Influenta Convorbirilor literare nu mai est acum covarsitoare. Multi din vechii colaboratori se despart de ele; apar scriitori tineri care n-au nici o legatura cu aceasta revista. Dar se simte continuu necesitatea de a se grupa. Prima manifestatie mai im portanta este a lui Hasdeu, care da la lumina "Revista noua" 1888-1895. Acum este al doilea moment de mare glorie a lui Hasdeu"; este epoca dictionarului.
            Sa spunem cateva cuvinte asupra acestei chestiuni:
            Se stie ca chiar in primii ani dupa aparitia dictionarului Academiei din 1871, s-au ridicat glasuri in aceasta institutie care cerura o refacere a lucrarii lui Laurian si Massim. Curentul acesta, sustinut mai ales de Odobescu si de Alecsandri, a capatat oarecare succes; dar Academia ezita, nu atat din pricina ca nu se putea decide asupra persoanei, cat din pricina cheltuielilor ce ar fi cerut o asemenea lucrare. Atunci regele, care este protectorul institutiei si care s-a interesat de aproape de lucrarile ei, a venit de cateva ori in sanul adunarii si a facut comunicari cu privire la limba romana.
            In cea rostita la 23 martie 1884 propune Academiei publicarea unui Etymologicum Magnum Romaniae si chiar arata principiile de care ar trebui sa se calauzeasca noua lucrare. In aceasta privinta, regele, desi invatase limba romaneasca cu etimo logistul Laurian, a aratat un spirit clar cerand cu staruinta sa nu se abuzeze de neolo gisme si chiar a cerut Academiei sa ia sub paza sa "aceasta limba veche".
            "Mentinem, zice el, aceste frumoase expresiuni intrebuinta

te de strabuni si nu ne temem de cuvinte care au dobandit de veacuri impamantenirea."
            Atunci s-a oferit a suporta cheltuielile lucrarii care credea ca se va termina in 5-6 ani. In 1891 si 1894 regele a staruit ca lucrarea sa mearga mai repede ca sa aiba fericirea a vedea in timpul domniei sale sfarsita aceasta opera monumentala. Planul lui Hasdeu, fiind prea vast, nu s-a putut duce la capat si de aceea Academia, in 1897 a dat insarcinarea d-lui Al. Philippide, dar s-a socotit ca planul lucrarii d-sale e prea mare si de aceea, in urma unor divergente de pareri intre d-sa si majoritatea colegilor sai, d-l Philippide a parasit lucrarea. Atunci in 1906, s-a incredintat d-lui Sextil Puscariu, azi profesor la Universitatea din Cernauti, misiunea de a termina lucrarea. Pana azi au aparut doua volume.
            Hasdeu insa, primind sarcina aceasta, isi puse in gand sa faca o lucrare monu mentala si modul cum a inceput, studiile savante ce a publicat, cu ocazia aceea i-au asigurat, cum am zis, o noua epoca de glorie literara.
            Situatia aceasta a lui Hasdeu indruma pe mai multi scriitori sa se grupeze in juru-i pentru a forma o miscare literara noua. Gruparea cuprinde pe doi dintre scriitorii care isi facusera o reputatie stabilita in campul literelor: Delavrancea si Vlahuta. Se alipira si poeta Veronica Micle si poetul Gh. Kernbach (Gheorghe din Moldova), T. Speranta, cunoscut prin anecdotele sale.
            Colabora aci si Ion Nenitescu (1854-1901) si istoricii Ion Bianu, care publica aci mai multe articole de istorie literara si de biografie si G. Ionescu-Gion, care avu in acest timp o serie de succese importante prin conferintele sale, scrise in stil bom bastic, dar critic cu oarecare talent si prin articolele istorice. De la publicarea Istoriei Bucurestilor (1899) reputatia sa incepu sa scada din pricina atacurilor ce i se detera de catre gruparea de scriitori de istorie de la "Convorbiri literare.
            Aci este momentul a vorbi cu oarecare amanunte despre Delavrancea.
            Nascut in 1858, Barbu Stefanescu, mai tarziu Delavrancea, a invatat la liceul Sf. Sava (Bursierul cuprinde amintiri din viata de scolar), apoi a studiat dreptul la facultatea din Bucuresti si la Paris.
