q5d6dc
Nascut la 14 februarie 1935 in comuna Pererita, judetul Ho tin, Grigore Vieru a studiat la scoala din localitatea de bastuna, apoi in oraselul Lipcani si la Universitatea Pedagogica Ion Crean ga din Chisinau. A debutat cu placheta de versuri pentru copii
Alarma (1957). Curand s-a afirmat ca unul dintre cei mai talentati poeti din Republica Moldova si unul dintre cei mai darji luptatori pentru desteptarea constiintei nationale a romanilor de la est de
Prut. Cartile Versuri (1965), Numele tau (1968), Aproape
(1974), Fiindca iubesc (1980), Taina care ma apara (1983),
Cel care sunt (1987), Acum si in veac (1997) editate la Chisinau, au constituit adevarate jaloane nu numai in creatia sa. Multe carti ale lui Grigore Vieru au vazut lumina tiparului peste Prut, adeve

rind un poet autentic al tuturor romanilor: Steaua de vineri
(1978), Radacina de foc (1988), Izvorul si clipa (1991), Hris tos nu are nici o vina (1991), Curatirea fantanii (1993), Vad si marturisesc (1996) s. a.
Grigore Vieru a contribuit esential la dezvoltarea literaturii pen tru copii, dintre multele si multindragitele sale carti pentru cei mici evidentiindu-se in chip deosebit cartea prescolarului Albinuta
(1979; reeditata de nenumarate ori) si un original si inspirat Abece dar (1970, 1983, in colaborare cu Spiridon Vangheli).
A fost mentionat cu Diploma de Onoare Andersen (1988), este laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova (1990) si membru-corespondent al Academiei Romane (1993).
Venind in literatura dupa moartea lui Stalin si dupa alte eveni mente care au schimbat in bine starea de lucruri din fosta Uni une Sovietica, format la scoala literara a folclorului autohton, dotat cu un simt ales al cuvantului si al sunetului (in copilarie a cantat in cor si la diferite instrumente, fiind vecin si prieten cu ves titul lautar Dumitru Blajinu), a infaptuit in literatura romana de la est de Prut o adevarata revolutie. In locul istorisirilor anoste, plictisitoare despre prietenia copiilor de diferite nationalitati, de spre necesitatea de a-si iubi fierbinte patria sovietica de necu prins, in locul lozincilor rimate si al altor surogate care constituiau pana atunci literatura moldoveneasca pentru copii , Grigore Vie ru le spunea celor mici adevaruri mari in imagini aparent simple, adanc simtite si usor memorabile, datorita semnificatiilor etice adanci si elementului umoristic omniprezent: Iedului ii cresc cornite:/ doua varfuri de penite!/ Si cu ele, ca baietii,/ iscaleste toti peretii sau: Sta purcelul jos in paie:/ Sunt murdar. Murdar de tot,/ Trebuie sa-mi fac o baie... / Si s-a dus s-o faca-n glod .
Poieziile lui Grigore Vieru (Iedul si, respectiv, Purcelul) starneau hazul copiilor sau ii ravaseau adanc atunci cand invocau, de exem-

Grigore Vieru in tinerete, cu mama Eudochia si cu fiii Dorin si Calin. plu, Povestea puisorului de melc: S-a stins soarele cel bun,/
Eu ma culc, povesti imi spun./ Dar nici una nu-i frumoasa.../ Greu e singurel in casa! Prin intermediul artei autentice, autorul cul tiva micului cititor un gust lingvistic si literar fin, il punea in con tact cu problemele complicate ale existentei umane, fara sa-l dadaceasca ori sa-l plictiseasca.
Grigore Vieru se dovedea original, chiar in comparatie cu au torii mai putin politizati in sens comunist (George Meniuc, Liviu
Deleanu), care evitau cu un anumit succes povetele versificate si istorisirile plictisitoare pe teme majore . El intelege intr-un mod aparte si notiunea tema majora : copilul este chemat, prin firea lucrurilor, sa-si iubeasca inainte de toate mama, limba materna, plaiul natal. La aceasta intelegere (originala in contextul timpu lui) a tematicii majore se adauga simplitatea discursului poetic,

oralitatea stilului, caracterul captivant al imaginii puse la baza poeziei si neaparat sprinteneala poantei, finalul surprinzator.
Poetul evoca o situatie simpla si-i sugereaza copilului ideea ca mama este o fiinta sfanta pentru el, ca soarele ( Mama ne man gaie,/ Soarele luceste./ Soarele e unul,/ Mama una este ). Indem nurile lui ca micutul sa-si iubeasca mama sunt de o ingeniozitate pe potriva copilului: Si pe deal, si pe valcele/ Zboara doua randunele,/ Dar nu-s ele randunele,/ Ci-ale maicii manusele.//
Cand se duc pe dealul poamei,/ Sa saruti mainile mamei./ Cine mainile-i saruta,/ Parca merge si-i ajuta .
In toiul rusificarii acerbe a romanilor basarabeni, nemaivorbind de oprimarea pana aproape de desfiintare a limbii bastinasilor din Transnistria si din Bucovina, Grigore Vieru a avut curajul de a scrie simplu, impresionant si prin finalul poeziei Frumoasa-i limba noastra! profund: Pe ramul verde tace/ O pasare maiastra,/ Cu drag si cu mirare/ Asculta limba noastra.// De-ar spune si cuvinte/ Cand canta la fereastra,/ Ea le-ar lua, stiu bine,/
Din limba sfanta-a noastra .
Cand era la moda sa se scrie despre necuprinsa patrie sovietica si sa se taca despre asa-numita patrie mica, Grigore Vieru le spu nea copiilor in poezia Plaiul meu: Sunt multe tari pe lume/ Ce ncanta si te-atrag./ Dar plaiul meu anume/ Imi este cel mai drag .
Poetul nu-si desconsidera cititorul fraged, manifesta incredere in capacitatea lui de a intelege just si adanc expresia poetica: La noi mai dulce-mi pare/ Si painea din stergar,/ Si apa de izvoare,/
Si-acel cires amar...// Mai verde e pomatul,/ Mai scurt e lungul drum,/ La noi chiar si omatul/ Mai cald e nu stiu cum .
Intr-un atare context finalul patetic se afirma ca expresie fireasca a dragostei fata de plaiul natal: Dragule, meleagule,/ Duiosul nos tru cant,/ Smolitule, truditule,/ Frumosul meu pamant .
Originalitatea intelegerii obiectivelor poeziei, oralitatea si sim plitatea ca factori exteriori ai comunicarii poetice, indaratul carora stau caracterul modern al expresiei si complexitatea autentica a

poeziei dintotdeauna, au asigurat din start succesul creatiei lui Grigore Vieru pentru adulti. Chiar pornind, uneori, de la fapte obisnuite, poetul le descopera semnificatii etice neasteptate, cu atat mai impresionante. Anticipand consideratiile despre lirica de dragoste a poetului, evidentiem aici rostul deosebit al penultimu lui vers din suita de ziceri care formeaza uluitoarea poezie Tu:
Venii tarziu acasa,/ Sa vad ce-i zice tu,/ Luai putin din masa,/
Sa vad ce-i zice tu,/ Mi-a ras pe drum o fata,/ Sa vad ce-i zice tu
(...)/ Sunt palid ca lamaiul,/ Sa vad ce-i zice tu,/ Sa mor as vrea intaiul,/ Sa vad ce-i zice tu .
Bogata incarcatura ideatica a acestui penultim vers si impre vizibila intorsatura din finalul discursului autoricesc ne pun in fata unei revelatii poetice, obtinute cu dibacia unui adevarat mae stru.
Grigore Vieru, Doina si Ion Aldea-Teodorovici in ospetie la Marin Sorescu.

