politic care folosea filosofia lui Marx in scop propagandistic. Din acest motiv, atitudinea populatiei fata de sistemul politic, asa cum functiona el cu adevarat, era cea care inspira reactiile de sprijin, supunere, indiferenta, compromis sau respingere, elementul de incredere sau de credinta constienta in idealul comunist, fiind, de fapt, un lucru secundar. Astfel, teoria "vidului" nu reuseste sa faca o distinctie intre atitudini si credinte, pe de o parte, si intre statul comunist si natiune ca sursa sau recipient al acestor atitudini si credinte. Nici abordarea "de gheata", nici teoria "vidului" nu tin seama de posibilitatea ca unii dintre factorii care au grabit aparitia nationalismului dupa 1989 sa fie amplificati, daca nu creati, de insasi experienta comunista. Factorii externi au fost pusi pe primul loc si de teoreticienii care spun ca motivul sta, in primul rand, in reactia anti-imperialista care a urmat prabusirii imperiului sovietic24 si a fost declansata de evenimente recente, cum ar fi grija crescanda pentru mediul inconjurator, care a urmat dezastrului de la Cernobil, frica generata de intensificarea fluxului demografic in anii ’80 sau unda de soc produsa de revolutia mediatica lansata de glasnost-ul25 lui Gorbaciov. Asemenea explicatii ofera o imagine sumara despre motivul pentru care impactul popular pe care l-au avut aceste evolutii din societatile Europei Centrale si de Est s-a manifestat sub forma nationalismului.Pericolele nationalismului metodologic Atat abordarea "de gheata", cat si teoria "vidului" sunt influentate de ceea ce se poate numi "nationalism metodologic". Intr-adevar, amandoua folosesc conceptul de "natiune" ca obiect de analiza si ca principal factor cauzal. Din punct de vedere metodologic, stiintele sociale implica existenta unei unitati de analiza, grupul social. Se presupune ca membrii aceluiasi grup au anumite caracteristici comune, care nu pot fi reduse la suma trasaturilor fiecarui membru luat separat.26 Principala problema este de a sti in ce conditii un individ poate fi clasificat ca apartinand unui anume grup. Acest lucru este adevarat pe verticala, in incercarea de a determina daca un individ este reprezentativ pentru o natiune, o regiune sau un plan.27 Pe orizontala, problema apare cand se incearca sa se defineasca in care clasa sociala, grup etnic sau trib ar trebui clasificat un anumit individ. Din raspunsurile lor la asemenea intrebari, principala linie de demarcatie se afla intre teoreticienii care recurg la criterii obiective sau externe de diferentiere si aceia care acorda cea mai mare importanta identificarii subiective. In majoritatea cazurilor, se admite ca fiecare individ apartine unuia sau altuia dintre aceste grupuri. In aceasta privinta, multe lucrari dedicate nationalismului cad prada muzelor nationalismului. Natiunea este acceptata ca o realitate data, din care pot fi extrase trasaturile comune ale membrilor. Aceasta inversiune de logica duce la o perspectiva conservatoare asupra inclinarii nationalitatilor existente de a mentine status-quo-ul, pe de o parte (abordarea "de gheata"), sau de a trece cu vederea schimbarile care apar in si intre fiecare dintre aceste comunitati (teoria "vidului"). Acest nationalism metodologic este superior majoritatii studiilor despre nationalismul contemporan din Europa Centrala si de Est. In concluzie, trebuie subliniat faptul ca in cazul constiintei nationale avem de a face cu un fenomen de masa si nu de elita. Problema este ca, de fapt, elitele sunt cele care au scris cronicile istoriei si au produs dovezile pe care se bazeaza majoritatea teoreticienilor in analiza nationalismului. Prezumtia ca elitele exprima in mod necesar sentimentele de masa reflecta mai mult o predilectie decat o realitate. Dupa cum a aratat Eugen Weber, a fost nevoie de mai mult de un secol pentru ca marea masa a taranilor francezi sa se considere membri ai natiunii franceze.28 Studii realizate asupra emigrantilor polonezi in Statele Unite, intre 1840 si 1915, arata ca majoritatea spuneau ca sunt nu polonezi, ci ca silesieni, gorani sau kashubieni.29 A vorbi despre francezii de pana in 1870 sau de polonezii de dinainte de 1915 presupune a deduce nationalitatea din cetatenie, in primul caz, si din limbaj sau cultura, in al doilea. Nationalismul metodologic incearca sa depaseasca dificultatea de a trece peste discrepanta dintre diferentierea obiectiva si identificarea subiectiva, pe de o parte, si nepotrivirea dintre pretentiile elitelor si credintele maselor, pe de alta parte, dand o importanta exagerata relevantei istorice a notiunilor artificiale de "francez" sau "polonez". O alta consecinta a nationalismului metodologic este faptul ca studiile despre evolutia nationalismului in tarile comuniste s-a concentrat aproape exclusiv pe cazuri in care grupurile etnice pareau usor de identificat. Exista numeroase cercetari despre state multietnice ca URSS, Cehoslovacia, Iugoslavia, sau despre politicile oficiale cu privire la minoritatile nationale ca maghiarii din Romania sau turcii din Bulgaria. Prin contrast, tensiunea interna dintre constiinta nationala si socialismul de stat in state mai omogene din punct de vedere etnic, ca Polonia sau Albania, a fost foarte putin analizata.30 Aceasta puritate etnica era tratata ca si cum ar face irelevant studiul nationalismului.31 Cele cateva studii care