            Intorcandu-se in tara, s-a consacrat gazetariei; mai tarziu a fost avocat si om po litic: a fost deputat, primar al capitalei si ministru de lucrari publice.
            Ca orator, el a dobandit o mare notorietate. D-l Maiorescu - dupa ce Dela vrancea s-a alipit la politica conservatoare - l-a declarat "cel mai mare orator al epocii noastre". E drept ca in actiune sunt putini ca el; are mare putere de a ridica masele; dar discursurile citite nu mai produc acelasi efect.
            Ca literat, debuteaza intre anii 1880-84 prin nuvele care infatiseaza figuri si scene din lumea taraneasca si din lumea mahalalelor bucurestene (Sultanica, 1885).
            Treptat el intra cu observatiile si studiile sale in alte cercuri sociale: micii func tionari (Iancu Moroiu), studentii (Trubadurul, 1887) si inaltii functionari (Parazitii, 1893).
            A cautat sa-si potriveasca stilul cu starea sociala a persoanelor care se infatiseaza in diferite scrieri; dar el nu s-a marginit sa dea aceasta culoare locala in dialoguri, ci a urmat acelasi procedeu si in descriptie si propriile sale reflexiuni. Forme neliterare ca "destile", "fitecine" s.a. se intalnesc la tot pasul.
            Mai toate aceste nuvele sunt scrise dupa principiile scolii naturaliste, urmarind o reproducere fidela, chiar atunci cand bunul gust se impotriveste.
            A doua serie de nuvele ale lui Delavrancea este cu totul deosebita: sunt bucati alegorice in care limba poetica a poeziei este dusa la o perfectiune neatinsa de alti scriitori. Nu s-ar putea compara decat cu Odobescu: acesta insa e mai rece, e mai manierat, nu are caldura lui Delavrancea.
            Dupa cativa ani (1893-1903) de neactivitate literara, Delavrancea apare deodata intr-un gen cu totul nou de activitate, teatrul, abordand drama istorica. Putem zice ca de la Despot-Voda si Fantana Blanduziei nu s-a mai produs atata miscare in opinia publica.
            Cu acesti scriitori intemeie Hasdeu "Revista Noua".
            In Cuvantul premergator el se arata multumit ca tinerii s-au gandit la el, ca unul ce a avut multe pacate pe care le-a ispasit si a facut multe greseli pe care a cautat sa le indrepte.
            In privinta programului, el nu fagaduieste nimic precis, ci numai arata ceea ce "nu va fi" revista sa: "nu va fi socialista, nu va fi gongorista".
            Pe langa scriitorii citati mai inainte, la "Revista Noua" mai colaboreaza si cateva importante personalitati politice si literare ca Ion Ghica, Dim. A. Sturdza, V. A. Urechia precum si cativa debutanti sau tineri scriitori putin cunoscuti, ca Artur Stavri, P. Dulfu, Haralamb Lecca, Radulescu-Niger, N. Tincu.
            Hasdeu da loc important folclorului. Apar si culegeri de bucati si studii stiintifice. Dintre culegatorii care publica aci, doi sunt mai insemnati: Dumitru Stancescu, de la care avem mai multe colectii de basme si snoave si Petre Ispirescu, care ajunge acum la deplinatatea reputatiei sale. Este deci necesar a spune cateva cuvinte despre dansul.
            Inceputurile literare ale lui Ispirescu (1838-1887) au fost foarte modeste. El insusi nu si-a pretuit niciodata indeajuns insemnatatea. Basmele publicate ici si colo prin reviste, snoave si ghicitori atrasera atentiunea celor mai de seama oameni de litere. Dupa ce publica in brosuri (1873 si 1874) Snoavele sau povestile, el avu cinstea ca trei din volumele sale sa fie precedate de prefete semnate de B.P. Hasdeu (Legende sau basme, Buc., 1872), V. Alecsandri (Legende sau basme, Buc., 1872), Al. Odobescu (Povestile unchiasului sfatos, 1879).
            Ispirescu a incercat sa fie si povestitor original si a publicat povesti paganesti, adica basme cu subiecte din mitologia greaca si povesti istorice din trecutul poporului roman. Negresit, lipsa de cultura clasica il impiedica sa reuseasca cu adevarat in primele lui incercari. Mai fericite sunt cele din urma. Ele sunt adevarate modele de povestire "populara" si ar trebui sa fie studiate de cei care scriu pentru popor. Ispirescu, cu mai multa invatatura, ar fi fost un admirabil vulgarizator.