Compozitia simpla in aparenta, dar nici pe departe simplista, date fiind incarcatura ideatica a finalului poeziei, revelatia asi gurata acum de ultimele doua versuri, ne surprinde in poezia
Clipe. La drept vorbind, Grigore Vieru procedeaza de la bun inceput metaforic, gandirea sa este una eminamente poetica ( Cli pa este un graunte,/ Cl ipa-i floarea dintr-un pom./ Doua clipe, mai rotunde,/ Sunt privirile la om ), dar anume in finalul poezi ei el foloseste un detaliu in masura sa dezvaluie o idee nu numai poetica (prin forma originala si incitanta a exprimarii), dar si filo zofica (prin natura si prin adancimea adevarului exprimat): Intre boabele de poama/ Se inghesuie o stea.../ Dar incape tot pustiul/
Intre clipa ta si-a mea... ).
Ingemanarea organica a sentimentului cu gandul si unitatea simplitatii comunicarii cu complexitatea naturala a existentei umane sunt particularitati esentiale ale liricii poetului de la chiar inceputul creatiei sale.
Este adevarat ca un timp Grigore Vieru a abordat cu predilectie motivul poetic al mamei, dand nastere si unei discutii pe tema restrangerii , apoi a reluarii uneori nu tocmai fericite a temelor. Aici este oportun sa explicam ca limitarea la motivul mamei a avut (in contextul timpului concret-istoric) o semnificatie deosebita, poetul sustragandu-se constient si ingenios datoriei de a evoca artistic cuceririle si aspiratiile omului sovietic, bine facerile prieteniei popoarelor si altor teme si sarcini prevazute de hotararile de partid si de indicatiile forurilor conducatoare.
Asta pe de-o parte. Pe de alta parte, chiar in contextul reluarii insistente a motivului poetic al mamei, scriitorul proceda in fiecare poezie in mod original, punea in lumina semnificatii noi ale moti vului, depunea eforturile cuvenite pentru a nu se repeta, aceasta reusindu-i de cele mai multe ori.
Ca si in poezia pentru copii, in creatia sa pentru adulti Grigore
Vieru pornea de la sacralitatea ori poate mai curand de la sacrali zarea unor fiinte si adevaruri pe care literatura realismului socialist , nereusind sa le lichideze definitiv, le trecea cu ostentatie pe un pla

secundar. Mama nu inceta, desigur, sa fie mama, dar in epoca ime diat postbelica rolul ei revenea, in mare, Patriei ( Rodina-mati ,
Mati-Otcizna in ruseste inseamna Patria-mama ).
In literatura est-pruteana Emilian Bucov a dat expresie preg nanta acestei stari de spirit, socialiste si... nu tocmai omenesti in conditiile cand proslavirea patriei sovietice de necuprins se facea cu scopul de a minimaliza importanta patriei mici, a bastinii noas tre, a limbii stramosesti etc.: Patria-mama ti-i gandul si fapta... .
In acest context Grigore Vieru a afirmat poetic si profund po lemic: Mama, tu esti patria mea!
Abordeaza acest motiv si alti poeti de la noi, unii realizand opere foarte bune, dar Grigore Vieru a lucrat cu tenacitatea mesterului care isi propusese rasturnarea unei mentalitati si intro narea unui adevarat cult pentru mama, care spre deosebire de patria sovietica era in adevar una, unica si principalul alta decat imperiul de necuprins. Ne vedem obligati sa citam din poezia lui Emilian Bucov Dezrobirea : Patrie sovietica / nemarginire/ de munti, de ape, de campii,/ cum sa cuprind/ in cuvantul iubire/ noianul de-ndragostit,/ bucuria de fiu! E tarziu sa-i reprosam autorului. Noi intentionam sa punem in lumina schimbarea de optica in cazul lui Grigore Vieru, care venea sa glorifice mama adevarata, nu una de imprumut: Mama,/ Tu esti patria mea!/ Crestetul tau varful muntelui/ acoperit de nea./
Ochii tai / mari albastre./ Palmele tale / araturile noastre... .
Poezia lui Grigore Vieru despre mama avea o misiune si un efect revolutionar. Acest efect a fost cu atat mai mare, cu cat poetul proceda absolut firesc. In multe poezii mama este anume si nu mai mama Dochita de la Pererita, prin referirea la care autorul exprima sentimentele adanci si puternice, care sunt si ale noastre ale tuturor. Eu inaintea mamei/ am suflet vinovat / iubirea pentru dansa/ cu bratul am furat... , ni se destainuia el in poezia
In fata mamei. Personajul liric furase din dragostea pentru mama si daduse cele furate, bineinteles, iubitei. Grigore Vieru pune in lumina altruismul mamei, jertfirea benevola a acesteia

de dragul fiului: Oh, de iubirea-mi mama/ mai mult tot saracea,/ dar furtul ca nu-l vede/ ades se prefacea .
Vine insa clipa cand din dragostea fiului pentru mama ramane nimic, si atunci mama porneste pe urma fiului, strangand cazute fire/ de dragoste si dor . I le aduce aceluiasi fiu, ca sa se intample in urma idilei de pana acum o drama: In par, stralucitoare,/ iubita-mi si le-a prins ( firele de dragoste si dor . I.C.)./ ... Sa nu ma vada nimeni,/ cu sufletul am plans .
Atare poezii nu pot sa nu influenteze cititorul, sa nu-l incite la meditatii, sa nu-i sugereze un comportament etic pilduitor in relatiile cu mama, si nu numai.
Alta data Grigore Vieru dezvaluie intr-o singura imagine deosebit de cuprinzatoare si de sugestiva altruismul desavarsit al mamei prin mijloace alegorice sau parabolice, dupa cum e ca zul poeziei Pasarea: Cand s-a intors/ la puii ei cu hrana,/ gasise cuibul gol/ si amutit./ L-a cautat/ pan ii albise pana,/ pan cand in cioc/ samanta a-ncoltit . Aceasta e mama adevarata, cu grija ei materna mistuitoare, ce transpare dintr-o imagine concreta, plas tica, proaspata si impresionanta.
Grigore Vieru cultiva si poezia discursiva, in care mama se dovedea la fel de grijulie, in alt mod, oarecum retoric: Cada frun za-n vant / Stele ard ceresti!/ Singur tu nu esti,/ Dulcele meu sfant.// Tot ce-i sus, de ram/ Tot ce-i departat,/ O, fiu rourat,/
Ne e noua neam.// Intre doi prea spani/ Sa n-ai ochii tristi,/ Liber sa te misti/ Intre doua paini (Catre fiu mama). Am zis oare cum retoric, deoarece poezia are forma de zicere, evidentiata si in titlu, dar pe parcurs Grigore Vieru se exprima eminamente po etic, prin imagimi adecvate autenticei creativitati.
Intrucatva similar procedeaza poetul in Cinstirea proverbelor.
Aici mama ii da fiului povete directe, insa foarte frumos alcatuite, gandul fiecareia fiind profund, iar forma atragatoare. De ex emplu: Prin roua Patriei cea dulce/ Intaiul fa carare,/ Ca cel sculat mai dimineata,/ Acela e mai mare sau: De aur sa nu-mbraci vreodata/ Cununi stralucitoare,/ De n-ai purtat pe frunte/ Cunu-

na de sudoare . Cu fiecare strofa a acestei inspirate si poetice povete mama ii propune fiului si noua, cititorilor, un intreg program etic intemeiat pe experienta milenara a poporului nostru:
De nu stii cum, sau nu ai vreme/ Zidi o casa noua,/ Cu-a ta su flare incalzeste/ Pe cea de-i parinteasca , Poti fi de aur plin, dar daca/ In casa n-ai un leagan,/ De noi se prinde-atunci uratul/ Si cate nu se leaga! , De-ntarzie in primavara/ Sa vina ciocarlia,/
Arunca-ti inima in ceruri/ Si-nveseleste glia .
Numai urmand un atare program , fiul se poate simti om. Or, acesta e visul de totdeauna al oricarei mame iubitoare. Poetul gaseste forme dintre cele mai originale de glorificare a virtutilor mamei. La un moment dat ea parca ar inceta sa fie ceva material, devine esenta a ceea ce domina intreg cosmosul, intreg univer sul, ca in Faptura mamei: Usoara, maica, usoara,/ C-ai putea sa mergi calcand/ Pe semintele ce zboara/ Intre ceruri si pamant./
/ In priviri c-un fel de teama,/ Fericita totusi esti // Iarba stie cum te cheama,/ Steaua stie ce gandesti .
Sacralizarea mamei, investirea ei cu calitati etice alese, scoa terea din randul fiintelor ordinare sunt permanente ale creatiei vierene. Concomitent iau nastere poezii in care fiul isi exprima recunostinta pentru tot ce a insemnat si inseamna mama: Maicuta mea: gradina/ Cu flori, cu nuci si mere,/ A ochilor lumina,/
Vazduhul gurii mele!/ Maicuto, tu: vecie,/ Nemuritoare carte/ De dor si omenie/ Si cantec fara moarte! (Mi-e dor de tine, mama).
Dorul de mama nu se stinge in tineretea personajului liric.
Pretuirea sacrificiului mamei este cauza de o viata intreaga a fiu lui recunoscator: O stea mi-atinge fata/ Ori poate-a ta naframa./
Sunt alb, batran aproape,/ Mi-e dor de tine, mama .
Acestea si multe alte poezii despre mama adeveresc o lume de sentimente si idei care formeaza bogatia poeziei lui Grigore Vie ru, constituind in acelasi timp o incercare grea pentru autor: aceea de a fi de fiecare data original, nou, surprinzator nu numai in idee , dar si in expresie. De cele mai multe ori Grigore Vieru