nu agreeaza acest punct de vedere trateaza in primul rand impactul traditiilor "nationale" asupra regimurilor comuniste, ca si cum aceste influente ar actiona intr-un singur sens. Cel mai adesea nu s-a tinut seama de posibilitatea ca in statele comuniste omogene din punct de vedere etnic ar putea exista definitii opuse ale "natiunii" care fara sa urmareasca in mod necesar principiile etnice exercitau fara indoiala o influenta puternica asupra identitatii nationale din aceste tari. ConcluziiEsecul ingineriei sociale comuniste este in general considerat de la sine inteles. In Occident, un asemenea verdict intareste increderea in superioritatea liberalismului fata de ideologiile egalitariste. In Europa Centrala, acest lucru este folosit pentru a elogia o puritate precomunista zdrentuita de peste patruzeci de ani de socialism de stat. Din pacate pentru toti, marile sperante nascute in 1989 cu ceea ce Zvigniew Brzezinski numise "Primavara Natiunilor" s-au evaporat in mijlocul conflictelor purtate cu o violenta necunoscuta in Europa de la al doilea razboi mondial.33 Cu toate ca exista multe explicatii ale nationalismului postcomunist, este evident ca teoria "de gheata" si cea a "vidului" domina aceasta dezbatere. Aceasta se datoreaza aparentei lor simplitati. Intr-adevar, amandoua se potrivesc cu perceptiile simplificate despre politica Europei Centrale si de Est, care au ajuns in Occident inainte de colapsul comunismului. Dupa cum a demonstrat istoria de dupa colapsul politicilor comuniste din Europa Centrala si de Est, a devenit clar ca principalele paradigme despre epoca razboiului rece trebuie sa fie revizuite. Este adevarat ca trecutul explica situatia actuala, dar este la fel de adevarat ca prezentul creeaza trecutul. Acest lucru este bine ilustrat de dezbaterile trecute si prezente in legatura cu relatia dintre comunism si nationalism. Considerate ca ideologii politice autodefinite, comunismul si nationalismul sunt incompatibile din punct de vedere filosofic. Oricare ar fi fost avocatii transformarii sociale si ai diferentierii orizontale pe criterii de clasa, cele mai recente cercetari pun accentul pe continuitatea istorica si pe principiile verticale de unificare a comunitatii imemoriale, atavice, "natiunea". Totusi in practica nu a existat niciodata o forma pura a politicii comuniste sau nationaliste. Toate partidele comuniste care au luat puterea in Europa Centrala si de Est dupa 1945 au facut apel la nationalism in incercarea lor de a-si asigura sprijinul popular. Fiecare dintre ele a promovat o forma specifica de "comunism national" care propunea viziuni aparte ale naturii si obiectivelor comunitatilor nationale in comparatie cu tot ceea ce existase inainte de cel de-al doilea razboi mondial. Ca si in Uniunea Sovietica de dupa 1917, o importanta parte din experienta comunista din Europa Centrala si de Est de dupa 1945. In acest sens, anul 1989 nu este considerat a fi tabula rasa, ci mai degraba o schimbare a formelor in care aspiratiile nationale puteau fi afirmate. Anul 1989, supranumit si annus mirabilis, nu constituie o reintoarcere la un status quo ante. Impunand o trecere sub tacere a intregii epoci comuniste, amandoua aceste formule prezinta principala intrebare in legatura cu transformarea pe care aspiratiile nationale au suferit-o in urma unei experiente politice care a traversat doua generatii. In concluzie, aceasta lucrare incearca sa sublinieze faptul ca o intelegere completa a ceea ce s-a intamplat si se intampla in Europa Centrala si de Est cere o abordare a tendintei nationaliste in care au fost facute cercetarile traditionale, luandu-se mai mult in considerare influenta pe care experienta comunista a exercitat-o asupra constiintei nationale. Diferitele forme pe care le-a luat nationalismul dupa colapsul comunismului provin nu numai din asa numitele "traditii nationale", dar si din factorii "sistemici" care s-au dezvoltat impreuna cu insasi experienta comunista. Astfel, este necesar sa se vorbeasca despre efectele pe care socialismul de stat le-a avut asupra sensului pozitiv de apartenenta a oamenilor si a celui negativ, de excludere, facandu-se referire nu numai la natiune, dar si la stat, la sistemul comunist si la propriile lor clase sociale. Acum, cand se deschid arhivele si cand oamenii sunt liberi sa vorbeasca, este in sfarsit timpul sa se scrie adevarata istorie a experientelor comuniste, pe scurt ca societatea sa isi recapete drepturile. Un eventual esec nu ar reusi decat sa prelungeasca neputinta cercetarilor occidentale in fata nationalismului post-comunist. Note1 Adam Prezorwski (1991). "Devine "Estul" "Sud"? "Toamna poporului" si Viitorul Europei de Est", Stiinte Politice si Politici. Vol.24, No.1, martie1991:202 Hannah Arendt (1951). Originile totalitarismului. New York:Harcourt& Co3 Daniel N. Nelson (1992). "Comunismul comparativ: postmortem", ed. Raymond C. Taras4 Vezi Jean-Guy Collignon (1976) "De la izolationism la comparatism (metode si abordari anglo-saxone pentru analiza sistemilui politic sovietic)". Revista de Stiinte Politice. Vol. 26, No.3, iunie 1976: 445-482.5 Leszek Kolakowski (1971), "Speranta si disperare", Studiu, Vol. 17, No.3: 37-52.6 Vezi eseurile Timothy Garton Ash (1989). "Reforma revolutiei", "Refiolutia", in Folosirea adversitatii, London, 218-288.7 Au existat multe incercari, mai ales dupa 1956.