            Poate pentru a arata ca Iasul nu si-a pierdut prin transferarea "Convorbirilor literare" rolul sau de oras cultural, poate pentru a raspunde miscarii lui Hasdeu, se intemeie in 1889 o societate stiintifica si literara, avand ca organ "Arhiva societatii stiintifice si literare din Iasi". Foaia apare si azi sub directia d-lui Al. Xenopol. In primii trei ani revista era in adevar "arhiva" societatii, caci isi propunea sa publice memorii si note aratand rezultatele cercetarilor facute de membri, precum si analize si dari de seama despre diferite opere aparute in tara si in strainatate. Din 1893 ea se transforma, dand o parte din cuprinsul ei pentru poezii, dar pastrand vechile rubrici. S-au publicat aci multe articole de stiinte naturale, de drept si de istorie. Au mai publicat articole istorice si d-nii: Al. Philippide, P. Rascanu, N. Iorga, I. Tanoviceanu, Gr. Butureanu. Articole de filologie au dat d-nii Al. Philippide si H. Tiktin. Cu pedagogia s-au ocupat d-nii C. Meissner si I. Gavanescu. Documente au publicat d-nii N. Iorga si G. Ghibanescu. D-l Iorga facea adesea si critica literara. Pentru literatura poetica rolul revistei a fost putin insemnat. Aflam putine nume din cele cunoscute pana atunci. Intre acestea am putut cita pe al d-lui A.C. Cuza si al lui N. Beldiceanu. Incolo sunt scriitori care debuteaza acum: d-l O. Densusianu, Boniface Hétrat, Ana Conta Kernbach, G. Lazu cu traducerile sale etc.
            In vremea aceasta, se publica foarte mult, iar mare parte din publicatii sunt legate cu luptele zilnice politice sau literare. Apar si dispar reviste, se intemeiaza si se desfac grupari literare. Amicii de ieri devin dusmanii de azi. E o vreme foarte agitata. Vom nota aci cateva din manifestarile de acest fel care au avut mai mult rasunet in acest timp.

*

            In contra lui Hasdeu porneste lupta Caragiale prin revista sa "Moftul roman", care incepe la 24 ianuarie 1893, avand ca director pe Caragiale si ca prim-redactor pe Anton Bacalbasa. Titlul ales de ei infatiseaza "meteahna specifica" a poporului roman, precum au francezii l'engouement, ungurii sovinismul, italienii vendetta. Pe langa campania regulata dusa prin articole si prin ilustratii contra spiritismului lui Hasdeu, contra poeziilor lui si chiar contra dictionarului pe care-l numesc "magnum morfologicum", se publica aci multe din schitele umoristice ale lui Caragiale. Asa sunt articolele contra profesorilor transilvaneni, cei cu "aplicatiunea metoaghii intuikive", articole care, desi nu aduc nimic nou si nu zugravesc o stare de lucruri reala si interesanta, au mare succes din pricina talentului particular cu care infatiseaza Caragiale lucrurile. Verva satirica a lui Caragiale se mai indreapta si in contra poeziilor simboliste pe care le da atunci la lumina Al. Macedonschi si unii din colaboratorii "Literatorului".

*

            Criticul Gherea, in 1893, aduna in juru-i pe I. Nadejde, fostul conducator al "Contemporanului" si pe Sofia Nadejde, pe poetii de la aceeasi revista, O. Carp si Artur Stavri, pe N. Beldiceanu, colaborator la "Arhiva" din Iasi, pe Anton Bacalbasa, cunoscut prin cateva poezii si prin articole de ziar. Mai toti acestia sunt atrasi prin prietenia politica: sunt socialisti. Pe altii insa ii atrage valoarea criticului literar: Delavrancea si Vlahuta. Apar aci cativa tineri ca: I.N. Roman, P. Bujor si I. Paun. Noua publicatie "Literatura si stiinta" (1893-94) este importanta prin studiile critice ale d-lui Gherea, care califica epoca aceea de "seceta literara si stiintifica", prin o serie de nuvele si poezii si prin articole stiintifice.