reuseste sa fie astfel. In creatia sa mama este un simbol cu multi ple semnificatii etice si sociale. Ea este o alta Maica Marie, un inceput a toate cate sunt, devenind Muma insasi. Patrie, plai, grai, izvor si alte realitati primordiale sunt sugerate, la Grigore Vieru, prin simbolul Mamei.
O bogatie fara de pret a omului si a poporului din care face el parte este graiul matern, componenta inalienabila a specificului national. Noua comunitate de oameni , pe care au jinduit-o comunistii sovietici, se numea popor sovietic si urma sa vor beasca o singura limba. Evident, rusa, care in urma presiunilor si ingradirilor de tot soiul fusese proclamata in toate republicile
U.R.S.S. a doua limba materna . Pe hartie era a doua , insa toate congresele, conferintele, intrunirile, sedintele, toate actele oficiale se desfasurau si se intocmeau in limba rusa. Telul comunistilor a fost de a starpi limbile nationale. In acest scop se gaseau motive destule pentru a nu se deschide gradinite si scoli nationale, pentru a se difuza centralizat de la Moscova carte ruseasca, ziare si reviste rusesti, postul de radio unional emitand informatii, evi dent, in limba rusa; in institutiile de invatamant mediu si superi or disciplinele de specialitate erau predate in ruseste, conform manualelor rusesti etc. De aici durerea poetului, constient de poli tica perfida a regimului comunist, care in vorba era pentru inflo rirea limbilor nationale, dar in realitate facea totul pentru dispa ritia necesitatii insasi a oamenilor de a-si pastra si, mai ales, de a-si dezvolta limba stramoseasca. De aici si excelenta lui poezie
In limba ta. Dupa cum este firesc, poetul afirma ca in aceeasi limba/ toata lumea plange,/ in aceeasi limba/ rade un pamant , dar totodata ne face atenti la faptul ca doar in limba ta/ durerea poti s-o mangai,/ iar bucuria/ s-o preschimbi in cant . Prin ex presii profund poetice Grigore Vieru ne sugereaza superioritatea limbii materne fata de oricare alta de pe glob. Nu pentru ca ar fi mai bogata, mai sonora, mai dulce decat vreo alta limba. Aici se cere o paralela cu mama. Fiecare isi iubeste mama nu pentru ca e mai buna, mai frumoasa, mai harnica decat mama altui om, ci

pentru ca e a sa. La fel si limba e mai bogata, mai sonora, mai dulce, pentru ca e a noastra si noi numai prin ea suntem noi. In limba ta/ Ti-e dor de mama,/ Si vinul e mai vin,/ Si pranzul e mai pranz./ Si doar in limba ta/ Poti rade singur,/ Si doar in lim ba ta/ Te poti opri din plans... .
Au si alti poeti de la noi opere frumoase despre graiul matern.
Dar Grigore Vieru a gasit ca in majoritatea lucrarilor sale, in final o expresie surprinzatoare, plina de sens adanc si sfant, a functiei graiului matern: Iar cand nu poti/ Nici plange si nici rade,/ Cand nu poti mangaia/ Si nici canta,/ Cu-al tau pamant,/
Cu cerul tau in fata,/ Tu taci atunce/ Tot in limba ta .

Poetul sacralizeaza graiul, si tocmai pe temeiul acestei inter pretari a functiei limbii stramosesti isi axeaza el monologul rostit drept raspuns la o intrebare a fiului. Graiul matern e totul, afirma poetul prin imagini vii, memorabile: Lemn dulce e! Lemn tare!/
Din el vioara-i scoasa/ Si leaganul, si pragul,/ Si grinzile la casa .
Urmeaza o suita intreaga de atare definitii, una mai poetica si mai metaforica decat alta, ale graiului matern, din care se consti tuie poezia Graiul. Dam aici un singur exemplu pentru sensul pe care-l vede poetul in graiul matern si pentru maiestria sa literara de plasticizator perfect al ideii: Putem intreg sa-l punem/ Pe muzica, ah, prunce,/ Ori muzica pe dansul,/ Asa-i de clar si dulce!
Spre sfarsit Grigore Vieru ne destainuie propria sa apreciere, de slujitor al artei, data graiului strabun ( Mai bun noroc si-avere/
Mai mare eu nu am/ Decat in suflet graiul/ Acestui pasnic neam ), astfel castigandu-si inca o data dreptul de a-l povatui, ca totdeauna eminamente poetic, pe fiul care-l intrebase ce-i graiul:
Primeste-l sfant, copile,/ Caci el ti-e mostenirea./ Si sapa-l pan la lacrimi/ Pazindu-i stralucirea .
Un motiv poetic frecvent in creatia lui Grigore Vieru este me leagul natal. Am vorbit anterior despre o poezie pentru copii, in care scriitorul abordeaza acest motiv. Mai dam un exemplu, de data aceasta din poezia sa pentru adulti, inspirat si original re gistru de calitati, indispensabil unui patriot adevarat. La prima

vedere Grigore Vieru este retoric, insira indemnuri sau povete, dar adevarul e ca fiecare vers al poeziei la care ne referim Dar mai intai... este o metafora plina de un sacru continut. Dar mai intai (ii spune poetul interlocutorului sau imaginar. I.C.), sa fii samanta./ Trasnet sa fii./ Ploaie sa fii./ Lumina sa fii./ Sa fii os/ de-al fratelui tau,/ retezat de sabia dusmana ... Ca in atatea alte cazuri, Grigore Vieru procedeaza la o acumulare activa si pro gresiva de calitati Brazda sa fii./ Duminica sa fii... , pentru ca abia in final sa dezvaluie rostul procedeului intrebuintat: ...ca sa ai dreptul/ a saruta/ acest pamant/ indurerat/ de-atata rod .
Dragostea pentru plaiul natal ia de asemenea forme dintre cele mai diferite, de la o zicere ca cea din Cantec de dimineata
Cui i-e dor de-al sau pamant/ Se ridica din mormant la o confesiune sincera din poezia De la tine: Eu toate/ le deprind de la tine,/ Moldova , apoi la un final deosebit de inspirat, ca acela al poeziei De leagan ( Pe un vers de Eminescu,/ Pe pamantul ce-l iubescu,/ Sa-l iubesti si tu asa,/ Hai, puiu, nani-na ) sau la o strofa de toata frumusetea, fie aceasta dintr-o poezie partial tribu tara timpurilor apuse, ca cea intitulata Cantec tanar, din care nu putem sa nu citam: Daca vazul meu vreodata/ In vreo lupta ar fi stins,/ Te-as gasi si orb, Moldova,/ Pe acest pamant intins .
Grigore Vieru este un poet al valorilor spirituale perene. Cu exceptia catorva opere despre Lenin, dintre care una scrisa cu siguranta la sugestia editorilor, el si-a pastrat mereu demni tatea si verticalitatea. Si le-a pastrat, indreptandu-si atentia spre...
Eminescu. Foarte inspiratul sau Legamant este o confesiune sin cera, o rugaminte cuviincioasa, un testament spiritual propus urmasilor, o contopire totala cu zestrea sacra ce ne-a ramas de la scriitorul nostru numarul unu. In fiecare strofa simtim veneratia nemarginita exprimata lui Eminescu prin versuri simple ca textul unui testament care nu admite nici metafora, nici ambiguitatea.
Legamant este o revarsare fireasca a sentimentelor sacre nascute in inima poetului contemporan de creatia inaintasului, dublata de dorinta de a lasa urmasilor dragostea vesnica pentru Emines-

cu: S-o lasati asa deschisa/ Ca baiatul meu ori fata/ Sa citeasca mai departe/ Ce n-a dovedit nici tata .
Fara sa exceleze prin metafore si prin subtext poetic surprin zator, dupa cum procedeaza in majoritatea operelor sale, Grigore
Vieru ne cucereste pe deplin aici prin sinceritatea totala a unei dragoste netarmurite fata de Eminescu, elementele sau mai curand accentele de imn si de oda transmitandu-ni-se cu vi goarea artei autentice.
Cand am zis fara sa exceleze prin metafore si prin subtext poetic , am avut in vedere un adevar cu totul specific al manierei creatoare a lui Grigore Vieru, acela ca poetul insufleteste si face sa straluceasca de semnificatii neobisnuit de adanci tot ce nime reste sub pana sa inspirata si originala. Trecute mai intai prin ini ma sa iubitoare si prin mintea valorificatoare a sensurilor funda mentale ale oricarui fapt, inclusiv adesea a unuia marunt la prima vedere, realitatile evocate de autor vorbesc parca de la sine despre ceea ce e important sau chiar definitoriu pentru om, pentru viata, pentru destin etc. Din acest motiv Grigore Vieru se poate usor lipsi de rima clasica si de ritmul obisnuit al versurilor, carac terul poetic al discursului sau afirmandu-se si in operele scrise in vers liber si alb, dupa cum este cazul antologicului Formular. Poe zia aceasta e, in temei, un dialog al autorului cu un interlocutor imaginar, replicile fiind parca intentionat prozaice, poate chiar plate: Numele si prenumele? Eu. Anul de nastere?
Cel mai tanar an: /Cand se iubeau/ Parintii mei . Pe parcurs sunt si replici continand metafore ( Profesiunea? Ostenesc in ocna cuvintelor sau Ai fost supus/ judecatii vreodata?/ Am stat niste ani inchis/ In sine ), dar, cu tot sporul de plasticitate si de artisticitate, pe care il asigura expresiile metaforice, nu acestea determina valoarea operei. Replicile sunt alese de poet in asa fel, inlantuirea lor este de asa natura, puterea lor de evocare a vietii este atat de mare, incat la un moment dat simtim necesitatea unei replici-final care sa stralumineze intregul dialog cu o atitudine