            Chestiunile politice in curand despart pe colaboratori si publicatia inceteaza. Socialistii se concentreaza la revista saptamanala "Lumea Noua" (care incepe in 1895). Aci atrag si pe un tanar poet si admirator al lui Macedonschi, Traian Demetrescu (1866-1896), care acum sta departe de fostul sau maestru si lucreaza la diferite reviste bucurestene, ba intemeiaza singur o revista in Craiova ("Revista Olteana").
            De la el avem mai multe volume de poezii (Poezii, 1885, Sensitive, 1894, Acuarele, 1896) si doua romane (Cum iubim, 1896, Iubita, 1895) s.a.
            Al. Vlahuta se asociaza cu Dr. A. Urechia si scot la 28 noiembrie 1893 revista saptamanala "Vieata". Vazand certurile dintre scriitori si atacurile lor pline de ura si de dusmanie, directorii, nefiind inglobati in nici o miscare din taberele literare sau politice, isi propun sa urmareasca mersul culturii, al stiintei si al artei si tinand in curent pe cititori, sa le arate partea de seriozitate si partea de ridicol din toate luptele literare si politice.
            Ca folos pentru literatura, revista aceasta a adat la lumina cateva din poeziile lui Vlahuta, a incurajat debuturile lui St.O. Iosif si ale altor tineri scriitori. Tot ea a indemnat pe batranul V.A. Urechia sa scrie mici nuvele si schite Viata in trecut bazate pe documente.
            Genul criticei umoristice, cam vulgare, a d-rului Urechia, a avut succes prin noutatea lui; dar obiectivitatea de critica pe care o fagaduieste directia in articolul-program n-au putut s-o mentina totdeauna. Revista a devenit un organ de lupta. Lupta aceasta s-a purtat mai ales in contra socialistilor, contra revistei lor "Lumea Noua" si "Munca" si in special contra lui Anton Bacalbasa.
            Acesta, dupa ce se departase de Caragiale de la redactia revistei "Moftul roman", redacta o revista pe care o intitulase "Mos Teaca" pentru a da oarecare continuitate succesului ce avusese cu volumul sau prin care ridiculiza viata militara. Volumul cuprinde insa - precum s-a si aratat - multe motive luate din cartea umoristului francez Leroy, care crease tipul colonelului Ramollot.
            Aci, pe langa articolele de critica satirica vulgara, persifleaza uneori pe Caragiale si ataca direct cu multa vehementa pe Hasdeu. Impotriva articolelor despre spiritism sunt indreptate cele mai multe atacuri.

 *

            In 1894, I. Slavici, I.L. Caragiale si G. Cosbuc se intovarasesc si scot in editura librarului Sfetea o revista bilunara "Vatra", frumos tiparita si frumos ilustrata, insa cu reproduceri dupa reviste straine, mai ales germane.
            Constatand cu bucurie ca s-a format incet-incet in Tara Romaneasca un public de cititori destul de numeros care iubeste literatura nationala, articolul program Vorba de acasa accentueaza o idee noua care avea sa devina mai tarziu un indemn urmat de fecunde rezultate: dorinta de a face literatura nationala.
            Desi arta nu are nationalitate, totusi fiecare natiune prezinta in productiunile sale o sinteza a dezvoltarii sale particulare. Daca aceste productii se pot ridica la o valoare deosebita, ele se impun si altor popoare si acea literatura devine literatura universala. Romanii n-au ajuns inca la acest punct. De aceea directorii publicatiei declara ca vor fi multumiti sa scrie "pentru contemporanii lor romani".
            Dintre conducatori, Cosbuc s-a ocupat mai de aproape cu revista si aci a publicat o buna parte din poeziile cele mai de seama ale lui. Mai putin a scris Slavici si Caragiale.
            In vremea aceasta, Cosbuc se impune atentiunei publicului cititor. E momentul deci de a-i cerceta activitatea.
            George Cosbuc (nascut 1866) este dintr-un sat de langa Nasaud. Nu se cunosc multe amanunte din viata sa inainte de a trece in regat. A invatat la Nasaud si la Cluj, dar mare parte din cultura si-a facut-o singur.
            Dupa ce a lucrat cativa ani la ziarele de peste munti, indeosebi la "Tribuna" din Sibiu, a trecut in 1890 in Romania. A fost catva timp profesor si ziarist in Bucuresti, colaborand la cele mai importante ziare si reviste, intemeind apoi el insusi cateva reviste ("Vatra", 1894).
            Primul volum care i-a stabilit reputatia este Balade si idile (Buc. 1893), dar el avea pana atunci o activitate literara de aproape 10 ani. Publicase prin reviste diferite poezii, iar in 1885 daduse la lumina un mic volum in Biblioteca Tribunei din Sibiu: Pe pamantul Turcului, dupa care urma: Blestem de mama (1885), Fata craiului din cetini (1886), Draga mamei, balada (1866), Fulger, poveste in versuri (1877).
            Aparitiunea volumului din 1893 s-a facut tocmai in vremea cand poezia roma neasca se afla in stare de criza. Eminescu stapanea toate spiritele si produsese un mare numar de imitatori. Ideile pesimiste ce se desfaceau din operele lui, critica in contra organizatiei sociale raspandita de socialisti, precum si ideile lor cosmopolite care apelau la "muncitorii din

toate tarile", negatiunea sau batjocorirea ideii de patrie, toate aceste lasau o stare de adanca deprimare in suflete.
            Nici un scriitor din Regat nu putea sa reactioneze impotriva acestei situatiuni. Vlahuta o constata, se intreba daca trebuie s-o atribuie "melancoliei secolului care moare" si indemna pe tineri sa se inspire din alte izvoare, sa adanceasca viata poporului, sa inalte pe eroii lipsiti de slava, sa faca a se naste o lume "noua". Cosbuc raspundea acestei necesitati. Lumea lui era cu adevarat noua. Toti marii nostri poeti fusesera sau oameni dintr-o clasa sociala inalta sau oraseni multumiti cu starea lor ori nemultumiti si revoltati de nedreptatea si de dispretul ce sufereau de la cei bogati si sus pusi sau filozofi care cugetasera asupra problemelor care framantau pe oameni in toate tarile. Cosbuc e poetul satean, care si-a inceput cariera, daca am putea zice astfel, ca poet in sat, luand parte la viata taraneasca chiar dupa ce se dusese la invatatura. Ne spune cu mare since ritate intr-un articol ca, daca n-ar fi invatat carte si ar fi ramas in locul sau de nastere, el ar fi fost rapsodul satului. De aceea d-l Dobrogeanu Gherea, in studiul critic ce a publica asupra-i (1897), l-a numit poetul taranimii.
            Desi publicate in volum de abia in 1899, poeziile din colectia a doua Fire de tort sunt compuse in cea mai mare parte cam in aceeasi epoca cu cele precedente. De aceea putem vorbi deodata despre amandoua .
            Subiectele poeziilor acestora sunt foarte variate. Cele mai multe sunt narative, sunt cu adevarat balade. Acestea se pot imparti in patru grupari:
            a) Cu subiecte erotice, cum este Craiasa zanelor, care arata triumful amorului pamantesc fata de un ideal care ar trece de hotarele acestei lumi. Se poate alatura cu Luceafarul lui Eminescu, lasand, bineinteles, la o parte faptul ca aceasta se poate inter preta ca o poezie simbolica. In opera lui Eminescu avem o fata de imparat care e iubita de un Luceafar, dar acesta, cand e aproape sa-si piarda nemurirea, vede ca mai puternica este iubirea pamanteasca. La Cosbuc zanele au fugit intr-un palat departe de lume ca sa scape de mrejele dragostei, dar un tanar travestit ajunge la ele si insasi cariasa cade in ispita si trece in lumea muritoare;
            b) Cu subiecte din viata sufleteasca a taranului. Aci vedem obiceiurile taranesti si conceptia taraneasca despre probleme sociale sau sufletesti. Poetul spune ca avea de gand sa scrie un ciclu intreg de poeme de acest fel, dar in volumele de care vorbim avem numai nunta (Nunta Zamfirei) si moartea (Moartea lui Fulger). Pentru a inalta importanta naratiunilor, poetul ne infatiseaza nu simpli sateni, ci imparati: Zamfira e fata unui imparat pe care o petesc crai din toate partile lumii. Fulger este fecior de imparat si moare in lupta. Obiceiurile acestei lumi imparatesti sunt primitive ca si ale simplilor tarani, dar marite in raport cu puterea si cu rolul imparatilor. In acest cadru se gaseste inchisa discutia problemei vietii si mortii. Aflam conceptia taranului: viata trebuie s-o traiesti si s-o primesti cum ti se da; sa nu disperam in fata mortii, caci este dincolo o alta viata mai fericita. Mai departe nu trebuie sa mergi:
           
            Nu cerceta aceste legi
            Caci esti nebun cand le intelegi.