sau cu o idee revelatoare. Aceasta nu intarzie: Rubedenii peste hotare ai?/ Da. Pe tata. Ingropat/ In pamant strain. Anul 1945 .
Nu o metafora oarecare, nu putinele totusi metafore prezente in dialog adeveresc arta poetica a autorului, ci intregul dialog este o imagi ne purtatoare de mesaj artistic, finalul surprinzator asigurandu-i rezonanta puternica in sufletul cititorului nelipsit de harul receptarii adecvate a textului literar. Dar parca nu la fel procedeaza Grigore Vie ru intr-o alta poezie in vers liber si alb, intitulata De la tine?
Axata pe motivul dragostei pentru plaiul natal, aceasta poezie traieste din energia spunerii grave a unor adevaruri aflate, s-ar parea, la indemana oricui, autorului revenindu-i sarcina de a le exprima in mod original, captivant. S-ar parea ca e asa, dar nu e, de vreme ce nu e vorba de o expresie oarecare: Eu toate/ Le de prind de la tine,/ Moldova sau: De la plopii tai/ Invat/ Mersul semet , sau: De la spicele tale / Gestul plecaciunii / Destoi nice . Cu toate ca fiecare expresie de felul celor citate denota un har deosebit al gandirii plastice si al comunicarii metaforice a sen timentelor si atitudinilor cetatenesti, poezia ca orice opera de arta nu se reduce la atare expresii. Frumusetea verbala, laco nismul comunicarii, pitorescul imaginilor-metafore Statorni cia (o invat. I.C.) /De la stejarii tai,/ De la dealurile tale /
Modestia,/ Strangerea de mana / De la horele tale etc. sunt, desigur, elemente constituente ale poeziei, dar eventuala limitare a poetului la ultima imagine de aceasta natura De la mormantul stramosilor/ Invat dragostea pentru tine/ Fara sfarsit ar insem na, credem, o insirare de expresii memorabile (si de adevaruri sacre), egala cu o declaratie. Poetica, memorabila chiar, dar totusi declaratie. Poezia se implineste numai in totalitatea elementelor sale, in rotunjirea maiestrita de catre autor a gandului pe care intentioneaza sa-l comunice. Or, talentul autentic intuieste peri colul declarativismului chiar si atunci cand acesta e ingenios ca formula si pretios ca mesaj. Farmecul poeziei De la tine rezida mai cu seama in finalul imprevizibil si de o mare pondere ideati-

ca: Si numai ura/ De la dusman o deprind! Abia acum comuni carea poetica s-a incheiat; dupa aceasta poanta exceptionala nu se mai cere si nu se mai poate adauga nimic. Aceasta e opera poetului autentic, in ea a incaput intreaga lui respirare ; nimic n-a ramas nespus si nimic nu e spus in plus; nu atat fiecare metafora, oricat de captivanta si plina de sens, cat intregul poeziei vorbeste prin sine si ca si cum de la sine despre maiestria artis tica a autorului.
Or, Grigore Vieru este un maestru al versului si in lirica sa erotica.
De o sinceritate cuceritoare, intemeiata pe o curatenie etica ideala, in albia traditiei crestine a taranilor romani dintotdeau na, lirica de dragoste a lui Grigore Vieru este o imparatie a visu rilor tinere, a asteptarilor infrigurate, a implinirilor jinduite si nu rareori a deziluziilor cumplite. Am citat mai inainte din doua poezii erotice, Tu si Clipe, in care maiestria autorului se dezvaluie in toata stralucirea in chiar ultimele versuri. In imaginatia lui Gri gore Vieru femeia este un mit. Ea pasare trebuia sa fie./ Sa zboare/ in preajma lui Dumnezeu . Deoarece insa Creatorul aripi nu-i dete , barbatul a sarutat-o mult, mangaind-o,/ in locurile dureroase,/ unde trebuiau sa-i rasara/ cele doua aripi,/ astfel/ prefacand el singur femeia/ in pasare . Dupa care a domesticit-o, incat ea nu se mai dezlipi/ de umerii lui .
Pentru ca s-a lasat domesticita o venereaza barbatul?
Sau poate totusi pentru genialitatea ei, despre care Grigore
Vieru scrie inspirat in poezia Tu esti un geniu: Tu esti zamis litoarea,/ Esti pomul numai vers,/ Iar noi de aur mere/ Varsate-n
Univers.// Noi, mere, iar tu paznic/ Veghind din mosi-stramosi/
Sa nu dea peste ele/ Mistretii lacomosi... ?
Sau pentru enigma care tine aprinsa faclia dragostei barbatului, enigma insailata in poezia Eu sunt tanar Dumnezeu... ( Dar fiinta ce-am creat-o/ n-o-ntelesei vreo data./ Seara mi se roaga-n gand,/ ziua spune ca nu sant./ Ma ridica unde-i norul/ ori da-n mine cu toporul... )?

In poezii ca Padure verde, padure Grigore Vieru da expresie desavarsita unor parabole ingenios gandite si incitante prin continutul comunicat. Barbatul, a carui iubita a fugit cu altul si s-a ascuns in codru , a smuls padurea toata, dar n-a gasit-o, nu .
El a arat padurea, insa nici acum n-a gasit-o, nu . Nici in graul semanat n-a gasit-o. Din stejarul padurii si-a construit o corabie, pe care a plecat pe mari, s-o uite,/ Clatinat de ape-adanci .
E puterea irezistibila a dragostei adevarate, poate unice. E barbatul osandit, se vede, la dragoste fara sfarsit, chiar daca dra gostea nu-i este rasplatita: A plecat pe mari s-o uite./ Dar sub luna, dar sub stea/ Rasarea la loc padurea,/ Iar corabia-nfrunzea .
In sfera meditatiilor etico-filozofice ale scriitorului se inglo beaza si poeziile lui antirazboinice. Grigore Vieru uraste razboiul semanator de moarte, fara sa fi savarsit insa greseala de a se fi pronuntat asupra caracterului razboiului din 1941-1945, de a-l fi considerat mare razboi pentru apararea patriei etc.
Urmarile razboiului dovedindu-se groaznice, poetul n-a putut sa nu se situeze fatis de partea napastuitilor. In primul rand, Grigo re Vieru e alaturi de mamele indurerate, ca cea din poezia
Asteptand. Inima de mama nu se poate impaca nicidecum cu ideea mortii fiului sau, si poetul da glas asteptarii ei, in acest scop el alege cuvinte adecvate psihologiei si mentalitatii unui atare personaj, frazele lui sunt dominate de presupuneri, mama cautand indreptatiri pentru intarzierea fiului. Ea nu admite ca fiul, fiin du-i sanatos, sa nu se intoarca acasa. In constiinta poetului dorul de mama este omniprezent: Cine n-are dor de mama,/ Doruri alte care-l cheama?/ Azi aici si maini departe,/ Usor de plai se desparte (Dor de mama). Femeia din poezia Asteptand nu doreste ca fiul sau sa se asemene celor pentru care patria le este acolo unde li-i bine. Ea doreste sa le fie bine acolo unde li-i pa tria. Ea ca si cum indreptateste intarzierea fiului: Poate ochii-i sunt ca scrumul/ Si prin noaptea-i fara capat/ El gasi nu poate drumul./ Poate maini, saracul, n-are/ Si din marea departare/ El

nu-mi poate scri scrisoare./ Poate ca-n razboi atunce/ A ramas fara picioare/ Si nu poate-acasa-ajunge... . Poezia exprima dramatismul sfasietor al mamei si echivaleaza cu o infierare a razboiului, facuta prin imagini vii, prin sentimente sincere, nu prin declaratii retorice care nu-l obliga la nimic nici pe autor, nici pe cititor.
Un mesaj liric important exprima Grigore Vieru in poezia Cin stirea pacii. Aici el procedeaza discursiv, tine un monolog asu pra vietii complicate, cand pe pamant inca e bine/ si nu-i bine pe pamant . De ce e asa? Pentru ca si la ora plasmuirii poeziei in cauza se facea comert nu numai cu produsele si materialele nece sare vietii, dar si cu obiecte distrugatoare de vieti: Grau se vin de, lemn si poame / Se-ndulceste dimineata!/ Dar se vand pe glob si arme / Cum sa vinzi moartea si ceata?
Poetul punea intrebarea, ne facea constienti de pericolul inarmarii excesive. El nu striga fariseic, de parca n-ar fi stiut ca cel mai mare exportator de arme era insasi Uniunea Sovietica, al carei principal venit il asigura industria de razboi. El relua catrenul citat in toate strofele (octavele) poeziei, marind efectul anti razboinic al operei sale.
Dintre poeziile scriitorului, care merita sa fie evidentiate in chip magistral, face parte si cea intitulata Casa parinteasca:
Acasa!
Acasa, acasa, acasa!
Aici
Daca nu esti alb de ninsoare,
Esti alb de duminica.
Buna ziua .
Buna sa-ti fie inima .
Scot apa.
Ma uit in fantana
Ca in istorie,
Strig si mi se raspunde.
Vantul sufla curat
Dinspre munti,