           
            c) Cu subiecte din istoria romaneasca, cum este Voichita lui Stefan, Stefanita Voda si Pasa Hasan. Cea mai importanta este cea din urma, care povesteste un episod din lupta de la Calugareni. Avand ca izvor pe Balcescu, ne arata cum, dupa infrangerea lui Sinan, comandantii fugeau sa se puna la adapost si cum Mihai urma reste pe unul din ei: Hasan Pasa. Vitejia lui Mihai, spaima turcului, in a carui imaginatie eroul roman lua proportii uriase, toate acestea sunt zugravite in mod admirabil. Si ca forma de vers si ca imagini, poezia aceasta e una din cele mai bune alui lui;
            d) Cu subiecte exotice, ca Regina Ostrogotilor si El Zorab.
            In aceste doua volume sunt si cateva poezii lirice: Doina, Noi vrem pamant si Cantec barbar. Cele doua din urma sunt cantece de revolta, cu accente salbatice, in care energia expresiunii este poate fara pereche in literatura noastra. Cea dintai este o apostrofa catre Doina, in care arata, ca si poezia poporana, rostul acestui cantec in viata sufleteasca a neamului romanesc, care vede intr-insa expresia sentimentului dragostei, ca si durerea despartirii si a instrainarii, ca si revolta in contra nedreptatii si a asupririi.
            O parte din poeziile din aceste volume sunt descriptive. Mai numeroase sunt insa acestea in al treilea volum intitulat foarte ciudat Ziarul unui pierde vara (1902). Sunt pasteluri, dar deosebite de ale lui Alecsandri; in ale lui Cosbuc e mai multa miscare, e privelistea diferitelor aspecte ale naturii, vara, iarna, noapte, seara, dimineata, cu amestecul omului care traieste, se bucura, munceste, sufera in mijlocul naturii. Gherea socoteste ca in descrierea frumusetilor naturii intrece pe Alecsandri.
            Cosbuc a scris, in 1899, doua carti asupra razboiului de independenta: Povestea unei coroane de otel si Razboiul pentru neatarnare. Studiile ce-a facut ca sa le scrie, i-au inspirat o suma de poezii cu subiecte relative la faptele vitejesti din aceasta epoca. Dupa Alecsandri el este al doilea cantaret mare al acestor lupte; dar lucrarea lui e mai complexa: sunt mai multe la numar poeziile, sunt mai complicate povestirile, sunt mai variate infatisarile faptelor. El are darul de a reinvia trecutul si, prin aceasta, poeziile sale din acest ciclu vor forma un material bogat de cultura patriotica.
            O parte din cele vechi si cateva poezii noi a adunat in 1904 in brosura Cantece de vitejie.
            Dar activitatea lui Cosbuc este neobosita. El a intreprins sa traduca operele marilor scriitori straini, a tradus in versuri exametre (ideie nu tocmai fericita) Eneida lui Virgiliu, apoi Georgicele aceluiasi poet, a tradus din Terentiu (Parmeno) si din Schiller. Piesa acestuia Don Carlos s-a reprezentat pe scena teatrului National in 1910 cu mare succes.
            Pe langa conducatorii revistei se adauga si cativa scriitori, care isi mai incercase puterile, ca Vasile Paun, care publicase putine poezii pe la 1870 si care da acum studii literare si poezii corecte, dar fara un puternic suflu poetic; ca Petre Dulfu, care publica aci Povestea lui Pacala. Aci debuteaza si tanarul poet G. Murnu, traducatorul de mai tarziu al Iliadei lui Omer si profesor de arheologie. Asemenea, Traian Demetrescu publica aci mai multe poezii.

*

            "Convorbirile" incearca, in acest domeniu, transformari importante in or ganizarea si mersul lor. In 1895 se retrage I. Negruzzi si conducerea o ia un comitet compus din tineri, cei mai multi fosti elevi ai profesorului Titu Maiorescu. E noua generatie care-si propune a continua opera inaintasilor lor.