Te poti vedea in el
Ca-n oglinda.
Un miros magic de brad
Razbeste pana aici,
Imi notez o idee
De-a dreptul pe el: Mama
Este trecutul meu cald,
Ziua de maine a mea,
Viitorul meu stralucit .
Aici
Daca o piatra in zid
E clintita din loc,
Cel care trece pe drum
O reasaza temeinic
Ca in propria lui ingraditura.
Trandafirii
Sunt rosii de dragoste,
Unul m-a intrebat
Naiv de tot:
E-adevarat ca aiurea
Exista un razboi al
Trandafirilor?
Aici omul prin ploaie
Trece descoperit
Ca intr-un ritual,
Iar melcul
Din palma copilului
Pretuieste mai mult
Decat tot argintul lumii.
Faguri de miere
Intinde tariei
Floarea-soarelui sfanta,
Iar lanul de grau
Fara de margini sclipeste
Ca o zi fericita si-aleasa
Din viata unui poet.
Alipita de cer,
Clar si profund, ciocarlia
Canta farmecul vietii,

De firul de aur
Al ghiersului ei
Atarna pamantul intreg.
Ridic mana
Nu pentru a cere cuvantul,
Ridic mana dupa un mar.
Imi vad umbra pe ierbi,
Ma pot pe dansa culca,
Convins pe deplin
Ca-i umbra mea proprie.
Iarba imi linge pe spate
Sarea camasii.
E seara.
Cerul creste vibrand,
Marit de cantecul greierilor.
Stele pe cer,
Necunoscand pribegia, popasul,
Calea-si urmeaza
Taiata in cercuri de aur .
Ferestrele casei
Deschise-n univers.

Peretii albi
Ca miezul de nuca proaspat,
Ca niste steaguri de pace.
Mama isi racoreste palmele
Alipite de fata lor.
Fierbinte mi-e sangele
De nazuinti, de iubire.
Acasa
Patria mai linistita este.
Si mai a mea.
Publicata initial in volumul Taina care ma apara (1983), poe zia aceasta se prezinta ca o concentrare de motive lirice familiare autorului: casa, meleagul natal, mama, patria. Ea merita sa fie evidentiata si pentru originalitatea formei: versul liber, alb, a carui muzicalitate e asigurata de o curgere nestingherita a sentimente lor si gandurilor autorului, de bogatia stilistica a textului.

Motivul casei parintesti abordat de poet inca in poezia Casa mea ( Tu ma iarta, o, ma iarta,/ Casa mea de huma, tu... ), reluat in Acasa ( Toamna tarzie/ la noi la Lipcani... ) si in Acasa, 1968
( Matinale secunde/ Picura, cling-cling... ), e desfasurat in Casa parinteasca prin filiera unei intregi game de sentimente genera te de contactul autorului cu mama, cu oamenii, cu natura si chiar cu aerul bastinei. Gandirea metaforica a poetului este exemplara.
In satul natal esti alb de duminica , aici vantul sufla curat , floarea soarelui intinde cerului faguri de miere , peretii casei sunt albi/
Ca miezul de nuca proaspat . Grigore Vieru creeaza o atmosfera in care casa parinteasca si pamantul natal se lasa intelese ca niste bogatii spirituale fara de pret, ca si mama, despre care poetul isi noteaza o idee pe... vantul curat dinspre munti : Este trecutul meu cald,/ Ziua de maine a mea,/ Viitorul meu stralucit . Insasi patria capata contururi clare si sigure in satul natal, in casa parinteasca: Acasa/ Patria mai linistita este./ Si mai a mea .
Fara sa recurga la ritm si rima, autorul Casei parintesti obtine o muzicalitate interioara a comunicarii artistice, datorita gradatiei as cendente, acumularii progresive de amanunte si detalii, unele mai poetice si mai sugestive decat altele ( omul prin ploaie/ Trece des coperit/ Ca intr-un ritual , melcul/ Din palma copilului/ Pretuieste mai mult/ Decat tot argintul lumii etc.), anaforei ( Aici... , Aca sa... ), comparatiei (lanul de grau sclipeste ca o zi fericita si-aleasa/
Din viata unui poet ), epitetului (ornant, apreciativ) si altor figuri de stil, compozitiei maiestrite, constand in exprimarea unor senti mente, idei si atitudini, a caror importanta si rezonanta cresc mereu, pana in final ( Acasa/ Patria mai linistita este./ Si mai a mea ).
De altfel, in finalul poeziei autorul reia primul vers ( Acasa!/
Acasa, acasa, acasa! ), recurge la compozitia inelara, gratie careia ne tine in perimetrul aceleiasi stari sufletesti, dezvaluite pe par cursul intregii opere prin versuri ce releva in mod pregnant valo rile etice ale casei parintesti.

Lipsa rimei si a ritmului in acceptia obisnuita a acestora nu inseamna defel o slabire sau o scadere a maiestriei scriitorului.
Dupa cum am spus ceva mai inainte, poezia are un ritm al ei, interior, liber si adecvat starilor sufletesti ale poetului, ritm care-i permite acestuia sa se exprime firesc si plenar.
Grigore Vieru exprima lapidar si memorabil felul de a fi si de a se manifesta al omului de la tara, apeland la un dialog traditional
( Buna ziua ./ Buna sa-ti fie inima ), la un detaliu de mare putere evocatoare, ca acela cu omul ce reasaza la loc piatra clintita din zid, la incadrarea unei actiuni ordinare, ca trecerea omului prin ploaie descoperit , intr-un ritual stravechi, de pe la jumatatea poeziei expresia metaforica devenind permanenta, densa, purta toare de semnificatii neasteptate, ca pretul melcului din palma copilului ( mai mult/ Decat tot argintul lumii ) sau insemnatatea sclipirii la soare a lanului de grau ( Ca o zi fericita si-aleasa/ Din viata unui poet ).
Reluam observatia anterioara ca poezia ne emotioneaza cu adevarat numai in totalitatea imaginilor sale constituente si con chidem ca dezvaluirea nestingherita a preaplinului sufletesc al autorului sosit pe o haba la mama, la rude, la casa parinteasca, la vatra copilariei este un echivalent poetic al memorabilei fraze blagiene ca vesnicia s-a nascut la sat .
O alta poezie ce se remarca in chip deosebit in creatia scrii torului este Harpa:
Sa cante pot (credeam) chiar sarpii.
I-am pus ca grave strune harpei.
Alaturea de coarda poamei
Si sfantul fir de par al mamei.
Cu harpa stam sub mere coapte.
Ei bland cantau. Ci-n neagra noapte,
Trecand prin codru, singuratic,
Au prins a suiera salbatic,
Sareau sa-mi muste mana, fata,
Sa-i suga cantecului viata.
Sunai al mamei par sub cetini,

Venira-n fuga-atunci prieteni.
Cand ma trezisem ca din vise,
Vazui c-o struna-ncaruntise.
Avem aici o expresie alegorica desavarsita a sentimentului matern. Crezand ca sa cante pot... si sarpii (corect: serpii; li centa poetica), personajul liric ii pune (pe serpi) grave strune harpei si, cat timp el statea sub mere coapte , ei bland cantau .
Pomenit insa in neagra noapte si, in afara de aceasta, singu ratic , serpii din coarde prinse-a suiera salbatic , aratandu-si crun ta ostilitate. Si numai cand personajul suna al mamei par sub cetini,/ Venira-n fuga-atunci prieteni . In mod alegoric mama e prezentata ca salvatoare a fiului nimerit in pericol.
Nu este unica poezie in care Grigore Vieru exprima aceasta idee. In Transplantare, pentru a evita moartea, personajul liric avea nevoie de o alta inima . Si atunci, ni se destainuie acesta:
Mi-a dat inima ei/ mama . Am putea aduce drept exemplu si o preafrumoasa Mica balada, expresie personala, originala si tulburatoare a mitului Anei si al lui Manole. Cutezand sa inalte o constructie/ care sa dainuie vesnic , personajul liric al baladei cheama la sine femeile, pe toate:/ pe Maria, pe Ana,/ Pe Alexan dra, pe Ioana... . S-a grabit vreuna sa-i ajute? Nu s-a grabit nici una. Adica, pana la urma a venit o femeie sa salveze constructia lui. Dar nu Maria, nu Ana, nu, din toate femeile/ A venit una singura, /Mama:/ Tu m-ai strigat, fiule?
In poezia Harpa starea personajului liric nu este prin nimic mai buna. Mai curand dimpotriva, de vreme ce in toiul noptii, in conditiile singuratatii dezarmante, serpii pusi ca... strune harpei ameninta viata personajului si, concomitent, a cantecului acestuia
( Sareau sa-mi muste mana, fata,/ Sa-i suga cantecului viata ).
Anume in atare imprejurari avem nevoie de sustinere, de ajutor, de salvatori (salvatoare). Si prima vine in ajutor personajului, de obicei, mama. In Transplantare, dupa cum am vazut, mama se dovedeste nu numai prima, dar si unica salvatoare a personaju-