            Teohari Antonescu a debutat ca elev al lui Gr. Tocilescu prin lucrarea despre Cultul cabirilor in Dacia si a publicat articole de arheologie, devenind primul titular al catedrei de arheologie la Universitatea din Iasi.
            Ion Al. Bratescu-Voinesti, fost magistrat, avocat si deputat, incepe cu poezii, dar se impune atentiei publicului prin nuvelele sale.
            Mihail Dragomirescu, azi profesor la Universitatea din Bucuresti, incepe ase menea prin poezii si continua prin critice literare, in care cauta a da o noua formulare vechilor teorii ale lui T. Maiorescu. Mai tarziu se desparte de tovarasii sai si devine chiar adversarul "Convorbirilor literare", acuzand pe conducatorii lor ca nu mai repre zinta traditia fundatorilor.
            D. Evolceanu publica recesiuni asupra cartilor ce apar, dar apoi paraseste aceasta indeletnicire si devine profesor de limba latina la Universitatea din Bucuresti si mai tarziu colaborator la dictionarul Academiei.
            Ion S. Floru publica articole de istorie.
            Petre P. Negulescu publica articole de filozofie si azi este titularul catedrei ocu pate odinioara de Titu Maiorescu.
            C. Radulescu-Motru, care azi e profesor de psihologie la Universitatea din Bucuresti, paraseste "Convorbirile" si intemeieaza "Noua revista romana".
            I.A. Radulescu scrie articole de critica sociala si literara si azi colaboreaza la dictionarul Academiei.
            Fr. Robin scrie studii de stilistica.
            Comitetul acesta conduce revista pana in 1900. In acest interval se publicara lucrari diferite de ale tinerilor conducatori, precum si de ale altor scriitori mai varstnici. Aparura aci si multe nume noi.
            D. Titu Maiorescu, fara sa fi scris articole anume pentru "Convorbiri literare", a tinut sa publice intai aci studiile si notele introductive pentru diferite carti, cum au fost acelea care au servit ca prefata colectiilor de discursuri parlamentare. Tot asa a fost notita asupra lui I. Popovici Banateanu. Acest tanar banatean, de la care au ramas cateva poezii si nuvele din viata meseriasilor (In lume, Buc., 1895) promitea sa scrie lucruri de valoare, dar a fost prea curand rapit de moarte, ca si un alt banatean, Victor Vlad, cel ce scria poezii in dialectul provinciei sale.
            Dintre vechii colaboratori publica acum in "Convorbiri literare" poezii Anton Naum (Povestea vulpei), Ascanio Olanescu, N. Volenti si Duiliu Zamfirescu. Pe langa ei apar tineri ca Bratescu-Voinesti, Mihail Dragomirescu, Dim. Nanu, G. Murnu si Haralamb Lecca, iar mai tarziu G. Tutoveanu si Al. Antemireanu.
            Traducerile ocupa un loc insemnat, ca si in primii ani ai revistei. Vom nota poe ziile lui Catul (trad. de N. Basilescu) si piese de teatru ca Femeia indaratnica a lui Shakespeare (trad. H. Lecca), Antigona lui Sophocle (trad. de M. Dragomirescu) s.a.
            Romanul este infatisat prin seria pe care o incepe d. Duiliu Zamfirescu (Viata la tara, 1895; Tanase Scatiu, 1896, In razboi, 1897), iar nuvele scriu multi colabo ratori, intre care vom nota pe d-nii: Duiliu Zamfirescu, pe Marin Stroescu, I.Basarabescu, Bratescu-Voinesti.
            Tinerii conducatori se ocupa mai ales de filozofie (P.P. Negulescu, C. Radu lescu-Motru) si de critica si polemici literare. Recensiuni si notite critice semnate de d-nii D. Evolceanu, S. Mehedinti, C. Litzica, Mih. Dragomirescu, St. Oraseanu cerceteaza diferite scrieri aparute si isi dau parerea asupra valorii lor; iar d-l Mihail Dragomirescu intreprinde studii critice mai intinse, cum sunt cele indreptate contra d-lui Dobrogeanu-Gherea, discutand teoria criticei, opunand "criticei stiintifice" a aces tuia "critica estetica" (Critica stiintifica si Eminescu, 1895).
            Comitetul acesta conducator fusese recomandat publicului de d-l Iacob Negruzzi (nr. de la 1 ian. 1895) cu vorbe incurajatoare. D-sa, dupa o impreuna lucrare de doi ani, declara ca "a dobandit incredintarea ca acei tineri vor sti sa duca inainte cu succes" opera generatiei d-sale si a d-sale personal. Cu toate acestea, dupa mici schimbari, vom vedea ca in 1900 compunerea comitetului se schimba si revista ia un caracter mai mult stiintific decat literar.
            La 25 noiembrie 1896, Olanescu, care era acum o persoana insemnata in miscarea noastra politica si literara, chema pe scriitori la o publicatie noua: "Revista pentru literatura si arta romana".
            Dumitru C. Olanescu (1849-1908), dupa studii juridice facute in Paris, a fost magistrat si apoi diplomat. In 1900 ajunsese ministru plenipotentiar. Comisar general al guvernului la Expozitia universala din Paris (1900), el a publicat un voluminos raport despre activitatea tarii sale si despre modul cum s-a infatisat ea la acel concurs international.
            S-a facut cunoscut prin poeziile sale originale si traduse, publicate in "Con vorbiri literare" sub pseudonimul Ascanio. Mai tarziu a tradus diferite piese din frantuzeste (Ruy-Blas a lui V. Hugo) si a compus si originale (Doctorul satului, Pribeagul, Primul bal, comedii). Curand dupa razboiul din 1877 a scris Pe malul garlei, o comedie in care vedem cum un taran scapa de la moarte pe o beizadea si e platit cu o grozava ingratitudine; e deci o satira adresata rusilor dupa rapirea Basarabiei avand ca incheiere: pe cine nu-l lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti. Mai publica nuvele, poezii, satire, piese de teatru.
            Lucrarea cea mai importanta este traducerea poeziilor lui Horatiu: Ode epode, Carmen saeculare (Buc., 1891), opera premiata de Academie in 1892.
            In 1893 i se deschisesera portile Academiei dandu-i-se fotoliul lui Alecsandri. Mare admirator al acestui scriitor, pe care-l celebrase printr-o apologie in versuri La mormantul poetului (1893), el alege ca subiect al discursului sau de receptie viata si operele predecesorului sau.
            "Literatura si arta romana", pe care o intemeiaza Olanescu cu d-l N. Patrascu, se infatiseaza cu un program cam vag: constatarea ca literatura noastra nu urmeaza o dezvoltare fireasca, pentru ca lipseste o "educatie nationala".
            Pentru acoperirea lipsei trebuie un nou "regim intelectual" care sa dezvolte patriotismul si in vederea acestui scop isi propune a lucra revista aceasta.
            Colaboratorii cei mai staruitori ai revistei, care a aparut pana in 1904, afara de directorul D. Olanescu, care publica poezii si studii diferite si de secretarul redactiei, d-l N. Patrascu, care debutase in "Convorbiri literare" si care publica acum critici si recenzii literare, sunt d-l G. Cosbuc, cu poezii, d-l Duiliu Zamfirescu, cu poezii si cu un roman (Indreptari, 1901-1902). Numeroase bucati a publicat si d-l Hara lamb Lecca. Incurajat de Hasdeu, care i-a adresat o scrisoare plina de laude, a inceput apoi sa publice o serie de volume pe care le-a numerotat: Prima, Secunda, Quarta etc. Unele sunt colectii de poezii lirice sau narative, altele sunt piese de teatru, mai ales drame moderne ca Jucatorii de carti (1899) si Cainii (1900). Sub titlul I.N.R.I. a publicat in 1905 o poema lirica in care se infatiseaza patimile si moartea lui Hristos.
            Au mai publicat poezii d-nii: D. Nanu, Stefan Petica, Th. Serbanescu, G. Tutoveanu, D. Anghel, I. Barseanul, Iuliu Dragomirescu, Stefan Iosif, Andreiu Naum, L. Daus, Radu Rosetti s.a.
            Nuvele au publicat d-nii C.I. Nottara, H. Cosoiu, E. Grigorovita s.a.
            Anghel Demetriescu a publicat articole de critica literara; G.Dem. Teodorescu, articole de folclor; iar Ionescu-Gion articole de istorie.
            Cateodata insusi Hasdeu a dat lucrari de ale sale.
            D-l N. Iorga a publicat aci note de calatorie si articole de istorie. Este epoca in care scrierile sale incep a atrage atentia publicului.