lui cutezator. Aici, in Harpa, mama nu vine, si s-ar parea ca ea ramane indiferenta fata de necazurile fiului ori se lasa in nadejdea prietenilor lui. Ba bine ca nu e asa, mama este si de data aceas ta alaturi de fiu: nu venind sa-i aline durerile ori sa-l salveze, ci pomenindu-se framantata de sentimente macinatoare si de gan duri negre, pe care poetul le exprima plastic si memorabil in final.
Or, puterea de influenta a poeziei Harpa creste enorm gratie mai cu seama finalului, care este surprinzator, fiind compus dintr-un detaliu de o sugestivitate uimitoare ( Cand ma trezisem ca din vise,/ Vazui c-o struna-ncaruntise ). Acest detaliu este zguduitor prin semnificatia sa etica, de vreme ce incaruntirea brusca atesta ingrijorarea mamei pentru fiu, spaima incercata de ea in clipa cumpenei intamplate lui.
De altfel, parul mamei fiind folosit ca struna la harpa de un cantaret, poezia comentata aici se lasa descifrata (decodificata) si ca o arta poetica sui generis. Astfel talmacita , poezia ne co munica un mesaj complementar dragostei materne: omul de arta urmeaza sa opereze cu notiuni, instrumente, realitati materne
(apropiate inimii sale), sa se fereasca de ceea ce este strain si nu de acasa . E o idee pe cat de importanta, pe atat de indrazneata si fertila in planul creatiei.
Or, Grigore Vieru are si doua poezii intitulate Ars poetica. Una e o parabola cu sculptarea de catre poet a propriei sale statui .
Cioplind prin intuneric , autorul a inlaturat din blocul supus prelucrarii movilele de pietre / prisosul de cuvinte . Trecem peste detaliul extrem de pretios ca, neoprindu-si vreo les pede pentru pe de desubt , poetul isi pune statuia de-a dreptul pe pamant (ca intr-un alt Reazem ). Ideea poetica este sugera ta in final: In zori, sa-mi vada lucrul,/ domol vin cate unii./ Cu ochii la pietroaie/ alearga si nebunii . Nu pietroaiele , nu priso sul de cuvinte , pe care poetul le arunca din statuie , formeaza principalul in creatie. Esenta acesteia se contine in statuia insasi, in ceea ce ramane in urma activitatii creatorului. Poezia se

dovedeste o pilda , altfel zis o parabola, despre folosirea inspi rata a bogatiei lingvistice, despre economia necesara actului de creatie si, concomitent, despre necesitatea intelegerii juste, de catre destinatar, a discernerii esentialului de neesential in activita tea creatorului.
Cealalta Ars poetica este de o profunzime rar intalnita si a fost publicata pentru intaia oara in cartea Fiindca iubesc (1980), avand atunci, la prima publicare, un motto putin cam neobisnuit:
De mila timpului din sange/ Poetul nu-i decat iubire . Ulterior, in cartile Vad si marturisesc (Editura Minerva, Bucuresti, 1996) si Acum si in veac (Grupul editorial Litera, Chisinau, 1997), mottoul lipseste.
Merg eu dimineata, in frunte,
Cu spicele albe in brate
Ale parului mamei.
Mergi tu dupa mine, iubito,
Cu spicul fierbinte la piept
Al lacrimii tale.
Vine moartea din urma
Cu spicele rosii in brate
Ale sangelui meu
Ea, care nimic niciodata
Nu inapoiaza.
Si toti suntem luminati
De-o bucurie neinteleasa.
Nu numai bucuria celor trei personaje este neinteleasa .
Intreaga poezie se lasa cu greu descifrata . Mai ales acei cititori, care vor parcurge-o in cartile in care, dupa cum am mai spus, lipseste mottoul, considerat de cercetatorul literar Alexandru Bur lacu cheita descifrarii mesajului artei populare cu triunghiul tim pul poetul iubirea (Alexandru Burlacu, Grigore Vieru intre

tentatia orfica si cea mesianica. In cartea Literatura romana postbelica. (Integrari, valorificari, reconsiderari) , Firma editorial poligrafica Tipografia centrala, Chisinau, 1998, p. 392).
Poezia in cauza este o dovada concludenta a cautarilor neince tate ale scriitorului, a incercarii lui de a ne lasa in fata unui text care ne pune la incercare talentul de cititori ai operei lirice princi pial deosebite de acelea pe care ni le-a propus anterior. O intele gere clara, exhaustiva a textului ei este ca si exclusa. Se poate vorbi de cel putin doua semnificatii ale textului acesta neobisnuit in creatia poetului. Dupa cum considera cercetatorul pomenit mai inainte, spicele albe in brate/ ale parului mamei ar fi intr-o posibila interpretare harpa poetului, in timp ce inaintarea cu iubita dupa sine ar semnifica un continuu periplu existential. Iubi ta si poezia fiind pandite de moarte, poetul incearca sa aduca in spatiul diminetii iubirea si cantecul, acela care scoate numele de sub tirania timpului si de sub puterea mortii. Or, cercetatorul vorbeste si de o alta lectura-interpretare , conform careia avem aici o viziune a infernului adus pe pamant , si atunci in rescrierea mitului orfic eternitatea artei inseamna eternitatea durerii creatoare.
Neindoielnic este adevarul ca in aceasta Ars poetica autorul ne indeamna sa cautam o idee suprema a creatiei artistice si a felului de a fi al omului de arta. Intuitia cititorului e pusa in situatia de a se manifesta activ: este poezia aceasta o sugestie a puterii de creatie, superioara chiar mortii fizice? Sau a iubirii omului de arta fata de tot ce ne inconjoara, inclusiv fata de moarte, dupa cum se pare ca ne spune mottoul poeziei: De mila timpului din sange/ Poetul nu-i decat iubire ? E o acceptare eminesciana a mortii ca o nirvana a sufletului? Sau o reluare a ideii strastramosi lor nostri, dacii, despre moarte, care trebuie intalnita cu bucurie, ca o salvare de chinurile vietii?
Oricum, aceasta a doua Ars poetica este expresia vitalitatii artei si artistului si n-are asemanare cu nici o arta poetica a vreunui alt

scriitor de la noi. Doar cu o alta poezie, tot a lui Grigore Vieru,
Poetul. Si aici, dupa ce exprima in chip metaforic multe calitati si particularitati ale omului de creatie, Grigore Vieru il pune pe poet in contact cu... moartea: La suflet si-adevaruri/ imi umbla, la mis tere,/ La moarte dansul umbla,/ Dar zice ca la miere . (O mentiune speciala pentru instrumentul poetului, mentiune necesara clarificarii depline a poeziei Harpa: El are-un fel de arfa/ Cu strune lumi noase/ Din raza diminetii/ Si din strabune oase ).
Explorator original, indraznet si perseverent al motivului mortii, Grigore Vieru afirma vitalitatea creatiei artistice, chiar in fata mortii, si in poezia Metafora. Monolog dens, axat pe idei si atitudini demne de cea mai mare atentie si alcatuit din metafore calaresc/ Calul marului catre cocori/ Pana cand trupul sau/ Se umple de-o alba si sfanta/ Sudoare: de flori , Admir mireasa/
Teiului inflorit:/ Albina s. a. , poezia aceasta anihileaza moartea, afirmand aceeasi superioritate a poetului, a creatiei si a vietii: Si nu exista moarte!/ Pur si simplu cad frunzele/ Spre a ne vedea mai bine/ Cand suntem departe .
Ideea vitalitatii este cu atat mai puternica in poezia Metafora, cu cat dupa enumerarea metaforica a semnelor dainuirii omului pe pamant autorul constata cu satisfactie: Bucurii simple,/ Dar care dorul de viata-mi aprind . Anume dupa aceasta constatare vine strofa de incheiere cu versul ei raspicat: Si nu exista moarte!
S-ar putea spune si altfel: Grigore Vieru exprima punctul de vedere al poporului nostru in problema vietii si mortii. Intreaga filozofie a existentei umane a incaput in poeziile de obicei scurte ale scriito tului. Chiar razboiul distrugator de viata e vazut de personajul liric vierian intr-un mod original. Bunaoara, in poezia Camasile:
A fost razboi
Ecoul lui
Si-acum mai este viu.
Camasi mai vechi, mai noi
Amara amintire de la fiu.

De-atatea ori fiind
Pe la izvor spalate,
S-a ros de-acum uzorul
Si, alb, bumbacul
S-a rarit in spate
Si nu le-a imbracat de mult
Feciorul.
Camasi mai vechi, mai noi
A fost razboi.
Ci maica lui
De ani prealungi de-a randul
Tot vine la izvoare,
Ea si gandul,
Si iar luand camasile in poala,
De cum ajunge sambata,
Le spala.
Caci maine
Fac baietii hora-n sat,
Si fete multe-s:
Cate-n flori albine.
Si-atunci baiatul ei, cel drag baiat,
Cu ce se-mbraca, bunul,
Daca vine?
Poezia este rascolitoare prin adevarul pus la temelia ei si prin expresia lirica originala, in stare sa ne sensibilizeze puternic in ve derea constientizarii adevarului dureros. Pe planul din fata al lucrarii se afla expresia sentimentului matern al asteptarii fiului care nu s-a intors din razboi, motiv abordat de autor si in alte lucrari. De mult a fost razboi . Dar ecoul lui si-acum mai este viu . Un semn al acestui ecou este parabola cu mama care, privind camasile fiului plecat la razboi, tot vine la izvoare,/ Ea si gandul,/ Si iar luand camasile in poala,/ De cum ajunge sambata,/ Le spala .

Si gandul , a precizat poetul. Tot ce se intampla in poezie reprezinta o viziune a scriitorului, o plasmuire, o parabola. Ca in

Miorita, unde atitudinea fata de moarte este exprimata in acelasi mod, popular, baladesc, cu ecouri ale viziunii dacice asupra disparitiei fizice a omului. In Camasile mama traieste cu iluzia ca fiul sau n-a murit, ca s-ar putea ca el sa se intoarca si-acum :
Caci maine/ Fac baietii hora-n sat,/ Si fete multe-s:/ Cate-n flori albine,/ Si-atunci baiatul ei, cel drag baiat,/ Cu ce se-mbraca, bunul,/ Daca vine?
Camasile trebuie intelese aici, in mod metaforic, mai exact ca o metonimie: mama le ingrijeste ca si cum l-ar ingriji pe insusi fiul care le-a purtat.
Un aspect important al formei poeziei in cauza este versul liber, nestingherit de ritmul poeziei traditionale. Autorul isi exprima sen timentele si gandurile in modul dictat de presiunea, intensitatea si persistenta acestora. Efectul este o imagine porabolica densa si origi nala a dramatismului mamei care si-a pierdut fiul in razboi.
Si deoarece ne aflam la capitolul incercarilor la care ne-a pus razboiul, este locul sa vorbim anume aici si despre doua poezii cu acelasi titlu: Razboi. In una Grigore Vieru gandeste in spiritul cantecului popular: Eu ma duc, mandro, de-acasa/ La armata, nu la coasa , de vreme ce prima strofa ne trimite la acea particularitate a razboiului, care consta in... cosirea vietii omenesti: Vreme-ncrancenata.../ Si plecam de-acasa/ Spre alt fel de iarba,/ Spre alt fel de coasa . Ponderea esentiala a poeziei se contine in strofa a doua: Pe fata femeii / Lacrima ce doare,/
Doamne, ca un creier/ De privighetoare!
Ucigas de privighetoare, careia ii scoate pe fata creierul, este o definitie eminamente metaforica si filozofica! a razboiului.
Maiestria lui Grigore Vieru de a spune mult intr-o forma poetica originala si captivanta se verifica lesne in cea de-a doua sa poezie cu acelasi titlu:
Era luna, era floare!
Parul mamei cadea lung,

Parca tot ploua cu soare
Peste trup golas de prunc.
Nu era pamantul, luna,
Parul mamei razvratit
Batea negru ca furtuna
Peste golul scrumuit.
Era mai si sarbatoare,
Era globul, era stea!
Printre ierburi si prin soare
Parul mamei viscolea.
Pentru a da glas framantarilor sale profunde generate de marea conflagratie mondiala din 1941-1945, Grigore Vieru isi imagineaza un tablou al mamei cu prunc. La inceput, cand era luna, era floare!... , tabloul este luminos: Parul mamei cadea lung,/ Parca tot ploua cu soare,/ Peste trup golas de prunc .
A venit razboiul si nu era pamantul, luna!... . Acum parul mamei razvratit/ Batea negru ca furtuna/ Peste golul scrumuit .
Golul scrumuit este expresia metaforica a parjolului pricinu it de razboi. Acest gol n-a putut fi lichidat , desigur, nici la 9 mai 1945, cand s-a terminat odiosul flagel mondial. Mai curand anume in zi de pace se simte nespus de dureros puterea malefica a razboiului, pentru care Grigore Vieru gaseste o expresie in masura sa sugereze dimensiunile groaznice ale urmarilor lui: Era mai si sarbatoare,/ Era globul, era stea!.../ Printre ierburi si prin soare/ Parul mamei viscolea .
Intai parul mamei cadea, caci ploua cu soare. Apoi batea negru nu numai pentru ca mama era inca tanara, dar si pentru ca negru este culoarea razboiului, adevar sugerat si de comparatia negru lui cu furtuna. In final parul mamei viscolea, verbul subliniat sugerand aceeasi incaruntire/ imbatranire de durere pentru fiu , care a fost evocata de autor in Harpa.
Poezia Razboi are o compozitie anaforica, primele versuri ale strofelor intai si a treia sugerand binefacerile pacii, iar primul vers

al strofei a doua prezentand in mod plastic dezastrul pricinuit de razboi ( Nu era pamantul, luna... ).
Fiecare strofa a poeziei se compune din cate o metafora mar cata de o mare pondere ideatica, tustrele strofele colaborand in tens in vederea contopirii lor intr-o expresie lirica desavarsita a razboiului devorator de vieti omenesti.
Si mai e un adevar crud aici: faptul ca urmarile nefaste ale razboiului sunt simtite cel mai dureros de mama, nevoita sa indure pierderea cea mai mare care i se poate intampla, pierderea fiu lui, indiferent de varsta acestuia. Alegerea mamei in calitate de subiect ce suporta calamitatile razboiului este prin sine insasi un indiciu al maiestriei artistice, indiciu a carui importanta este cu atat mai mare, cu cat se pierde un prunc, este retezata din fasa o viata. Forta nimicitoare a razboiului apare de-a dreptul sculptata prin mijlocirea cuvantului.
Asa se face ca mama este prezenta, intr-un fel sau altul, in poeziile despre razboi si in acelea despre bastina, dovedindu-se un motiv poetic permanent al creatiei scriitorului, reluat magis tral in ciclul de poezii Litanii pentru orga.
Durerea pentru chinurile mamei intr-un spital , reafirmarea unicitatii mamei ( Cum nu sunt doi pomi/ Intocmai la fel,/ Cum nici doua popoare,/ Cum nu se aseamana perfect/ Cicoare cu cicoare,/ Astfel, maica, si tu/ Esti unica-n lume... ), ruga catre mama, sa nu moara ( Nimeni nu/ Poate golul sa-l umple,/ Golul ce-l lasi / Nici cantecul meu,/ Nici popularul meu nume,/ Nici tara chiar, care/ La fel mi-e de scumpa si ea./ Ramai./ Nu pleca./
Mai ramai ) formeaza o parte a motivelor si ideilor operelor incluse in ciclu. Poetul evoca harnicia mamei printr-un detaliu concret, ob servat cand aceasta se afla in sicriu: Trudite cat tara intreaga,/
Manutele tale de ceara/ In noaptea ceea neagra/ Odihnescu-se pri ma oara . Disparitia mamei capata in ochii si in sufletul fiului di mensiuni apocaliptice: A cazut cerul din ochii tai/ Si s-a faramitat./
A cazut de pe fata ta soarele/ Si-a inghetat (...)/ Ca un pom doborat/

Insusi graiul/ Parca se aude cazand... . Consecinta e tragica pentru fiu: Doamne, atat de singur (...)/ N-am fost nicicand!
Pe potriva situatiilor imaginate sunt versurile, ritmul expunerii, unele idei estetice deosebit de importante. De exemplu, ideea cu determinativele psihologice si spirituale aproape si departe .
Pentru Grigore Vieru e scump aproapele (a nu se da uitarii cartea sa din 1974, Aproape). Mama i-a fost in viata fiinta cea mai apropiata. Dar dupa disparitia ei? Lipsesti dintre lumine,/
Dar nu lipsesti din mine.// Lipsesti de la fereastra,/ Dar nu din limba noastra.// Lipsesti din blanda sara,/ Dar nu lipsesti din tara.// Plecata esti in moarte,/ Ci-aproape, nu departe .
La diversificarea universului de teme (motive) si idei al ciclu lui Litanii pentru orga si a modalitatilor de exprimare a senti mentului filial contribuie substantial poezia Nu am, moarte, cu tine nimic... E un monolog pe cat de calm si neutru la inceput
( Eu nu am, moarte, cu tine nimic./ Eu nici macar nu te urasc/
Cum te blestema unii, vreau sa zic,/ La fel cum lumina parasc ), pe atat de drastic si neiertator in continuare ( Dar ce-ai face tu si cum ai trai/ De-ai avea mama si-ar muri?!/ Ce-ai face tu si cum ar fi/ De-ai avea copii si-ar muri?!). Dupa o reluare partiala a constatarii nepartinitoare , completata tot atunci cu un accent nou, marcat de demnitatea personajului ( Nu am, moarte, cu tine nimic,/ Eu nici macar nu te urasc./ Vei fi mare tu, eu voi fi mic,/
Dar numai din propria-mi viata traiesc ), urmeaza strofa de incheiere, in care Grigore Vieru mai afirma o data, acum mai pu ternic, superioritatea vietii in fata mortii, facand acest lucru prin versuri al caror calm aparent ascunde o atitudine anihilatoare:
Nu frica, nu teama / Mila de tine mi-i/ Ca n-ai avut niciodata mama,/ Ca n-ai avut niciodata copii .
Prin atare strofe de incheiere, prin atare poezii, prin atare cicluri de poezii scriitorul dovedeste o data in plus ca unul si acelasi motiv mama, graiul matern, meleagul natal, uibita, razboiul etc. poate deveni sub o pana talentata, inspirata, maiestrita un izvor de idei si atitudini variate, un prilej de

desfasurare a modalitatilor literare diverse si o sursa de placeri estetice alese.
Portretul de creatie al lui Grigore Vieru nu poate fi incheiat fara luarea in seama a poeziei patriotice a scriitorului. In anii
1987 1989 (si mai incoace) poetul a fost unul dintre principalii participanti la miscarea de eliberare nationala a romanilor est pruteni. In aceasta calitate el si-a castigat o dragoste imensa din partea conationalilor, dar si o ura oarba din partea dusmanilor nostri si a cozilor de topor nationale . El a fost nevoit sa apeleze la diverse forme de riposta: cuvantare, dialog, articol, eseu, repli ca, fara sa uite de poezie. Asa se face ca in cartea Curatirea fantanii (Editura Porto-Franco, Galati, 1993), alaturi de poezia
Tu, domnule, glorificare poetica originala a izvorului, cu a carui apa ne putem prelungi existenta ( Plugarule cu alba/ Camasa, care ari,/ Cosas ce tai urzica/ Arsitelor prea mari... ), s-au pomenit opere bataioase prin mesajul lor: Asculta, mulgatorule de zer...,
Nemernicul foc, Inscriptie pe stalpul portii, Poem, Glontele internationalist, Sunt, 13 strofe despre mancurti, Proiect de stema poetica, Scrisoare din Basarabia, Asculta, Da, imi iubesc mama..., Cantare scrisului nostru. In toate aceste opere Grigore
Vieru, fara sa ocoleasca expresia metaforica, simbolul, sugestia si alte particularitati ale creatiei artistice, recurge fara sovaiala si la discursul autoricesc direct, taios, neiertator. El apara valorile noas tre nationale, intre care mai ales demnitatea de neam, limba, alfa betul latin, si stigmatizeaza actiunile dusmanilor orbiti de ura, in primul rand ale muscalilor si ale ratacitilor nostri , care ne doresc vesnic supusi si, daca s-ar putea, zatriti. De codri si izvoare legati/
Si frati Planetei noastre-ntregi,/ Suntem cu rana aliati./ Dar voi?!
Cu cine?! Cu ce legi?! intreaba poetul in Inscriptie pe stalpul portii, ca sa raspunda: Cu ura pentru-al nostru grai,/ Cu ura pen tru-al nostru plai/ Ce v-a primit frumos pe cati ,/ Iar voi asa ne multumiti? Cu fiecare strofa discursul poetului, preponderent oratoric, ia amploarea ceruta de realitatea trista in care s-au pomenit romanii moldoveni dominati tiranic de eliberatorii din 1940 si

1944: Tot cu baran si cu tigan/ De parca-ati fi de-ntaiul sort,/ Iar ceilalti pleava sau ciurlan/ Patand al vostru falnic port./ Voi, care spuneti suparati/ Ca ne hraniti si ne-mbracati,/ Ca-ati dus pe umeri un razboi,/ De parca nu l-am dus si noi .
Apoi alte asemenea gesturi din partea eliberatorilor care, de fapt, ne-au cotropit, sunt apreciate din perspectiva trezirii con stiintei noastre nationale: Rabdam. Dar totul, negresit,/ Pe lume are un sfarsit./ Un capat toate au sub cer:/ Rabdare, umilinti, taceri...// Da, totul are un sfarsit./ Suntem. Venim. Am rasarit!
Personajul liric al poeziei Sunt ni se dezvaluie plenar prin mijlocirea unei antiteze permanente si totale. Pe de o parte, sunt calitatile lui etice ca expresie a felului de a fi al omului acestui pamant rupt din rai, insa oropsit in virtutea mai multor eveni mente de ordin istoric, dintre care 1812 si 1940 s-au dovedit ani de-a dreptul fatali pentru bastinasi, iar pe de alta parte faptele marsave, atitudinile ostile, ura nedisimulata a veneticilor, ocupan tilor si culmea parodoxului! ale cozilor de topor nationale :
Sunt pomul cel cu mere rosii,/ In varf se leagana luceferi , dar:
De trunchi se scarpina leprosii/ Hulind pe oamenii cei teferi ; Sunt floarea cea in chip de lira/ Nascuta intr-o vreme cruda/ Caznitul suflet o admira , dar: Betivul peste ea se uda .
O atare structura a discursului poetic, in care expresia meta forica e prezenta in aproape fiecare vers, atenueaza considerabil caracterul publicistic al intregii poezii. Elementul publicistic e puternic, dar faptul nu este blamabil cat timp comunicarea poetu lui este dominata de metafora, se intemeiaza pe o energie inte rioara acaparatoare a atentiei cititorului si principalul scriito rul dezvaluie o stare de lucruri reala, exprimand sentimente, idei si atitudini a caror importanta si actualitate sunt in afara oricaror indoieli. De exemplu: Sunt, poate, insusi viitorul/ Poporului cu chip de salce/ Pe care-l mai invata chiorul/ Pe unde si-n ce fel sa calce sau: Sunt pata cea de sange, zisa/ Republica Moldoveneas ca/ Ce-n loc sa friga ucigasul/ Incearca vesnic sa-i zambeasca .

O mentiune pentru calitatile si bogatia de sentimente a perso najului liric. In optica unor cititori personajul liric este confundat cu autorul insusi, ca individ aparte, de unde impresia ca scriito rul s-ar lustrui pe sine insusi. Nimic mai eronat decat o atare intelegere superficiala, simplista si daunatoare a personajului liric; acesta este expresia concentrata a omului din popor sau a poporu lui insusi, a fiecarui reprezentant demn al lui.
Dar sa revenim la text. Poate cea mai realizata strofa a poeziei
Eu sunt, in care fiece vers este metafora si exprima durerea de veacuri a romanilor est-pruteni, se dovedeste de o putere de suges tie rar intalnita in operele concepute in cheie publicistica: Sunt dorul care zboara peste/ Zagaz si apa inspumata / Un fel de trista libertate/ Cu lacrimi mari incoronata .
Acesta e adevarul, exprimat in mod cu adevarat poetic. Dar scriitorul nu despera. Grigore Vieru nu ne lasa dezarmati in fata adevarului cumplit. Mai intai printr-o comparatie cu Prutul
Sunt Prutul singur si istoric,/ Ghimpata sarma il raneste,/ Il suge de-o vecie marea,/ El de-o vecie izvoraste poetul ne sugereaza ideea de permanenta a idealurilor personajului liric, pentru ca in strofa de incheiere sa se identifice poetic cu doina insasi ca expresie a spiritualitatii noastre nationale si sa prefigureze stoicis mul omului acestui pamant, constient de adevarul istoric si de menirea ce-i revine lui insusi, ca exponent demn al neamului sau:
Sunt doina, taina ei, pe care/ Nu poti s-o-nabusi, nici s-o sperii/
Chiar daca-ar fi acoperita/ Cu-o mie una de Siberii .
In aceasta maniera, publicistica, dar fara sa fie eludata definitiv expresia metaforica, cu revelarea unor adevaruri pe care de mult si toti ar fi fost nevoie sa le constientizam pe deplin si adanc, este scrisa intreaga carte Curatirea fantanii, comparabila in mare cu alta publicatie a sa, Hristos nu are nici o vina (Editura Orient-Occident,
Bucuresti, 1991), carti prin care Grigore Vieru isi reafirma vocatia de luptator neinfricat si perseverent pentru idealurile noastre nationale, fara sa paraseasca miraculosul taram al artei autentice.

Talentul viguros al scriitorului, grija lui permanenta fata de arta cuvantului, atitudinea justa fata de problemele vietii si alte asemenea calitati si particularitati ale creatiei lui Grigore Vieru au ridicat intr-o mare masura prestigiul poeziei noastre patriotice.
POEZIA LUI GRIGORE VIERU SI MUZICA
S-a putut observa, din referintele de pana aici la versurile poe tului, ca o calitate distincta a lor este armonia perfecta, cantabili tatea. Versurile lui Grigore Vieru se cer puse pe muzica ori muzi ca pe ele , dupa cum se exprima poetul in Graiul. Faptul e confirmat cu prisosinta de apelul permanent